"Patria cereasca"
Blanda Moldova stramoseasca este presarata cu nenumarate biserici, schituri si manastiri, ce se lasa scaldate in lumina aurie a unui rai medieval. O mie de ani, aceste tinuturi au stat sub semnul crucii si al palosului. La tot pasul intalnesti coline domoale, vai sau poieni ascunse de blana padurilor, care poarta nume de sihastri ori nume de voievozi. Celor din urma li s-au rostogolit, cateodata, capetele la picioare, prin iarba inalta si placut mirositoare a nevinovatelor pasuni. Cei dintai si-au risipit osemintele facatoare de minuni in pamantul pe care ploile celor o mie de ani au sters urmele sangeroaselor batalii, purtate in numele credintei crestine. De aceea, trecatorul grabit nu stie ca privelistea unui camp cu maci infloriti, chiar in inima batranei Moldove, inseamna, de fapt, un cimitir fara nume, pe care urmasii celor disparuti ridica, pana azi, in fiecare an, catedrale de iarba si biserici de fan... Alaturi, marile lavre din piatra, ctitorite de voievozii martiri, gazduiesc, de o mie de ani, moastele sfintilor sau osemintele trupesti ale fratilor calugari ce s-au intors, impreuna, in patria cereasca pentru care s-au nevoit aici, pe pamant. De pe urma lor au ramas nu doar moaste, numele locurilor sau amintiri legendare, ci si lanuri intregi de oseminte, dezgropate de urmasi, spalate cu grija, slujite crestineste si asezate spre vesnica odihna in gropnite sau osuare, aflatoare prin toate schiturile si manastirile falnicei Moldove.
Un asemenea asezamant binecuvantat este si Manastirea Neamtului. In marea biserica, pe langa mormintele catorva Musatini, se afla si racla in care sunt asezate moastele Mucenicului Necunoscut. Aflarea lor s-a petrecut in chip miraculos, chiar in curtea manastirii, la 24 mai 1986, de ziua Sfantului Simeon. Intr-un loc, chiar pe aleea ce duce spre nava de piatra a bisericii, s-a ridicat pamantul, singur, aproape un metru! Desi era in vremea prigoanei comuniste, s-a starnit mare tulburare printre frati, iar staretul de atunci a hotarat sa se purceada la sapaturi. Asa au fost dezgropate, cu mare emotie duhovniceasca, moastele Sfantului Necunoscut de la Neamt, ce au fost invelite in catifea visinie si depuse in biserica abia dupa 1989, cand stapanirea Antihristului a fost alungata din aceasta tara. Dincolo de incinta manastirii, langa cimitir, se afla gropnita cu osemintele fratilor calugari, deshumate de-a lungul timpului si asezate in osuare de piatra. Orbitele goale ale unor cranii te privesc impacate, amintindu-ti, parca, vorba Ecleziastului: "Desertaciunea desertaciunilor si toate sunt desertaciune"... Sute de tigve, unele vechi de cateva veacuri, stau aliniate intr-o cutremuratoare cumintenie. Cine este bogatul, care era saracul, unde este fericitul, cine este cel ce deznadajduia, care a ras si cine a plans? Pe unul dintre cranii, un parinte gramatic a scris, in slavona: "Priveste-ma, caci asa vei ajunge si tu, candva"...
Moldova este plina de legende si de istorii. Prezentul este acolo tintuit in trecut. Drumurile pe care astazi circula pelerini sau turisti nostalgici erau aceleasi pe vremea cand treceau ostiri calare sau procesiuni religioase. Dealurile nu s-au mutat la vale, iar padurile sunt tot la locul lor, doar putin mai rarite de mana omului. Manastirile stralucesc de albeata, scufundate in linistea celor o mie de ani, trecuti pe negandite, in timp ce florile se mangaie una pe alta cu miresme imbatatoare, pierdute prin pasunile raiului medieval. La fiecare vecernie, cand clopotele opresc timpul in loc, iti amintesti de "Piatra Cereasca", unde s-au mutat, cu sufletul, sfintii si voievozii martiri, impreuna cu toti cei fara de morminte, peste care pasesc astazi, ca si acum o mie de ani, cosasii ce cladesc catedrale de iarba si biserici de fan. Abia atunci intelegi ca zilele omului sunt parfumate si trecatoare ca floarea campului, numai Moldova este eterna...
Marius Petrescu
O lumina a Universului
La mormantul Parintelui Cleopa am intalnit un calugar batran, aproape orb, care se ruga in genunchi. L-am ajutat sa se ridice si, pe drumul catre manastire, a inceput sa-mi povesteasca: "Parintele Cleopa a fost o lumina a Universului, arhierei si patriarhi ingenuncheau in fata lui! Smerenia ne inalta, iar mandria ne coboara - asta-i lectia de smerenie pe care am luat-o de la sfantul parinte. De fiecare data cand i se cerea sfatul, spunea despre dansul ca este un pacatos si un nevrednic... Parintele si-a dat obstescul sfarsit de cateva luni, dar spiritul lui este aici, in manastire. Pluteste prin vazduh. Se uita la noi si se roaga pentru iertarea pacatelor noastre si ale lumii.
