Veronica Lerner
| Nume | Lerner |
| Prenume | Veronica |
| Locatie | - |
| <confidential> | |
| Website | - |
| Yahoo! | - |
| MSN | - |
| ICQ | - |
| Jabber | - |
| AIM | - |
| Activitate forum | Nici un mesaj |
Comentarii scrise de Veronica Lerner
Afisare: 1 - 30 din 30 comentarii
Slawomir Mrozek11.11.2009, 20:21
Ma bucur sa aflu despre aparitia acestei carti. Am luat cu mine, cand am plecat din Romania, culegerea de povestiri "Cum se face teatru, cum se face film", care este de un comic desavarsit.
Anul trecut am gasit la Montreal in traducere franceza o alta carte de povestiri, ale caror idei sunt foarte nastrusnice. Am o mare admiratie pentru acest autor si destinul lui, pe care d-na Bittel ni-l prezinta cu talentul ei desavarsit de povestitoare (pe care as asculta-o/citi-o ore intregi), m-a impresionat profund.
Voi comanda si cartea aceasta, cum de altfel fac cu multe din cartile recomandate in rubrica de fatza.
Multumiri, Adrianei pentru constiinciozitatea si profesionalismul cu care scrie, saptamanal, cronicile de fatza si multzumiri si site-ului revistei "Formula As" care ne tzine informatzi si pe cei care sunt departe de tzara.
Veronica Pavel Lerner
Toronto
20.08.2009, 19:19
Inca nu am citit cartea, dar o voi comanda, asa cum am facut cu multe din cartile recomandate de Adriana Bittel la aceasta rubrica.
Parerea mea despre Vaclav Havel coincide intru totul cu descrierea facuta de autoarea acestui excelent (ca de obicei) articol. Am urmarit, in decursul anilor, cateva interviuri luate lui Vaclav Havel si am citit, in traducere franceza, cateva din piesele lui. Si, pe masura ce "cunosteam" acest om, ii admiram mai mult calitatile.
Si acuma cateva cuvinte despre rubrica: de cativa ani buni, nu numai ca urmaresc aceasta rubrica, dar, cum spuneam, imi fac rost de o buna parte din cartile recomandate. Am avut satisfactia sa primesc in vizita, zilele trecute, pe cineva din Boston care, vazandu-mi si cotrobaind prin colectia de carti, una mai buna ca alta, m-a admirat pentru gustul cu care le aleg. I-am declarat, razand, ca nu e nici pe departe meritul meu, ci al revistei "Formul As" care-mi pune la dispozitie, saptamanal, recomandari mai mult decat pertinente!
Multumesc, deci si revistei Formula As dar si (mai ales) autoarei acestei rubrici, Adrianei Bittel!
Veronica Pavel Lerner
Toronto-Canada.
12.08.2009, 21:38
In aceasta piesa, din cate mi-aduc aminte, juca si marea actritza, regretata Ileana Predescu. Vad ca numele ei n-a fost mentionat. Sa ma fi inselat memoria?
VPL
Toronto
Albumul cu minuni - "Liviu Ciulei cu gandiri si cu imagini"
07.01.2009, 20:55
Numai doua carti pe toata "lista"? Asteptam mai multe....
Cu stima,
Veronica Pavel Lerner
Toronto
09.09.2008, 20:58
Ca si in alte cronici, si in aceasta, autoarea ei, Adriana Bittel, m-a emotionat. Poate ca si subiectul ales m-a impresionat, dar felul in care Adriana patrunde in universul unei familii in care fiica va continua, intr-un fel, meseria tatului, m-a atins direct.
Mai stiu si eu cate ceva din a fi "ruda" cu cei care au atins deja cote ridicate in cultura. Si aici as spune, completând cele prezentate cu atâta gratie de Adriana despre fiica lui Arthur Miller, ca dimpotriva, o ruda a unei vedete, daca ascunde lumii realitatea si daca are curajul sa renuntze la favoruri si facilitati, atunci are toate sansele reuseasca intr-adevar ceva!
