Biserica tacerii

Printr-o stradanie uriasa, purtat tot timpul din spate de Dumnezeu, un preot a izbutit sa-i aduca pe surdo-muti in biserici.

Parintele Constantin Onu din Pitesti face parte din stirpea acelor oameni care traseaza punti de lumina intre cer si pamant. In urma unei munci colosale de aproape zece ani, prin efortul sfintiei sale, surdo-mutii de pe cuprinsul intregii tari beneficiaza astazi de scoli liceale si universitare in care isi pot pregati preoti proprii. La ora actuala, exista deja 15 comunitati ortodoxe de surzi, cu preoti slujitori in limbajul mimico-gestual romanesc, apartinand diferitelor eparhii de pe cuprinsul intregii tari.
Din nimic, in mai putin de zece ani, Parintele Constantin a reusit sa ridice o adevarata Biserica a Tacerii. De la cativa surdo-muti din Pitesti, in mijlocul carora poposea, uneori, atras ca de o forta inexplicabila, a creat zeci de comunitati parohiale, grupand surdo-mutii din toate zonele tarii intru slujirea lui Cristos. In curand, deficientii de auz si vorbire vor beneficia si de traducerea in limbaj mimico-gestual a patru carti de cult. Este pentru prima data in istoria ortodoxiei universale, cand o carte de cult este tradusa in limbaj mimico-gestual. De asemenea, este pentru prima data in istoria Comunitatii Surzilor din Romania, cand se efectueaza traducerea integrala a unei carti din limba romana in limba semnelor.
In toate acestea, Parintele Onu a simtit mereu calauzirea si ajutorul lui Dumnezeu. In lucrarea Sfintiei Sale cu surdo-mutii, el nu isi revendica nici un merit, punand toate meritele pe seama Celui de Sus.

"Voiam sa fac ceva pentru ei, dar nu stiam ce anume"

Cum a inceput aceasta poveste? "In 1996 a aparut, ca o lumina cereasca, orientarea mea catre filiala surdo-mutilor din Pitesti", ne marturiseste parintele. "Si am cerut sa fiu acceptat in mijlocul lor. Fara sa am de gand sa le vorbesc, sa fac ceva intr-un fel sau altul. Atat am simtit in acel moment, ca trebuie sa fiu in mijlocul lor, insa nu puteam sa vad un milimetru mai mult. Nu puteam sa ma gandesc la absolut nimic mai mult, ci pur si simplu ca trebuie sa fiu in mijlocul lor. Astfel, incepand cu luna martie, in fiecare joi, eram in mijlocul lor. Si din 1 martie pana in 1 septembrie am fost permanent cu ei. Ma asteptam sa se intample ceva. Ma intrebau surzii: "De ce vii in mijlocul nostru? Ai pe cineva surd?". "Nu". "Atunci de ce vii? Nu ti-e rusine sa umbli cu noi?". "De ce sa-mi fie rusine?" Erau impresionati ca eram in mijlocul lor."
La 1 septembrie 1996, Parintele Constantin ii invita pe surdo-muti la biserica. "Nu stiam ce am sa fac, cum trebuie sa procedez cu ei", spune Parintele... "Nici acum nu pot sa spun ca stiu. Am avut un curaj cu totul incredibil, o nebunie. Voiam sa fac ceva pentru ei, dar nu stiam ce anume."
Duminica de duminica, in fiecare dupa-amiaza, deficientii de auz si vorbire se intalneau la Biserica Sf. Spiridon din Pitesti. "Veneau surdo-mutii zeci si zeci", continua Parintele, "si era un har peste har ce se intampla la aceste intalniri. Si atunci am simtit ca trebuie sa fac mai mult. In tot acest parcurs, m-am sfatuit si am avut binecuvantarea Preasfintitului Calinic, Episcopul Argesului. M-am gandit ca e nevoie de un spatiu distinct pentru surdo-muti. Apoi s-a ivit necesitatea unei Liturghii de proba pentru ei. Am inceput sa facem un fel de scoala cu ei, despre ce inseamna Sf. Liturghie. Atunci am aflat ca prima Sf. Liturghie din tara pentru surdo-muti a fost savarsita chiar de noi, la Pitesti, si ca nu exista nicaieri un limbaj structurat pentru o asemenea actiune."
Intr-adevar, asa cum avea sa se dovedeasca mai tarziu, lucrarea Sfintiei Sale nu era o actiune de pionierat doar in Biserica Ortodoxa Romana, ci chiar in strategiile misionare ale Bisericilor Ortodoxe surori. Doar de scurta vreme incoace exista preocupari in acest sens, ale Bisericilor Ortodoxe Grecesti, Ruse si Etiopiene.

