Dintre personalitățile literare ale secolului trecut, cred că G. Călinescu este și azi, la jumătate de veac de la moarte, cel mai viu printre noi. Mereu citit, citat și evocat de generații succesive seduse de originalitatea sclipitoare a operei sale de critic și istoric literar, dar și de romancier, poet și publicist, de stilul lui spectaculos, atât de diferit de discursul belferesc - în jurul numelui său s-a creat în timp o vastă bibliografie. Interesul constant pentru opera și viața lui se vede și din organizarea anuală - de 47 de ani încoace! - a "Zilelor culturii călinesciene"de la Onești, care adună în fiecare toamnă, în micul oraș moldav, crema inteligenței și creativității românești. "Festivalul G. Călinescu"se datorează prof. Const. Th. Ciobanu, un mare devotat memoriei Profesorului. La fel de fidel admirator al geniului călinescian e și I. Oprișan, care a avut șansa să-i fie student Maestrului în scurta lui revenire la catedră de la începutul anilor '60 iar apoi, după absolvirea facultății, să fie angajat la Institutul ce poartă acum numele lui G. Călinescu. Cercetător științific din 1963 și până azi la acest Institut de Istorie și Teorie literară al Academiei Române, I. Oprișan era cel mai avizat să studieze dosarul de Securitate al fostului său director, după ce, în 1999, îi mai consacrase o carte, "G. Călinescu. Spectacolul personalității", conținând dialoguri adnotate cu persoane ce avuseseră acces în intimitatea fabulosului personaj. Surpriza sa și a noastră este că unii dintre apropiații Profesorului, care îi venerau amintirea în dialogurile de acum 16 ani, se regăsesc în dosarul de Securitate ca zeloși delatori. Tineri, pe atunci, în care G. Călinescu avusese încredere, îi sprijinise în carieră, li se confesase, devin din motive mai mult sau mai puțin obscure "surse"cu sarcini dirijate de ofițeri, dar și cu un aport benevol de bârfe și intrigi. Volumul pe care vi-l recomand acum e alcătuit pe baza documentelor aflate în dosarul de urmărire informativă care se referă la toate aspectele vieții intime și sociale ale "obiectivului"din perioada 1953-61, supravegheat inclusiv prin mijloace de ascultare plantate în casă. Dosarul și comentariile pertinente ale lui I. Oprișan aduc revelații tulburătoare despre profilul psihologic și comportamental al lui G. C., despre relațiile cu oficialitățile, despre lupta cu cenzura și receptarea imediată a romanelor "Bietul Ioanide"și "Scrinul negru", despre activitatea de director la Institut și Profesor - despre întregul univers călinescian din anii '50. Se completează, nuanțează sau infirmă astfel multe din legendele care circulau în spațiul public. Reiese clar că, deși se lăsa manipulat politic, G. C. nu suporta nici atunci, cum nu suportase nici la începutul anilor '40, clișeele patriotarde, gândirea rudimentară, incultura agresivă, că privilegia inteligența, creativitatea, spiritul critic și ludic. De aceea, deși semnase pactul ideologic, nu prezenta încredere și trebuia strict urmărit. Tiranic dar și protector cu subordonații din Institut (angajase și oameni cu "dosare proaste"), oscilând între megalomanie și generozitate, protejat de Dej și urât de Răutu, în conflict cu adjunctul ce-i fusese impus, Novicov, G. C. era suspectat de "activitate dușmănoasă". Celor doi turnători principali deconspirați de I. Oprișan, Cornelia Ștefănescu și George Muntean, li se ceruse să spioneze tocmai acest aspect, cu atât mai mult cu cât Securitatea fusese informată că profesorul ar lucra la o carte intitulată Ororile comunismului în România ce ar urma să fie publicată în Occident. Informatorii trebuiau să dea de urma manuscrisului ce l-ar fi trimis pe autor după gratii. Cum un asemenea manuscris nu exista, delatorii se întrec în detalii despre viața erotică zbuciumată a "obiectivului", în special despre pasiunea de senectute pentru o tânără subalternă, care-l aduce în pragul sinuciderii, dar și despre devotamentul împins până la sacrificiu al soției, Alice-Vera Călinescu. O intrigă romanescă explozivă, cu personaje pregnante se conturează din adiționarea "notelor informative". Cu o bună strategie a structurării documentelor și comentarii demne de un cercetător ce-și cunoaște în profunzime domeniul, Asaltul Cetății dovedește încă o dată că, dincolo de judecata morală, rolul infam al turnătorilor poate fi benefic istoricilor cu discernământ.