Dar, cati din cei cu asemenea tata ar putea renuntza? Evident, deci, apar comparatiile si, in general, comparatiile nu aduc nimic constructiv in acest caz. Pentru ca nu exista doi artisti identici, nici daca sunt, nici daca nu sunt rude. Fiecare om, ca si fiecare artist e unic.
Si nici cronicari de carte nu exista multi ca acest unicat, de aici....pe care atâta il admir....
Felicitari, Adriana, felicitari si ziarului, bravo si blondei Sânziana pentru succesul publicatiei.
Veronica Pavel Lerner
Toronto.
26.08.2008, 22:37
Din nou cronica acestei cartii indeamna la imediata cumparare si citire. Dar eu, fiind la Toronto, e mai greu sa-mi fac rost chiar de toate cartile recenzate aici. Ceea ce insa vreau sa spun este ca am primit recent si am citit trei carti recomandate de Adriana, a caror lectura m-a fascinat, evident, fiecare in felul ei:
1. Justitia, de Fr. Durenmatt
2. 100 de zile cu Monica Lovinescu, de Doina Jela
3. Varul Alexandru si alte povesti adevarate de Adrian Oprea.
Cartea de Laurent Graff prezentata azi pare si ea foarte interesanta, o voi gasi poate aici direct in franceza. Hm....Ma tine ocupata doamna Adriana Bittel!
Infine, profit de aceasta ocazie sa felicit din echipa condusa de Sanziana Pop pentru publicatie, iar Adrianei Bittel, pe care o citesc cu regularitate, sa ii declar deschis aceeasi admiratie dintotdeauna!
Veronica Pavel Lerner
Toronto
27.06.2008, 20:27
Mi-a facut mare placere sa citesc acest interviu luat lui Cristian Tzopescu. Fac parte din generatzia celor care-i urmareau comentariile cu sufletul la gura.
Sunt foarte de acord cu parerile lui Cristian Tzopescu, mai ales in ceea ce priveste calitatzile umane ale sportivilor de azi, sau ale sotiilor lor. Astazi societatea are alte valori decat acum 30 de ani. Traind de peste 25 de ani in Canada, am vazut foarte clar diferentza dintre oamenii care au, ca valoare principala, banul, si cei care au alte valori. Nu spun ca fara o baza economica o societate ar putea inflori, dar cred ca sumele exagerat de mari de bani pe care le castiga unele vedete, fie ca e vorba de sport, de muzica, de filme, nu sunt de natura sa provoace mari valori umane.
Insfarsit, sincera sa fiu, mi-a fost dor de d-nul Tzopescu si, anul trecut, cand am fost in România cu ocazia lansarii unui volum si i-am auzit vocea la radio (neschimbata de alfel), am fost foarte emotionata.
Sunt admiratoarea oamenilor care sunt nu numai buni meseriasi, dar sunt si cultivati, fini psihologi si cu o educatie impecabila. Cristian Tzopescu este unul dintre ei!
Interviul bine condus de d-na Bogdana Tihon Bulina mi-a facut o mare placere si il voi recomnda multora din comunitatea romaneasca din Toronto.
Veronica Pavel Lerner,
Toronto
Despre sufletul fotbalului, cu un mare cunoscator al lui: Cristian Topescu
19.06.2008, 23:30
In primul rand doresc sa fac o precizare: am pus nota 5, dar mi-a tremurat mana de emotie dupa lectura acestei prezentarii de carte si, in loc de 5, a iesit 4, ceea ce nu corespunde realitatii. Pacat ca tremuratura mea nu s-a transformat in 6 sau 7 si nu in 4! Daca editorii pot corecta aceasta nota, le-as fi recunoscatoare!
Si acum sa revenim la subiect: iata o prezentare care m-a incitat, trebuie urgent sa fac rost de carte! Am citit toate volumele jurnalului Monicai Lovinescu si le-am trait intens, mi-aduc aminte cum mi-as fi dorit sa fi fost si eu, macar odata, in vizita la ei, cum fusesera atatia, printre care multi din cei apropiati mie...
