S Elena
| Nume | Elena |
| Prenume | S |
| Locatie | - |
| <confidential> | |
| Website | - |
| Yahoo! | - |
| MSN | - |
| ICQ | - |
| Jabber | - |
| AIM | - |
| Activitate forum | Nici un mesaj |
Comentarii scrise de S Elena
Afisare: 1 - 13 din 13 comentarii
Macar de Craciun sa fim mai buni!14.12.2009, 10:32
Doamne, ce sentimente zac in oameni, gata sa iasa la suprafata la cel mai neinsemnat imbold! Pentru ce aruncati cu pietre? Sunteti fara de pacat?
Este postul Craciunului, asteptam cu totii bucuria retrairii Nasterii Mantuitorului... Cum zicea cineva mai sus, daca nu aveti nimic bun de oferit, un sfat bun pt mama/fata, mai bine ar fi sa nu dati frau sentimentelor negative si sa mergeti fiecare mai departe pe drumul vostru, asa cum credeti de cuviinta.
Oamenii nu sunt la fel. Fiecare are alte asteptari, alt mod de a face fata problemelor; daca vreunul din voi a reusit mai usor decat altul, ce drept are acela sa dea lectii? Este absurd. Poate o sa si plangem pentru ea - daca o lacrima e suficienta ca sa ajutam un om, nu e nicio rusine in a o varsa!
Mi-e mila de biata mama care sufera pentru fata ei. Si-a dorit, cu siguranta, sa gaseasca o solutie, sa o ajute cumva... Dar asta e tara in care traim, oamenii sunt agresivi si nu mai stiu ce-i aceea empatie, mila.
Pacat!
Dumnezeu sa ne lumineze pe toti!
Foarte bun sfatul persoanei care a indrumat-o pe fata spre Biserica(ortodoxa/catolica) din zona, sunt multe persoane care au reusit sa dezvolte prietenii si care au primit ajutor astfel.
"Fiica mea e disperata si singura in America"
23.07.2009, 13:58
Citind articolele dvs. am senzatia ca ma intorc la copilarie, ca-i aud pe bunici, pe batrani povestind. Si nu ma mai satur sa citesc ... si nu mai vreau sa ies din lumea ireala - sau poate mai reala decat am crede- in care am intrat...
Nu pot sa mai spun decat: mai spuneti, mai scrieti, mai vrem povesti despre cum era o data si despre romanii altor timpuri...
26.06.2009, 12:38
Felicitari dnului Bogdan Lupescu pentru talentul extraordinar de a transmite emotii prin cuvinte... Citind articolele sale e ca si cum ai fi acolo, ca si cum ai trai, ai vedea si simti aievea, intens, totul- e un dar cu care foarte putini sunt inzestrati in prezent (dupa parerea mea).
As vrea insa sa va supun atentiei un anume aspect care pe mine m-a nedumerit si care poate confuza si pe alti cititori, si anume cel referitor la exilul Maicii Domnului dupa moartea unora din Sfintii Apostoli:
"Poarta amandoi in inima, ca o povara, toate cruzimile de dupa Inviere. Sfantul Stefan, primul mucenic, ucis cu pietre in vazul lumii. La fel, evanghelistul Matei. Apoi Petru, Andrei, Simeon - crucificati. Toma - strapuns cu sulitele. Iacob - decapitat. Iacov, fratele lui Ioan - spintecat cu sabia in inchisoare. Ioan insusi a fost condamnat la moarte si aruncat intr-un cazan cu ulei clocotit, dar, spre uluirea calailor, sfantul a iesit de acolo nevatamat. Nu mai era alta cale decat exilul, in tinuturi indepartate, unde nu-l cunostea nimeni."
Nu stiu daca e doar o imagine inchipuita pt infrumusetarea textului, oricum nu mi se pare conforma cu realitatea invataturilor Bisericii Ortodoxe... Conform acestora, la Adormirea Maicii Domnului, in Ierusalim, au fost prezenti (adusi in mod minunat de prin toate colturile lumii) toti cei 11 Apostoli... Singur Sf Apostol Toma a intarziat, nefiind de fata la inmormantare, tocmai pentru a se dovedi Inaltarea Maicii Domnului in trup la Domnul, prin deschiderea mormantului la sosirea sa.
