Mai tanar cu aproximativ doua decenii decat Eugen Ionescu si Samuel Beckett, dar la fel de cunoscut si jucat pe scenele lumii, polonezul Slawomir Mrozek (n. 1930) e si el un maestru al absurdului, grotescului si deriziunii. Spectacolele cu piesele lui, Strip-tease, Tango, Emigrantii (ca sa dau doar cateva titluri), jucate la noi in anii ceausismului, raman de neuitat pentru toti cei ce le-au vazut. Nu doar fiindca pulverizau conventiile realist-psihologice, ci pentru ca aveau indrazneala de a se opune, prin ridiculizare, opresiunii exercitate asupra individului de dictatura, erau subversive, distrugeau sarcastic miturile unei lumi cu armonie sociala si dreptate. Tanarul Mrozek n-a stat in Polonia decat pana la 33 de ani, timp in care a studiat stiinte umanistice, dar si Arte Frumoase, fiindca ii placea sa deseneze. Desenul de presa si caricatura ii vor insoti activitatea gazetareasca in care debuteaza in 1950 cu reportaje, foiletoane, povestiri umoristice, parodii. Pana la plecarea in exil va publica sase volume de proza scurta, doua romane parodice, va scrie scenarii radiofonice si de film - toate vadind un spirit patrunzator si nonconformist, o vioiciune si un umor ce i-au cucerit pe polonezi. Alti 33 de ani va locui pe rand in Italia, Franta, SUA, Germania si Mexic, devenind un dramaturg celebru, "fenomenul Mrozek", cu spectacole de un mare succes oriunde in lume. Totusi, scriitorul a trait destul de izolat in tarile de adoptie, poate si din cauza dramei de a-si pierde prima sotie, frumoasa pictorita Maria Olremba, rapusa de cancer in 1969. Abia in 1987 se recasatoreste cu Suzana Osorio Rosas, cu care se stabileste in Mexic, la o ferma din munti. In 1996 se intoarce in Polonia, dupa ce sufera o operatie pentru un anevrism grav, mai precis in Cracovia tineretii lui, unde e venerat ca un clasic in viata, dar apartinand secolului trecut. Acolo traieste si azi. Cartea pe care v-o recomand e cu totul speciala, nu e o autobiografie obisnuita, cum scriu celebritatile ajunse la o anumita varsta. Si asta pentru ca in mai 2002 Mrozek a suferit un atac cerebral in urma caruia si-a pierdut memoria si capacitatea de a vorbi. Afazia a facut din poliglotul sclipitor de inteligent un om caruia i se luase totul: trecutul, capacitatea de a comunica si "singura indeletnicire pe care o faceam relativ bine" - scrisul. Pana si limba materna, polona, ii devenise de neinteles, nu mai stia nici sa numere, nici sa se foloseasca de obiecte, se temea de lumea exterioara. Ingerul salvator a venit in persoana unei logopede care, printr-o terapie complexa si neconventionala, a reusit cu multa rabdare sa remedieze structurile cerebrale alterate, folosind ca material de exercitii chiar scrierea acestei carti. Cu ajutorul logopedei, Mrozek a reinvatat sa vorbeasca si sa scrie, dar numai in polona si intr-un limbaj simplu, tranzitiv, fara artificii literare. El, care compunea parabolic, grotesc, "supranatural", a devenit alt om: Baltazar. De unde acest nume care da titlul auto- biografiei? Dintr-un vis din 2003, in care un glas venit de niciunde ii spunea ca il asteapta o calatorie indepartata si ca, dupa ce va ajunge acolo, va trebui sa renunte la numele lui adevarat. Il va chema Baltazar. Ca pe ultimul rege al Babilonului, cel cu mane, tekel, fares (s-a socotit, s-a cantarit, s-a impartit). Baltazar-Mrozek isi cantareste el insusi copilaria si tineretea, isi recupereaza (si cu ajutorul unor fotografii reproduse in carte) amintirile despre parinti si rude, despre razboi, ocupatia germana, scoala si inceputurile gazetaresti si literare... Umorul, ferocitatea, ironia au disparut, Baltazar socoteste si imparte in fraze simple ceea ce gaseste in sine insusi si chiar aceasta truda da confortul mental al reidentificarii. Invingand afazia si dovedind ca poate scrie din nou, Slawomir Mrozek marturiseste ca se simte "ca un om care a revenit acasa dupa o lunga calatorie".
Selectia Formula AS
Slawomir Mrozek, "Baltazar. Autobiografie", prefata de Antoni Libera, traducere de Stan Velea, Editura "Curtea Veche" (tel. 021/222.25.36), 208 pag.
