Draga redactie,
Citesc cand si cand revista dvs. pe Internet sau atunci cand mi-o trimite mama si m-a impresionat in mod deosebit pagina dedicata bunicilor; sunt sigura ca acum cateva luni aceasta pagina n-ar fi avut asupra mea efectul pe care il are acum. Am incercat sa scriu cateva cuvinte frumoase asa cum sunt cele publicate in revista. In urma catorva esuari - mai mult patetice decat lamentabile - am ajuns la concluzia ca poate nici un articol de ziar nu va reda intru totul felul in care simt cand ma gandesc la "bunici".
Mamaie a murit in ianuarie si, intr-un mod greu de explicat, nu ma pot obisnui cu faptul ca nu mai este. Nu-mi pot aminti vreo vacanta pe care sa nu o fi petrecut la tara, la mamaie si la tataie, si nu cred ca am uitat vreun moment din tot acel timp.
De cate ori imi amintesc, mi se pare ca am trait intr-o alta viata: atat de departe se afla in timp si spatiu, incat uneori mi-e greu sa cred ca eu, cea de-acum, am fost vreodata acolo.
"Acolo" e un loc la capatul Ocnitei, pe care-l stiu parca numai scaldat in soare. Iar casa de la tara e pierduta printre dealuri, acolo sus, unde cooperativizarea n-a ajuns niciodata, insa nici postasul. Si-mi amintesc de mamaie, o fiinta fragila, vesnic trebaluind prin curte, vesnic zorindu-ne la vreo treaba si tot timpul cu aceeasi basma decolorata. Imi amintesc ca veneam apoi la scoala si scriam compuneri despre cat de mare ajutor le-am dat in vacanta - acea lucrare stereotipa pentru care de obicei luam zece. De cele mai multe ori asterneam pe hartie doar imaginatia; realitatea insa e la mine in suflet.
Foloseam cuvinte mari, pompoase, ca "bunicul si bunica" si in realitate nu i-am strigat niciodata asa: au fost doar mamaie si tataie si cuvantul "bunici" mi s-a parut intotdeauna oarecum prea pompos pentru oamenii simpli care erau. Casa de la tara nu e casa tipica din povesti. Are cate putin din fiecare an ce-a trecut si mult timp mi s-a parut lipsita de caracter, de stil si total aiurea construita.
Imi amintesc felul in care criticam totul: de la multimea de postere cu Florin Piersic de pe pereti si colectia complet inutila de cutii goale, pana la lipsa televizorului si a gheretei de inghetata din sat si, tinand-o asa toata vacanta, nu-i de mirare ca mamaie se satura de noi, "copiii mofturosi de la oras".
Imi amintesc linistea, calmul, senzatia aceea ca timpul a ramas incremenit la miezul zilei, cand soarele arde mai tare: plictisul - asa-l numeam pe-atunci eu si sora mea, suferind teribil (oare de cate ori am scuipat in fantana, cate ore am petrecut chinuind bietul caine legat in fundul curtii, cate porecle am inventat si cate jocuri bizare, oh, si vesnic numarand puii de curca!). Uram insectele de orice fel si, ca orice copil de la oras, preferam asfaltul cararilor cu fan bantuite de lacuste (lacustele nu-mi plac nici acum), iar culesul prunelor era un adevarat calvar. Venea insa partea cea mai buna a zilei, ca o binecuvantare, cand se lua masa la deal, sub pruni sau acasa - avea mamaie un fel al ei secret de-a gati...
M-am transformat intr-o femeie cu reputatia unei persoane dominatoare si nu intotdeauna tocmai placute - si poate ca acolo unde destinul m-a purtat e cel mai indicat fel de-a fi - insa sub crusta asta imi place sa cred ca mai sunt inca copilul de-atunci. Paradoxal si mai ales enervant, nu-mi pot aminti ultima vacanta petrecuta la tara, cum a fost si cand a fost si daca am simtit ca va fi si ultima.
Anul trecut, am vazut-o pe mamaie pentru prima oara in ultimii patru ani: aceeasi fiinta fragila, parca mult prea bolnava pentru cat putea sa duca, pe patul nu tocmai curat al unui spital. Nu m-am gandit nici o clipa ca va fi si ultima oara cand o vad.
Tataie, acelasi om mandru, pe care anii inca nu l-au invins, e si azi in casa de la tara, iar timpul nu sta in loc acolo: intotdeauna vine o primavara cand se cultiva gradina si o toamna cand se culeg viile.
