Dupa-amiaza tarzie de iunie in Bucuresti. Aerul prafuit pare dulce si uleios din pricina miresmelor calde de tei in floare. E duminica. Printre blocuri se strecoara in liniste cateva siluete, doua-trei autoturisme lenese strabat splaiul pe malul unei Dambovite incremenite. Cerul se intuneca brusc, fara preaviz. Un albastru-cenusiu intens inveleste cartierul si ploaia porneste in ropote. Ploaie de vara, nervoasa, rabufnita ca o cearta din nimic. Dupa nici un sfert de ceas, apele cerului pleaca asa cum au venit. Pe neasteptate. Norii se imprastie in mare graba iar soarele mai apare pentru cateva minute, inainte de a asfinti. Blocurile devin incandescente. O miere auriu-roscata scalda peisajul pana de curand cenusiu: un cartier obosit, un rau tacut, o strada prafuita. Vazduhul e inca plin de apa. Stropi fini incarca aerul, strabatuti de lumina soarelui in asfintit. Tresar: daca e soare si inca aerul e plin de picaturi de apa, trebuie sa fie si curcubeu!
Ies in strada. Cu un capat in Dambovita si cu celalalt sprijinit undeva intre blocuri, in departare, curcubeul asteapta linistit ca lumea sa se dezmeticeasca si sa priceapa. Nu e unul. Sunt mai multe. La prima vedere, doua curcubee magnifice, uriase, formand arcuri perfecte. Nu sferturi de arc, dizolvandu-se in cer, cum am mai vazut pana acum, ci arcuri de 180 de grade, imbratisand intreg orizontul, dintr-un capat in celalalt, ca o spranceana mirata de ochi dumnezeiesc. Doua curcubee paralele, unul intens, celalalt mai palid, mai pastelat - doar un ecou. Cel de-al doilea are culorile inversate fata de primul, ca si cum l-ar oglindi. Iar cel dintai are in interior un alt curcubeu, alcatuit din mai multe dungi delicate de culoare violet si verde. Este asa-numitul curcubeu "supranumerar", rar si misterios, a carui formare inca nu a putut fi explicata cu totul de oamenii de stiinta. Asadar, trei curcubee! Oamenii ies din case treziti din toropeala dupa-amiezii de duminica. Unii se sterg la ochi ca treziti dintr-un somn. O fi vis? Altii isi potrivesc aparatele de fotografiat. Nimeni nu exclama, ca si cum orice zgomot ar putea risipi, intr-o clipa, minunea. Curcubeele isi flutura culorile de matase minute bune, ca o promisiune, ca un legamant, ca un zambet de ochi divin. Ochiul lui Dumnezeu.
Pe calea sufletelor, catre poarta Raiului
Cercetatorii sustin ca probabil nu exista in lumea asta mitologie fara curcubeu. Toate neamurile, din toate timpurile si de pe toate continentele au povesti si legende despre curcubeu. Si pretutindeni, curcubeul are aceleasi semnificatii: pace, intelegere, noroc, legatura intre zei si oameni. Dupa ce furtuna se linisteste si soarele imprastie norii, curcubeul nu poate fi decat un semn de impacare si bucurie, sau chiar de speranta si salvare. Asa cum s-a intamplat dupa ce potopul din vremea lui Noe a incetat, iar Dumnezeu a trimis pe cer un curcubeu ca semn de conciliere si promisiune ca niciodata nu va mai potopi intreg pamantul. Se mai spune ca un curcubeu apare pe cer atunci cand Sfantul Petru deschide usile Raiului, pentru a mai primi un suflet. Atunci o raza de lumina din Rai se strecoara pe usa si ajunge pe pamant.
In cele mai multe credinte, curcubeul face legatura dintre cer si pamant. Iris, zeita curcubeului la greci, era mesagera, alaturi de Hermes, intre cele doua lumi. In mitologia nordica, curcubeul este braul zeului primordial. La fel si la indieni, unde Indra are drept brau curcubeul. Credinta ca frumosul curcubeu este braul unei zeite, nu al unui zeu, o gasim la mai multe popoare. Chiar la noi, la romani, curcubeul este braul Cosanzenei sau al Fecioarei Maria. La albanezi, era braul zeitei frumusetii, iar acum al Sfintei Prende.
Dar cel mai adesea, curcubeul este un drum, un pod sau o poarta. La numeroase popoare, curcubeul este calea pe care sufletele o strabat in drumul lor dincolo de moarte. De la indienii nord-americani la polinezieni si la germanici, curcubeul este calea sufletelor, si aceeasi semnificatie o are si Calea Laptelui. Pe aceeasi cale pasesc uneori si zeii sau ingerii, iar in alte credinte, doar faldul sau tivul mantiei lor colorate se arata ochilor nostri, sub forma curcubeului. Pentru japonezi, curcubeul este podul plutitor al cerului, iar in unele zone ale Frantei, este podul Sfantului Duh, al Sfantului Petru ori al Sfantului Bernard. Bascii ii spun "podul de la Roma". In mitologia chineza, curcubeul este un pod alcatuit din pietre de diferite culori. Mai este si poarta cerului: curcubeul este o poarta a raiului, a cerului, a lumii de dincolo. Poarta Sfantului Petru, poarta zeilor, poarta sufletelor.