Am citit superba relatare a lui Liiceanu, aparuta dupa disparitia Monicai, despre ultima ei perioada de viatza. este mai mult decat laudabil efortul d-nei Jela de a o fi sustinut pe Monica Lovinescu in ultimii ani si, apoi, ca un gest de ultim omagiu, de a ne-o aduce langa noi ca om, asa cum era ea.
Jurnalele Monicai, chiar daca de multe ori sunt o insiruire de vizite si telefoane si articole scrise, mie mi s-au parut nu numai pline de viatza, dar chiar palpitante. Paginile scrise de Monica, peste toate celelalte multe activitati ale ei, sunt de fapt marturia acelei epoci.
Da, ascultam cu totii "Teze si antiteze la Paris", dar nu stiam nici cu ce sacrificii aceste emisiuni erau facute, nici multe alte amanunte "omenesti", pe care apoi jurnalele Monicai ni le-a descoperit. Nu stiam, de exemplu, pana a nu citi jurnalul Monicai, ca Virgil Ierunca era un fin meloman si ca avea casa plina de discuri!
Sigur, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca raman niste figuri aparte in cultura Româneasca si in istoria disidentzei, dar noi, cititorii, oameni suntem, si amanuntele omenesti ne plac. De aceea cred ca Doina Jela a facut bine ca ne-a dezvaluit cateva din secretele gradinii Monicai Lovinescu....
Multumesc, Adriana Bittel, pentru recomandare!
Veronica Pavel Lerner
Toronto
11.06.2008, 23:43
In Bucuresti e simplu, la orice librarie se poate gasi cartea, sunt cateva librarii mari in Bucuresti. Eu sunt la Toronto, dar cand sunt la Bucuresti ma umplu de carti. Se vand si la standuri pe strada. Stiind titlul cartii si editura Polirom, indiferent ce librarie poate spune unde se gaseste, in cazul in care acea librarie nu o are. Cum vedeti, la titlul articolului e dat si numarul editurii Polirom, care poate fi contactata in acest scop, in cazul (putin probabil) in care cartea a fost deja epuizata.
Cu stima,
Veronica
05.06.2008, 23:55
Perioada comunista a fost deosebit de grea, nici nu mai e cazul sa imi reamintesc. Singurul lucru formidabil era intensitatea cu care eram in stare sa ne bucuram cand "bateam sistemul".
De aceea e bine ca Adriana Bittel a adaugat la sfarsitul cronicii cele cateva cuvinte referitoare la privirea inapoi nu doar cu manie, ci si cu oarecare intzelegere, mai ales a amintitilor de copii.
Sigur ca, atunci cand am plecat din tzara, am avut senzatia ca cineva m-a gonit, pentru ca nu doream ca fiul meu sa indure ce indurasem eu.
Am venit intr-un alt sistem, pe care a trebuit sa-l invatz de la A la Z, dar ceea ce ma invatzase regimul comunist, sa ma bucur de fiecare pas, cat de marunt, nu exista in tzarile dezevoltate. Acest "Normal Civilizat" dainuie ca o valoare permanenta si bucuriile sunt de cu totul alta natura, mult mai generale si mai putin intense.
Dar eu, care ca sa fac rost de un medicament pentru copil cand era bolnav la Bucuresti trebuia sa merg la Ploiesti, sau Campina, sau Brasov ca sa mi-l procur, eu am trait bucurii intense cand am gasit tot ce-mi trebuia si mai ales exact cand imi trebuia!
Si inca acuma, dupa 26 de ani de viatza "normala", tot atat de intens ma bucur de aceasta civilizatie fara surprize si fara traume cotidiene (ma refer la scara vietii individuale), bucurie insa pe care de acolo o am, din locurile in care fericirea trebuia sa mi-o inventez in fiecare zi, din copilarie pana la maturitate.
Ideea cartii mi s-a parut foarte buna, e bine ca generatia de astazi sa stie prin ce au trecut generatiile anterioare. Dar e bine si sa stie ca pentru un copil o jucarie inventata e uneori de o mie de ori mai valoroasa decat una cumparata. Infine, eu asa eram, forficelul de unghii bagat in gaura limbii de pantofi a tatei erau tramvaiul meu, etc, etc....
