Orgasmul şi energia cosmică

- Savant nebun, sau geniu neînţeles? Psihanalistul austriac Wilhelm Reich pretindea că ar fi descoperit în pulsiunea sexuală a orgasmului, nici mai mult nici mai puţin, decât energia cosmică, cea care ne guvernează viaţa. Gânditor nonconformist şi adept al "nesupunerii", a fost hărţuit neîncetat de justiţia americană, care l-a condamnat la închisoare. Multe dintre descoperirile sale şi-au găsit, astăzi, continuatori -

Wilhelm Reich s-a născut în 1897, în Im­periul Austro-Ungar. Şi anume la Dob­zau, Ucraina de azi. La moartea tatălui său, în 1914, el devine cap de familie şi proprietar al fermei familiale. În timpul primului răz­boi mondial, Reich luptă, în ca­litate de ofiţer, pe frontul italian. În 1918 îşi în­cepe studiile de medicină la Viena. În 1922 îşi obţine diploma şi se lansează în psihanaliză şi psihiatrie, practicând în cabinete particulare. Şi tot în acest timp, Reich îşi continuă studiile în materie de neu­ropsihiatrie. Vre­me de 12 ani, el se va sta­bili la Vi­ena. Foar­te tânăr fi­ind, Wilhelm Reich de­vine, în scurt timp, unul dintre cei mai străluciţi mem­bri ai Societăţii psihana­litice din Viena, care era con­dusă, în anii aceia, de însuşi Sigmund Freud, fondatorul socie­tăţii. Aici, între 1922 şi 1930, Reich ocupă postul de prim-asistent al po­li­cli­nicii psihana­litice a lui Sigmund Freud.
Încă de la început, opera sa stârneşte numeroase polemici. Virulenţa acestora va izbuti să aşeze în umbră acel mare pio­nier care ar fi putut deveni Reich în domeniul cer­cetărilor privind libidoul. În schimb, adversarii lui au profitat de atmosfera tul­bu­re iscată în jurul sa­van­tului în devenire, pentru a-i crea, în rândul ma­relui public, o imagine mai de­grabă nefavorabilă, ali­mentată, ce-i drept, şi de spi­ritul nonconformist şi de atitudinile prea libere ale tânărului Reich.

Orgonul, energia vieţii

Încă de la începuturile carierei sale, Reich se preo­cupă de problema sexualităţii. Şi, în mod spe­cial, de orgasm. Cercetările lui îl duc, încetul cu în­ce­tul, la următoarea concluzie: în momentul or­gas­mului este eliberată o energie de un soi cu totul spe­cial, o energie căreia Reich îi dă numele de "orgon". Numai că pentru Wilhelm Reich această energie nu este doar o componentă a plăcerii se­xuale, ci, încă mai mult, ea este de-a dreptul esenţială unei vieţi sănătoase, în tot ansamblul ei. Doar ea, această ener­gie, îl poate elibera pe Om de neliniştile sale, doar ea, această energie, îl poate duce pe om spre Feri­ci­re.
Într-un anume fel, prin cercetările sale privind orgonul, Reich se alătura altor demersuri, întreprinse mai ales în Orient, toate studiind principii energetice analoage. Astfel, trebuie spus că medicina chineză admite existenţa unei astfel de forţe fizice pe care o denumeşte Chi'i. Iar binecunoscuta acupunctură practicată de chinezi se bazează pe existenţa unui flux energetic care circulă în trupul omenesc. Şi în vechile texte indiene se regăsesc referiri la o energie vitală, denumită Prana. După învăţaţii in­dieni, sănătatea noastră ar fi asigurată de circulaţia liberă şi lipsită de oprelişti a acestei energii, boala însemnând blocarea acestei circulaţii în­tr-un punct sau altul al corpului omenesc.
În tradiţia occidentală, "vitaliştii"secolelor 18 şi 19 îşi bazau tot sistemul filozofic pe o e­ner­gie biologică, numită şi forţă de viaţă, sau "elan vital". Sau - în unele cazuri - "forţă odică".

