Wilhelm Reich s-a născut în 1897, în Imperiul Austro-Ungar. Și anume la Dobzau, Ucraina de azi. La moartea tatălui său, în 1914, el devine cap de familie și proprietar al fermei familiale. În timpul primului război mondial, Reich luptă, în calitate de ofițer, pe frontul italian. În 1918 își începe studiile de medicină la Viena. În 1922 își obține diploma și se lansează în psihanaliză și psihiatrie, practicând în cabinete particulare. Și tot în acest timp, Reich își continuă studiile în materie de neuropsihiatrie. Vreme de 12 ani, el se va stabili la Viena. Foarte tânăr fiind, Wilhelm Reich devine, în scurt timp, unul dintre cei mai străluciți membri ai Societății psihanalitice din Viena, care era condusă, în anii aceia, de însuși Sigmund Freud, fondatorul societății. Aici, între 1922 și 1930, Reich ocupă postul de prim-asistent al policlinicii psihanalitice a lui Sigmund Freud.
Încă de la început, opera sa stârnește numeroase polemici. Virulența acestora va izbuti să așeze în umbră acel mare pionier care ar fi putut deveni Reich în domeniul cercetărilor privind libidoul. În schimb, adversarii lui au profitat de atmosfera tulbure iscată în jurul savantului în devenire, pentru a-i crea, în rândul marelui public, o imagine mai degrabă nefavorabilă, alimentată, ce-i drept, și de spiritul nonconformist și de atitudinile prea libere ale tânărului Reich.
Orgonul, energia vieții
Încă de la începuturile carierei sale, Reich se preocupă de problema sexualității. Și, în mod special, de orgasm. Cercetările lui îl duc, încetul cu încetul, la următoarea concluzie: în momentul orgasmului este eliberată o energie de un soi cu totul special, o energie căreia Reich îi dă numele de "orgon". Numai că pentru Wilhelm Reich această energie nu este doar o componentă a plăcerii sexuale, ci, încă mai mult, ea este de-a dreptul esențială unei vieți sănătoase, în tot ansamblul ei. Doar ea, această energie, îl poate elibera pe Om de neliniștile sale, doar ea, această energie, îl poate duce pe om spre Fericire.
Într-un anume fel, prin cercetările sale privind orgonul, Reich se alătura altor demersuri, întreprinse mai ales în Orient, toate studiind principii energetice analoage. Astfel, trebuie spus că medicina chineză admite existența unei astfel de forțe fizice pe care o denumește Chi'i. Iar binecunoscuta acupunctură practicată de chinezi se bazează pe existența unui flux energetic care circulă în trupul omenesc. Și în vechile texte indiene se regăsesc referiri la o energie vitală, denumită Prana. După învățații indieni, sănătatea noastră ar fi asigurată de circulația liberă și lipsită de opreliști a acestei energii, boala însemnând blocarea acestei circulații într-un punct sau altul al corpului omenesc.
În tradiția occidentală, "vitaliștii"secolelor 18 și 19 își bazau tot sistemul filozofic pe o energie biologică, numită și forță de viață, sau "elan vital". Sau - în unele cazuri - "forță odică".
Exclus din lumea științei
În 1927, Reich își dezvolta îndrăzneața teorie într-un studiu intitulat "Genialitatea în teoria și terapia nevrozelor". Acest studiu, precum și alte lucrări ale sale, provoacă ruptura cu "școala freudiană". Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură, tânărul savant se vede repudiat de oficialitățile partidului comunist, al cărui militant activ devenise încă din 1930. Nici membrii "Asociației internaționale de psihanaliză"nu par să-l mai aibă la inimă. Ba chiar, în scurt timp, Reich se vede exclus din cele două organizații. Începând cu anul 1933, cercetările sale asupra orgonului îl absorb cu totul. Reich va renunța la practicarea medicinei și la cabinetul său particular. Îmbărbătat de rezultatele primelor sale cercetări, Reich va ajunge la concluzia că orgonul nu este eliberat doar în timpul orgasmului. După părerea lui, această energie reprezintă o forță vitală încorporată în ansamblul întregii creații. Este un fel de forță cosmică, invizibilă și omniprezentă, constituind, până la urmă, fundamentul însuși al existenței. Reich crede că toate relele provin din blocarea acestei energii. Din stăvilirea - prin diverse forme de opreliști - a acestui șuvoi de energie. Ca atare, el își va concentra toată știința, toată inteligența în acest domeniu, elaborând lucrări în care studiază maniera de a capta, de a utiliza, de a dezvolta, ba chiar - într-un sens mai larg - de a manipula orgonul.
