Atrasă de titlu, am cumpărat acest volum de la Bookfest și am regăsit în el, nu doar o mulțime de bancuri de care râsesem și pe care le spusesem la rândul meu în anii "epocii de aur", constatarea că ele au circulat, cu minime adaptări la specificul local, în toate țările "lagărului socialist", ci și inteligente explicații sociologice, psihologice, istorice despre esența sistemului ce le-a generat. Autorul, un jurnalist englez, a călătorit prin toate țările est-europene și ale fostei URSS, a stat de vorbă, pe subiectul ce-l preocupa, cu o mulțime de colegi de breaslă din țările respective, a studiat culegerile de bancuri politice apărute după 1990 și a condensat în această carte "moștenirea culturală ciudată, atrăgătoare și neașteptată a 72 de ani de marxism-leninism". Ben Lewis demonstrează că glumele subversive constatau succint starea de fapt și se constituiau în cea mai puternică și răspândită formă de răspuns cultural de masă la agresiunea statului totalitar împotriva societății. Comunismul se vede prin bancuri așa cum a fost: o combinație unică a unei teorii ineficiente, utopia marxistă, cu o propagandă deșănțat-agresivă, o cenzură omnipotentă și o supraveghere polițienească a individului în toate împrejurările vieții cotidiene. Statul-partid detesta umorul și pedepsea orice bășcălie la adresa solemnității găunoase a ierarhiilor sale și a discursului oficial. Urând bancurile ce le dezvăluiau indirect abuzurile, impostura, prostia, absurda sete de putere, minciuna - comuniștii confirmau o propoziție a lui George Orwell: "Orice glumă e o mică revoluție". De aceea, cel puțin în faza dură a aplicării sale dictatoriale - leninismul și stalinismul - statul-partid pedepsea cu închisoarea și lagărul pe toți cei ce produceau, răspândeau sau ascultau bancuri politice. Este epoca "terorii de masă", cu milioane de victime, când orice putea fi considerat "atitudine dușmănoasă", și cu atât mai mult râsul.
Dar, cu cât vremurile sunt mai rele cu atât bancurile sunt mai bune, umorul mai coroziv; lumea nu se mulțumea cu reviste și emisiuni de "satiră și umor"în varianta oficială, care nu vizau niciodată esența sistemului, arbitrariul lui, incapacitatea de a rezolva problemele societății, rămase tot "idealuri mărețe".
Ben Lewis nu și-a propus să adauge încă o antologie de bancuri comuniste culegerilor publicate înainte și mai ales după 1990, ci să încerce o analiză a situațiilor concrete ce le-au furnizat "materia", o tipologie și un film al evoluției lor în funcție de etapele pe care "construcția socialismului"le parcurgea. Căci, în URSS și în toate țările ocupate de sovietici, cu toată supravegherea poliției politice și a extinderii, fără precedent în istorie, a delațiunii, cetățenii au evadat permanent în libertatea de a-și bate joc de toate privațiunile, minciunile propagandistice, de tot ce le urâțea și chinuia existența. Comunismul a produs, peste tot unde și-a întins dominația, aceleași efecte și alienări, așa că bancurile au circulat liber peste frontiere, putând fi regăsite în variante asemănătoare în România, Cehia, Ungaria, Polonia, Germania de Est etc. Ben Lewis surprinde nuanțele specifice pe acest fond comun, demonstrând, în ciuda "mândriei locale", că e vorba de o reacție de același tip a unei societăți umilite, terorizate, înșelate, supuse arbitrariului unei conduceri antiintelectualiste și anticulturale. Bancurile alese de el, pentru reprezentativitatea și pregnanța lor, din toată Europa de Est au reprezentat o formă de rezistență, o modalitate de exorcizare a efectelor dictaturii în conștiința civică a comunităților, o formă a culturii populare importantă deopotrivă azi pentru istoric, sociolog, etnolog. Cunoscutul disident antisovietic Vladimir Bukovski scria că "Într-o bună zi, cineva ar trebui să ridice un monument în cinstea bancurilor politice (...). Ele au supraviețuit epocilor celor mai grele, au rămas ferme pe poziție, s-au multiplicat în familii și în ele poți studia toată istoria regimului sovietic. În bancuri poți să găsești acel lucru care n-a lăsat nicio urmă în sursele tipărite: opinia oamenilor obișnuiți despre evenimente". Cartea lui Ben Lewis e o prezentare savuroasă a acestei opinii, cu multe exemple, dar și un răspuns implicit dat nostalgicilor comunismului.