Exclus din lumea ştiinţei

În 1927, Reich îşi dezvolta îndrăzneaţa teorie într-un studiu intitulat "Genialitatea în teoria şi terapia nevrozelor". Acest studiu, precum şi alte lu­crări ale sale, provoacă ruptura cu "şcoala freudia­nă". Şi cum o nenorocire nu vine niciodată singură, tânărul savant se vede repudiat de oficia­li­tă­ţile partidului co­mu­nist, al cărui militant activ devenise încă din 1930. Nici mem­brii "Aso­ciaţiei inter­naţio­na­le de psiha­naliză"nu par să-l mai aibă la inimă. Ba chiar, în scurt timp, Reich se vede exclus din cele două organizaţii. Începând cu anul 1933, cercetările sa­le asupra orgonului îl absorb cu totul. Reich va renunţa la practicarea medicinei şi la cabinetul său par­ticular. Îmbărbătat de re­zultatele primelor sale cercetări, Reich va ajunge la concluzia că orgonul nu este eliberat doar în timpul orgas­mu­lui. După părerea lui, această energie reprezintă o forţă vitală încorporată în ansamblul întregii creaţii. Este un fel de forţă cosmică, invi­zibilă şi omni­pre­zentă, constituind, până la urmă, fundamentul însuşi al existenţei. Reich crede că toate relele provin din blocarea acestei energii. Din stăvilirea - prin diverse forme de oprelişti - a acestui şuvoi de energie. Ca atare, el îşi va concentra toată ştiinţa, toată inteli­genţa în acest domeniu, ela­borând lucrări în care studiază ma­niera de a cap­ta, de a utili­za, de a dez­vol­ta, ba chiar - într-un sens mai larg - de a manipula or­gonul.

Exilul

1933 va însemna pentru Wilhelm Reich şi anul în care autorităţile în­cep să-i caute nod în pa­pu­ră. Evreu, comunist şi psi­hanalist! Ia­tă trei motive im­portante care-l deter­mi­nă să pără­seas­că Berlinul - oraş în care se stabilise încă din anul 1930. Naziştii îi in­cendiază cărţile. Reich se refugiază mai întâi în Da­nemarca. Numai că, foarte curând, i se dă de înţeles că şi în această ţară el este indezirabil. La fel se va în­tâmpla în Anglia. Şi, mai apoi, în Suedia. La în­ceput, Norvegia se arată ceva mai îngăduitoare, de vre­me ce, în 1938, Reich izbuteşte să fondeze la Oslo "Institutul de cercetări biologice de economie sexuală". Dar minunea nu ţine mult. În 1939, Wil­helm Reich se vede nevoit să emigreze în Statele Uni­te. America va fi ultima escală. Dezrădăcinatul savant va descoperi că acolo, în America, îl aşteptau alte încercări, poate şi mai dureroase.

Spărgătorul de nori

Primit în America de către Theodore P. Wolfe, specialist în medicină psihosomatică, Reich obţine un post la "New York School for Social Research", unde va ţine un curs având ca temă biofizica orgo­nului. În 1942, Reich cumpără o vastă proprietate - şi anume 80 de ha, în Maine. Un domeniu pe care-l va boteza... Orgonon. Şi, tot aici, îşi va avea sediul Fundaţia "Wilhelm Reich", în sânul căreia îşi va diversifica şi îmbogăţi cercetările. Principalul său instrument de cercetare - pe care, de altfel, şi-l "fa­brică"singur - este "acumulatorul de orgon". Este vorba despre un fel de cutie de mărimea unei ca­bine te­lefonice, având pereţii com­puşi din diverse straturi de me­tal, alternând cu materiale or­ganice. Utilizatorul se aşează în interiorul cutiei, cu scopul de a absorbi orgonul ca­re se acu­mu­lează precum căl­dura într-o seră. Orgonul astfel acumulat şi con­centrat se presu­pune că ar putea vindeca tot fe­lul de boli, precum cancerul, impotenţa şi tot an­samblul de tul­burări legate de refulările sexuale. În "panoplia"lui Reich există şi "instrumente"de talie mai redusă, cum ar fi "ca­pa­cul pentru orgon"sau "butoiul pentru orgon", gân­di­te ast­fel încât orgonul să poată fi "dirijat"către păr­ţile bolnave ale corpului omenesc.
Numai că, foarte curând, Reich va descoperi că orgonul posedă şi însuşiri distructive, pe care le va denumi "Deadly Orgone Radiation"(DOR), cu alte cuvinte, radiaţiile mortale ale orgonului. Din dorinţa de a acumula DOR-ul depozitat în atmosferă, Reich va crea un aparat compus din lungi ţevi paralele, înfipte în pământ şi irigate de un şu­voi de apă de la robinet. Acţionând pre­cum un paratrăznet, "instru­men­tul"se presupune că atrage radiaţiile mortale prezente în văzduh.
Spre marea lui mirare, Reich va constata că maşinăria lui este, de ase­menea, în stare să producă un feno­men de condensare, tulburând echi­li­brul norilor şi aducând, ca atare, ploaia. Încântat, savantul îşi va bo­te­za "jucăria"cu un nume simplu: "Cloudbuster".

Adică... "spărgă­to­rul de nori"...

