Medicamente de primăvară: Frunze verzi de leuştean şi de ţelină
Aflate la îndemână, în grădină şi în pieţe, leuşteanul şi ţelina verde şi-au pierdut aura de plante medicinale, fiind puse în ciorbe doar pentru aroma lor. Dar, pe lângă arome, cele două legume sunt extrem de bogate în clorofilă şi alte principii active, care au o imensă capacitate de a absorbi toxinele din corp. Acum, la început de mai, leuşteanul şi ţelina verde au maximumul de potenţial curativ.
Citeste tot articolul
Minunatele icoane pe lemn din Muzeul Catedralei Ortodoxe din Cluj
Maica Domnului îşi strânge Pruncul la piept. Stă cu obrazul lipit de obrazul Lui. Îi simte mireasma fragedă şi respiraţia caldă. Ţine mâna micului Iisus cu delicateţe şi sfioşenie, abia îndrăznind să-L atingă.
Citeste tot articolul
Săptămâna cea Mare a Patimilor: cum se pregătesc creştinii pentru o luminoasă şi nesfârşită Nuntă
Cât de lung li se va fi părut unora, cât de ignorat va fi fost de alţii, cât de îndrăgit şi de mângâietor pentru cei care-şi duc viaţa la umbra luminoasă a Bisericii, Postul cel Mare se apropie de sfârşit şi se întrevede tot mai insinuantă şi mai apropiată, blândă şi orbitoare în acelaşi timp, lumina Învierii, cu bucuria ei explozivă. Dar, precum într-o cursă lungă de alergări, mai avem de făcut ultimul tur, într-un fel, cel mai greu, şi pentru că linia sosirii este aproape, pentru că ai dori să soseşti cât mai frumos, dar mai ales El, Mirele tău, să se bucure de tine şi îmbrăţişarea cu El, în lumina Învierii, să fie deplină.
Citeste tot articolul
Consacrarea lui Victor Ponta
Congresul PSD, desfăşurat la Bucureşti în 19 şi 20 aprilie a.c., nu a provocat nici o surpriză. "Organizarea impecabilă", după cum au constatat delegaţii, i-a asigurat solemnitatea congreselor comuniste de odinioară şi strălucirea serbărilor pentru premiile Oscar. PSD-ul este, pe de-o parte, moştenitorul structurilor organizatorice ale PCR, adaptate "pentru Oscar", vremurilor noi.
Citeste tot articolul
Muzeul Comunismului
Deputaţii au respins, în plen, zilele trecute, un proiect de lege privind înfiinţarea unui Muzeu al Comunismului în Bucureşti. Înainte de asta, iniţiativa legislativă trecuse de Senat, prin adoptare tacită, în mai 2012, deşi primise aviz negativ din partea Guvernului Ungureanu, în funcţie la data depunerii proiectului, dar şi din partea comisiilor de specialitate.
Citeste tot articolul
"Gabriel, rest in PIT"
Un slogan al mişcării de salvare a Roşiei Montane sună astfel: "Vrei să salvezi Roşia Montană? Demonstrează!" Credincioşi acestui adevăr, 20 de membri ai Campaniei Salvaţi Roşia Montană au plecat zilele trecute în Elveţia. Aici s-au alăturat organizaţiilor ecologiste locale şi altor organizaţii internaţionale, pentru a boicota Forumul European al Aurului, întâlnirea anuală a companiilor de minerit aurifer din întreaga lume.
Citeste tot articolul
STANISLAW KALEMBA - "Deşi fondurile pentru Politica Agricolă Comună în UE s-au redus pentru toate statele cu 10%, pentru Polonia se pot mări cu 10%!"
Când vorbim de "modelul polonez", cei mai entuziaşti numindu-l "miracolul polonez", unul dintre primele lucruri la care ne gândim este agricultura. Aproximativ egală în suprafaţă cu ţara noastră, dar cu o populaţie aproape dublă (37 de milioane), Polonia a avut şansa istorică şi "tăria de caracter" de a rezista presiunilor sovietice din anii '50 şi de a-şi menţine proprietatea privată asupra pământului, cu excepţia unor regiuni din centru şi nord-vest, unde au fost înfiinţate aşa numitele holdinguri agricole de stat.
Citeste tot articolul
Răspuns pentru CAMELIA FAGE - Seini, Maramureş, F. AS nr. 1065 - "Am ciroză hepatică şi nu vreau să ajung la transplant"
Nu ştiu în ce măsură, în cazul dvs., stadiul de fibrozare hepatică impune efectuarea transplantului, însă, transplantul hepatic este, în general, luat în discuţie doar atunci când boala a avansat până la un punct dincolo de care nu mai poate funcţiona. Altfel spus, transplantul hepatic devine o opţiune atunci când, din punct de vedere fiziologic, ficatul cu insuficienţă nu mai poate asigura unele sau chiar toate funcţiile sale, vitale pentru organism, de sintetizare a bilei, de metabolism, de detoxifiere a sângelui, de coagulare etc.
Citeste tot articolul
Mulţumiri d-lui ing. Victor Bogdan
Sunt o veche cititoare a revistei dvs., care este o floare rară în presa scrisă de la noi, pentru că faceţi o muncă benefică nouă, cititorilor. Din păcate, majoritatea presei (mai ales audiovizualul) este prea comercială. Dar să trec la subiect. Anul trecut m-am confruntat cu o problemă majoră de sănătate, adică pe fondul unei astenii puternice, am avut multiple crize de colecist, insomnii, stări anxioase, hipertensiune arterială.
Citeste tot articolul
Cum scăpăm de căpuşe!