Felicitari Adrianei pentru prezentare si, cu aceasta ocazie, felicitari intregii reviste!
Veronica Pavel Lerner
Toronto
30.05.2008, 03:41
Iata iarasi o carte pe care voi face tot posibilul sa o capat si sa o citesc. Cand Adriana Bittel sustine ca e unul din cele mai bune romane cititde in ultimii ani, asta e ceva!
Intamplarea face sa ma aflu acuma la Montreal si tocmai am fost intr-o librarie. Ma uitam la imens de multele carti si ma intrebam cate din ele sunt si in Romania? Cu sigurantza o multime! Si ma mai intrebam: daca d-na Bittel ar fi langa mine, ce m-ar sfatui sa aleg?
Mare lucru sa poti citi in limba ta, sau cel putin in Franceza, ca la Montreal!
Veronica Pavel Lerner
Toronto
23.05.2008, 22:02
N-am avut-o profesoara, pentru ca am urmat o alta facultate, o cunosc insa din interviuri, articole, carti.
Nu neg meritele acestei distinse intelectuale care a absolvit doua facultati, dar am avut intotdeauna o mica reticentza fatza de ceea ce scria si n-am stiut niciodata sa identific cauza acestei reticentze.
Poate ca de la catetdra ea isi fascina studentele, cum a facut-o si cu autoarea acestei carti, excelent recenzata aici, dar eu, ca simpla cititoare a d-ne ZDB, nu am fost intotdeauna convinsa de completa ei sinceritate.
Am apreciat mai mult interviurile si ideile exprimate spre sfarsitul vietii, atunci cand calmul si intzelepciunea varstei isi spuneau probabil cuvantul.
Am fost sensibila la faptul ca, din cauza unei boli, nu si-a putut continua studiile de pian; eu a trebuit, dimpotriva, sa exersez cat mai mult la pian ca sa lupt cu niste sechele.
Cronica Adrianei, asa cum spuneam, este, ca de obicei, construita cu maiestrie: da exact amanuntele pe care le asteptam, raspunde exact la intrebarile pe care mi le puneam si, intr-un fel, imi clarifica parte din nedumeririle pe care le aveam.
Veronica Pavel Lerner
Toronto
02.05.2008, 17:36
Ei, de data asta am luat-o inainte: citisem cartea (in traducere franceza), care m-a captivat de la primele pagini. Nu auzisem de autoare, dar fiind anul trecut in deplasare de serviciu la Montreal, unde, dupa o vizita prin librarii, ma intorc de obicei cu valiza plina de carti, am citit pe coperta din spate a romanului in chestiune despre succcesele autoarei si, din curiozitate, am cumparat cartea.
Ehei, eu n-am aici o revista generoasa ca Formula As (care, daca si-a propus sa satisfaca toate gusturile, a reusit din plin!!!) si o persoana cu atata eruditie si bun gust ca Adriana Bittel sa selectioneze pentru mine cartile, asa ca m-am bazat pe prezentarea respectiva.
Acum, de ce sa nu recunosc? Cand am citit romanul acesta, care e bine construit si scris in asa fel ca "te tzine", am fost nedumerita ca nu auzisem de nicaieri de autoare. Nedumerirea de atunci s-a transformat ion mandrie, acuma: gata, daca d-na Bittel recomanda un roman pe care deja il descoperisem, am de ce sa fiu mandra!
Da, Ludmila Ultzkaia e nu numai talentata (am citit si cartea recomandata tot la aceasta rubrica, "Minciunile femeilor", care m-a incantat), dar cunoaste grozav psihologia femeii (si nu numai).
O singura dilema imi ramane: cineva care nu are timp sa citeasca toate cartile recomandate odata pe saptamana la rubrica de fatza, cum sa nu regrete volumele "piedute"?....
Bravo Adriana, Bravo Sanziana!
Veronica Pavel Lerner
Toronto
02.05.2008, 17:22
Multzamim noi, cei de departe, pentru savuroasele si bine alese amanunte (esentziale de altfel!) de la sarbatoarea la care nu am asisitat. Stiam din ziare lista premiatilor, cum bine spune si Silvia Kerim, aceasta neobosita, talentata si sensibila cronicara, dar e cu totul altceva sa ti se "povesteasca" simplu, dar cat de veridic, ceremonia.
