La Balcic, pe când era o minune a lumii
Una dintre minunile care au încântat nu numai tinereţea mea sau a oamenilor noştri de cultură, ci şi pe a străinilor care veneau să se încălzească la frumuseţea domoală, dar penetrantă a unor realităţi ale peisajului nostru de altădată, este Balcicul. Până bine de curând, Bulgaria nu intrase în rândul demolatorilor. În această economie de piaţă care ne-a cuprins şi ne devoră, înţelesese să câştige bani frumoşi prin expunerea specificului unui trecut irecuperabil.
Citeste tot articolul
![](http://arhiva.formula-as.ro/_client/img/content_corner_box_bl.gif)
Macii roşii
Au trecut mai bine de 20 de ani de când părinţii mei sunt duşi de pe-astă lume. Mai întâi a plecat tata, apoi, după patru ani, m-a părăsit şi mama. Aveam 49 de ani. De mai bine de 20 de ani, am rămas a nimănui. Abia acum copilăria mea s-a sfârşit. Abia după săvârşirea părinţilor nu mai eşti copil, iar durerile lor s-au sfârşit şi au început durerile mele, poverile lor s-au mutat pe umerii mei: eram cea mai mare dintre cei trei copii ai lor.
Citeste tot articolul
![](http://arhiva.formula-as.ro/_client/img/content_corner_box_bl.gif)
Alte articole din sectiunea "Acasa"
Afisare: 601 - 640 din 649 articole
-
Acasa
Numarul 434 -
Acasa
Numarul 433 -
Acasa
Numarul 432 -
Acasa
Numarul 431 -
Acasa
Numarul 430 -
Acasa
Numarul 429 -
Acasa
Numarul 428 -
Acasa
Numarul 426 -
Acasa
Numarul 425 -
Acasa
Numarul 424 -
Acasa
Numarul 423 -
Acasa
Numarul 422 -
Acasa
Numarul 421 -
Acasa
Numarul 420 -
Acasa
Numarul 417 -
Acasa
Numarul 416 -
Acasa
Numarul 414 -
Acasa
Numarul 413 -
Acasa
Numarul 411 -
Acasa
Numarul 410 -
Acasa
Numarul 409 -
Acasa
Numarul 406 -
Acasa
Numarul 405 -
Acasa
Numarul 404 -
Acasa
Numarul 403 -
Acasa
Numarul 402 -
Acasa
Numarul 401 -
Acasa
Numarul 400 -
Litanii basarabene - Vlad Neagoe
Numarul 399 -
Calendar Romanesc Traditional
Numarul 398 -
Neculai Constantin Munteanu - "A trebuit sa ajung in Germania pentru a descoperi tihna satului romanesc"
Numarul 397 -
Acasa
Numarul 396 -
La 96 de ani, Constantin Gauroiu munceste si spera ca-n tinerete
Numarul 395 -
Acasa
Numarul 394 -
Acasa
Numarul 393 -
Acasa
Numarul 392 -
Acasa
Numarul 390 -
Acasa
Numarul 387 -
Acasa
Numarul 384 -
Acasa
Numarul 382
![](http://arhiva.formula-as.ro/_client/img/content_corner_box_bl.gif)