Sfantul Gheorghe cu curcubeu. Icoana basarabeana pe lemn
Existau trei feluri de apa miraculoasa folosita de magicieni in vremurile trecute. Una dintre acestea era apa de curcubeu. Ea continea toate culorile curcubeului si trebuia stransa din stropii de ploaie ce cadeau cat timp arcul multicolor se arata pe cer. Avea proprietati vindecatoare. La fel era si apa de soare, stransa in rarele ocazii cand ploua si in acelasi timp soarele stralucea pe cer. Dar cea mai valoroasa apa magica, cea de-a treia, era apa stransa din lacrimile de bucurie.
Ochiul lui Dumnezeu
Taranii nostri ii spun curcubeului "braul cerului", "braul Cosanzenei" sau "braul popii". Uneori chiar "braul lui Dumnezeu" ori "braul Maicii Domnului". In unele zone ale tarii e numit "cearcan" ori "cununa cerului". Iar Calea Laptelui, care in ochii celui ce priveste cerul poate parea un arc nocturn, un curcubeu de noapte, a primit si el numele de "braul lui Dumnezeu", ori al popii, ori al Cosanzenei. Toate personajele importante ale universului nostru mitologic, fie crestin, fie precrestin, sunt prezente in numele acestui fenomen: Dumnezeu si popa, Maica Domnului si Cosanzeana. Fiecare putea avea un brau multicolor care sa incinga intreg universul.
Dar cuvantul "curcubeu"? De unde o fi venind? Nimeni nu stie cu precizie. Multi lingvisti s-au caznit sa afle originea acestui cuvant, dar nu au ajuns prea departe. Dictionarele s-au resemnat cel mai adesea, spunandu-ne ca are "origine necunoscuta". S-au gandit unii ca o fi insemnand "arcul (sau cercul) care bea", si de acolo ii vine numele de "curcu-beu": un semicerc colorat cu un capat in apa. Dar e greu de crezut aceasta ipoteza. E drept, unele credinte populare de la noi asemuiesc curcubeul cu un sarpe ce bea apa din rauri si din balti. Dar e posibil ca acest cuvant din limba romana sa fie atat de vechi, incat nimeni nu mai poate spune daca l-am luat din vreo limba sau il avem in limba noastra dintotdeauna, de pe vremea cand frumoasele de la Cucuteni pictau curcubee pe vasele lor de lut. E de-ajuns sa ne aruncam o privire la cuvintele care desemneaza curcubeul in limbile vecine: mai toate au sens, mai toate au origine clara. Doar curcubeul nostru isi pastreaza misterul. Francezii ii spun "arcul din cer". Nemtii si englezii il numesc "arcul ploii". Italienii ii zic "arcul-fulger". Latinii ii spuneau si ei "arcul cerului" ori "arcul ploii". Grecii foloseau numele "Iris", pe care l-au preluat si spaniolii si portughezii. Pentru catalani, curcubeul este "arcul sfantului Martin", iar pentru galicieni, "arcul batranei". Unele limbi slave au derivat numele curcubeului de la "bucurie, veselie", iar albaneza de la "stea". Dar romana? Nu stim. Mai sunt si alte limbi care nu-si cunosc originea cuvantului ce desemneaza curcubeul. Estonii, de pilda. Iar cel mai straniu cuvant par sa-l aiba letonii: ei ii spun curcubeului "ulmul de arama". Si ii mai spun romanii "cearcan", ca si cum ochiul nedormit, vesnic-veghetor, al lui Dumnezeu s-ar arata pe cer dupa furtuna.
Semnul norocului
Curcubeele apar asa cum apar si stelele cazatoare, asa cum uneori si lumina lunii da nastere la curcubee nocturne: pe neasteptate si pentru foarte scurta vreme. Apar cand e cerul mai noros, cand e noaptea mai neagra. Depinde de noi sa ne mai ridicam ochii si spre cer, ca sa le vedem si sa ne umplem de magia si energia lor. Dar cei mai multi dintre noi trecem grabiti, ocupati, nepasatori: ce mai conteaza un fenomen de refractie a luminii in picaturi de ploaie? Am redus frumusetea lumii la formule chimice si matematice si am ajuns sa facem masuratori pentru suflet. Un curcubeu este mana lui Dumnezeu peste crestetul nostru, semnul Lui ca ne protejeaza, avertismentul Lui sa ne aducem aminte de El. Putem zari curcubee si in picaturile marunte
Minunea desfacerii luminii celei albe si limpezi in sapte culori a fost considerata intotdeauna semn de noroc si prosperitate. Se spune ca cei ce vad un curcubeu pot sa-si puna o dorinta si li se va indeplini. Dar cei ce vad trei curcubee in aceeasi clipa? Daca Dumnezeu si-a agatat arcul de nori, spun evreii, inseamna ca i-a trecut mania. Iar o traditie germanica medievala ne asigura ca inainte de sfarsitul lumii, timp de 40 de ani, nu se va mai arata nici un curcubeu. Asadar sa fim recunoscatori: Dumnezeu ne zambeste.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
