Revista "Formula As" in judetul Maramures
La cosit, printre stele
Cu Vasile Pop, din Ieud, despre iarba si politica fanului
"Iarba nu se gata nicicand. Are Dumnezeu dragutu grija sa tie cat a hi lumea"
In Maramures e vremea fanului. Cosasii lasa in urma lor brazde serpuitoare, care trec unduind peste dealuri, ca niste carari pentru zei. Cine rezista, fara sa se abureasca de fericire, la mirosul proaspat de fan? La lumina aceea coapta, care acopera lumea ca un clopot scanteietor?
Duceti-va acolo acum, ca sa va vindecati de toate bolile orasului. Duceti-va si invatati ca se poate trai si altfel, dupa alte ritmuri si legi pe care ei, morosenii, le respecta dintotdeauna. Legatura lor cu natura nu s-a intrerupt niciodata. Ei nu-si numara existenta in ore, ci-n muncile fiecarui anotimp. Iar intre toate, cositul este marea lor sarbatoare.
- Bade Vasile, de unde stiti dv. cand e vremea cositului? Bobul de grau se-ncearca intre degete cand e copt, dar iarba? Sau poate apare vreun semn pe cer...
- Domnuca draga, ti-oi spune eu dumitale un adevar: in lumea asta exista un ceas. Viata omului ii legata de el si de cer, ca de-acolo vine si ploaia si soarele. Nu-i bine sa te grabesti, da" nici sa intarzii cu muncile. Iarba iti spune singura cand trebuie s-o cosasti. Daca treci prin ea si-i pipai florile si semintele, stii ca atunci cand se apleaca-ntr-o parte si se galbineste la varf, e numa bine de-nceput fanul. Da" pentru asta trebe sa ai vreme buna. E lucru gingas cu fanul! Sunt ani in care vremea te-ajuta si-l gati in cateva zile, alteori nu-l mai faci. Il putrezesc in camp, ploile.
- Ce vechime aveti in munca asta, de cositor?
- D"apoi, am inceput sa cosesc de copil. Porneam prin lume cu tata si cu un frate mai mare. Ramanea acasa numa tata-bun si femeile, care se descurcau cum puteau cu fanul nostru. Noi cosam pe la straini, ca sa facem bani pentru iarna. Prima coasa mi-o cumparat-o tata-bun de la targ. Era pe masura me. Ase, mai micuta. Tare draga mi-o fost. Daca s-ar pune cap la cap toate brazdele pe care le-am tras eu la viata, cred ca as inconjura tat pamantu de cateva ori. As putea zice ca am barberit pamantu-ntreg de iarba, ca l-am gatat de sarbatoare.
- Cositul e o munca grea si obositoare. Nu v-ati saturat de atata fan?
- Saturat? D"apoi daca te saturi de fan, te saturi si de viata. Slava Tatalui ca iarba nu se gata nicicand! Are Dumnezeu dragutu grija de ea, sa tie cat a hi lumea. Cat or mai face oamenii fan, e speranta de bine. Armata asta de clai si capite insirate pe dealuri iti arata ca poti birui orice iarna, fie ea cat de grea.
- Bade Vasile, ce unelte folositi la cosit?
- Uneltele cosasului sunt: coasa, cutea sau gresia de-ascutit, clopul si rabdarea. Coasa trebuie s-o bati bine, in fiece seara, s-o ai pregatita pentru dimineata. In tocul cutii e bine sa ai apa tot timpul, ca sa-ti poti ascuti coasa in timpul lucrului, sa-i mai dai o fata. Cel mai usor e sa sprijini coasa cu coada-n pamant, ase, vezi, si s-o tii cu mana stanga de lama, de partea ei de din sus, iar cutea o freci de-ascutis, cand pe o parte, cand pe cealalta. Cine-i obisnuit si stie, ascute coasa din cateva miscari. Cine nu se pricepe, ii vai de capul lui... Clopul e bine sa-l ai si pe soare si pe ploaie, ca te apara si de una si de alta. Iara rabdare iti trebe ca sa poti birui sa incepi alta brazda, si alta, si alta, pana vine noaptea sau pana termini tat de cosit.
- Nu vi-i urat aicea singur, in varf de deal?
- La ce va ganditi cand cositi?
- La multe, mai ales daca ai oarece experienta in asta. Ii mai greu pana inveti sa nu lucrezi incrancenat, cu ciuda. Ii bine sa-ti fie drag de lucru tau. Sa te rasucesti uite asa, din brau, intr-o parte si alta, si sa tii coasa potrivit in manuri, nu s-o strangi ca pe-o bota. E ca si cum ai juca fata ce-ti place. Coasa-i fata si muzica ti-o da iarba care cade in urma ta fosnind. Cateodata, ma iau la intrecere cu greierii. La inceput, coasa mea ii zice mai tare, da de la un timp o biruie greierii. Aud numa greieri si lacuste. Atunci ma opresc, imi fac sfanta cruce, imi ascut coasa si o pornesc de la cap. Nu-mi place sa ma uit inapoi cand cosesc. Ma uit numa-nainte. Asa imi pare ca a hi mai usor de gatat. Stii dumneata ceva? Cateodata mai suguiesc in gand si-mi zic ca si lui Dumnezeu ii plac cosasii, ca a facut Calea paielor pe cer, un brau de stele lung cat ii cerul, care se vede toata noaptea, in lunile de vara. Cred ca daca esti cosas bun, trebuie sa fii la fel si pe lumea cealalta. Sa areti de ce esti in stare si pe acolo pe sus, printre stele, pe Calea paielor. Numa sa stii cand is coapte, bune de cosit ca si iarba. Fain ar fi sa faci brazde de stele, in cer!
