Maramuresul de dincolo de Gutai

Cu dragoste si tristete, despre un loc iubit

Maramuresul de dincolo de Gutai

Ne intoarcem acasa din Maramures cu sufletul adumbrit. Cea mai puternica zona de traditie populara din Romania isi pierde chipul. Privelistile sunt la fel de frumoase, oamenii la fel de ospitalieri si-ntelepti, credinta in Dumnezeu mai puternica, poate, ca niciodata, dar aura de vechime a locului, superbele tipare ale satului romanesc se sterg. Ceea ce au izbutit sa sintetizeze taranii in 1989 de ani - o civilizatie populara a nordului romanesc de o frumusete care a siderat tot pamantul - s-a pierdut in doar zece ani de tranzitie. Gustul taranesc, bazat pe simplitate si armonie, slefuit din generatie-n generatie si impus ca o norma de identitate, e spulberat de influente orasenesti si ucrainene. Casele din lemn sunt inlocuite cu case in tencuieli "de oglinzi", portile cu streasini si cioplituri lasa loc portilor din tabla sudata, portul popular (minunatele camesi albe si catrinte in dungi) e schimbat pe bluze sclipicioase de nylon, pe fuste rosii si verzi din matase: "hazaika" de pe Valea Viseului. Intamplatoare sau dirijata, influenta ucraineana scoate Maramuresul din matca traditiei sale, pentru a-l transforma intr-un loc fara identitate, un loc de oriunde, care nu mai seamana cu nimic. Din fericire, sufletul oamenilor se mai afla, in Maramures, la locul sau. Un suflet aparte, iradiant si puternic, care te fura si te poarta pe sus. Sociabili si foarte inteligenti, plini de sagalnicie si de umor, taranii de pe Mara si Iza au un cult pentru vorbe, pentru comunicare si dialog. "Laudat hie Domnul ca putem sa vorbim" e acolo un fel de salut. Si ce sarbatoare aduce vorba! Cata concretete si-ntelepciune au lucrurile pe care le spun! Nimic nu se rosteste degeaba, totul are un miez si-un talc. Daca in drumurile lor electorale prin tara mai marii politicii i-ar lasa pe maramureseni sa vorbeasca in locul lor, ar avea multe de aflat si-nvatat. De pilda, ca toti taranii aceia, care trudesc aproape degeaba de dimineata si pana noaptea, privesc uluiti si-ngroziti (de la ei se vede mai bine) cum "tara se risipeste si noi ramanem a nimanui".

Au existat, insa, si clipe de fericire in Maramures: intalnirile noastre cu cititorii (la Budesti au participat peste 1200 de tarani), programul fantastic de dansuri si cantece ale copiilor din Budesti si ale taranilor din Ieud, regalul muzical oferit de Petreusul cel mare (Stefan, fiindca Ion era plecat), peregrinarea pe la vechile si cu adevarat dumnezeiestile biserici din lemn, mesele intinse pe sub umbra gradinilor, iarba noua, stralucitoare, rasarita de sub fanul abia cosit... Pentru toate acestea, le multumim, cu profunda recunostinta si dragoste, celor care ne-au ajutat sa implinim rostul acestei calatorii:

D-lui Gheorghe Barlea, prefectul judetului Maramures, prezent cu sufletul si cu trupul la intalnirea cu cititorii din Baia Mare (coplesita de emotie si plina de-nvataturi).

D-nei Maria Danciu, socacita din Cavnic, pentru masa imparateasca pe care ne-a intins-o sub peri.

D-nei Bud Valeria, muzeografa de la Casa Memoriala "Vasile Lucaciu" din Sisesti, pentru devotamentul cu care apara spiritul locului.

Primarului din comuna Budesti, dl. Gheorghe Negrea, precum si celor peste 1200 de tarani care ne-au onorat cu prezenta lor.

Profesorului suplinitor Marinca Ioan, pentru spectacolul formatiei de copii din Budesti, pe care a inaltat-o la parametri artistici de exceptie.

Sotilor Nastaca si Ioan Dunca, pentru ospatul din gradina cu meri.

Sotilor Maria si Vasile Pop din Desesti, pentru abnegatia cu care fac sa traiasca traditia tesutului de covoare si arta reconstructiei vechilor biserici de lemn.

D-lui director Ioan Chindris de la Scoala din satul Ieud, pentru spectacolul de dansuri al formatiei (majoritatea sunt fosti elevi ai scolii, astazi invatatori) condusa de Ion Dancus.

Desi la urma, le multumim inainte de toate, sotilor Daniela si Petre Dunca, calauzele noastre spre lumea plina de soare a sufletului maramuresean.