Acasa - Lisa
Nu tin minte cum va fi stralucit soarele, cum va fi cantat vantul prin gradini, cum va fi susurat paraul in ziua in care am vazut pentru prima oara satul bunicilor. Aveam doar un an si cateva luni, iar copilaria mea mijea precum o imensa vacanta. M-am trezit respirand bucuria de a fi libera si ocrotita, sorbind impreuna cu florile si brazii forta imensa, calma si magnetica a Muntilor Fagaras. La poalele crestelor carora vara reusea cu greu sa le rapeasca zapezile, am crescut fara grija, fara tristete.
Intrarea in "paradis" era strajuita de o salcie si o cruce. Dupa cativa metri, pe un indicator ruginit scria cu litere simple Lisa. Apoi veneau copacii, casele si oamenii care isi oranduiau viata atat de frumos si linistit, dupa tiparele stravechi, in curgerea anotimpurilor. In curte, la camp, la sapa, la coasa, la fan, fara odihna, dar niciodata epuizati, acesti sateni aveau in firea lor ceva din maretia muntilor langa care traiau.
Cat sunt de pagubiti aceia care n-au gustat niciodata inefabilul unei inserari, cand, din varful carului cu otava, ochii inmarmuriti de copil descopera nemarginirea instelata a cerului, lasand sufletul sa se inalte, impreuna cu corul greierilor, spre lumi necunoscute, nebanuite... Dar insusi satul era o lume cu legi proprii, clare ca vazduhul. Casele solide, imprejmuite de gradini, erau incununate de cele doua biserici, cea mare si cea "unita", unde, duminica si de sarbatori, broboadele negre, braurile brodate si catrintele inflorate marturiseau o anumita buna-cuviinta mostenita din stramosi. Cum as putea sa uit razboiul de tesut care, stapanit cu dibacie de mainile maicutei - bunica mea - nastea adevarate comori de arta populara? Cum as putea sa uit pacea primelor ninsori si seara de Ajunul Craciunului, in care porneam la colindat, mandrindu-ma cu steaua mesterita de bunicul? Cum sa uit drumurile spre munti, sus, la fan, cand vantul si vuietul raului dadeau ierbii mangaiate de lumina o unduire de rai? De acolo vedeam satul meu cel drag ca pe o oaza in mijlocul campurilor, si nu incercam sa zbor, pentru ca deja sufletul meu se simtea, fara voie si fara greutate, plutind in orizontul imens de la poalele muntilor.
Si am plecat la scoala, la oras, pentru a invata scrisul, socotitul si cantatul la pianul pe care - ciudat paradox - tot in sat il descoperisem. Ma intorceam in vacanta, pentru a-mi continua fericita existenta dupa o scurta si... nesemnificativa intrerupere. Si iarasi la scoala, invatand ce inseamna despartirea atunci cand, purtata pe sosea, lasam in urma casele, indicatorul, salcia, crucea si brazii de la marginea cimitirului. Dispareau, incet, muntii si ramanea nostalgia, la ora de compunere sau cea de pian. Radeau cei ce aflau de la mine ca, dintre toate locurile de pe pamant, mi-ar placea sa merg in vacanta doar la Lisa. Au trecut anii; lunile petrecute langa muntii mei s-au transformat in saptamani, apoi in zile, gasindu-si adapost in amintire si in armonii de Beethoven, Ravel, Enescu. A trebuit sa trec peste emotiile de foc de la intrarea pe scena recitalurilor si concursurilor, pentru a putea sugera, deasupra clapelor, adierea nelumeasca a dorului de casa, de munti, de liniste, de infinit. Restul impresiilor ramaneau in culise, chiar daca fusesera stranse pe podurile stralucitoare ale Budapestei, sau la Viena si Salzburg, Munchen si Bonn, sau langa turnul Eiffel, sau pe malurile Tamisei, sau la Roma, Florenta, Venetia, in insulele Marii Egee, pe Acropole, in varful ciudatei "Sagrada Familia" din Barcelona, pe Coasta de Azur, la Nisa, la Monte Carlo, sau pe unde m-au mai purtat valurile scurtei mele vieti.
"Totul curge", spunea Hipocrate. A trecut liceul, acum urmeaza examenele pentru facultate; vacantele la tara s-au rarit de mult. In comuna Lisa, viata merge inainte. Oamenii isi continua existenta. Cei varstnici se duc, cei tineri isi intemeiaza familii. Multe s-au schimbat. Dar muntii raman, impreuna cu atractia lor majestuoasa, transcendenta. Iar in adancul fiintei mele, amintirea satului copilariei ramane ca o chemare, ca o pregustare a clipei ultime in care, de vom fi invatat sa iubim, vom ajunge, pentru vesnicie, Acasa.
Adriana Paler - str. Panait Cerna nr. 2, bl. 104, sc. A, et. 7, ap. 30, Brasov, cod 2200
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
