Biserica romaneasca in California

Corespondenta din Sua.

Un vis implinit:

In inima faimoasei Silicon Valley din California - marginita pe o latura de Pacific, pe alta de dealuri aride, iar pe mijloc brazdata de interminabile autostrazi, doi ardeleni, un preot roman si un ungur de confesiune catolica, inalta o biserica ortodoxa pentru credinciosii din San Jose

Biserica de sub soare

Parintele Constantin Lapuste a batut in ultimii ani mii de kilometri ca sa poata tine saptamanal o slujba ortodoxa. La mijlocul anilor 90, facea in fiecare duminica naveta pe o distanta precum cea dintre Satu Mare si Brasov, pentru a ajunge de la San Jose la Sacramento, la noua biserica pe care o ctitorise chiar el. "Am ridicat biserica pana sus si am sfintit-o primavara, in aprilie, dar acolo ne-am poticnit, mai aveam nevoie de bani si timp ca s-o si acoperim. Cum constructia nu era terminata, n-am primit acordul de a tine serviciile divine, dar nerabdarea mea si a enoriasilor era prea mare, asa ca ne intruneam in fiecare duminica si tineam slujba asa cum puteam, parjolindu-ne vara, sub soarele torid din California. Nimic nu umbrea insa bucuria de a ne gasi intr-o biserica ortodoxa romaneasca, la asa departare de casa. Partea mai grea pentru mine era cu naveta de vreo 450 km, dus-intors, in fiecare duminica. Si cum copiii nostri erau inca la scoala si noi eram veniti in America de-abia de cativa ani, ne-ar fi fost greu sa ne mutam din San Jose, unde ne facuseram deja un rost. Asa ca in 96, am lasat biserica din Sacramento si am revenit la San Jose, cu gandul ca Dumnezeu ma va ajuta intr-o zi sa ridic si aici o biserica romaneasca."

Incercarea

Parintele Lapuste e de loc din Apuseni. Copilaria si-a petrecut-o in satul Horia si anii liceului la Carei, iar in 79, cand a terminat teologia la Sibiu, a primit parohie la Crucisor, intre Satu Mare si Baia Mare. A ramas acolo 10 ani, timp in care familia i-a trecut printr-o cumplita incercare: baiatul cel mic, Florin, a fost atins de leucemie in urma radiatiilor de la Cernobil.
"Am umblat cu el peste tot, mergeam mereu la Cluj, la Clinica de Oncologie Infantila, care s-a infiintat la un an dupa Cernobil. Pronosticurile doctorilor erau la limita, asa ca tot ce ne mai ramasese era rugaciunea. Eu aveam o sora care locuia deja in California. Ii trimiteam si ei toate buletinele medicale, pe care le vedeau apoi doctorii de la Stanford, dar nimeni nu se putea pronunta cu certitudine care va fi soarta lui Florin. Dumnezeu a tinut insa cu noi. Prin mare miracol, baiatul s-a curatat de boala si a ramas fara sechele. Si apoi, s-a mai potrivit un noroc. In 91, dupa patru ani de asteptari, am primit, in sfarsit, dreptul sa emigram in America, la invitatia surorii mele. Asa am venit aici, la San Jose, unde ne-am si impamantenit. Copiii au ajuns intre timp la facultate - baiatul cel mare, Nicolae Bogdan, face medicina, iar Florin Constantin va fi inginer. Acum e vremea sa faca drumul invers. Mai in gluma, mai in serios, ii tot bat la cap sa mearga in Romania vara, sa isi gaseasca fete acolo, ca tare mult am vrea sa ne pastram familia romaneasca, pe cat se poate."
Parohia parintelui Lapuste numara acum vreo 45 de familii, care asteapta cu sufletul la gura sa aiba, in sfarsit, biserica lor. In ultimii ani, parintele a gasit o solutie de compromis ca sa poata tine slujba in limba romana, in fiecare duminica: a inchiriat o capela, de la o institutie de stat pentru handicapati. Capela gazduieste, pe rand, slujbe de diferite ritualuri - catolic, evreiesc, protestant. Romanii ortodocsi obisnuiesc sa vina la slujba duminica, de la 12 la 2.30, dupa catolici.
In tot acest rastimp, parintele Lapuste n-a stat, insa, degeaba. Din 97, a inceput sa stranga fonduri pentru noua biserica, pe care si-o doreste cu hramul Inaltarea Sfintei Cruci. "Asta, pentru ca am dus intr-adevar o cruce destul de grea pana sa ajungem aici", povesteste parintele. "Acuma suntem, in sfarsit, cu aprobarile in mana - n-avem noi prea multi bani, dar ne apucam de lucru asa, cum o fi. Speram cumva sa ne descurcam si sa acoperim biserica pana vin ploile la toamna."

