Viaţa printre cozonaci
- Ada, cum ai ajuns să montezi la Piatra Neamţ?
- Iniţial am făcut cunoştinţă cu trupa la spectacolul "O ladă", al lui Alexandru Dabija, la care am compus muzica. Mi-a plăcut mult că actorii sunt foarte inventivi, deschişi, creativi. Anul trecut am lucrat împreună "Visătorul", o adaptare după dramaturgul Ian McEwan, care are deja un traseu de-a dreptul turistic aş putea spune, fiind invitat la o grămadă de festivaluri, peste tot în ţară. După succesul înregistrat, am primit încă o propunere de la direcţia teatrului, şi fiind vorba de un spectacol creat pentru publicul tânăr dintr-un oraş din Moldova, m-am gândit să pun în scenă, cu aceeaşi echipă de actori, plus muzicianul Vali Răcilă, "Amintiri din copilărie".
- Cum de l-ai "ataşat" pe Vali Răcilă la distribuţie?
- Din una într-alta, spectacolul a început să devină un western muzical, şi atunci m-am gândit ce mişto ar fi să vină Vali Răcilă cu chitările lui, cu muzicuţele lui şi cu toată prezenţa lui atât de spectaculoasă. Şi acum, cu "Sir Blues Răcilă" pe scenă, avem cel mai tare western cu popi moldoveni făcut vreodată.
- De ce "western cu popi moldoveni"?
- Creangă ne-a condus aici. Când am citit ultimul capitol al "Amintirilor", cu tot ce se petrecea la "fabrica de popi din Fălticeni", mi-am zis: "Stai puţin! Asta nu mai e pentru copii". Eu, la şcoală, parcă nu am studiat partea asta. Sau, în orice caz, era bine ascunsă. Preotul era o persoană importantă în comunitate. Preoţia era, cum am spune noi azi, o "carieră de succes". Creangă însuşi a devenit preot, la dorinţa mamei lui. În spectacol, mama îi zice: "Vreau sî ti faşi popî, tu nu ştii şi-i ghini pientru tini. Ai sî trăieşti numa printri cozonaci şi-ai sî mă îmbogăţieşti şi pi mini".
- Cum ai recitit "Amintiri din copilărie" cu ochii de adult?
- În copilărie, nu mi-a plăcut deloc. Şi chiar de curând am auzit la radio nişte copii plângându-se de textul ăsta, că nu îl înţeleg, că are prea multe regionalisme şi că e vetust. M-am gândit că ar fi bine dacă l-am "traduce" pentru vremurile noastre, dar fără a băga degetele în ochii spectatorilor, cu "vai, ce moderni suntem noi!". Sunt, totuşi, teme cât se poate de actuale, ca furatul, etern valabil la români (sigur, azi nu se mai fură cireşe, ci peşteri întregi cu comori) şi, deşi Creangă e un mare umorist, atacă şi chestiuni serioase, de exemplu - bătutul copiilor la şcoală şi acasă sau abuzul asupra femeilor, fenomene cât se poate de valabile şi astăzi, şi nu doar în zona rurală.
"Smărăndiţa zbieraaaa, popa şî mai tari dădea"
- După cum povesteşte Creangă în "Amintiri din copilărie", bătaia la şcoală era program obligatoriu.
- Da. Aşa cum ne amintim cu toţii din carte, preotul, care era şi învăţător, îi bătea aprig pe copii, începând cu propria fiică. Nică al nostru are un cântec în care zice aşa:
"Popa o zâs cî ni pocnieşti la fiicari greşalî,
La scris, la şitit sau drăcării di li făşiem noi la şcoalî.
Smărăndiţa o râs, el o luat biciu din cui şi o-nşeput s-o biciuiascî pisti fund
Di parcî nişi nu-i păsa cî-i fata lui.
Şi mi sî rupia inimaaaa
Nu di durerea ei, ci di groaza cî di bici
Nu poţi scăpa".
Unguroaica din Humuleşti
Vali Răcila, în rolul lui Creangă
- Copilăria lui Creangă ţi-a stârnit şi ţie amintiri din copilărie?