Amintirile insa raman... Focul din soba si tataie povestind ca un adevarat vanator, pisica tolanita pe lemne si vesnicul "toi" de tuica, latratul cainilor, in noapte, atat de familiar, si mamaie, cu ochelarii ei caraghiosi, inca trebaluind prin jur. Parfumul imbatator al reginei noptii si zgomotul greierilor, stelele mult prea aproape, iar noi uitati parca de Dumnezeu in noapte, pe un bustean batran, ascultand povesti dintr-un alt timp.
Si-atunci, acolo, nu aveam cum sa stiu ca voi scrie vreodata pagina asta si ca poate in ochii altcuiva va fi intr-adevar o poveste din alt timp. Si daca omul sfinteste locul, atunci mamaie si tataie mi-au dat ceva de nepretuit, pe care abia acum il inteleg: o anume valoare a banalului, a simplitatii, ca cel mai perfect fel de-a privi viata.
Mamaie a murit fara sa stie cat era de iubita, de pretuita. Intr-un mod prostesc, nu spunem niciodata asta. Sunt sigura ca la tara nu va fi niciodata la fel fara ea: doar pozele de pe pereti, o femeie tanara, foarte frumoasa, zambind... dintr-un alt timp.
Sunt sigura ca scrisoarea mea nu se ridica la standardul unui articol demn de publicat in revista dvs., insa nu e o compunere, nu intentionez sa iau zece, e doar o parte din ce simt si cred in acelasi timp, partea pe care n-o stie nimeni. Banuiesc ca sunt una dintre cei multi care ar dori sa poata intoarce timpul inapoi si ideea unei pagini in revista dvs. imi da posibilitatea acum sa-mi iau "La revedere" de la mamaie si sa o las sa se odihneasca in pace. As da insa orice sa stie, acolo unde e, cat am iubit-o si ca imi pare rau ca nu am fost langa ea in ultima clipa. Speram, credeam intr-un fel, ca vor fi acolo mereu.
Alina Lloyd - Londra
"Am plans cu fiecare dintre semnatari"
Stimata d-na Sanziana Pop,
Va multumesc pentru raspunsul dv. si pentru urarile de sanatate pe care mi le-ati facut. Va doresc si eu sanatate si va felicit pentru felul in care realizati revista "Formula As", precum si pentru frumoasa initiativa pe care ati avut-o de a-i ajuta pe cei nevoiasi. Asa cum v-am scris in scrisoarea precedenta, mi-ar face mare placere sa ma numar printre cei care incearca sa schimbe destinele unor oameni prea greu si prea des loviti de soarta. Din acest motiv, am depus azi, 17.06. 1999, in contul revistei dvs. (010944041-5, Ing Bank, Bucuresti) suma de 450 dolari, care as dori - cu sprijinul dvs. - sa fie distribuita in mod egal urmatoarelor familii:
Nicolae Viorel - Str. Valea Jiului nr. 88, Mizil, jud. Prahova (semnatarul scrisorii "Suntem patru copii, tata e bolnav, ne saturam numai cand ne da cineva de pomana" - aparuta in nr. 23/1998).
Grigore Geta - Str. Zorilor nr. 6, bl. C5, sc. B, Plopeni, jud. Prahova ("Trei copii fara tata ingrijesc o mama bolnava de scleroza in placi" - publicata in nr. 23/1998).
Maica Fotinia Dumitrescu - Manastirea "Varatec", com. Agapia, jud. Neamt, cod 5683 ("Sunt bolnava si am necazuri cu casa" - aparuta in nr. 47/1998).
Mihaescu Gabriela - Str. Lt. Saidac Gh. nr. 8, bl. 33, sc. A, ap. 6, Bucuresti ("Sase copii mor de foame" - nr. 47/1998).
Scarlat Georgeta - loc. Murgeni, jud. Vaslui ("Va multumim in genunchi, pentru orice ne puteti oferi" - nr. 47/1998).
Ciureanu Elena - sat. Stroesti, com. Musatesti, jud. Arges ("Nu ne lasati sa ne scufundam" - nr. 6/1999).
Fam. Zamfiroiu - Str. Sabarului nr. 36, com. Popesti-Leordeni ("Trei copii din Popesti-Leordeni" - nr. 21/1999).
Imi cer scuze pentru "alergatura" la care supun redactia dvs. pentru a distribui banii la adrese diferite si regret ca n-am putut trimite decat cate 50 de dolari/ familie (ar fi fost poate mai de ajutor sa fi trimis totul la 1-2 familii), dar mi-a fost Imposibil sa aleg. Am citit scrisorile de zeci de ori, am plans cu fiecare dintre semnatari, dar n-am putut sa-i pun pe unii inaintea altora si pana la urma am decis sa trimit tuturor celor ale caror scrisori le-am citit. Sper din suflet ca ajutorul trimis sa aline pe cat posibil suferintele si sa aduca o raza de lumina in vietile celor atat de incercati de soarta. Va trimit prin fax dovada depunerii in contul dvs. a sumei de mai sus (trimisa cu mesajul "Ajutor pentru saraci"), suma care va va parveni peste 4-5 zile (am rugamintea sa ma contactati daca banii nu ajung).