Liturghia mainilor

Modul in care Parintele Onu a reusit sa comunice liturgic cu surdo-mutii din Pitesti tine de domeniul minunii. "Au fost ca niste iluminari, niste intuitii care iti arata calea: "Fa! Du-te!". Repet inaintea lui Dumnezeu: "Nu am stiut nimic". Toate le-a facut Dumnezeu! Mi-am dat seama ca ei nu au gesturi care sa exprime contextul religios, si atunci a trebuit sa le creez eu. O problema foarte-foarte dificila. Cum sa creez? Ei nu stiau sa imi spuna. Si a fost o inspiratie dumnezeiasca, in momentul in care mi-a fost dat sa inteleg ca trebuie sa fac totul vizibil, prin a da viata icoanelor. Sa iau o icoana, s-o tin in aer si sa-i dau animatie. Tezaurul iconografic exemplifica cel mai bine credinta, e recunoscut de Biserica... Pentru ca aveau nevoie de un limbaj recunoscut de Biserica. Surzii au acceptat semnele si astfel s-a nascut limbajul liturgic pentru surdo-muti. De pilda, cum sa spui Liturghie? Care este centrul Liturghiei? Jertfa Mantuitorului. Avem o icoana cu Isus Cristos rastignit, in care apare impungerea in coasta, din care ies sange si apa. Si atunci, pentru a defini ce inseamna Liturghia, facem semnul unei sulite impunse in coasta.
Cel mai greu semn a fost acela al Sfintei Cruci: in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Amin. M-am gandit ce sa iau de la icoane. Tatal e reprezentat adesea cu un triunghi deasupra capului, Duhul Sfant ca un porumbel... In timp, lucrand, a aparut si o anumita cunoastere, un mod de a intelege si exprima concepte ale persoanelor surde. Dumnezeu m-a ajutat extraordinar, prin faptul ca mi-a inlesnit sa inteleg cum se comporta un surd. Altfel n-as fi putut. Nu e de ajuns sa inveti limbajul, semnele. Trebuie sa gandesti ca un surd. Pentru ca gramatica surdo-mutilor nu exista decat la nivel de interactivitate, cu o topica distincta."
Eveniment! La 1 septembrie 1997, este hirotonit, pentru comunitatea surdo-mutilor din Pitesti, preotul surd Constantin Toma. Hirotonia are loc in Poiana Pustnicilor, locul unde a vietuit... Parvu Mutu. "Au fost niste semne care s-au certificat in timp, treapta cu treapta. Era un drum pregatit, insa ascuns", ne spune Parintele Onu. Dar Dumnezeu a patruns si in lumea tacerii. Iar cum Liturghia naste si biserica (in acceptiunea de lacas), putin mai tarziu, Dumnezeu le daruieste surdo-mutilor din Pitesti si un paraclis al lor.
"Dupa prima hirotonire", continua Parintele Constantin, "ne-am pus problema ce facem cu ceilalti surdo-muti, cu cei din Romania intreaga. Am pus bazele unei forme de invatamant liceal la nivelul judetului Arges, in cadrul Seminarului Teologic Voda Basarab din Curtea de Arges, prin care s-au admis locuri pentru surdo-muti, in regim de frecventa redusa. Apoi am obtinut si sectie pentru surdo-muti - Teologie Didactica Mimico-Gestuala, in cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa Sf. Mc. Filofteia din Pitesti.
In 1999, Preasfintitul Calinic a inaintat Sfantului Sinod un referat, pe care l-am elaborat intr-o noapte intreaga, in care am expus ce cred eu ca ar trebui facut. Adica, ce inseamna aceasta forma de studiu pentru surdo-muti, pe care Biserica Ortodoxa il poate activa, propunand o forma de invatamant organizat. Si atunci, Sf. Sinod, prin hotararea 519/1999, a aprobat cursurile liceale si universitare pentru a forma cadre pentru surzi, comunitati la nivelul intregii Patriarhii si, printre altele, infiintarea unui centru de catehizare si a unei fundatii care sa faca legatura intre Patriarhie si episcopi, lucru care s-a dezvoltat apoi la nivelul Patriarhiei. S-a infiintat aceasta fundatie, Sf. Grigorie Palama, cu forma juridica si cu binecuvantarea Sf. Sinod."
Facultatea de Teologie Ortodoxa din Pitesti este singura forma de invatamant teologic din Romania care formeaza slujitori ai comunitatilor de surdo-muti. Pr. Lect. Univ. Dr. Constantin Onu este si seful de catedra al acestei sectii.

Cand surdo-mutii canta...

Pe langa aceste fericite aplecari ale lui Dumnezeu catre deficientii de auz si vorbire, comunitatea grupata in jurul Parintelui Onu are si alte realizari absolut remarcabile. Peste 20 de studenti surzi, constituiti intr-un cor de-a dreptul uimitor - purtand numele Effatta -, uimesc lumea intreaga prin concertele sustinute prin semne, cu suport audio pentru spectatori normali, care aud, pe marile scene din tara si strainatate.
In acelasi context de viata spirituala se inscrie si transpunerea in limbaj mimico-gestual a unor piese de teatru religios. Totodata, comunitatea studentilor surdo-muti din Pitesti editeaza si o izbutita revista teologica, intitulata Effatta.
Si cate nu ar mai fi de spus... Dar cine ar putea spune vreodata tot ceea ce Dumnezeu a lucrat si lucreaza, asa cum doar El stie sa o faca printre cei mai nefericiti dintre oameni?
Acum, Parintele Onu si colaboratorii sai sunt in pragul unei sarbatori cu aura de praznic imparatesc: editarea unei lucrari fundamentale, Liturghierul, transpus in limbaj mimico-gestual. Traducerea Liturghierului ortodox in limbaj mimico-gestual este o initiativa fara precedent in lumea ortodoxa. Validarea acestei traduceri va fi data, in primul rand, de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si, in al doilea rand, de credinciosii insisi, prin asumarea in vocabularul comun a acestor semne si notiuni.
De Pr. Constantin Onu nu te poti desparti usor. Sau o faci, cu sentimentul acelei despartiri care aduna. In cuvant, in tacere, in fapta... "Bucuria cea mai mare este cand ii ajuti si pe altii sa afle ca Mantuitorul exista. In momentul in care vrei sa fii de folos cuiva, Dumnezeu iti da si ceea ce ai nevoie ca tu sa fii de folos in acel loc. Aceasta este marea bucurie. Ca Dumnezeu iti da sa fii si ceea ce nu crezi ca ai putea fi."
Romeo Petrasciuc
(Fotografiile autorului)