Veronica Pavel Lerner
Toronto
27.04.2008, 02:05
Frumos descris continutul cartzii. Impresionata sunt, ca de obicei, nu doar de maiestria cu care Adriana ne plimba cu ea prin paginile cartii, dar si de continutul insusi al cartii. Emotionanta este, in primul rand, existentza unei corespondentze pastrate. Nu sunt o definitiva "nostalgica", nici macar o pastratoare a traditiilor epistolare, desi a scrie scrisori mi-e necesar ca apa si aerul. Dar ma gandesc la scrisorile de azi: mai exista ele in forma in care erau altadata? S-ar mai putea, pe baza a ceea ce se pretinde astazi a fi o "corespondentza" intre oameni, restabili niste coordonate istorice? Ma indoiesc! Astazi exista schimburi rapide de mesaje electronice...
Istoria acestei familii este si ea foarte impresionanta si, intr-adevar, asa cum spune d-na Bittel, biruintza unei iubiri nu poate lasa pe nimeni indiferent.
La Toronto am fost zdrobiti de disparitia, acum cateva zile, a sculptorului Nicapetre. Si mi-am adus aminite ca, atunci cand am scris despre el cu cativa ani in urma, am incheiat cu un citat dintr-o scrisoare a lui Nicu Steinhardt catre Virgil Ierunca: "...Fericiti cei ce s-au nascut in acest paradis romanesc; cei ce l-au privit cu ochi veseli si inlacramati; cei in ale caror vine curge sangele sesurilor, dealurilor sau muntilor natali; ....fericiti cei ce-l poarta in suflet, desi se afla departe; cei ce - orice, oricum si oricand - nu si-l smulg dinlauntrul lor, unde paradisul acesta pamantesc si-a pus indelibila pecete." Nicapetre era unul dintre acestia din urma. Nu "fericit" cum spune Nicu S., dar plin de harul romanesc.
Frumoase scrisori au existat. Iubiri mai exista inca. Oare si scrisori?...
Veronica Pavel Lerner
Toronto.
16.04.2008, 20:15
Mi-au dat lacrimile citind randurile Adrianei Bittel. Din mai multe motive. Intai pentru ca epoca descrisa in carte este foarte dureroasa pentru cei care au trecut prin ea, iar daca eu ma recunosc in referintzele facute de cronicar, imi inchipui cat m-ar impresiona cartea insasi, descrisa atat de bine in prezentarea de fatza.
Al doilea motiv al emotiei mele e de natura personala. M-am identificat cu naratoarea romanului- autoarea- si in aspiratiile ei artistice, de a deveni soprana. Aici iarasi e meritul cronicarului, care a stiut sa puncteze amanuntele cu care s-ar identifica cititorul. Oare cati dintre cei din generatia autoareai nu au avut vise artistice, dar, din motive economice, au preferat sa faca "meserii serioase"?
Fiind in Canada, am intalnit o multime de ingineri, doctori sau chimisti (ca mine), care, dupa ce si-au terminat viatza in "meseria" studiata, au revenit la vechile lor pasiuni. Unii practica in paralel si meseria, dar si "hobby"-ul. Se publica ziare si reviste culturale, se joaca pies de teatru, se dau concerte, toate cu participarea acestor pasionati. Rezultatul este cel pe care foarte bine l-a caracterizat Adriana: arta lor nu are pretentia de a egala pe a celor profesionisti, dar sinceritatea si spontaneitatea gestului dau acestuia o valoare speciala.
Din nou multumiri autoarei si revistei Formula As pentru articolul de fatza si pentru fotografia Adrianei!
Veronica Pavel Lerner
Toronto.
