Baia De Fier
Tata Ion, mama Ioana, unchiul Ion, unchiul Nelu, unchiul Ionel, matusa Ioana si alte amintiri
De cate ori imi e dor de Baia de Fier, apuc drumul cel lung al Gorjului si, dupa ce trec de Campu Mare, intru pe "soseaua militara" - drum strategic, construit de armata in anii 50, sub direct control sovietic. Cu o emotie mereu proaspata, ma indrept in directia varfurilor muntoase din zare, la poalele carora, in sate romantice, multe case isi primesc umbra cea de toate zilele de la cei mai delicati arbori de pe pamant: mestecenii.
Cand eram copil, ma duceam la Baia sa-mi vad bunicii. In acei ani, soseaua isi indeplinea menirea din plin, permitand unor siruri nesfarsite de camioane Zis, numitele "coloane rosii", sa care spre trenurile bine pazite din Carbunesti mii si mii de tone de cherestea, in contul unei asa-numite "datorii de razboi" catre fratele de la Rasarit. Cu numai 4 lei, soferul Culita (numele standard pentru soferii din Baia acelor ani) ne oferea un loc, mie si mamei, alaturi de dansul, pe canapeaua unsuroasa, cu arcurile iesind pe la colturi. In cabina mirosea a motorina si a mere, a rumegus de brad si a carbid. Ca sa treaca mai usor cele 60 de minute pana la intrarea in comuna, omul spunea bancuri, isi barfea nevasta si nu pierdea ocazia sa ne arate ca are dinti noi, metalici, pusi cu pretul a 20 de scanduri aruncate pe inserat in curtea dentistului din Poienari.Sa asculti Galbenu si pe urma sa mori
Cum intri in Baia, dincolo de casa lui Ionel Todea, te izbesc mirosurile locale, pe care cu greu le poti gasi atat de strans "reunite" in alta parte: mirosul de fan si mirosul de mere si de cojoace mitoase, de var, de pacura, de rumegus, de par de capra, de lapte afumat, de baligar. Vara sau iarna, buchetul miraculos se mentine constant, de parca solul, soseaua si casele ar iradia de cand lumea aceste esente. Ele se ingana, cum ar spune poetul, cu sunete si culori la fel de specifice, care "isi raspund" intr-o frumusete fara pereche. Aerul e clar, cu irizari cenusii; orizontul sta rezemat de stanci pure, golase - calcar numai bun pentru varnitele din vale. Verdele si albul mestecenilor inchipuie partea maiestuoasa, "aristocratica" a zarii, in timp ce carmeziul acoperisurilor delimiteaza sever cerul albastru de griul laptos al soselei. Cat despre sunete, sa asculti susurul paraului Galbenu, in apele caruia stralucesc inca pastravi adevarati, salbatici! Este muzica pe care fiecare baias o asculta de la nastere pana la moarte, ca pe bataile propriei inimi. In centrul comunei, vaierul ferastraielor si al circularelor de la fabrica de cherestea a lui Duculescu (inca active intr-un schimb, si nu in trei, ca altadata) mangaie barbateste auzul satenilor pana sus, spre padure, la casa varului Patru si a varutei Dorina din Ratai. In apropiere, la poalele varfului Cornatelul, trasnetul cade atat de des, incat a dat nastere unei aprige injuraturi: "du-te trasnetu !".Destine de familie
In Baia de Fier, portul, vorba si cantecele sunt identice cu cele din Marginimea Sibiului. Muntii au fost totdeauna "podul fara frontiere" dintre frati. Oricate bariere au pus stapanirile straine in calea ciobanilor de dincoace de Parang, ei au reusit sa-si pasca oile in libertate si dincolo, in Ardeal. Dar si oierii din Rasinari, Poiana sau Jina aveau rude la Baia si veneau adesea sa cumpere var si cosuri impletite din nuiele de mesteacan. Bunicul meu, Ion Sclamna (nume cuman), avea multi prieteni la Tilisca. Fusesera pe front, in razboiul mondial, ca observatori de artilerie. Bunica Ioana, "sclaba" de inger, n-a crezut in ruptul capului in aselenizarea lui "Appollo 11": "manca-i-ar cainii de mincinosi, cum sa ajungi pe Luna?". Un alt Ion, fratele mamei, a fost varar si negustor. I s-a dus vestea ca isi rupsese un picior de 12 ori, pe cand lucra temporar la lemne si la flotatia de grafit, in munte. La cele trei varnite ale lui stateau cu randul de paza matusa Maria si varutele Mioara si Victoria. Si unchiul Nelu a fost cioban, dupa ce s-a pensionat de la mina de grafit din Catalinu. Matusa Ioana, sora mamei, s-a invartit pe langa casa, nefericita ca un betiv i-aucis barbatul intr-un accident de camion. O alta sora a mamei, Liuta, s-a maritat cu Petrica Dungan, sofer la comitetul de partid. Om bland era unchiul Petrica, iubitor si glumet. Il iubeau toti nepotii, fiindca avea o vorba tare gingasa: "fira-i al meu!". Si pe unchiul Mitica il iubesc nepotii, fiindca le "deschide sezonul" in fiecare toamna la nuci si struguri altoiti. Sotia lui, matusa Victoria, a fost cea mai buna tesatoare de covoare din judet. Despre matusa Dochia voi spune doar atat: cand ii era prea cald, sarea imbracata in Gilort. Cand avea necazuri, isi gasea adapost