Cu stima,
Anca Dumitrescu - Suedia
Va multumim pentru banii expediati, a caror primire ne-a fost confirmata. Dumnezeu sa va rasplateasca inzecit.
"Formula As"
Calugarii romani de pe Muntele Athos au nevoie de ajutor
In vreme ce bulgarii si rusii isi sprijina material manastirile, asezarile romanesti sunt amenintate cu disparitia
La Schitul Lacu, din Sfantul Munte Athos, sihastriile romanesti reinvie miraculos din propria lor cenusa. Dupa lunga noapte atee a comunismului, si aici au inceput sa rasara zorile sperantei si ale intineririi. Tot mai multi monahi veniti din tara incearca, dupa puterile lor, sa continue legamantul si traditia statornicite aici de catre monahul moldovean Daniil, inca din 1760. Despre lucrarea credintei si despre frumusetea pustniceasca a Schitului Lacu am mai scris. Deopotriva, am scris si despre lumeasca noastra indiferenta si imensele greutati pe care le intampinau monahii nostri in repararea si intregirea chiliilor. Spre deosebire de asezamintele rusesti si bulgaresti, puternic sprijinite cu fonduri si materiale de constructie din tarile lor de obarsie, Romania a uitat de ctitoriile ei athonite, candva cele mai bogate de pe Muntele Sfant. Nu e loc aici de reprosuri, mai ales ca, intr-o emotionanta solidaritate, cititorii nostri au sarit in ajutor si modestele lor contributii deja au inceput sa dea roade: obstea s-a marit la 26 de parinti, iar biserica cea mare, cu catapeteasma deosebit de frumoasa, sculptata in marmura, a fost refacuta. Ramane inca problema reconstructiei chiliei "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil" care, sub conducerea parintelui Paisie Rogojan, ucenic apropiat al parintelui Nicolae Steinhardt de la Rohia, spera sa intregeasca numarul de 7 chilii, necesar recunoasterii de catre autoritatile grecesti a statutului de manastire, cu toate drepturile ce decurg din aceasta.
Prea Cuviosul Parinte Paisie si intreaga obste romaneasca de pe Muntele Athos adreseaza o rugaminte fierbinte tuturor credinciosilor din tara, cititori ai revistei "Formula As", spre acordarea unor ajutoare materiale care sa asigure supravietuirea manastirilor romanesti. Neincetat, monahii de-acolo se vor ruga la Icoana Facatoare de Minuni a Sfantului Dimitrie, pentru mantuirea celor ce, din putinul lor, vor face dreapta si mult pomenita milostenie.
Apel
Doritori fiind cu totii ca stralucirea vechii vieti duhovnicesti a Schitului sa renasca spre slava lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a tuturor sfintilor si a neamului nostru, adresam aceasta chemare fierbinte catre toti bunii crestini, solicitandu-le smerit ajutorul in greaua, dar sfanta truda pe care o desfasuram la poalele Sfantului Munte Athos.
Lucrarile de reconstructie ale chiliei "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil" se desfasoara sub conducerea administrativa si indrumarea duhovniceasca a parintelui Paisie Rogojan, ucenic apropiat al vestitului parinte Nicolae Steinhardt de la Sfanta Manastire Rohia din judetul Maramures.
Prea Cuviosul Parinte Paisie Rogojan si cei cinci parinti dimpreuna cu Sfintia Sa asteapta sa pomeneasca cu smerenie, la fiecare Sfanta Liturghie, numele celor dragi dumneavoastra, vii sau adormiti intru Domnul.
Multumim anticipat si din suflet tuturor acelora care, cu dragoste si marinimie, se vor inscrie intre ctitorii, donatorii si sprijinitorii viitorului asezamant inchinat Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil.
"Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal sa fie cu voi toti! Amin!"
Conturile In Care Pot Fi Depusi Banii:
Banca Comerciala Romana - Sucursala Sector 3: B-dul Decebal Nr. 11, Bl. S.14, prter, Sector 3, Bucuresti
Cont Lei: 453611101
Cont Usd: 471151600260
Cont Dm: 471171000130
Chilia "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil", Schitul "Sfantul Dimitrie Lacu", Gkogkeas Vasileios-Var, Varsanufie Gogea
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
