Părintele HRISTOFOR BUCUR - Schitul Ioan Botezătorul, din Poiana Braşov - "Alesul meu, încă de la început, a fost părintele Ghelasie de la Frăsinei"
"Cărarea mea spre biserică a fost lungă. A început după ce am împlinit 20 de ani, ca o căutare de umplere a unui gol. Crescut în plin comunism, simţeam, totuşi, că ceva nu e în regulă, că nu sunt împlinit, că nu mă mulţumeşte starea de inginer angajat în fabrică, cu mersul acesta de acasă la serviciu şi înapoi, şi oarecare distracţie, din când în când. Ştiam că ce mi se întâmplă nu e ceea ce trebuie, nu e suficient pentru mine, ca să mă simt împlinit, să simt că sunt un om întreg."
Citeste tot articolul
Puterea rugăciunii
"De şapte ani citesc această revistă minunată, aproape de inima mea, aproape de cei care au mari necazuri sau mici bucurii. După ce am citit sute de reportaje despre durere şi deznădejde, despre oameni care au luptat pentru existenţă într-un fel sau altul, m-am decis să vă scriu despre marea mea încercare de a trăi, când nu mai erau speranţe. În toamna aceasta se împlinesc 33 de ani de la cea mai cumplită încercare a vieţii mele."
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Spiritualitate"
Afisare: 761 - 800 din 1.219 articole
-
Leacul de sambata
Numarul 780 -
Rugaciuni de ademenit ploaia
Numarul 779 -
Coincidente
Numarul 779 -
Manastirii Cozia - Vartolomeu Andronie
Numarul 778 -
Sfantul Spiridon Vechi
Numarul 777 -
Minunile Sfantului Spiridon pentru saracii de azi
Numarul 777 -
Cuibul de sihastri de la Manastirea Turnu
Numarul 776 -
O vizita de "dincolo": Intalnire la miezul noptii
Numarul 775 -
Parintele Pantelimon - preotul albinelor de la Ghighiu
Numarul 774 -
Parintele Nicodim Mandita in Rost
Numarul 773 -
Trei curcubee
Numarul 773 -
Justinian Chira
Numarul 772 -
Manastirea - satul blestemat de calugari
Numarul 771 -
Scene de primavara la Manastirea Izvorul Muresului
Numarul 770 -
Minunea de la Tandarei
Numarul 769 -
De ce alearga romanii la Dumnezeu?
Numarul 768 -
Sorin Dumitrescu
Numarul 766 -
Izvorul tamaduitor de la Manastirea Ghighiu
Numarul 765 -
Monahul de la Agapia
Numarul 764 -
Un iconar in mileniul III
Numarul 763 -
Slatina - manastirea unde vine Dumnezeu sa se odihneasca
Numarul 762 -
Cantecele Invierii
Numarul 762 -
Vin Floriile cu soare si soarele cu Florii
Numarul 761 -
Parintele Iustin Parvu
Numarul 760 -
"Invierea" lui Eminescu
Numarul 759 -
Lainici - manastirea rastignita de trei ori
Numarul 758 -
Dan C. Mihailescu
Numarul 756 -
Parintele Ilie Cleopa - duhovnicul pasarelelor
Numarul 755 -
Despre vraji
Numarul 755 -
Dan Puric
Numarul 754 -
Cele trei curcubeie
Numarul 754 -
Manastirea nascuta in vis: Celic Dere
Numarul 753 -
Rugaciunile lui Eminescu
Numarul 752 -
Despre vraji
Numarul 751 -
Cuviosul Porfirie - Un mare "medic naturist" al ortodoxiei
Numarul 750 -
Parintele Arsenie Papacioc
Numarul 749 -
Manastirea cu nume de iarba: Colilia
Numarul 748 -
Craciunul - straveche sarbatoare a luminii
Numarul 748 -
Ultimele zile ale Parintelui Gheorghe Calciu
Numarul 747 -
Puterea rugaciunii
Numarul 747