Poate ma insel eu, dar asta sugereaza ca toti cei 12 Sfinti Apostoli erau in viata atunci cand Maica Domnului a murit, prin urmare erau in viata si cand Maica Domnului a plecat si a trait in "exil"...
Oricum, interesante locuri, interesante vestigii si istorisiri...
29.08.2008, 11:23
Nu pot sa cred... Nu pot sa cred si ma intristeaza mult faptul ca revista noastra draga si mult respectata, Formula As poate sa publice un articol care sa indemne indirect la ecumenism - acel ecumenism atat de vehement condamnat de catre marii si dragii nostri duhovnici ca : Parintele Iustin Parvu, Parintele Arsenie Papacioc, Parintii de la Sfantul Munte Athos, Parintele Arsenie Boca si multi, multi altii...
Acesti mari preoti si duhovnici- unii in viata, altii trecuti la Domnul - au luptat impotriva acestei erezii si noi ce facem? Ratacim drumul tocmai acum, cand e nevoie de mai multa luciditate, cand e nevoie sa ne pastram calea ce dreapta?
Nu ma refer la parintele din articol - este clar ca este vorba de un om demn de admirat, respectabil, mai ales pentru faptul ca si-a pastrat credinta nestramutata in ciuda piedicilor.
Dar de aici si pana la "unirea celor doua biserici surori' este cale lunga. Sau nu ati citit sau macar auzit de Biserica Ortodoxa - "Una Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica"? Biserica Ortodoxa, singura biserica adevarata - Biserica Sfintitlor Apostoli, a primilor martiri, Biserica ce a pastrat nealterate de-a lungul secolelor legile si poruncile asa cum le-a lasat Domnul nostru Iisus Hristos?
Noi, ortodocsii stim ca doar in Biserica noastra gasim Calea, Adevarul si Viata, pe Hristos cel adevarat si nu ne dorim sa ne abatem de la aceasta.
Din pacate nu multi oameni realizeaza ce inseamna ecumenismul si tot din pacate astfel de articole publicate de dvs le vor lasa impresia ca este vorba de ceva pozitiv si nu de erezie, cum este de fapt.
Intrebari de genul "Oare mai este posibila refacerea unitatii dintre greco-catolici si ortodocsi?" sau "Cine ar trebui sa faca primul pas?" induc in eroare, lasa impresia ca revista sprijina astfel de demersuri. Mare pacat.
Si ma intreb, cum se poate intampla asta, cum poate cineva sa faca invers decat ne sfatuiesc chiar marii nostri duhovnici care, cu siguranta, stiu mai mult si mai bine decat noi, si despre care s-a scris atat de mult in paginile revistei?
Eu va sfatuiesc sa aflati mai multe despre ecumenism si despre parerile duhovnicilor nostri despre aceasta erezie : http://www.credo.ro/ecumenism.php
Pr. Arsenie Boca: "Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Caderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apuslui. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxa"
Pr. Ilie Cleopa: "Noi ortodocsii suntem putini dar suntem Biserica intreaga. Noua nu ne lipseste nimic! Noi n-avem ce imprumuta de la protestanti dar nici de la catolici!"
Pr Iustin Parvu:
"Aceste vremuri sunt mult mai dificile, pentru cÄÆ’ ei acum încearcÄÆ’ sÄÆ’ ne amÄÆ’geascÄÆ’ prin cÄÆ’i diplomatice, politiceÅŸti, sÄÆ’ ne ÅŸtirbim credinÅ£a, unindu-ne ca într-o hora unirii cu toate credinÅ£ele eretice. SÄÆ’rmanii greco-catolici, ei nu au fÄÆ’cut decât sÄÆ’ cadÄÆ’ în plasa papistaÅŸilor, sÄÆ’ fie o unealtÄÆ’ a lor, chiar dacÄÆ’ ei nu sunt conÅŸtienÅ£i de lucrul acesta. Nu avem nimic cu bieÅ£ii greco-catolici, îi lÄÆ’sÄÆ’m sÄÆ’ se roage liniÅŸtiÅ£i în bisericile lor, dar sÄÆ’ nu atenteze la bisericile ÅŸi credinÅ£a noastrÄÆ’. Noi îi respectÄÆ’m pe toÅ£i, noi nu am purtat niciodatÄÆ’ un prozelitism aÅŸa cum a purtat Biserica CatolicÄÆ’, noi nu am impus niciodatÄÆ’ cu forÅ£a credinÅ£a noastrÄÆ’, nimÄÆ’nui.[...]
