Marele istoric și patriot Nicolae Iorga spunea că cea mai mare faptă din viața neamului nostru a fost înfăptuirea României unite, a statului unitar, care a adunat la 1 decembrie 1918, aproape toate pământurile istorice locuite de veacuri de români. Această uriașă operă de reîntregire a națiunii române s-a clădit temeinic și îndelung, cu gândul, cu sufletul, cu sabia și cu plugul tuturor generațiilor de băștinași; s-a făcut cu jertfe enorme și a încununat visul secular al moldovenilor, muntenilor, transilvănenilor, ardelenilor, basarabenilor, bucovinenilor, bănățenilor, maramureșenilor și dobrogenilor, de a viețui împreună, pentru totdeauna, în vecii vecilor, fiindcă Dumnezeu a creat un singur popor - poporul român - și patria acestui popor este una singură -- România. Icoana acelor zile, când milioane de suflete reînviate în Basarabia, Bucovina și Transilvania, "cu moarte pe moarte călcând," sfărâmau lanțurile robiei străine, își scriau propria carte de istorie și își cucereau libertatea, demnitatea și unitatea națională, strălucește fascinant peste timpuri, arătând voința, frumusețea și încrederea poporului român în destinul și viitorul său.
Minunea a pornit din Basarabia
Ceea ce conferă, pentru noi o încărcătură aparte a omagierii Centenarului, este că în anul de grandioase zguduiri naționale și sociale, 1918, procesul de reîntregire a națiunii române pornește de aici, din Basarabia. Marii noștri compatrioți îmbrățișează din convingere și necesitate vitală cauza românească, formând acea minunată generație a Unirii în frunte cu Ioan Pelivan, Pan Halipa, Ion Buzdugan, Vasile Stroescu, Ștefan Ciobanu, generație care prin mare curaj, responsabilitate și înțelepciune, votează la Chișinău, pe 27 martie, Actul Unirii. Fapta măreață a românilor basarabeni este continuată în toamnă de sora noastră Bucovina, care după o înstrăinare umilitoare, de 143 de ani, hotărăște prin votul populației deșteptate, în data de 28 noiembrie, la Cernăuți, reîntoarcerea la Patria-Mamă. Și cum sfârșitul încununează opera, la 1 decembrie 1918, în cetatea primului întregitor al neamului românesc, Mihai Viteazul, la Alba Iulia, cu votul popular a peste o sută de mii de români, Transilvania noastră dărâmă închisoarea habsburgilor și revine liberă. Acasă.
"Fraților, fiți bineveniți! Trăiască România Mare!"
În fața delegațiilor înnobilate de flamura tricoloră, văzând chipurile luminate și mândre ale românilor din teritoriile slobode, primul ministru al României, Ionel Brătianu, exclamă printre lacrimi de bucurie: "Vă așteptăm de o mie de ani și ați venit ca să nu ne mai despărțim niciodată. Sunt în viața unui neam clipe de fericire atât de mari, încât ele răscumpără veacuri întregi de suferință. Bucuria noastră nu este bucuria unei singure generații. Ea este sfânta tresărire de bucurie a întregului popor român, care de sute și sute de ani a îndurat suferințele cele mai crude, fără să-și piardă credința neclintită în sosirea acelei zile care ne unește astăzi și care trebuia să vie, care nu se putea să nu vie... Fraților, fiți bineveniți! Trăiască România Mare!"
Astfel, prin lupte îndelungate și jertfe uriașe, românii din imperiile asupritoare, însuflețiți de duhul libertății și de idealul unității naționale, dând glas voinței populare, înlătură hotarele nedrepte din sânul aceluiași popor și caligrafiază pe harta lumii statul unitar al întregii noastre seminții - România. O Țară întreagă, mare, frumoasă, liberă, rotundă ca o pâine, o Țară a tuturor românilor, așezată pe temeliile democratice ale Constituției din 1923, începe să pulseze în ritmuri moderne, aducând dezvoltarea, prosperitatea și civilizația europeană în teritoriile ieșite de sub dominația imperială și reintegrate în spațiul carpato-danubiano-pontic.
Printre cele mai dezvoltate țări din Europa
În 22 de ani de Independență reală (1918-1940), România reîntregită a cunoscut un progres impresionant (de ex., capacitatea industrială a crescut cu 235%), bogățiile ei și produsul intern brut aducând-o, către anul 1935, în topul celor mai dezvoltate țări din Europa. La rândul ei, în 22 de ani, Basarabia a cunoscut transformări spectaculoase, ajungând dintr-o gubernie țaristă, înapoiată și analfabetă, într-o regiune a afirmării de sine, a belșugului și a știutorilor de carte. O să exemplific afirmația mea cu date adevărate, care spulberă tonele de minciună propagate neîntrerupt de Moscova și lichelele ei de la Chișinău: în 1917, în Basarabia nu exista nici o școală primară românească, deși majoritatea absolută a populației era românească. În iunie 1940, când tancurile sovietice au ocupat Basarabia, funcționau 2628 de școli primare, cu 7581 de învățători și cu 348 de mii (!) de elevi. Se mai cere de adăugat că, devenind parte integrantă a României, Basarabia a fost salvată de teroarea bandelor bolșevice, de războiul civil din Rusia, de trei valuri de foamete provocate de regimul comunist, de deportările, epurările și asasinatele în masă organizate de Stalin. Putem afirma cu certitudine: fără interbelicul românesc, Basarabia ar fi devenit o Transnistrie, întinsă de la Bug până la Prut, cu exterminarea sau rusificarea deplină a populației băștinașe.
Dumnezeu a creat un singur popor, o singură patrie
Omagiind Centenarul și înaintașii, avem datoria să trecem în arhive și interpretările antiromânești, să aducem adevărul istoric în spațiul public. Mitul că am primit cadouri de la "stăpâni", în 1859 și 1918, devine periculos și ridicol, alimentând complexele de inferioritate. Marea Unire nu a fost o întâmplare norocoasă, un accident conjunctural, ci încununarea unui proces îndelungat, firesc, în care semințele unității naționale fructificau încet, dar neîntrerupt, în toate teritoriile românești, formând treptat conștiința identitară, comună, a unui popor divizat de imperiile vecine. De la "descălecatul" țărilor române, ideile de unitate lingvistică, religioasă și națională le găsim permanent la cronicari, la cărturari, la domnitori. Mihai Viteazul cunoștea foarte bine hotarele etnice ale neamului românesc, când a făcut prima Unire la 1600. Pentru înfăptuirea Marii Uniri, în anii Primului Război Mondial, românii au adus o jertfă de sânge de un sfert de milion de soldați și ofițeri. La Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, în 1918, Tricolorul unității naționale l-au înălțat românii, nu misionarii Moscovei, Vienei sau Budapestei. Și după dezmembrarea criminală a României, în 1940, în teritoriile ocupate, populația românească nu a încetat să-și apere ființa națională și să creadă în reîntregirea Țării. Basarabia și Bucovina de Nord, cu uriașele lor pierderi suferite în anii de ocupație sovietică, sunt o dovadă vie că ele știu, și după o sută de ani, că sunt românești și aparțin României. Și cred și azi, ca și atunci, în 1918, în Unire și în dreptatea lui Dumnezeu. Cred acum și în veac! Fiindcă Dumnezeu a creat un singur popor - poporul român - și patria acestui popor este una singură - România.