MAREA UNIRE

- Vă aşteptăm de o mie de ani şi aţi venit ca să nu ne mai despărţim niciodată -

Marele istoric şi patriot Nicolae Iorga spunea că cea mai mare faptă din via­ţa neamului nostru a fost în­făp­tu­irea României unite, a statului unitar, care a adunat la 1 decembrie 1918, aproape toate pă­mân­turile isto­rice locuite de veacuri de români. Această uriaşă operă de reîntregire a naţiunii ro­mâne s-a clădit temeinic şi îndelung, cu gândul, cu sufletul, cu sabia şi cu plugul tuturor gene­ra­ţiilor de băştinaşi; s-a făcut cu jertfe enorme şi a încununat visul secu­lar al moldovenilor, mun­te­nilor, transil­vă­nenilor, arde­le­nilor, basara­be­nilor, buco­vi­nenilor, bănă­ţenilor, maramu­re­şenilor şi dobrogenilor, de a vieţui împreună, pentru tot­dea­una, în vecii vecilor, fiind­că Dumnezeu a creat un sin­gur popor - poporul român - şi patria acestui popor este una singură -- România. Icoa­na acelor zile, când milioane de suflete reînviate în Basa­rabia, Bu­co­vina şi Transil­vania, "cu moarte pe moarte călcând," sfărâmau lanţurile robiei străine, îşi scriau pro­pria carte de istorie şi îşi cucereau li­ber­tatea, demni­ta­tea şi unitatea naţio­nală, strălu­ceşte fas­cinant peste timpuri, ară­tând voinţa, fru­mu­seţea şi încrede­rea poporului român în destinul şi viitorul său.

Minunea a pornit din Basarabia

Ceea ce con­fe­ră, pentru noi o în­cărcă­tură apar­te a oma­­gierii Cente­na­rului, este că în anul de grandioase zguduiri naţionale şi sociale, 1918, procesul de reîntregire a naţiunii române por­­neşte de aici, din Basarabia. Marii noştri com­­patrioţi îmbrăţişează din convingere şi ne­cesitate vitală ca­uza românească, formând acea minunată gene­raţie a Unirii în frunte cu Ioan Pelivan, Pan Hali­pa, Ion Buzdugan, Vasile Stro­escu, Ştefan Cio­banu, generaţie care prin mare curaj, responsabi­li­tate şi înţelepciune, votează la Chişinău, pe 27 mar­tie, Actul Unirii. Fapta mă­reaţă a românilor basa­rabeni este continuată în toamnă de sora noas­tră Bucovina, care după o înstrăinare umili­toare, de 143 de ani, hotărăşte prin votul popu­laţiei deştep­tate, în data de 28 noiembrie, la Cernăuţi, reîntoar­cerea la Patria-Ma­mă. Şi cum sfârşitul încu­nunează opera, la 1 de­cem­brie 1918, în cetatea pri­mului întregitor al nea­mu­lui românesc, Mihai Vitea­zul, la Alba Iulia, cu votul popular a peste o sută de mii de ro­mâni, Transil­vania noastră dă­râmă închisoarea habs­bur­gilor şi revine liberă. Aca­să.

"Fraţilor, fiţi bineveniţi! Trăiască România Mare!"

În faţa delegaţiilor înnobilate de flamura tri­co­loră, văzând chipurile lu­mi­nate şi mândre ale ro­mâ­ni­lor din teritoriile slobode, primul mi­nistru al Româ­niei, Ionel Brătianu, excla­mă printre lacrimi de bucu­rie: "Vă aşteptăm de o mie de ani şi aţi venit ca să nu ne mai despărţim nicio­da­tă. Sunt în viaţa unui neam clipe de fericire atât de mari, încât ele răscum­pără veacuri întregi de su­fe­rinţă. Bucuria noastră nu este bucuria unei sin­gure generaţii. Ea este sfânta tresărire de bucurie a în­tregului popor român, care de sute şi sute de ani a îndu­rat suferinţele cele mai crude, fără să-şi piar­dă credinţa neclintită în sosirea ace­lei zile care ne uneşte astăzi şi care trebuia să vie, care nu se pu­tea să nu vie... Fraţilor, fiţi bineveniţi! Trăiască România Mare!"
Astfel, prin lupte îndelungate şi jertfe uriaşe, ro­mâ­nii din imperiile asu­pritoare, însufleţiţi de duhul li­bertăţii şi de idealul unităţii naţio­nale, dând glas vo­in­ţei popu­­lare, înlătură hotarele ne­drepte din sânul ace­luiaşi popor şi cali­gra­fiază pe harta lumii statul uni­tar al întregii noastre seminţii - Româ­nia. O Ţară întreagă, mare, frumoasă, liberă, rotundă ca o pâine, o Ţară a tu­turor ro­mâ­nilor, aşe­­zată pe temeliile de­mo­cratice ale Cons­­tituţiei din 1923, în­ce­pe să pul­seze în rit­muri mo­derne, adu­când dezvoltarea, pros­pe­ritatea şi ci­vi­lizaţia europeană în teritoriile ie­şite de sub domi­naţia imperială şi rein­te­grate în spaţiul carpato-danubiano-pon­tic.