10.04.2008, 20:29
Marina, prietenia ei cu Rilke, corespondentza celor trei (Tzvetaeva-Rilke-Pasternak) pe care am citit-o in romaneste intr-o editie de care s-au ocupat tot sotii Ianosi), toate astea mi-au provocat o mare gelozie pe Marina Tsvetaeva. Gelozie pe talentul ei, pe sansa de a coresponda cu mari personalitati artistice, intr-un cuvant eram de-adreptul invidioasa, ca si cand genialitatea ar fi transferabila gelosilor! Ce prostie! Si totusi ma identificam cu ea, ma jucam de-a "Tzvetaeva", fara sa fi egalat nici macar o milionime a talentului ei....
Am citit cronica de fatza cu rasuflarea taiata, ma gandesc ca ar fi logic (si eventual mai comod) sa fiu geloasa pe Adriana si pe felul ei de a scrie, mai apropiat de zilele noastre si in romaneste, nu? Dar, ce vorbesc eu? Nu despre gelozie e vorba aici, ci despre marea mea admiratie: iata doua personalitati care s-au intalnit in revista Formula As: o mare poeta, Tzvetaeva, si o mare doamna a literelor, poeta si ea, Adriana Bittel.
Evident ca am si comandat cartea, cand o voi avea pe noptiera ea va intruni nu doua, nu trei, ci patru personalitati: Marina Tsvetaeva, Adriana Bittel, Janina Ianosi si nu in cele din urma, directoarea Formulei As, care le-a unit pe primele trei, Sanziana Pop!
Cu multumiri,
Veronica Pavel Lerner
Toronto.
27.03.2008, 20:16
Am citit un roman de ea, in franceza, cred ca se numea "In cautarea fericirii" si nu mi s-a parut formidabil. Mi-a ramas totusi numele ei in minte, atunci, tocmai datorita povestii vietii ei nemaipomenite.
Infine, intr-un fel era un exemplu pentru mine, care am publicat prima carte la o ... varsta matura! Si nici macar nu era o carte formidabila, cum se pare ca sunt cele ale Ninei.
Observand ca doamna Bittel scrie in cronica de fatza numai despre autoare si prea putin despre povestirile in sine, ma intreb daca nu si acuma elementul interesant e viatza autoarei mai mult decat chiar povestirile. Sper ca nu....
Cu multumiri pentru aceste bijuterii pe care le astept saptamanal cu sufletul la gura,
Veronica
Toronto.
20.03.2008, 19:17
N-as vrea sa ma repet, pentru ca am mai spus-o de atatea ori: croinicile d-ne Bittel mi se par atat de plapitante incat ma intorc cu bucurie la ele, ba mia mult chiar, le astept, sunt gata sa "dechid cutia cu minuni" joia si sa ma las infasurata in magia povestilor acestor cronici.
Pentru ca, asa cum si pe asta am mai spus-o, aceste cronici depasesc statutul de "cronici", ele sunt un fel de viatza a cartilor, un fel de "rasfoit" al rafturilor unei biblioteci in care cineva alege, cu multa grija si bun gust, cartile de avut la-ndemana.
Da, frumosul este repetabil, cronicile acestea se repeta, desi fiecare este diferita de precedenta si tocmai aceasta repetitie, acesata stabilitate, aceasta revenire a rubricii literare din revista de fatza da acea frumusetze aparte, rezervata nu imaginatiei, ci lucrului concret si bine facut!
Din nou cu talentul de posvestitoare, Adriana mi-a prezentat un autor englez pe care nu-l cunosteam si pe care, datorita recomandaitiei facute, il voi stiudia neaparat!
Multumiri, Doamna a literelor!
Din inca iernaticul Toronto,
Veronica
16.03.2008, 15:14
Iata ca dupa ce am lipsit de la rubrica pentru un timp, fiind plecata cu serviciul, am revenit si am citit din nou, cu sufletul la gura, o cronica fascinanta.
Nu mai departe decât comentariul meu trecut mentiona despre "talentul de a povesti" al Adrianei Bittel. Asa ca, atunci cand insasi Adriana spune despre un autor ca este un bun povestitor, cred ca nu exista garantie mai buna pentru autorul in chestiune!
Cartile recomandate de Adriana ajung cu intarziere la mine, in Canada, dar ajung. Ei bine, nu exista ca acesta doamna a literelor, Adriana Bittel, sa dea gres: orice carte recomandata intruneste calitatile astepate.