DuÅŸmanii adevÄÆ’rului vor cu orice preÅ£ sÄÆ’ ne compromitÄÆ’. Ei nu mai vin sÄÆ’ te atace direct, ca în alte vremuri, ci vin cu viclenie, cu înÅŸelÄÆ’torie. De aceea ÅŸi Mântuitorul ne spune sÄÆ’ ne pÄÆ’zim de lupii cei în piei de oi ÅŸi cÄÆ’ vor veni învÄÆ’Å£ÄÆ’tori mincinoÅŸi. Ce încredere sÄÆ’ avem noi în acest ecumenism, când, aÅŸa cum spune ÅŸi PÄÆ’rintele StÄÆ’niloae, romano-catolicii au fÄÆ’cut din problema reunirii bisericilor un obiect de târguialÄÆ’ confesionalÄÆ’? Pe ei prea puÅ£in îi intereseazÄÆ’ sÄÆ’ fie în adevÄÆ’r, la ei primeazÄÆ’ supremaÅ£ia papei. [...]
AÅŸadar sÄÆ’ nu ne facem pÄÆ’rtaÅŸi la erezie, ci mai bine sÄÆ’ murim muceniceÅŸte pentru adevÄÆ’rul Bisericii lui Hristos..."
(preluat din http://www.razbointrucuvant.ro/2008/06/08/protos-justin-parvu-sa-nu-ne-facem-partasi-la-erezie/)
Dumnezeu sa ne lumineze!
Patriarhul din gradina cu flori
25.08.2008, 11:23
Pentru autoarea primului comentariu: v-as ruga sa nu mai vorbiti despre lumea crestina in necunostinta de cauza. Mai cititi, mai documentati-va, cititi cartile sfinte si o sa intelegeti mai bine de ce ne-a dat Dumnezeu si Sfinti spre a ne ajuta in lupta noastra continua pentru mantuire. Noi, crestinii suntem recunoscatori pentru existenta Sfintilor pentru ca sunt un sprijin si un ajutor sigur, pozitiv, care ne directioneaza pe drumul bun, pe care singuri il ratacim uneori. Si mai mult decat atat...
Credinta in Dumnezeu inseamna si credinta in Sfinti, pentru ca El ni i-a dat. Prin urmare, totul se reduce la credinta: o ai sau nu o ai.
09.05.2008, 13:27
Citind randurile de mai sus si altele asemenea, imi dau seama ce extraordinar nucleu spiritual a devenit revista noastra draga, Formula As.
Nu as vrea sa par deplasata, dar simt nevoia sa va spun voua, oamenilor extraordinari, care cu atata discretie ne oferiti atat de mult, saptamana de saptamana: multumesc din suflet! Multumesc si felicitari, nu numai pentru binele pe care mi l-ati facut/mi-l faceti mie personal, prin bogatia de informatii si raspunsuri la intrebari, pe care mi le oferiti saptamanal, dar si pentru ca ati reusit in anii acestia sa strangeti in jurul dvs. o extrem de mare si unita comunitate cu care pastrati o relatie extraordinara.
Cred ca nimic nu este intamplator, dupa cum nu este intamplatoare nici aparitia revistei Formula As in peisajul romanesc, intr-o perioada in care se accentueaza setea de cunoastere, de unitate, de credinta si speranta.
Cred ca Formula As este un dar de la Dumnezeu...
Opinii despre materialele publicate in revista
28.03.2008, 11:56
Am ramas fara cuvinte, dar cu lacrimi in ochi... Un articol excelent. Citindu-l, am avut senzatia ca un leac fara nume imi panseaza ranile aparute in ultima vreme in alt loc din Romania, rani provocate de prea mult zgomot, de prea mult stress, de prea mult cenusiu, de prea multa rautate si agresivitate, de claxoane si de trafic si de "bordurizare" si de dezumanizare si alte fenomene asemenea...
Un articol care m-a teleportat undeva atat de "acasa", fara sa pot preciza insa exact unde anume... Cum bine au observat si reporterii englezi, asta este probabil sentimentul pe care ti-l da raiul. A fost ca o regasire a copilariei fericite. Multumesc.