Printre cele mai dezvoltate ţări din Europa

În 22 de ani de Independenţă reală (1918-1940), Ro­mâ­nia reîn­tre­gită a cu­nos­cut un progres im­pre­sionant (de ex., ca­pacitatea in­dustrială a crescut cu 235%), bo­găţiile ei şi produsul intern brut aducând-o, către anul 1935, în to­pul celor mai dez­vol­tate ţări din Eu­ropa. La rândul ei, în 22 de ani, Ba­sarabia a cu­noscut transformări spec­ta­cu­­loa­se, ajungând din­tr-o guber­nie ţaristă, înapoiată şi anal­fa­betă, într-o re­gi­une a afir­mării de sine, a belşugului şi a ştiu­torilor de carte. O să exem­pli­fic afirma­ţia mea cu date ade­vărate, care spulberă tonele de minciună propa­gate neîn­tre­rupt de Moscova şi lichelele ei de la Chişinău: în 1917, în Basarabia nu exista nici o şcoală primară ro­mânească, deşi majo­ri­tatea ab­solută a popu­laţiei era românească. În iunie 1940, când tancu­rile sovietice au ocupat Basarabia, funcţionau 2628 de şcoli primare, cu 7581 de învăţători şi cu 348 de mii (!) de elevi. Se mai cere de adăugat că, devenind parte inte­grantă a Ro­mâniei, Basarabia a fost salvată de teroarea bandelor bolşevice, de războiul civil din Rusia, de trei valuri de foamete pro­vocate de re­gi­mul co­mu­nist, de deportările, epu­rările şi asa­si­natele în masă or­ganizate de Sta­lin. Putem afirma cu certi­tudine: fără inter­be­licul românesc, Basa­rabia ar fi devenit o Trans­nis­trie, întinsă de la Bug până la Prut, cu exter­mi­narea sau rusificarea de­plină a populaţiei băştinaşe.

Dumnezeu a creat un singur popor, o singură patrie

Omagiind Centenarul şi înaintaşii, avem da­toria să trecem în arhive şi interpretările anti­ro­mâ­neşti, să aducem adevărul istoric în spaţiul pu­blic. Mitul că am primit cadouri de la "stă­pâni", în 1859 şi 1918, devine periculos şi ri­di­col, ali­men­tând complexele de inferioritate. Ma­rea Uni­re nu a fost o întâmplare norocoasă, un acci­dent con­junctural, ci încunu­na­rea unui pro­ces înde­lungat, fi­resc, în care seminţele uni­tăţii na­­ţionale fructificau încet, dar neîntrerupt, în toate terito­rii­le ro­mâneşti, for­mând treptat con­şti­inţa iden­­ti­tară, comună, a unui po­por di­vizat de imperiile ve­cine. De la "descălecatul" ţărilor ro­mâne, ideile de unitate ling­vistică, reli­gioasă şi naţională le găsim per­manent la cronicari, la căr­turari, la domnitori. Mihai Vi­teazul cunoştea foarte bine ho­tarele etnice ale neamului româ­nesc, când a făcut prima Unire la 1600. Pentru înfăptuirea Marii Uniri, în anii Primului Război Mondial, ro­mânii au adus o jertfă de sânge de un sfert de mi­lion de soldaţi şi ofiţeri. La Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, în 1918, Tri­colorul unităţii naţionale l-au înălţat ro­mânii, nu misionarii Moscovei, Vie­nei sau Budapestei. Şi după dez­mem­bra­rea crimi­nală a Ro­mâniei, în 1940, în teritoriile ocu­pate, popu­laţia românească nu a în­cetat să-şi apere fiinţa naţio­nală şi să creadă în reîntregirea Ţării. Basa­rabia şi Bu­co­vina de Nord, cu uriaşele lor pierderi su­ferite în anii de ocu­paţie sovietică, sunt o dovadă vie că ele ştiu, şi după o sută de ani, că sunt ro­mâ­neşti şi aparţin Ro­mâniei. Şi cred şi azi, ca şi atunci, în 1918, în Unire şi în dreptatea lui Dum­nezeu. Cred acum şi în veac! Fiindcă Dumnezeu a creat un singur popor - po­porul român - şi patria acestui popor este una sin­gură - România.