Cu multumiri pentru bucuria citirii acestor cronici si cu urari de primavara vesela,
Veronica
Toronto.
21.02.2008, 17:33
Am citit cronica acestei carti cu sufletul la gura si am reactionat, emotiv, foarte puternic. Din nou Adriana Bittel ne pune in fatza o carti de exceptie, intr-o maniera de exceptie.
Citind cronica de fatza, m-am intrebat, cum am mai spus-o si in comentarii anterioare, cum poti face o pasiune pentru "cronica de carte", in forma in care Adrana ne-o prezinta. Si cred ca am gasit o explicatie, fie ea si partiala: un scriitor, in general, scrie pentru el. Infine, niciodata numai pentru el, dar nu se adreseaza direct unui public cititor, doar isi inchipui ca acest public exista.
La Adriana e altfel: ea scrie deliberat pentru a convinge cititorii si ne prezinta o pledoarie pe care o livreaza cu toata intensitatea fiintzei ei, in intregime intelectuala. Spre deosebire poate de alti critici, care scriu despre carti profesional, dar neimplicati, Adriana, dimpotriva, se implica intr-un superb gest de ofranda, succesul recomandarilor ei stand in frumusetzea cu care face gestul si in fantasticul talent de povestitor pe care-l are. De aici, cred, unicitatea cronicilor Adrianei.
Splendid!
Am o deosebita stima pentru criticul literar dar si pentru scriitorul care este Adriana Bittel,
Veronica.
Toronto.
14.02.2008, 20:07
Ma minunez, de fiecare data, de formidabila capacitate a Adrianei Bittel de a scrie cronici de carte absolut palpitante. Imi venea sa o rog pe Adriana, in timp ce ii citeam cronica (si nu o terminasem inca), exact cum roaga un copil pe mama lui: sa nu te opresti din poevstit, mai spune-mi....Sincer, nu crezusem ca o sa ma indragostesc de cronica literara, daca ea se defineste asa cum o face, magistral, Adriana!
Foarte multumesc!
Cu aceeasi admiratie,
Veronica dintr-un Toronto friguros si inzapezit....
07.02.2008, 23:11
Frumos articol omagial. Pentru mine, tulburator. Fac o socoteala si vad ca a fost mai mare decat mama mea cu 5 ani. Mama a plecat dintre noi in decembrie 2003. Au fost colegi la Intitutul de Arta prin anii 60, condus atunci de G. Oprescu. Eu auzeam de numele acestui domn din povestirile mamei. L-am si intalnit de cateva ori cand am vizitat Institutul, gazduit pe acea vreme intr-o aripa a Palatului. Mi-a facut o impresie deosebita si, desi atunci am intalnit si alti critici, sunetul vocii d-lui Brezianu mi-a ramas. Studiile, cariera stiintifica si pasiunea mea pentru muzica mi-au consumat timpul intr-atata incat nu am putut, atunci, sa-i citesc operele. Abia mai tarziu i-am descoperit personalitatea.
De cativa ani ii urmaream cu mare interes interviurile si articolele si prezentza acestui mare om de cultura ma entuziasma, pe de o parte, pe de alta mi se parea (cat de puerila idee!) ca am si eu un mic merit ca il cunosc, ca si cand faptul ca mama mea ar fi lucrat in acelasi institut cu el mi-ar fi ridicat instantaneu valoarea! Hm! Cat de fanteziste pot deveni uneori niste ganduri legate de trecutul nostru....
Am trait deci din plin acest superb text scris de Silvia Kerim. Urmaresc de mult cronicile scriitoarei de talent Silvia Kerim si am citit si cartile ei. N-am cunoscut-o personal, dar am in Canada o prietena, fosta ziarista, d-na Ella Rind, care o cunoaste si care mi-a vorbit cu mare entuziasm despre ea.
Postarea in forma actuala a intregii arhive a Formulei As este pentru mine un mare cadou: sa am deodata acces la toate cronicile domnelor Adrianei Bittel si Silviei Kerim (in ordine alfabetica) aranjate frumos constituie un mare privilegiu si motiv de bucurie. Pentru care multumesc mult revistei.