Mai tanar cu aproximativ doua decenii decat Eugen Ionescu si Samuel Beckett, dar la fel de cunoscut si jucat pe scenele lumii, polonezul Slawomir Mrozek (n. 1930) e si el un maestru al absurdului, grotescului si deriziunii. Spectacolele cu piesele lui, Strip-tease, Tango, Emigrantii (ca sa dau doar cateva titluri), jucate la noi in anii ceausismului, raman de neuitat pentru toti cei ce le-au vazut. Nu doar fiindca pulverizau conventiile realist-psihologice, ci pentru ca aveau indrazneala de a se opune, prin ridiculizare, opresiunii exercitate asupra individului de dictatura, erau subversive, distrugeau sarcastic miturile unei lumi cu armonie sociala si dreptate. Tanarul Mrozek n-a stat in Polonia decat pana la 33 de ani, timp in care a studiat stiinte umanistice, dar si Arte Frumoase, fiindca ii placea sa deseneze. Desenul de presa si caricatura ii vor insoti activitatea gazetareasca in care debuteaza in 1950 cu reportaje, foiletoane, povestiri umoristice, parodii. Pana la plecarea in exil va publica sase volume de proza scurta, doua romane parodice, va scrie scenarii radiofonice si de film - toate vadind un spirit patrunzator si nonconformist, o vioiciune si un umor ce i-au cucerit pe polonezi. Alti 33 de ani va locui pe rand in Italia, Franta, SUA, Germania si Mexic, devenind un dramaturg celebru, "fenomenul Mrozek", cu spectacole de un mare succes oriunde in lume. Totusi, scriitorul a trait destul de izolat in tarile de adoptie, poate si din cauza dramei de a-si pierde prima sotie, frumoasa pictorita Maria Olremba, rapusa de cancer in 1969. Abia in 1987 se recasatoreste cu Suzana Osorio Rosas, cu care se stabileste in Mexic, la o ferma din munti. In 1996 se intoarce in Polonia, dupa ce sufera o operatie pentru un anevrism grav, mai precis in Cracovia tineretii lui, unde e venerat ca un clasic in viata, dar apartinand secolului trecut. Acolo traieste si azi. Cartea pe care v-o recomand e cu totul speciala, nu e o autobiografie obisnuita, cum scriu celebritatile ajunse la o anumita varsta. Si asta pentru ca in mai 2002 Mrozek a suferit un atac cerebral in urma caruia si-a pierdut memoria si capacitatea de a vorbi. Afazia a facut din poliglotul sclipitor de inteligent un om caruia i se luase totul: trecutul, capacitatea de a comunica si "singura indeletnicire pe care o faceam relativ bine" - scrisul. Pana si limba materna, polona, ii devenise de neinteles, nu mai stia nici sa numere, nici sa se foloseasca de obiecte, se temea de lumea exterioara. Ingerul salvator a venit in persoana unei logopede care, printr-o terapie complexa si neconventionala, a reusit cu multa rabdare sa remedieze structurile cerebrale alterate, folosind ca material de exercitii chiar scrierea acestei carti. Cu ajutorul logopedei, Mrozek a reinvatat sa vorbeasca si sa scrie, dar numai in polona si intr-un limbaj simplu, tranzitiv, fara artificii literare. El, care compunea parabolic, grotesc, "supranatural", a devenit alt om: Baltazar. De unde acest nume care da titlul auto- biografiei? Dintr-un vis din 2003, in care un glas venit de niciunde ii spunea ca il asteapta o calatorie indepartata si ca, dupa ce va ajunge acolo, va trebui sa renunte la numele lui adevarat. Il va chema Baltazar. Ca pe ultimul rege al Babilonului, cel cu mane, tekel, fares (s-a socotit, s-a cantarit, s-a impartit). Baltazar-Mrozek isi cantareste el insusi copilaria si tineretea, isi recupereaza (si cu ajutorul unor fotografii reproduse in carte) amintirile despre parinti si rude, despre razboi, ocupatia germana, scoala si inceputurile gazetaresti si literare... Umorul, ferocitatea, ironia au disparut, Baltazar socoteste si imparte in fraze simple ceea ce gaseste in sine insusi si chiar aceasta truda da confortul mental al reidentificarii. Invingand afazia si dovedind ca poate scrie din nou, Slawomir Mrozek marturiseste ca se simte "ca un om care a revenit acasa dupa o lunga calatorie".
