Despre autoarea acestui roman, nu stiu decat ceea ce spune cu zgarcenie in "nota asupra editiei" editoarea ei, Adina Keneres: ca e o profesoara de romana din Buzau. Iar din paginile cartii evident autobiografice am dedus ca e sexagenara, deci avem de a face cu un debut tarziu si nu cu un inceput de cariera literara. Scriind la persoana I povestea familiei sale si a ei insasi, cu tot ce le-a fost dat sa traiasca de-a lungul secolului XX, Livia Isidor da o imagine semnificativa pentru destinele romanilor obisnuiti, aflati "sub vremuri", loviti de vijeliile istoriei in veacul trecut, cu victime si adaptati, cu putine optiuni personale si multe decizii strivitoare ale sistemului. De la generatia bunicilor negustori, care au apucat doua razboaie mondiale, au muncit din greu si au pierdut totul in 1948, la cea a parintilor naratoarei, persecutati in anii '50 pentru originea sociala, hartuiti de Securitate ca "reactionari", fiindca tatal, eminent inginer silvic, se incapataneaza sa fie cinstit intr-o lume tot mai corupta, la generatia care si-a trait copilaria, tineretea si maturitatea sub Dej si Ceausescu si ai carei copii au luat, dupa 1989, drumul Occidentului, dezamagiti de "tranzitia originala" interminabila si de lipsa de perspective din Romania - recunoastem in materia acestui roman istorii personale de familie, sentimente pe care le-am trait fiecare, ganduri comune, tragedii si lasitati pe care le-am avut mai toti in anii comunismului. In lumea mica a orasului de provincie - cadrul celor mai multe intamplari ale cartii - se petrec fenomene specifice intregii tari: dupa 1948 ajung in functii de conducere oportunisti agramati si primitivi, plini de resentimente fata de adevaratele valori, se instaureaza sistemul politienesc al turnatorilor si persecutiilor arbitrare, al privatiunilor si suspiciunii. Anii '50, cei mai cumpliti nu doar pentru fostele elite, ci si pentru clasa mijlocie si taranime, sunt ilustrati de naratoare prin istorii particulare ce se deschid una din alta, cazuri reale sau oricum veridice ale unor rude si cunostinte din Buzau, din Radauti, de la Fantana Alba (un Katyn romanesc din partea de Bucovina luata de URSS), din alte parti de tara. Chiar daca structura, constructia romanesca e prea despletita, cu bucle narative cam incalcite, intre prezent si diversele decenii ale secolului trecut, chiar daca aglomeratia de personaje episodice neindeajuns diferentiate e uneori obositoare, adevarurile de viata, modul cum a fost resimtita istoria la nivel individual sunt o reusita remarcabila. Cele mai convingatoare sunt insa pasajele nemijlocit memorialistice ale personajului narator, Maria.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
16.04.2008, 20:15Veronica Lerner
Mi-au dat lacrimile citind randurile Adrianei Bittel. Din mai multe motive. Intai pentru ca epoca descrisa in carte este foarte dureroasa pentru cei care au trecut prin ea, iar daca eu ma recunosc in referintzele facute de cronicar, imi inchipui cat m-ar impresiona cartea insasi, descrisa atat de bine in prezentarea de fatza.
Al doilea motiv al emotiei mele e de natura personala. M-am identificat cu naratoarea romanului- autoarea- si in aspiratiile ei artistice, de a deveni soprana. Aici iarasi e meritul cronicarului, care a stiut sa puncteze amanuntele cu care s-ar identifica cititorul. Oare cati dintre cei din generatia autoareai nu au avut vise artistice, dar, din motive economice, au preferat sa faca "meserii serioase"?
Fiind in Canada, am intalnit o multime de ingineri, doctori sau chimisti (ca mine), care, dupa ce si-au terminat viatza in "meseria" studiata, au revenit la vechile lor pasiuni. Unii practica in paralel si meseria, dar si "hobby"-ul. Se publica ziare si reviste culturale, se joaca pies de teatru, se dau concerte, toate cu participarea acestor pasionati. Rezultatul este cel pe care foarte bine l-a caracterizat Adriana: arta lor nu are pretentia de a egala pe a celor profesionisti, dar sinceritatea si spontaneitatea gestului dau acestuia o valoare speciala.
Din nou multumiri autoarei si revistei Formula As pentru articolul de fatza si pentru fotografia Adrianei!
Veronica Pavel Lerner
Toronto.