Cu stima si entuziasm,
Veronica Pavel Lerner
Toronto
07.02.2008, 19:27
Cand Adriana Bittel iubeste o carte, cand regaseste in autor un erudit, asa cum ea insasi este, atunci cronica nu mai este simpla "cronica", ci devine ea insasi literatura, poezie, muzica.
Am vibrat puternic citind textul depsre cartea lui Zeletin, poate si pentru ca lumea muzicii nu mi-e straina, poate si pentru ca am avut ocazia sa ma "apropiu" de George Enescu ascultandu-l pe Dan Grigore, in tineretze, la casa compozitorului de pe Cumpatul.
Dar, lasand la o parte elementul subiectiv, (lucru pe care-l fac cu greu, eu fiind o emotiva!), cronica de fatza este splendida si nu o sa-mi ajunga niciodata numai cinci stele pentru a nota un astfel de articol.
Entuziasmata si cu felicitari,
Veronica Lerner
Toronto
07.02.2008, 19:15
Din orice carte scrisa de orice autor (desigur pe care Adriana Bittel o recenzeaza), aceasta Doamna a literelor ne prezinta esentialul. Admir, ca sa zic asa, impartialitatea autoarei de cronica, desi chiar numai simplul fapt ca s-a aplecat asupra cartii pentru a scrie despre ea e în sine o recomandatie.
Acest gen de autor, asemanator lui Norman Mailer, incepe a fi "practicat" din ce in ce mai mult in Romania de tineri care vor sa atraga atentia. Daca Norman Manea si-a dovedit, dupa o viatza, valoarea, acesti foarte tineri "enterteineri culturali" mai au de muncit pana vor ajunge sa fie recunoscuti. Intrebarea pe care mi-o pun este daca vor fi candva recunoscuti. Si ma intreb daca Adriana Bittel, care este intr-un fel un "standard" de om cultivat si bine educat, s-ar incumeta, acuma, sa scrie despre vreunul din ei. Poate ca da, mai stii?
Veronica Lerner
Toronto
06.02.2008, 00:03
Din nou, excelenta cronica Adrianei Bittel. Asta vara, fiind in concediu la "Griffin Lodge", in Ontario (ma aflu cu domiciliul in Canada), am gasit in imensa biblioteca a hotelului o carte tradusa in franceza cu povestiri de Karel Capek. Una dintre ele era intitulata "Don Juan". Povestirea era, evident, o satira, si il surprindea pe Don Juan chiar inainte de moarte, spovedindu-se. Ei bine, in ultimele clipe ale vietii nu poate spune totul, dar preotul ghiceste, in viziunea lui Karel Capek, faptul ca motivul real pentru care Don Juan imediat ce facea o cucerire o lasa si alerga la alta era...o anumita fiziologica "slabiciune barbateasca".....
Poate ca Adriana Bittel a citit si ea schita, e formidabila.
Cu placerea lecturii,
Veronica Lerner,
Toronto.
29.01.2008, 19:06
Ca întotdeauna, citesc cu mare placere cronicile Adrianei si, tot ca intotdeauna, oftez ca nu am aici (in Canada) toate cartile pe care ni le recomanda....
Multumim, Adriana!
Veronica
04.01.2008, 21:48
Ca de obicei, Adriana ma face sa vibrez, de departe, la cartile ce apar in limba romana. Sigur, eu stiu de piesele jucate, de meritul Secolului 20, de tot ce poemenste Adriana in articol si m-a facut teribil de curioasa sa citesc si acest roman.
Cinste talentatei si neobositei cronicare!
Veronica
13.12.2007, 21:14
Iata din nou o cronica foarte pertinenta a Adrianei Bittel, felicitari din toata inima!
Grozav ma bucura noul format electronic al Formulei As, asa pot si eu, din Canada, sa citesc si, mai ales, sa fac comentarii.
Multumiri,
Veronica
28.11.2007, 00:29
Citesc cu mare interes rubrica asta, Adriana Bittel e GROZAVA!!!
Recomandari
