Acasa

La cinci minute de apus

Început de toamnă, în Munţii Poiana Ruscăi. Soarele se pregăteşte de culcare. Un pui de nor rătăcit i se opreşte pe faţă şi-l rupe, cumva, în două. Maşina merge grăbită şi sprintenă, prin locuri pe care nu ştiu dacă m-aş fi încumetat să le bat cu pasul. Deh, paşi de orăşean! Când drumul se termină, străbatem poieni unde iarba necosită e la fel de mare ca şi noi. Şi neatinsă pare, întru totul. Nici de pas, nici de mână de om. Nici de vânt, parcă. Şi nici de gând. Pentru că nu poţi gândi că undeva aici, sus, pe vârfuri de lumi şi vremuri, ar putea fi cineva. Vreun om rupt de civilizaţia contemporană şi viu. Totuşi, viu.

Citeste tot articolul