in casa noastra. Des ne vizita si unchiul Ditu, fost maistru la flotatia de grafit. Om citit si sensibil, priveste cu nostalgie crestele muntilor si-o intreaba pe matusa Maria, sotia lui: "Ia zi, Marie, iti amintesti ce frumosi eram noi inainte sa ne luam?". Cand locuiesti sau stai mai mult timp in Baia, parca si memoria iti functioneaza mai bine. Aerul tare de munte se intalneste cu adierile lenese venite dinspre campie, dand nastere unui climat bland, propice aducerilor aminte. Si oamenii sunt pe masura: sfatosi, calmi, conservatori. Sunt printre putinii din tara care mai pastreaza portul la sarbatori. Se lasa cu greu dusi de acasa, dar cand pleaca, nu se fac de ras.Tin traditiile si obiceiurile cu naturalete; inca mai cred in vraji si descantece. Varul acesta al meu, Petrica, a fost sa moara dintr-o boala a copilariei. Pana cand n-a fost dat de pomana, pe fereastra, unei femei din sat, care i-a schimbat numele si a primit, apoi, rasplata de la familie, Petrica nu si-a revenit. La fel s-a intamplat cu un alt var, salvat in ultima clipa de o matusa care l-a primit pe fereastra, rebotezandu-l. Cultul "verilor" este foarte puternic in Baia. Cum se nasc destul de multi copii in majoritatea familiilor, ajungi sa ai la veri si verisoare in toate satele comunei si chiar dincolo de Cornatelul, spre Novaci. "Institutia asta a verilor", spune Dorina, desigur, o verisoara de-a mea, "este coloana vietii noastre de zi cu zi." Dorina si sotul ei, Constantin, duc mai departe, cu succes, inclinatiile negustoresti ale bunicului Sclamna, pe care le-au perfectionat in urma unei calatorii de initiere in Franta.Var, varari, vararite
Cum destinul a purtat-o departe de casa natala, oamenii campiei o porecleau pe mama, in tinerete, "vararita". Adica cea venita de la gura varnitei, de sub stanca muntelui. Dupa acest criteriu, toate femeile din Baia de Fier sunt vararite. Iar barbatii, desigur, varari. Varul fiind painea baiasului cea de toate zilele inca de pe vremea dacilor si poate si mai de demult. Ca moneda de schimb, varul, alaturi de mere, a adus intotdeauna in hambarele muntenilor cerealele si uneltele de care aveau nevoie. Tehnologia de productie, in aparenta simpla (pui piatra de munte la ars), a adus baiesilor renumele de cei mai mari specialisti din tara. Daca varul produs in sistem industrial merge foarte bine la construirea cutiilor de chibrituri numite blocuri, varul de Baia tine de secole curatenia in casele romanilor. "O casa mirosind a var", spune fostul primar, Codin Jitaru, "va fi intotdeauna mai placuta decat una vopsita in aracet. Si mai sanatoasa."
In copilaria mea, varnitele din Baia erau construite pe marginea drumului, la vedere, chiar la coborarea de pe Cornatelul. Cu timpul, sub presiunea unor asa-zisi ecologisti, au fost mutate sub padure si la deal, in rudarie, "sa nu mai polueze traseele turistice". Nu stiu cat erau de poluante aceste cuptoare in care ardeau lemne si rumegus, dar sigur au fost un obiectiv turistic de mare interes, astazi ascuns privirilor curioase. Altii, in locul romanilor, ar organiza chiar tururi speciale de vizitare a varnitelor. Strainii ar veni si de la Paris sau Londra sa vada "cuptoarele dacice de var" de pe Galbenu. S-ar fotografia alaturi de mesterii varari, ar organiza petreceri de noapte la gura focului, cu porumb copt, tuica fiarta si dansuri inpoienita de langa apa.
Iar daca tot ar veni englezul sau francezul de la mare distanta, de ce sa nu-l indemne Antrec-ul (Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural) sa participe si la o nunta in Baia? Poate e singurul loc din tara in care, cu toata saracia tranzitiei, nuntile dureaza trei zile! Colacari calari, trei mese mari (sambata, duminica si luni), dansuri si cantece ciobanesti, berbeci la protap, butoaie cu vin scoase la poarta, in calea trecatorilor. Un spectacol vivant, la care participa tot satul, la vreme de toamna tarzie, cand sunt aduse ceaunele cu tuica fiarta, cu tocanita de oaie sau gulas de vitel. Si din care nu lipseste, orice s-ar intampla, "plimbatul cu scara", o tortura hazlie aplicata tuturor celor care nu rezista trei zile fara sa doarma. Se spune ca nu te poti ascunde de baietii cu scara nici in gaura de sarpe. Totdeauna se gaseste un turnator care dezvaluie claia de fan sau sopronul in care a adormit unul din socri, din cumnati sau veri. Nici macar pasunile alpine ale Primariei nu mai sunt un adapost sigur. Flacaii, incinsi de valvataia petrecerii, te vor gasi chiar la Zanoguta, la Tampa Mica, la Catalinul, la Gura Potecului sau in Piscul Boierului. Te vor gasi, n-ai teama, chiar in Pestera Muierilor.Ion Longin Popescu
Fotografii de Mihail Cratofil
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
