Houellebecq stârnește scandal cu fiecare nou roman așteptat și vândut ca pâinea caldă. E un provocator specializat în cocktailuri incendiare pe teme ultracontemporane. Din 1994 și până acum, cele șase romane ale lui au încins fiecare spiritele, i-au adus pe plan mondial nenumărați admiratori și detractori, dar n-au lăsat pe nimeni indiferent. Câteva motive trec obsesional dintr-o carte în alta: singurătatea omului de azi, derivele sexuale, atacul la adresa unei civilizații a distracției fără limite morale și la adresa democrației occidentale, cu politicienii, intelectualii și mass-media ei. Sunt și câțiva filosofi și scriitori, mereu citați ca maeștri de gândire și de literatură. Și mai e stilul - alb, plat, pe alocuri reportericesc. Toate acestea dau o unitate operei, al cărei liant e dezgustul autorului pentru lumea în care trăiește, agasarea pe care i-o provoacă ideologiile, cu discursurile lor manipulatoare. El dă exasperat în dreapta și stânga, motorul romanelor având drept combustibil plictiseala, vacuitatea sufletească și ura (de sine și de ceilalți). Dar fiindcă e foarte inteligent și talentat, Michel Houellebecq nu mizează doar pe insolență, pe ostentația rebelă față de orice autoritate, ci știe și cum să-și țină aproape cititorul de la început până la final, oricât de greu de digerat i-ar fi poveștile. Pur și simplu te fascinează cu strategii fluide, de care te lași purtat fără să vrei, te bagă cu nasul în plăgile infectate ale epocii noastre - nihilism, blazare, imoralitate, lăcomie, infantilizare, violență ș.c.l. - și dacă nu ești ipocrit, recunoști adevăruri cotidiene. Cel mai nou roman al lui, "Supunere", lansat cu vacarm mediatic european în urmă cu câteva luni, a fost tradus în timp record și foarte bine de Daniel Nicolescu. Hazardul a făcut ca apariția acestei ficțiuni politice despre islamizarea Franței să coincidă cu atacul terorist de la "Charlie Hebdo"(uneori scriitorii au uimitoare intuiții profetice). Vă dați seama că, în acest context tensionat, Houellebecq, care era și până atunci "un fenomen", un star internațional, a stat în centrul unor aprige controverse. Mai fusese el acuzat încă din 2001 de islamofobie, de misoginism, de lipsă de patriotism, și-i pusese în cap și înainte pe adepții corectitudinii politice, dar acum polemicile s-au încins până la incandescență, scriitorul fiind considerat de unii iresponsabil și abject, iar romanul - sec, fals și fără valoare literară. Veți judeca singuri, în orice caz merită citit și se citește ușor. Acțiunea se petrece în 2022 și are ca narator un universitar, François, specializat în literatura franceză a sec. XIX și în special în Huysmans, scriitorul emblematic al decadentismului, convertit la catolicism. Ca și alte personaje principale din romanele anterioare, mi se pare că profesorul solitar, alcoolic, preocupat de sex, dar incapabil de dragoste, martor la disoluția generală, vine din "Străinul"lui Camus și "Greața"lui Sartre (deși aceștia nu figurează printre autorii favoriți, care sunt Balzac, Baudelaire și Dostoievski). "Declinul Occidentului"la care asistă François, viața universitară cu ambițiile, concurența și compromisurile ei, tulburările sociale și nevoia tot mai acută de regăsire spirituală în religie în sec. XXI nu sunt tratate nici tezist, nici satiric, deși umorul își face loc. Houellebecq nu pare să țină partea nimănui. Expune doar riscurile democrației occidentale, împingând la absurd crizele politice de azi ale Franței. El își imaginează că peste doar 7 ani, la alegerile prezidențiale, partidele tradiționale de dreapta (UMP) și de stânga (PS) sunt scoase din joc de Frontul Național și de o formațiune nou înființată, Frăția Musulmană, ai căror reprezentanți ajung în ultimul tur de scrutin. Cum a fost și la noi, cu Vadim Tudor și Iliescu, fostele partide de guvernământ susțin răul mai mic, și astfel Frăția Musulmană câștigă președinția și impune francezilor un regim islamic, în special în domeniul învățământului și familiei. Pentru a-și păstra posturile și a beneficia de privilegii, mulți intelectuali (inclusiv François) se convertesc la Islam, acceptă cenzura, își vând conștiința și contribuie la propaganda noii ideologii. "Supunere"mi s-a părut un roman puternic și trist, care îndeamnă la vigilență.