Cu toţii încercăm să ne ferim de înţepătura căpuşelor, care - după cum se ştie - răspândesc boala Lyme (Borelioza). Şi odată cu primăvara, a venit vremea lor!
Citeste tot articolul
Lumina verde
Efectul vindecător al culorilor nu este o simplă supoziţie, ci un adevăr ştiinţific demonstrat pe mii de cazuri. Cercetările arată că lumina modulată în nuanţe puternice, naturale, are efecte vindecătoare asupra psihicului şi a trupului, mai puternice decât multe medicamente. În cele ce urmează vom vorbi despre culoarea primăverii: verdele, care - se pare - deţine supremaţia terapeutică.
Citeste tot articolul
Mesteacănul (II)
Scoarţa mesteacănului se desprinde cu uşurinţă de pe trunchi în lunile martie-mai, când fluxul sevei este abundent, "irigând" copacul în întregime. Se recomandă să se recolteze scoarţa doar de la mesteceni tineri, cu trunchiul gros cam de 20-30 de centimetri, din crânguri de mesteceni situate departe de zonele industriale poluate. Pentru a îndepărta coaja de pe copac, aveţi nevoie de un cuţit bine ascuţit.
Citeste tot articolul
Se apropie Sfintele Paşti. Mai trăiţi emoţia sărbătorii, bucuria şi iluminarea Învierii?
Printr-un capriciu al memoriei, ţin minte un editorial din 1995 al Evenimentului zilei, în care se observa cu acuitate un fenomen deopotrivă înduioşător şi îngrijorător al tranziţiei: cerşetorii care-şi asociau un câine erau mult mai iute şi mai bine plătiţi decât ceilalţi. Vederea animalului, neajutorat în muţenia lui şi ataşant prin dăruirea de sine, stârnea, instinctiv, mila trecătorilor, în vreme ce stăpânul era lesne suspectabil de făţărnicie, pungăşie, agresivitate. Pe scurt, dacă omul părea inuman, animalul avea toate datele omeniei.
Citeste tot articolul
Poveste despre un proiect de viaţă sănătos
Aş putea începe ca-n poveşti, cu "au fost odată doi studenţi care visau pe sub stejari seculari, la o clinică naturistă". Pare banal, deşi este adevărat. Mai bine să continui cu anii care au urmat, trăiţi în ţinuturi de la un capăt de ţară, în care au pus câte un pas mic în faţa altuia, au cunoscut tot mai bine ierburile, au lucrat cu plante, cu albine, s-au străduit mereu să facă lucruri bune şi au început să transforme în realitate părţi ale visului lor.
Citeste tot articolul
Se apropie Sfintele Paşti. Mai trăiţi emoţia sărbătorii, bucuria şi iluminarea Învierii?
Eu am fost crescută în acest Spirit al Sărbătorii Paştelui, cu credinţă şi cu pioşenie. Să ştiţi că în Bucovina oamenii respectă şi tradiţiile, şi postul. Nu ştiu, însă, ce să mai facem cu primăvara aceasta care, iată, parcă nu mai vrea să vină, parcă a uitat să mai vină şi pe la noi. În preajma Paştelui, oamenii îşi adună gunoaiele de prin grădini, le dau foc, văruiesc casele, pomii - este o înnoire a vieţii, aşa cum mugurele apare firav, dar hotărât, pe creanga pomului.
Citeste tot articolul
SIBIU JAZZ FESTIVAL
O nouă sărbătoare transformă din nou Sibiul într-o capitală culturală europeană: Festivalul internaţional de jazz, desfăşurat pe perioada 12-19 mai 2013. Evenimentul este organizat de Fundaţia "PRO ART HERMANNSTADT", condusă de Konstantin Schmidt, un împătimit al genului, căruia şi-a dedicat, practic, întreaga viaţă.
Citeste tot articolul
Cea mai înaltă fetiţă din lume
"Când m-am urcat în trenul de Mont Blanc, m-am întors spre mama şi i-am spus ceva ce nu-i mai spusesem niciodată în cei 12 ani ai mei: «Mama, mi-e frică!»". Citeşte cu glas tremurat, de parcă şi acum ar simţi aceeaşi frică. Ridică privirea puţin stânjenită spre mine, rugându-mă parcă să nu râd de stângăciile ei. Sunt rânduri dintr-un jurnal vechi, de-acum trei ani, când ea era doar un copil. Zâmbeşte sfios, lăsând apoi din nou privirea către paginile din faţa ei.
Citeste tot articolul
DUMITRU CONSTANTIN DULCAN - "Viaţa noastră pe pământ este doar o mică parte din ceea ce avem de trăit"
Este medic neurolog şi psihiatru, cercetător în domeniul conştiinţei, o fire curioasă şi temerară, ce a îndrăznit să caute răspunsuri despre om în teritorii ale cunoaşterii încă neexplorate. Distinse cu premii şi declarate bestsellers, cărţile domniei sale au schimbat viziunea ştiută despre univers, punând pe gânduri o întreagă comunitate ştiinţifică.
Citeste tot articolul
PS VASILE SOMEŞANUL - "În Post, creştinul îşi clădeşte duminica veşnică a sufletului său"
Preasfinţitul Părinte Vasile Someşanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, este unul dintre cei mai blânzi, calzi şi iubiţi ierarhi ortodocşi. Şi-a dedicat întreaga viaţă dragostei de Dumnezeu şi de semeni. Iar aceasta se simte, şi doar dacă îi stai în preajmă, fără să rostească un cuvânt. Este smerit în toate, lipsit de podoabele bogate pe care le vedem de obicei la episcopii noştri, fără gesturi emfatice, fără morgă.
Citeste tot articolul