Exilul
1933 va însemna pentru Wilhelm Reich și anul în care autoritățile încep să-i caute nod în papură. Evreu, comunist și psihanalist! Iată trei motive importante care-l determină să părăsească Berlinul - oraș în care se stabilise încă din anul 1930. Naziștii îi incendiază cărțile. Reich se refugiază mai întâi în Danemarca. Numai că, foarte curând, i se dă de înțeles că și în această țară el este indezirabil. La fel se va întâmpla în Anglia. Și, mai apoi, în Suedia. La început, Norvegia se arată ceva mai îngăduitoare, de vreme ce, în 1938, Reich izbutește să fondeze la Oslo "Institutul de cercetări biologice de economie sexuală". Dar minunea nu ține mult. În 1939, Wilhelm Reich se vede nevoit să emigreze în Statele Unite. America va fi ultima escală. Dezrădăcinatul savant va descoperi că acolo, în America, îl așteptau alte încercări, poate și mai dureroase.
Spărgătorul de nori
Primit în America de către Theodore P. Wolfe, specialist în medicină psihosomatică, Reich obține un post la "New York School for Social Research", unde va ține un curs având ca temă biofizica orgonului. În 1942, Reich cumpără o vastă proprietate - și anume 80 de ha, în Maine. Un domeniu pe care-l va boteza... Orgonon. Și, tot aici, își va avea sediul Fundația "Wilhelm Reich", în sânul căreia își va diversifica și îmbogăți cercetările. Principalul său instrument de cercetare - pe care, de altfel, și-l "fabrică"singur - este "acumulatorul de orgon". Este vorba despre un fel de cutie de mărimea unei cabine telefonice, având pereții compuși din diverse straturi de metal, alternând cu materiale organice. Utilizatorul se așează în interiorul cutiei, cu scopul de a absorbi orgonul care se acumulează precum căldura într-o seră. Orgonul astfel acumulat și concentrat se presupune că ar putea vindeca tot felul de boli, precum cancerul, impotența și tot ansamblul de tulburări legate de refulările sexuale. În "panoplia"lui Reich există și "instrumente"de talie mai redusă, cum ar fi "capacul pentru orgon"sau "butoiul pentru orgon", gândite astfel încât orgonul să poată fi "dirijat"către părțile bolnave ale corpului omenesc.
Numai că, foarte curând, Reich va descoperi că orgonul posedă și însușiri distructive, pe care le va denumi "Deadly Orgone Radiation"(DOR), cu alte cuvinte, radiațiile mortale ale orgonului. Din dorința de a acumula DOR-ul depozitat în atmosferă, Reich va crea un aparat compus din lungi țevi paralele, înfipte în pământ și irigate de un șuvoi de apă de la robinet. Acționând precum un paratrăznet, "instrumentul"se presupune că atrage radiațiile mortale prezente în văzduh.
Spre marea lui mirare, Reich va constata că mașinăria lui este, de asemenea, în stare să producă un fenomen de condensare, tulburând echilibrul norilor și aducând, ca atare, ploaia. Încântat, savantul își va boteza "jucăria"cu un nume simplu: "Cloudbuster".
Adică... "spărgătorul de nori"...
