Ultimul palarier din Salistea Sibiului

Ultimul palarier din Salistea Sibiului - Virgil Ilies


"Ne pierdem ca natie daca nu ne pastram limba, portul si obiceiurile"

Atelierul de palarii al lui Virgil Ilies se afla intr-o curte adanca, oblonita - ca toate casele din Marginimea Sibiului - cu o poarta mare, din lemn. "Casa-cetate" e o influenta germana, preluata din satele sasesti din hinterlandul Sibiului. Dar meseria e pur romaneasca, palarierul din comuna Saliste fiind unicul producator de clopuri ciobanesti autentice: palariuta aceea neagra, rotunda, insemn heraldic al oierilor sibieni.

O data poarta casei "desferecata", curtea se arata plina de lumina si flori. O curte pietruita si atat de curata, incat orice gospodina poate pali de invidie.

Atelierul lui Virgil Ilies este o adevarata minune tehnica, un mic muzeu de antichitati care insa functioneaza fara intrerupere, de mai bine de 100 de ani: calapoade, stofe, butoaie cu apret si, mai ales, o presa matusalemica de palarii care, cand se deschide, imprastie fuioare de aburi, insotite de icnete si de suieraturi. Pe pereti, rafturile cu clopuri insirate ca la parada, iar in mijlocul lor, marele mester, un veritabil Gepetto autohton.

- Domnule Virgil Ilies, cum ati ajuns dv. cel mai mare palarier din Carpati?

- Alta mi-ar fi fost mie soarta, daca mama n-ar fi avut nevoie de ajutorul meu. Cand avea 36 de ani, tata a murit. S-a recasatorit cu Ioan Dadirlat, palarier cu vechime din tata in fiu, dar care, dupa o vreme, a decedat si el. Cum putea mama, singura, sa duca mai departe o gospodarie, dar si traditia acestei meserii, care-l facuse pe Dadirlat cunoscut in tot Ardealul? Astfel, m-am vazut nevoit sa preiau eu traditia acestui mestesug. Ca sa fiu sincer, mai "furasem" din aceasta arta - ca-i o arta meseria de palarier - de cand traia tatal vitreg, dar m-am si pus la punct cu tot ce tine de tehnicile acestei profesii, deloc grea, dar cu multe faze de lucru. Acum, cei doi baieti ai mei, Daniel si Radu, lucreaza alaturi de mine aici, acasa.

- Ce presupune lucrarea unui clop ciobanesc?

- Clopul se naste clop. Se face din lana sau din clos. Closul este fetrul (adica lana daracita, impaslita, piuata) ce se trage pe calapod, se leaga cu sfoara, se tine in vopsea - cu calapod cu tot - timp de doua ore (la palariile ciobanilor vopseaua intra doar pe-o parte, pe dinauntru ea ramane alba, ca de nu-i alba, taranul n-o ia, zice sa-i facuta din vechitura), se usuca, se lustruieste, se apreteaza, iar se usuca, iar se preseaza, iar se lustruieste, apoi se pune musamaua, se taie, se tiveste, si-n sfarsit femeile (adica sotia si nurorile mele) le incheie cu mana: captuseala, pamblica, fonta (funda - n.r.). O mai lustruiesc nitel si clopul ii bun de dus la piata. Nasterea lui dureaza cam 10 zile si trebuie luat cam de 60 de ori in mana. Inmultiti cu sute, poate chiar mii de clopuri, si-o sa-ntelegeti ca cel care-l poarta duce cu sine, impregnat in materia palariei, si-un strop din sufletul meu...

- Munca multa, dar si satisfactie pe masura: palariile dv. circula in toate zonele din Ardeal si din Valcea. Oierii le poarta cu mult orgoliu, ca pe un insemn de distinctie nobiliara. Meseria lor e veche de mii de ani...

- Prima satisfactie e a lucrului bine facut, placut, folositor. In al doilea rand, clopul impiedica pierderea portului romanesc. In epoca asta, moderna, oamenii si-au modernizat stilul de viata, imbracamintea, iar portul national e pe cale de disparitie. Este foarte trist, cum trei valori mari - limba, portul si obiceiurile - se pierd. Asta-nseamna ca ne pierdem ca natie... Pe-aici, pe la noi, din portul national, doar palaria a mai ramas autentica. O poarta ciobanii - la Jina, Poiana, Tilisca, soferii - la Vaideeni, Novaci, Polovraci, domnii, dar si tiganii (acestia din urma, pe vremuri slugi la sasi, le-au preluat modelul palariei, pe care l-au adaptat stilului lor...).

- Cum de s-a pastrat aceasta meserie tocmai aici, in Saliste?