Reich obţine şi unele rezultate concrete. El se va pomeni cu o primă de 1000 de dolari, primită de la un agricultor pe nume Osmon Merril, ca şi din partea bancherului H.B. Phil­lips, "pentru meritul de a fi salvat în 1953 o recoltă de afi­ne". În zi­lele noastre, cineva s-a încu­metat să preia ştafeta lui Reich. Omul umblă de colo-colo prin America, însoţindu-şi ma­şinăria de "spart nori". Numele lui este James de Meo. El pre­tinde că obţine excelente rezultate, de­venind ast­fel "omul-care-aduce-ploaia".

Necazuri cu Justiţia

Îmbătrânind, Wilhelm Reich nu s-a potolit deloc în demersurile sale. Cu timpul, lucrările lui au reuşit să atragă atenţia autorităţilor publice. În 1954, temuta organizaţie Food and Drug Administration (FDA) - "Oficiul american de control alimentar şi farmaceutic"- ordonă o anchetă împotriva lui Wil­helm Reich şi a Fundaţiei "Wilhelm Reich". Re­pre­zen­tanţii acestui organism sunt încredinţaţi că "ma­şinăriile"lui Reich pot aduce atingere, ba chiar pot prejudicia sănătatea pacienţilor creduli, înde­păr­tân­du-i astfel de la căile medicinei clasice (pe ca­re, ur­mându-le, aceşti bolnavi s-ar putea vindeca).
Şi-astfel, ei îi vor interzice lui Reich să-şi popu­larizeze rezultatul invenţiilor în cele patru colţuri ale Statelor Unite. Numai că Reich va refuza să se înfăţişeze la tribunal, întrucât - după opinia lui - lucrările în care este angajat ţin de o "Cercetare Naturală Fundamentală", ceea ce le justifică de la sine... Ca atare, activitatea lui nu poate fi supusă ju­decăţii unui tribunal oarecare... Poziţia sa va fi explicată într-un răspuns scris adresat judecătorilor. În martie 1954, o hotărâre judecă­to­reas­că este emisă împotriva lui. Savan­tul este acuzat de ultragiu adus ma­gis­tra­turii, apoi târât, în 1956, prin tri­bu­nale. Şi, în final, aspru pedepsit. Prin­tr-o hotărâre foarte neobişnuită, statul Maine ordona distrugerea, prin ardere, a tuturor scrierilor sale. Şi-astfel, după doar 30 de ani de la autodafé-ul nazist, un altul se produce chiar în Ţara Liber­tă­ţii. Mai mult decât atât, Wilhelm Reich este condamnat la doi ani închi­soa­­re şi la o amendă de 10.000 de do­lari. Este încarcerat în închisoarea de la Lewisburg, unde, la 3 noiembrie 1957, moare de embolie.

Un savant nebun?

După părerea unora, către sfârşitul vieţii, Reich a devenit un paranoic în toată regula. Şi totuşi, nu puţini savanţi îi continuă în zilele noastre opera, chiar dacă oamenii de ştiinţă nu iau în serios ideea exis­ten­ţei orgonului.

Omul care a vrut să scuture norii

Wilhelm Reich a inventat un "tun anti-nori", menit să pro­voa­ce ploaia oricând. Ca mod de fo­losire, Institutul Orgon a publicat următoarele reguli importante:
1. Atenţie! A provoca ploaia sau a distruge norii nu este un joc. Energia cu orgon pe care o folosiţi ca să descărcaţi atmos­fera reprezintă o unitate ener­ge­tică. În caz de proastă manipu­lare, riscaţi să iscaţi tornade sau incendii de păduri.
2. Lucrând cu norii, nu veţi crea ploaie şi nici nu veţi dis­tru­ge norii. Nu vă luaţi drept Dum­ne­zeu. Intervenţia dvs. trebuie să consiste doar în a ajuta natura să-şi urmeze cursul firesc.
3. Nu mai lucraţi cu tunul de nori dacă faţa dvs. se colorează în roşu sau albastru, ori dacă ameţiţi. În­de­părtaţi-vă de locul acţiunii, odihniţi-vă şi umeziţi-vă faţa şi braţele cu apă de la ro­bi­net.
4. Nu încercaţi ni­ciodată să foraţi o ga­ură în cer chiar dea­su­pra capului dvs., de­cât dacă doriţi să pro­vocaţi o ploaie de lungă durată.
5. Dacă vreţi să desfaceţi norii sau să opriţi ploaia, ţintiţi în mijlocul celor mai mari nori.
Nebun sau geniu, Wilhelm Reich a executat câteva expe­rien­ţe publice cu tunul său, iz­butind să împrăştie norii sau să provoace ploaia. O enigmă ne­dez­legată până azi.

LIVIU ŞUTEU