Reich obține și unele rezultate concrete. El se va pomeni cu o primă de 1000 de dolari, primită de la un agricultor pe nume Osmon Merril, ca și din partea bancherului H.B. Phillips, "pentru meritul de a fi salvat în 1953 o recoltă de afine". În zilele noastre, cineva s-a încumetat să preia ștafeta lui Reich. Omul umblă de colo-colo prin America, însoțindu-și mașinăria de "spart nori". Numele lui este James de Meo. El pretinde că obține excelente rezultate, devenind astfel "omul-care-aduce-ploaia".
Necazuri cu Justiția
Îmbătrânind, Wilhelm Reich nu s-a potolit deloc în demersurile sale. Cu timpul, lucrările lui au reușit să atragă atenția autorităților publice. În 1954, temuta organizație Food and Drug Administration (FDA) - "Oficiul american de control alimentar și farmaceutic"- ordonă o anchetă împotriva lui Wilhelm Reich și a Fundației "Wilhelm Reich". Reprezentanții acestui organism sunt încredințați că "mașinăriile"lui Reich pot aduce atingere, ba chiar pot prejudicia sănătatea pacienților creduli, îndepărtându-i astfel de la căile medicinei clasice (pe care, urmându-le, acești bolnavi s-ar putea vindeca).
Și-astfel, ei îi vor interzice lui Reich să-și popularizeze rezultatul invențiilor în cele patru colțuri ale Statelor Unite. Numai că Reich va refuza să se înfățișeze la tribunal, întrucât - după opinia lui - lucrările în care este angajat țin de o "Cercetare Naturală Fundamentală", ceea ce le justifică de la sine... Ca atare, activitatea lui nu poate fi supusă judecății unui tribunal oarecare... Poziția sa va fi explicată într-un răspuns scris adresat judecătorilor. În martie 1954, o hotărâre judecătorească este emisă împotriva lui. Savantul este acuzat de ultragiu adus magistraturii, apoi târât, în 1956, prin tribunale. Și, în final, aspru pedepsit. Printr-o hotărâre foarte neobișnuită, statul Maine ordona distrugerea, prin ardere, a tuturor scrierilor sale. Și-astfel, după doar 30 de ani de la autodafé-ul nazist, un altul se produce chiar în Țara Libertății. Mai mult decât atât, Wilhelm Reich este condamnat la doi ani închisoare și la o amendă de 10.000 de dolari. Este încarcerat în închisoarea de la Lewisburg, unde, la 3 noiembrie 1957, moare de embolie.
Un savant nebun?
După părerea unora, către sfârșitul vieții, Reich a devenit un paranoic în toată regula. Și totuși, nu puțini savanți îi continuă în zilele noastre opera, chiar dacă oamenii de știință nu iau în serios ideea existenței orgonului.
Omul care a vrut să scuture norii
Wilhelm Reich a inventat un "tun anti-nori", menit să provoace ploaia oricând. Ca mod de folosire, Institutul Orgon a publicat următoarele reguli importante:
1. Atenție! A provoca ploaia sau a distruge norii nu este un joc. Energia cu orgon pe care o folosiți ca să descărcați atmosfera reprezintă o unitate energetică. În caz de proastă manipulare, riscați să iscați tornade sau incendii de păduri.
2. Lucrând cu norii, nu veți crea ploaie și nici nu veți distruge norii. Nu vă luați drept Dumnezeu. Intervenția dvs. trebuie să consiste doar în a ajuta natura să-și urmeze cursul firesc.
3. Nu mai lucrați cu tunul de nori dacă fața dvs. se colorează în roșu sau albastru, ori dacă amețiți. Îndepărtați-vă de locul acțiunii, odihniți-vă și umeziți-vă fața și brațele cu apă de la robinet.
4. Nu încercați niciodată să forați o gaură în cer chiar deasupra capului dvs., decât dacă doriți să provocați o ploaie de lungă durată.
5. Dacă vreți să desfaceți norii sau să opriți ploaia, țintiți în mijlocul celor mai mari nori.
Nebun sau geniu, Wilhelm Reich a executat câteva experiențe publice cu tunul său, izbutind să împrăștie norii sau să provoace ploaia. O enigmă nedezlegată până azi.
LIVIU ȘUTEU