- Da. Nu m-am putut abţine şi am introdus un personaj care mă reprezintă un pic şi pe mine, o fetiţă unguroaică. Eu sunt jumate-jumate, româno-maghiară. Mama e unguroaică. I-am găsit un caiet din clasele primare, în care făcea exerciţii la limba română. Undeva scria: "Mie mi doare dinţii". Şi învăţătoarea, tot unguroaică, o corectase cu cerneală roşie: "dinţiile". Şi mi-am zis: "Asta e o zonă care merită exploatată". Sigur, unii vor spune că nu are ce căuta o unguroiacă în Moldova, dar, asta e. Nu se spune că în "Amintirile" lui Creangă este vorba despre copilăria copilului universal? Ei, am băgat şi eu o unguroaică în Humuleşti.
- Eşti ardeleancă, dar văd că te-ai contaminat de accentul moldovenesc.
- Nu sî poati altfiel pi aicişa, ia. Mi-e tare dragă vorba asta dulce, moldovenească. Şi după o perioadă de lucru la Piatra Neamţ, nu poţi rămâne imun la accent.
- În spectacol apar, nu unul, ci patru Nică. Cum ai ajuns la varianta asta?
- Nu am pornit de la început cu patru "Crengi", să le zic aşa, dar într-acolo m-a dus cartea, pentru că Ion Creangă îşi aminteşte de el la vârste diferite.Tot citind despre Creangă, am aflat că, adult fiind, avea 120 de kilograme. Era mare! Şi la un moment dat, aud o conversaţie între Vali Răcilă şi o persoană din teatru care se ocupa cu transportul: "Va fi dificil să mă transportaţi pe mine, pentru că am cinci chitări şi 120 de kile". Şi atunci mi-am dat o palmă peste frunte şi mi-am zis: "Păi, ăsta e Creangă! Creangă matur. Ce tare!" Şi repede am reorganizat personajele, şi uite aşa am ajuns să îl avem pe Nică la mai multe vârste. Iar Vali Răcilă, cu barba lui lungă şi cu burta de popă, e parcă decupat din "Amintiri". Şi ştii ce mi-a spus? Că el a jucat la un moment dat la teatrul din Botoşani, şi ultimul lui rol acolo a fost chiar Ion Creangă. Ca să vezi cum se leagă lucrurile.
Concert la scândura de spălat rufe
Foto: Nicu Cherciu, Marius Sumlea
- Ai transformat şi în acest spectacol, la fel ca în "Visătorul", orice obiect de uz casnic, în instrument muzical.
- Da, actorii au fost tare drăguţi şi implicaţi, au luat totul în serios. Au învăţat cu mine şi cu tutoriale de pe net, să cânte la linguri, la preşuri, la mătură, la scândura de spălat rufe... Totul e instrument.
- Îţi place lumea basmului, Ada? Pare desuetă pentru timpul în care trăim...
- Da, eu citesc şi acum poveşti şi mă uit la desene animate. Copilul e o fiinţă deşteaptă şi nu trebuie plictisit cu lucruri numai şi numai drăgălaşe. El înţelege unele lucruri mai bine chiar decât adulţii.
- Versurile cântecelor scrise de tine pentru "Amintiri" sunt cât se poate de haioase şi vesele. Spre hazul cititorilor noştri, poţi să ne spui, de exemplu, ce cântă Smărăndiţa popii, când ne-o prezintă pe "malefica" pupăză din tei?
- Smărăndiţa cântă aşa: "Dacî ti pupuie dimineaţî, n-ai noroc, nici poftî di viaţî,/ Dacî ti pupuie mai târzâu, ai ghinion când treşi pi la râu/ Dacî ti pupuie di pi-o crenguţî, o sî fii toatî viaţa grăsuţî/ Dacî ti pupuie pi la prânz, o sî-ţ creascî copiti di mânz/ Dacî ti pupuie în partea stângî, îţi creşti nasu oleacî pi lângî/ Dacî ti pupuie di pi-o fântânî, poţi sî uiţi şi limba românî/Dacî ti pupuie di pi-o căpiţî, îţi cad bulinili di pi rochiţî".
- Absolut minunat! Hazul tău împrăştie ceaţa, oriunde s-ar afla, în pădure sau în inimă. La ce mai lucrezi acum?
- La Cluj, am ceva treabă cu nişte Chiriţe (uite că nu părăsesc spaţiul moldovenesc de tot) şi mai pregătesc şi alte lucruri despre care încă nu vorbesc, că sunt superstiţioasă.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