20.03.2008, 11:08
Rugaciunea este modul in care omul "vorbeste" cu Dumnezeu. Cred ca orice gand catre Domnul ar trebui sa fie ca o rugaciune catre El. Nu se poate altfel. Insa si rugaciunea trebuie "indrumata".
Doamna Carmen Topa are dreptate. Duhovnicul este cel in masura sa ne ajusteze itinerariul credintei. Indiferent de cum este el ca om (sau cum il vad unii ca ar fi), ca preot, insa, are harul lui Dumnezeu asupra sa si tocmai de aceea ne poate ghida.
Experientele narate mai sus sunt cutremuratoare; sunt sigura ca se intampla multor credinciosi sa vada pur si simplu cum rugaciunile lor se materializeaza. Din pacate, de foarte multe ori uitam si doar trecand prin noi si noi "caderi" ne reamintim de bunatatea Domnului. Asa cum scrie in cartile sfinte, cel mai bine ar fi sa ne lasam in voia lui Dumnezeu: "fie mie dupa cum voiesti"...
Ma mira, insa, si ma intristeaza inversunarea unora porniti sa nege cu orice chip existenta Domnului, dragostea Sa. Fie ca Domnul sa ne lumineze pe toti!
07.03.2008, 11:38
Multumim pentru astfel de articole!
Parca ne mai ridica moralul. Doamne ajuta ca exemplele de mai sus sa-i mai inspire si pe romani de-ai nostri care viseaza numai cai verzi pe pereti prin alte tari unde "curge lapte si miere si covrigii atarna prin copaci, numai buni de mancat"...
26.02.2008, 12:08
Cu tot respectul, nu cred ca trebuie sa judecam si sa aruncam cu pietre. Acesta este primul pas catre conflict. Solutia ideala ar fi sa vedem, sa analizam unde gresim fiecare, in calitatea noastra de oameni inzestrati cu ratiune, cu suflet, decat sa scotocim in jur dupa greselile mai mult sau mai putin voite ale altora. De acolo incepe schimbarea in primul rand. Legea ajuta considerabil, si bine-ar fi sa fie o schimbare in sensul asta, dar nu e suficient atat.
Poporul roman a rezistat sute de ani tocmai datorita religiei si cred ca, daca va rezista in continuare, crestinismul va fi acea constanta care ne va ajuta sa trecem peste veacuri.
Articolul de fata nu judeca, ci trateaza subiectul din punct de vedere religios.
Nu sunt de acord cu ideea cum ca "in secolul 21 biserica nu mai are puterea sa rezolve situatiile de zi cu zi". Din pacate, sunt chiar genul de idei vehiculate de romanii "crestini doar cu vorba". Din fericire, biserica reuseste de foarte multe ori acolo unde omul, societatea, statul esueaza. Numai ca multi nu vor sa vada.
Pana la urma, cred ca majoritatea romanilor inteleg asta, dupa ce traiesc experienta ajutorului venit "de Sus" pe propria piele.
Articolul este excelent si ii dau dreptate parintelui. Primirea Harului lui Dumnezeu prin cununia religioasa schimba relatia de cuplu in bine si da un sens mult mai profund vietii in doi.
Un vis se pregateste sa moara: CASATORIA - Pr. Sorin Chete
08.02.2008, 12:52
Doamna FLORELA DINICOIU, ceea ce ne-ati povestit, prin intermediul revistei Formula As, m-a facut sa retraiesc o intamplare similara prin care am trecut acum un an si cateva luni. Atunci, am promis Sfantului Nectarie ca voi spune mai departe despre minunea a caror partasi am fost eu si familia mea, si spre rusinea mea, nu m-am tinut de cuvant. Cu permisiunea echipei Formula As o sa o trimit aici, ca o completare la articolul de mai sus.
Este vorba despre mama. Intr-o zi, am primit un telefon, de la tata, care ma anunta ca mama e in coma la spital, sedata, ca a facut o criza si ca nu se stie ce-i cu ea. Au dus-o de urgenta la Iasi unde i s-a spus ca are nevoie de un RMN pt ca are, probabil, ceva la creier, o tumora sau ceva care-i afecta meningele. Au dus-o apoi de urgenta la Targu Mures unde a fost supusa unui RMN. Diagnosticul a fost tumora cerebrala, care-i afecta 40 la suta din creier. Medicul de acolo i-a spus tatei ca situatia e grava si ca ar trebui, daca are posibilitatea, sa o aduca pe mama la spitalul de neurochirurgie Bagdasar, la Bucuresti, la un renumit profesor de acolo.