- Zilele de sarbatoare crestina pun opreliste si la cosit?
- Se spune ca e pacat sa lucrezi la fan in zi de sarbatoare, chiar daca unii preoti dau dezlegare pentru munca la camp. Eu ma feresc de lucru, mai ales de Sfantul Ilie si de Sfantul Foca. Atunci nu cosesc niciodata ca "hierbe apa" si "arde piatra in apa", asa se spune, si-i pericol mare de trasnet. Cand am fost mai tanar, n-am tinut sama de toate astea, eram mai buiac. Pana-ntr-o zi, cand l-o trasnit pe Ion al Valeanului. E ingropat acolo, pe camp, unde-a murit biet de el. I-or bagat si coasa-n mormant, ca sa cosasca si pe lumea cealalta, tat fan.
- Aveti vreo amintire deosebita, legata de cosit si de fan?
- Sa stii dumneata ca am! Intr-o zi, mai demult, am patit un lucru de mirare. Am vrut sa termin de cosit un pamant care-i mai departe de casa. Se lasase sara deja si nu m-am indurat sa ma opresc din lucru, mai ales ca nu mai era mult. Trageam brazde mari, ca sa gat mai iute si sa ma intorc mai degraba acasa, cand am ramas incremenit. In fata me, tot dealul pe care-l cosam era plin de lumini, plin de flacaruici care straluceau si clipeau. Parca-nviase. Cand colo erau licurici, poate vreo nunta de-a lor. Daca as fi cosit mai departe, ar fi insemnat sa-i omor. Cum era sa stric eu minunea aceea randuita de Dumnezeu? N-am mai facut nici un pas. Am inteles ca El, care are masura in toate, mi-a aratat ca lacomia nu-i buna nici macar la cosit.
- Politica faceti, bade Ioane? De care fel?
- Facem, cum sa nu facem, domnuca draga! Politica fanului, ca numa aceea ii buna, numa ea ne da de mancare. Politica de vorbe te lasa sarac. Bine ar fi sa cheme cineva cositori si pe acolo, prin parlamente, sa mai taie din zisuri, c-am ajuns de mergem cu tara la capatat.
Otilia Sitaru
Fotografii de Victor H. Mercea
Cei mai frumosi coconi
Imi petrec mult timp in lumi construite de scriitori, cu peisaje si destine de cuvinte, lumi povestite, in care alesatura din realitate are desene mai clare si fire mai vizibile de speranta. Poate de aceea Maramuresul "rasfoit" cateva zile (ca sa-l citesti in intregime nu-ti ajunge o viata) mi s-a parut o carte fabuloasa, depasind orice imaginatie. Nu doar prin splendoarea naturii topind tensiunile si deznadejdile lumii uratite din care veneam, intr-o uitare de sine purificatoare, ci mai ales prin oamenii ce-si pastreaza, in ciuda vietii aspre, credinta in valori morale mai presus de orice indoiala. Departe de mine o viziune idilica si pasunista - morosenii au si ei mari greutati, traditia se altereaza inevitabil, superbe monumente artistice sunt neglijate din lipsa de bani etc. - dar am trait in aceasta scurta calatorie reconfortanta mai multe clipe frumoase decat am parte in Bucuresti intr-un an. Iata cateva:
La Rozavlea am intalnit o procesiune ce urca dealul cu preotul si icoane in frunte. Ni s-a spus ca e Sarbatoarea Tarinii, ce se tine doar prin aceste locuri, dupa stransul fanului. Pasunile de care depinde hrana satenilor (ba chiar, in vremurile astea de somaj, si a copiilor si nepotilor stabiliti in orase) sunt binecuvantate si se fac rugaciuni impotriva grindinii si pentru ca vitele sa fie sanatoase, fertile si sa dea lapte mult.
La Ieud, biserica de lemn din deal, ridicata la 1364 - o mandrie a locului, caci e cea mai veche din Maramures - a luat foc in urma cu cativa ani. Ni s-a povestit cu naturalete, ca si cum ar fi fost un lucru normal, ca incendiul a izbucnit pe seara, la ora cand femeile mulgeau vacile intoarse de la pasune, si fiindca umplerea caldarilor cu apa ar fi luat timp, focul a fost stins cu lapte.
Satele sunt pline de copii de o frumusete angelica, sanatosi si curati. Maramuresenii au prin traditie familii numeroase, credinta lor fiind ca un neam e cu atat mai puternic, cu cat are mai multi coconi. Intr-un amurg, coborand o coasta de deal, am vazut in linistea si lumina paradisiaca o femeie ce grebla apa raului. Imaginea era ciudata si am intrebat-o de ce face asta. Vazandu-si inainte de lucrul ei, fara sa se uite la noi, ne-a raspuns, fara chef, ca face loc intre pietre sa puna lana la muiat. Preotul care ne insotea a intrebat-o si el: "Anita, dar cati coconi ai tu?". Atunci s-a indreptat de spate, si-a potrivit parul scapat de sub basma, s-a sprijinit in grebla si a spus raspicat, cu o mandrie care ii lumina chipul prematur imbatranit: "Unsprezece. Septe ficiori si patru fetie".
La biserica din Surdesti, neincapatoare in zi de duminica, unde rugile cu evlavie adevarata ale atator oameni creau o atmosfera magica, am vrut sa-i dau bani unei babute ingenuncheate in pridvor, sa faca dansa o rugaciune si pentru noi. Mi-a respins cu blandete banii si mi-a spus: "Eu, domnuca, oricum ma rog totdeauna pentru toti".
Adriana Bittel
Fotografii: Iulian Ignat
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