- Candva, in secolul trecut, Saliste era o localitate de frunte a Sibiului. Aveam, pe-atunci, baie populara, banca, judecatorie, scoala de meserii, liceu comercial, iar biserica ajuta cu fonduri ori de cate ori era o trebuinta speciala. Singura problema aparea doar atunci cand copiii de romani trebuiau sa mearga mai departe, la invatatura, stiut fiind ca Sibiul apartinea Imperiului Austro-Ungar. Si-atunci, in 1882, a aparut, la Sibiu, Reuniunea Meseriasilor din Sibiu, pentru ca in 1892 sa mai apara o astfel de reuniune si in Saliste. Mai existau: reuniunea economilor, a pompierilor, reuniunea de cantari. De ce se infiintasera? Ca sa fie ajutati copiii romanilor sa-nvete anumite meserii si sa mearga si mai departe. Reuniunile aveau personalitate juridica, dar jucau si rolul unui sindicat, ca sa apere drepturile membrilor sai. Pe-atunci, erau foarte multi meseriasi la noi: pantofari, tabacari, curelari, tamplari, cojocari... (cojocarii faceau acele cojoace inflorate, cu vidra, proprii zonei noastre, dar care astazi au disparut). In Saliste erau trei tabacarii, unde se produceau talpa, piele, iar pantofarii faceau pantofi, papuci ori opinci - trecute peste munti dincolo, in Regat. Tot in 1892, fusese infiintata in Saliste si o scoala de ucenicie de doi ani, unde copiii primeau educatie aleasa, li se dadea atestat de calfa, apoi calificare si-n cele din urma carti de mestesugari. Tinerii inzestrati intelectual, dar cu posibilitati materiale reduse, erau ajutati de reuniunile existente si de biserica sa-si termine studiile, ba sa si le si continue in strainatate. Ei, si totul a mers bine pana in 1945, cand stiti ce s-a-ntamplat? Banca Albina a dat faliment, iar reuniunea noastra, a meseriasilor, a pierdut tot capitalul: 970.000 de lei (o avere, pe vremea aceea). Asta a dus la desfiintarea imediata a reuniunii...

- Revolutia din "89 n-a schimbat situatia?

- Vedeti, eu - Virgil Ilies- am avut chiar in 1990 o tentativa de a-i aduna pe toti meseriasii, ca sa ne-ajutam intre noi si sa dezvoltam, impreuna, comuna. Am reusit, abia in 1992, sa reinfiintez Reuniunea Meseriasilor (cu personalitate juridica), ce cuprinde 70 de membri, desi - in toata comuna, ca si-n cele noua sate - avem 140 de zidari, zugravi, cojocari, tamplari, croitori, ba si curelari (dar putini)... Aici e aici, mentalitatile s-au schimbat. Te zbati, alergi, ii convingi si numai ce-auzi pe la spate: "Da" cine stie ce interes are si asta?"... desi eu fac totul dezinteresat. Cred ca ceea ce i-a convins in cele din urma pe oameni ca trebuie sa-si sustina singuri cauza a fost chiar demagogia partidelor de dupa revolutie, care au tot promis, pana s-au vazut alese, apoi nici n-au mai intors capul... Cand au vazut salistenii cum au primit autorizatii de "intreprinzatori" persoane care habar n-aveau de meseria pentru care obtinusera... atestat, s-au hotarat sa ma sprijine. Asa incat, in 1992, am recalificat, prin Directia Muncii, 117 oameni, in diferite meserii. Cred ca-s unicul din tara care am realizat asa ceva. Acum, fara cursuri, nu se mai da nimanui autorizatie de functionare.

- D-le Virgil Ilies, in calitatea dv. de membru al unei colectivitati romanesti seculare - satul Saliste din judetul Sibiu - ce credeti ca ar trebui intreprins pentru ca traditia taraneasca sa nu se piarda? Tocmai acum, cand lumea se pregateste sa descopere Romania, satele noastre isi leapada, aproape cu furie, identitatea, orasenizandu-se intr-un stil eminamente mahalagesc. Cui ii revine sarcina sa opreasca acest prapad?

- Vedeti dumneavoastra, in 1938 erau in Saliste mai mult de 130 de pantofari, oamenii erau axati mai mult pe comert, pe dezvoltarea meseriilor, iar scoala tragea in sus comuna. Era recunoscut ca multe din localitatile tarii fusesera semiindustrializate de salisteni. Astazi? E jale: noi n-avem oi, iar agricultura, prima care-ar fi trebuit sprijinita, e lasata la voia intamplarii. Statul ar trebui sa-i ajute concret pe tarani ca sa-si lucreze pamanturile si sa-si vanda produsele. Atata vreme cat la noi un litru de lapte costa 3000 de lei, iar 1/4 l de Coca-Cola costa 2500 de lei, va dati seama ce nivel de trai avem! Asta au realizat comunistii: i-au atras pe tarani in urbe, i-au bagat in blocuri, i-au invatat sa lucreze 8 ore pe zi, sa vina acasa si sa se uite la televizor. Acela nu mai e nici taran, dar nici orasean. Si-asa a ajuns agricultura pe locul doi. Iar muncitorilor, ce li se ofera? Somaj si salarii compensatorii, care-s o mare ispita - e adevarat - dar ii invata pe muncitori cum sa fie puturosi, stand acasa... Guvernul, analistii politici (care iau salarii pentru asta) vor trebui sa ofere de urgenta solutii pentru revigorarea societatii romanesti. E nevoie de facilitati pentru micii meseriasi, ca sa-nfloreasca mestesugurile de altadata, prin tineri. Nu uitati ce-am spus: traditia e cartea de identitate a unui popor. Daca, la noi, dispare - ne stingem.