Rudi cel ortodox

Mana dreapta a parintelui, in toti acesti ani de cautari, a fost Rudi Lukas, un enorias catolic de origine maghiara din Vatra Dornei, pe care cei apropiati il cred "mai ortodox decat ortodocsii". Cu un optimism contagios si o pofta de viata debordanta, Rudi si-a croit drumul catre California printr-o serie de aventuri incepute in octombrie 88, cand a decis sa ramana in Insulele Canare. Pe vremea aceea, Rudi lucra ca electromecanic naval si era mai mult pe ape decat acasa. Curand insa, in lunga asteptare pentru ca cererea de azil politic sa-i fie aprobata de catre America si Australia, Rudi a schimbat meserie dupa meserie, lucrand ca bucatar la un restaurant chinezesc la Madrid, apoi ca sudor, constructor si instalator. Cand, in sfarsit, a primit cartea verde pentru America si a aterizat pe Coasta de Est, Rudi s-a mai pornit la un drum de 5000 km pana a ajuns pe malul Pacificului, in California. "Am plecat pe apa din Romania si nu m-am oprit pana n-am dat din nou de apa", glumeste Rudi. "Si aici am ramas, asteptand trei ani ca sotia mea, Carmen, sa primeasca si ea permisul de rezidenta si sa vina in America."
Desi cu inima a ramas tot timpul aproape de Romania, Rudi a prins din zbor spiritul intreprinzator american si nu s-a dat inapoi de la a face orice pentru a-si gasi rostul. "A trebuit sa invat aici, din prima zi, ca daca tu nu iei initiativa, nimic nu se va face de la sine pentru tine. Si inca ceva, poate si mai important: trebuie sa vezi intotdeauna partea plina a paharului. Daca ai o problema, nu stai sa te ingropi in ea, ci te concentrezi cum sa iesi din impas. Cand ma uit inapoi, mi se face mie parul maciuca, sa vad prin cate am trecut si de cate ori am pornit-o la drum cu o noua meserie, lasand totul in urma. In Romania, nu invatasem deloc sa gandesc asa, sa fiu flexibil - si am primit dusul rece la Madrid,cand dintre toti imigrantii care stateau si asteptau fara sa faca mai nimic, cel mai bine o ducea un tigan roman, care vindea flori prin restaurante. Zicea tare "una rosa para senorita" si facea bani in prostie. Secretul este sa nu te lasi intimidat, sa nu pleci cu ideea ca daca esti sofer sau portar, vei fi desconsiderat. Si astea sunt meserii, ca oricare altele."
De cativa ani, Rudi are propria firma de constructii si angajeaza proiecte de milioane de dolari, peste tot in Silicon Valley. Dar mare parte a timpului liber si-a dedicat-o unor actiuni de strangere de fonduri pentru noua biserica ortodoxa din San Jose. "L-am admirat asa de tare pe parintele Lapuste in eforturile lui de a ridica o biserica, incat mi-am zis ca trebuie sa ajut si eu cum pot", povesteste Rudi. "Aici, la mare cautare sunt picnicurile cu mancaruri si obiceiuri traditionale, unde vin si romani, si americani, si de alte natii, petrec o zi in atmosfera de sarbatoare si cumpara pe tichete tot ce le vine la indemana - mancaruri, suveniruri etc. Banii sunt apoi stransi pentru biserica. Dar eu am zis altfel: lasa ca donez eu de la mine ce pot, si atunci scapam de sistemul asta cu tichete si cupoane, sa vina lumea aici sa se bucure fara griji, sa nu trebuiasca sa fie mereu atenta la portofel, ci sa doneze si ei, fiecare, cum il tine punga. Asa ca de doua ori pe an, eu cumpar carne pentru 1200 de mici si stau toata ziua si ii frig, si ii dau gratis, iar apoi lumea e de o mie de ori mai generoasa, nu se mai simt oamenii impinsi de la spate sa plateasca un pret fix, ci fiecare da cat vrea si cat poate. Am invatat asta de acasa, de la Vatra Dornei, unde preotul nu punea taxa pe nunta si pe botez, si oamenii dadeau, oricum, mai mult decat s-ar fi cuvenit... In mai, la ultimul picnic, am strans vreo 16.000, adica dublu decat strangeam cu tichete. Sa vedem ce-o sa fie la picnicul din septembrie..."
Acum, ca aprobarile pentru biserica sunt gata, Rudi va intra probabil la lucru cu firma lui de constructii. "Iar unde n-or mai fi bani, speram sa fie bunavointa din partea enoriasilor si ajutor de Sus", spune parintele Lapuste, care se afla in pragul ctitoririi celei de-a doua biserici romanesti in California, in ultimii 10 ani.