Am avut norocul, sau asa a vrut Dumnezeu ca atat eu cat si sora mea locuim in Bucuresti, asa ca am putut sa o aducem pe mama aici.
Din pacate insa, atunci cand au adus-o pe mama, cu salvarea, in Bucuresti, s-a intamplat ca doctorii de acolo sa nu o primeasca. Au spus ca RMN-ul de la Tg Mures nu e clar, ca e nevoie de altul bun, ca e foarte grav si am venit prea tarziu, ca de ce nu i-a descoperit nimeni pana atunci o tumora atat de mare, si ca s-au saturat de prostiile pe care le fac doctorii din provincie.
Ne-am rugat de doctori, am incercat si cu bani etc., dar nu ne-au bagat in seama. Mama era intr-o stare deplorabila si eram siguri ca daca o ducem inapoi acasa nu mai rezista. Avea nevoie urgenta de ingrijire medicala. Ne-au spus ca ei nu-si pot asuma responsabilitatea, ca RMNul nu e clar, ca ea nu e din Bucuresti, etc. Nu a iesit nici macar medicul de garda sa se uite la biata mama care zacea pe o targa in salvare. Au tinut-o asa, in salvare(o dacie break) vreo 7 ore, in fata spitalului(plus orele facute noaptea pe drum pana la Bucuresti). Absolut nimeni nu ne-a bagat in seama. Ne-am simtit ca ultimii oameni, sau mai rau.
Cred ca pana la urma, dupa amiaza, i s-a facut mila medicului de garda si ne-a zis sa o lasam totusi acolo pana luni(era intr-o sambata atunci), dar ca o lasam pe raspunderea noastra, ca e foarte grav si ca daca ar fi avut RMN clar, ar fi operat-o imediat. Pana la urma, cand am adus-o, in sfarsit, la medicul de garda, a trimis-o direct la Reanimare.
RMN-ul ei a fost vazut de profesorul care conduce sectia de neurochirurgie si de alti medici de acolo, toti ne-au spus ca e foarte mare tumora, ca am venit prea tarziu si ca sunt putine sanse sa supravietuiasca, iar daca supravietuia, ar fi ramas cu sechele mari.
Nu ne-a mai ramas, atunci, decat sa ne rugam, ne-am rugat la Maicuta Domnului, la Sfantul Nectarie si Sfantul Mina, in tot timpul cat mama a fost in spital. Ba chiar s-a intamplat ca moastele Sfantului Nectarie de la Eghina sa fie aduse tocmai atunci la Iasi, pentru ca se sarbatorea Sfanta Parascheva. Cineva, o ruda, a venit de acolo cu mir. Am uns-o cu mir in fiecare zi si am citit rugaciuni langa ea. Am mers si la Mrea Radu Voda, la moastele Sfantului Nectarie, si ne-am rugat.
Ce a urmat internarii mamei, a fost ceva incredibil. Mama si-a revenit incepand de a doua zi, cand au scos-o de la Reanimare. La mijlocul saptamanii deja nu mai era sub sedative, manca normal, era foarte slabita si nu intelegea prea bine de ce e acolo(noi nu i-am spus nimic, decat ca nu se stie ce are, ca sa nu o speriem). Vineri au externat-o, pentru ca intre timp i-au facut din nou RMN in spital, analize peste analize si teste, si a reiesit ca mama nu are tumora. Au zis ca a fost o "eroare" datorita RMN-ului neclar. Nu se stie ce e - asta ne-au zis, s-ar parea ca e ceva "acolo" dar nu ne dam seama- asta ne-au tot spus. Se pare ca este o leziune vasculara veche, dar care nu pune probleme. Mama a plecat din spital pe picioarele ei dupa mai putin de o saptamana, si dupa ce mai multi doctori, dintre care unii foare cunoscuti si foarte buni ne-au spus ca are putine sanse sa supravietuiasca.
Mamei nu i-am povestit decat foarte putin din ce s-a intamplat, pentru a nu o speria, dar i-am spus ca Sfantul Nectarie a facut in asa fel incat s-a terminat totul cu bine.