Mai tanar cu aproximativ doua decenii decat Eugen Ionescu si Samuel Beckett, dar la fel de cunoscut si jucat pe scenele lumii, polonezul Slawomir Mrozek (n. 1930) e si el un maestru al absurdului, grotescului si deriziunii. Spectacolele cu piesele lui, Strip-tease, Tango, Emigrantii (ca sa dau doar cateva titluri), jucate la noi in anii ceausismului, raman de neuitat pentru toti cei ce le-au vazut. Nu doar fiindca pulverizau conventiile realist-psihologice, ci pentru ca aveau indrazneala de a se opune, prin ridiculizare, opresiunii exercitate asupra individului de dictatura, erau subversive, distrugeau sarcastic miturile unei lumi cu armonie sociala si dreptate. Tanarul Mrozek n-a stat in Polonia decat pana la 33 de ani, timp in care a studiat stiinte umanistice, dar si Arte Frumoase, fiindca ii placea sa deseneze. Desenul de presa si caricatura ii vor insoti activitatea gazetareasca in care debuteaza in 1950 cu reportaje, foiletoane, povestiri umoristice, parodii. Pana la plecarea in exil va publica sase volume de proza scurta, doua romane parodice, va scrie scenarii radiofonice si de film - toate vadind un spirit patrunzator si nonconformist, o vioiciune si un umor ce i-au cucerit pe polonezi. Alti 33 de ani va locui pe rand in Italia, Franta, SUA, Germania si Mexic, devenind un dramaturg celebru, "fenomenul Mrozek", cu spectacole de un mare succes oriunde in lume. Totusi, scriitorul a trait destul de izolat in tarile de adoptie, poate si din cauza dramei de a-si pierde prima sotie, frumoasa pictorita Maria Olremba, rapusa de cancer in 1969. Abia in 1987 se recasatoreste cu Suzana Osorio Rosas, cu care se stabileste in Mexic, la o ferma din munti. In 1996 se intoarce in Polonia, dupa ce sufera o operatie pentru un anevrism grav, mai precis in Cracovia tineretii lui, unde e venerat ca un clasic in viata, dar apartinand secolului trecut. Acolo traieste si azi. Cartea pe care v-o recomand e cu totul speciala, nu e o autobiografie obisnuita, cum scriu celebritatile ajunse la o anumita varsta. Si asta pentru ca in mai 2002 Mrozek a suferit un atac cerebral in urma caruia si-a pierdut memoria si capacitatea de a vorbi. Afazia a facut din poliglotul sclipitor de inteligent un om caruia i se luase totul: trecutul, capacitatea de a comunica si "singura indeletnicire pe care o faceam relativ bine" - scrisul. Pana si limba materna, polona, ii devenise de neinteles, nu mai stia nici sa numere, nici sa se foloseasca de obiecte, se temea de lumea exterioara. Ingerul salvator a venit in persoana unei logopede care, printr-o terapie complexa si neconventionala, a reusit cu multa rabdare sa remedieze structurile cerebrale alterate, folosind ca material de exercitii chiar scrierea acestei carti. Cu ajutorul logopedei, Mrozek a reinvatat sa vorbeasca si sa scrie, dar numai in polona si intr-un limbaj simplu, tranzitiv, fara artificii literare. El, care compunea parabolic, grotesc, "supranatural", a devenit alt om: Baltazar. De unde acest nume care da titlul auto- biografiei? Dintr-un vis din 2003, in care un glas venit de niciunde ii spunea ca il asteapta o calatorie indepartata si ca, dupa ce va ajunge acolo, va trebui sa renunte la numele lui adevarat. Il va chema Baltazar. Ca pe ultimul rege al Babilonului, cel cu mane, tekel, fares (s-a socotit, s-a cantarit, s-a impartit). Baltazar-Mrozek isi cantareste el insusi copilaria si tineretea, isi recupereaza (si cu ajutorul unor fotografii reproduse in carte) amintirile despre parinti si rude, despre razboi, ocupatia germana, scoala si inceputurile gazetaresti si literare... Umorul, ferocitatea, ironia au disparut, Baltazar socoteste si imparte in fraze simple ceea ce gaseste in sine insusi si chiar aceasta truda da confortul mental al reidentificarii. Invingand afazia si dovedind ca poate scrie din nou, Slawomir Mrozek marturiseste ca se simte "ca un om care a revenit acasa dupa o lunga calatorie".
Alte articole din acest numar
- Christian Paraschiv - "Veneam dintr-o tara intunecata si trista. La Paris am gasit lumina si veselie"
- Intr-o dimineata de toamna...
- Artisti de marca la Sala Palatului
11.11.2009, 20:21Veronica Lerner
Ma bucur sa aflu despre aparitia acestei carti. Am luat cu mine, cand am plecat din Romania, culegerea de povestiri "Cum se face teatru, cum se face film", care este de un comic desavarsit.
Anul trecut am gasit la Montreal in traducere franceza o alta carte de povestiri, ale caror idei sunt foarte nastrusnice. Am o mare admiratie pentru acest autor si destinul lui, pe care d-na Bittel ni-l prezinta cu talentul ei desavarsit de povestitoare (pe care as asculta-o/citi-o ore intregi), m-a impresionat profund.
Voi comanda si cartea aceasta, cum de altfel fac cu multe din cartile recomandate in rubrica de fatza.
Multumiri, Adrianei pentru constiinciozitatea si profesionalismul cu care scrie, saptamanal, cronicile de fatza si multzumiri si site-ului revistei "Formula As" care ne tzine informatzi si pe cei care sunt departe de tzara.
Veronica Pavel Lerner
Toronto