Eu sunt calugar in aceasta binecuvantata manastire de vreo 50 de ani - dar sa stii ca anii nu se numara... Aici am fost calugarit, aici am jurat credinta lui Dumnezeu si Sfantului Duh. Acum nu mai sunt in putere, ca nu ma lasa batranetile sa mai muncesc pentru obste. Aproape ca nu mai vad deloc, de mic am avut ca o perdea pe un ochi si de asta nu am nici scoala. Dar stiu cartile sfinte, mi-au citit parintii din manastire. Eu numai ma rog la Dumnezeu pentru iertarea pacatelor. Cine-i in putere, mai si lucreaza - la bucatarie, la coasa, la ateliere. Te vad tanar - tii post? Sa stii ca trebuie sa tii post in fiecare luni, pentru ca lunea este ziua in care Dumnezeu a facut sfintii; in fiecare miercuri, pentru ca intr-o miercuri a fost vandut Iisus, Domnul nostru; si in fiecare vineri, pentru ca vinerea a fost rastignit pentru a renaste intru mantuirea noastra, a pacatosilor. Sa nu uiti asta si sa postesti! Sa te ajute Dumnezeu!".
- Cum va numiti, parinte?
- Sunt Dionisie pacatosul.
- Cati ani aveti?
- 89 de ani.
- Deci v-ati calugarit la 40 de ani; de ce asa de tarziu?
- Eu am fost casatorit mai intai, dar nu ne-am potrivit si ne-am separat. Dupa asta, in singuratate, l-am gasit pe Dumnezeu. Si nu am mai fost niciodata singur. Dumnezeu este langa noi tot timpul, trebuie numai sa-L strigam din tot sufletul... El ne aude si ne vede, stie ce gandim si ce simtim. Trebuie doar sa ne ridicam privirea in sus si sa-I intindem mana. Fiecare om are mana intinsa de la Dumnezeu...
Claudiu Ionescu
"Manca-v-ar Raiul!"
La Manastirea Sihastria, pasii Parintelui Cleopa se mai aud inca; pasi de sfant despatimit si fierbinte rugator pentru mantuirea acestei lumi. La chilia sa, oamenii continua sa se adune, asteptandu-i parca aparitia in cerdacul stramt al casei, bland si puternic, cu brau lat de lana si toiag ciobanesc, impunator ca un voievod al simplitatii.
E multa suferinta si zbucium in lumea aceasta - boli, necazuri, razboaie vazute si nevazute. Veniti din toate colturile tarii, oamenii cauta pe mai departe cuvantul si alinarea Parintelui, se inchina la icoanele din chilia sa, se reculeg si asculta marturia ucenicului sau, Iachint, cel care nu inceteaza a se uimi de prezenta nevazuta si purificatoare a Parintelui Cleopa, alaturi de noi toti, indemnandu-ne sa ne tinem sus inimile si sa ne bucuram: "Mutarea la cele vesnice a Parintelui nu e o pierdere. Castigul e cu mult mai mare".
Chiar daca a devenit muzeu, chilia celui mai mare duhovnic al Romaniei nu s-a schimbat: acelasi scaun de spovedanie invelit cu blana simpla de oaie; acelasi perete plin de icoane si alaturi patul calugaresc, pe care Parintele se nevoia, atipind in capul oaselor, fara a dormi cu adevarat niciodata. "Ultima oara, l-am vazut cu cateva zile inainte de a se muta la Domnul", isi aminteste ucenicul Iachint. "Am vegheat noaptea cu dansul si cred ca s-a sculat de peste 30 de ori. Trebuia a doua zi sa se impartaseasca si avea de implinit rugaciunile pregatitoare, plus pravila obisnuita. Abia spre dimineata, daca a adormit un pic. Asa era Parintele - se ruga dormind, se ruga neincetat." Ucenicul Iachint nu conteneste a da slava lui Dumnezeu pentru marele dar de a fi fost lasat langa Parintele, de a-i simti prezenta si forta rugaciunii chiar si acum, dupa mutarea la cele sfinte. "Parintele a fost si este viu. Nu doar cred asta, o si simt, asa cum am simtit venind cu Cleopa cel viu la inmormantarea lui Cleopa cel din sicriu."
In smerenia sa de sfant, Parintele se facea pe sine "Mos Putregai". Se inalta micsorandu-se in fata lui Dumnezeu, pentru a da si altora din jur pilda si fapta de invatatura. Chiar si acum lucrarea sa continua si multe minuni s-au savarsit prin prezenta sa nevazuta. Iachint, ucenicul Parintelui, descopera mereu si cu nespusa uimire proorocirile marelui duhovnic: cum si cand se va savarsi din aceasta lume, ce se va intampla cu fiecare. "Odata, am vrut sa iau o carte din chilie si Parintele m-a oprit, spunandu-mi: <<Nu fi hot (adica nu lua fara sa intrebi), caci toate vor fi ale tale>>. N-am inteles vorba lui, eu fiind un ucenic tanar si neinsemnat. Acum, cand din toata obstea am fost ales sa ma ocup de muzeu, intr-adevar pot spune ca Parintele vazuse in duh, descoperindu-mi ceea ce eu nu puteam atunci pricepe." Cu atat mai adanci si mai grele trebuie sa fie cuvintele sale testamentare: "Rugati-va neincetat". In chilia sa de la Sihastria ii simti binecuvantarea si asprimea plina de blandete si bunatate, cu care ne indeamna sa fim cu totii "madulare sanatoase ale bisericii". Din chilia Parintelui, oamenii pleaca altfel decat au venit: intariti, mangaiati, cu binecuvantare. Cativa calugari imbunatatiti cu viata sfanta l-au si vazut. Parintele Cleopa sta si se roaga pentru noi, pentru taria noastra in fata grelelor incercari ce va sa vie peste lume. Sa ne bucuram, deci. Am pierdut un mare duhovnic, dar am castigat un pretios mijlocitor in ceruri. Incins cu hainele sale simple, pastoresti, Parintele ne cheama la dreapta credinta si peretii chiliei de la Sihastria vibreaza ca un clopot la intampinarea sa duhovniceasca: "Manca-v-ar Raiul".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