Mama mai vine din 3 in 3 luni la control, dar pana acum am auzit mereu aceeasi poveste, ca nu e tumora, ca iese ceva neclar la RMN, care, dupa toate aparentele, e o leziune vasculara veche care nu a evoluat in nimic rau. Cred ca mai exista "ceva" acolo cum zic doctorii, tocmai pentru a ne aminti de minunile pe care le pot face Sfintii lui Dumnezeu si credinta noastra.
Mama e bine, traieste normal, doar ca are o anume sensibilitate si mai putina forta, cred ca mai mult din cauza traumei.
Multumim Sfantului Nectarie si Maicutei Domnului pentru ajutor. Cred ca Sfantul mi-a adus in fata ochilor povestea dumneavoastra, tocmai pentru a-mi aminti de promisiunea facuta. Cred ca ar vrea Sfantul ca multi oameni sa stie ca au o sansa, prin credinta si rugaciune.
Sanatate si Doamne ajuta!
08.02.2008, 11:53
Oamenii fac alegeri, mereu.
Desi nu sunt de acord cu ideea de "moarte a casatoriei", intr-adevar, de multe ori in ziua de azi, alegerile se fac pur si simplu in favoarea bunastarii trupului: bani, mancare, distractie, placeri, confort. Oamenii uita ca au un suflet, cauta mereu sa fie "liberi", sa nu "depinda". Libertatea aceea atat de ravnita si vanata, scuza eterna pentru o viata lipsita de responsabilitati, dar si de satisfactii reale... este, de fapt, inexistenta. Toti cei care alearga disperati dupa asa ceva sunt, de fapt, niste prizonieri si niste sclavi. Prizonieri intr-un cerc fara iesire- munca, bani, distractie, iarasi munca s.am.d. Sclavi ai banului care "face totul sa se invarta". Fara munca nu exista ban, fara ban nu exista asa-zisa "libertate". Punct si de la capat. Si alearga asa, la nesfarsit, pana la sfarsit... Pana la moarte, sau pana la pensie, sa zicem.
Cu ce raman, totusi? Cu banii? Cu placerile sau amintirea placerilor de tot felul experimentate de-a lungul anilor? Le luam cu noi in mormant? O viata avem si pe aceea sa o traim cat "mai bine"?
Cred ca de fapt, toti cei care vorbesc atat de superficial despre casatorie sunt oameni care nu s-au maturizat suficient, oameni slabi care sunt usor "furati" de stralucirea lumii acesteia.
Nu cred ca nu exista cale de mijloc. De fapt, nu e vorba doar de o cale de mijloc, viata se poate trai pe ma multe planuri, care se intrepatrund. Este mai greu, dar credinta si iubirea iti dau suficienta putere, discernamant, rabdare, sa poti sa muncesti si sa poti sa si iubesti in acelasi timp. Sa construiesti o casatorie, dar si o cariera. Dar pentru ca este mai greu, foarte multi prefera sa adopte un singur plan.
Casatoria nu este un vis, ci o realitate, si in niciun caz nu se pregateste sa moara, cel putin nu atata timp cat cat va exista iubirea... Dumnezeu are grija de toate.
Un vis se pregateste sa moara: CASATORIA
08.02.2008, 11:29
Este mai mult decat ingrozitor... Nu mai sunt cuvinte care sa poata exprima regret sau compasiune sau mai mult decat atat...
Trebuie sa existe solutii si pentru acesti bieti copii care nu au niciun "ghid" sau suport in viata. Probabil ca, in lipsa parintitlor, nu pot realiza care este sensul vietii si atunci ar trebui sa existe cineva care sa-i indrume, totusi. Un asistent social, sau mai bine un preot. Cred ca preotii din bisericile locurilor unde exista asemenea cazuri, de copii lasati singuri, de copii necajiti, abuzati, insingurati, ar trebui sa ii apropie de credinta, de Dumnezeu. Doar prin credinta cred ca ar putea micutii sa mearga mai departe, sa inteleaga ca si viata lor are un rost, ca nu sunt singuri. Preotii ar trebui sa-i ajute, sa-i mangaie, sa-i indrume, sau chiar si oamenii, vecinii. Un zambet, o vorba buna, un gest din suflet ar face mult, ar face diferenta.
Dumnezeu sa-i ierte!!!
Un cires pentru lumea de dincolo
Recomandari
