- Tragedia de la Clubul Colectiv are potenţialul de a declanşa o mişcare de contestare, nu numai a actualei puteri, ci a întregului sistem "ticăloşit" şi a clasei politice care l-a generat. După ce, peste treizeci de tineri au murit în mod absurd, lumea pare să-şi fi dat seama că, deşi nu părea, totuşi "corupţia ucide", că venalitatea şi corupţia pot genera situaţii în care tinerii mor arşi şi asfixiaţi în cluburi care nu ar fi trebuit să funcţioneze niciodată. Ca şi infrastructura, instituţiile sunt putrede. Pentru prima dată însă, confruntaţi cu latura criminală a sistemului politic şi administrativ corupt, ne dăm seama de riscurile perpetuării acestei stări de fapt şi ne întrebăm care sunt resursele pentru o schimbare fundamentală. De bună seamă, actuala clasă politică, în special partidele din coaliţia de guvernământ, ar dori să scape cu câteva măsuri administrative de faţadă, fără a schimba nimic şi, mai ales, pe nimeni. De aceea se şi încearcă salvarea primarului Piedone, care a autorizat funcţionarea Clubului Colectiv, fără să se asigure că sunt respectate măsurile elementare de siguranţă, dar care este un pilon important al UNPR, partidul generalului Oprea, care, la rândul său, este protagonistul unui scandal generat de pierderea inutilă a unei vieţi omeneşti. Coaliţia aflată la guvernare va încerca, aşadar, să muşamalizeze rapid scandalul şi să-şi salveze liderii, mimând compasiunea şi preocuparea pentru binele cetăţeanului. Este, deci, misiunea opoziţiei să promoveze o reformă politică şi administrativă, în baza unui nou proiect de ţară, dar PNL este evident depăşit de o asemenea cerinţă. Până la urmă, situaţia în care ne aflăm este opera colectivă a tuturor politicienilor naţiei - din Parlament, din toate echipele guvernamentale şi din primării, precum şi a celor numiţi de ei în administraţia locală şi centrală. Cum ar putea ei - fie că se află la putere sau în opoziţie - să dorească şi să gândească reforma sistemului? În virtutea promisiunilor din campania electorală, ne-am fi aşteptat ca preşedintele Klaus Iohannis să genereze o serie de iniţiative menite să schimbe modul în care se face politică în România. După cum bine ştim, nu a făcut, nu face şi probabil nici nu va face nimic. Tristul adevăr - greu de digerat pentru orgoliul naţional - este că România duce la ora actuală lipsă de liderii care ar putea transforma protestele care se anunţă şi, poate, vor avea loc, într-o mişcare capabilă să impună schimbări politice majore. M10, partidul Monicăi Macovei, singurul politician credibil pe tema integrităţii şi luptei anti-corupţie, este încă o structură firavă, care are nevoie de mult ajutor. Riscul de a pierde acest moment favorabil coagulării unei alternative politice este, deci, real, şi nu ne rămâne decât să sperăm că tinerii, care au simţit pe pielea lor mirosul de pucioasă al corupţiei, se vor mobiliza pentru susţinerea acelui partid care se va dovedi cel mai credibil demolator al sistemului corupt şi ticăloşit. Mă tem că mulţi tineri vor întoarce spatele politicii - dar încă sper că nu toţi vor abandona corabia.
- Criza politică din Republica Moldova impune şi o reevaluare a relaţiilor dintre Bucureşti şi Chişinău. Ce a mai rămas din podurile de flori, relaţia specială între românii de pe ambele maluri ale Prutului şi visele de unificare sau măcar de apropiere, între cele două state surori?
- Într-un moment în care UE devine tot mai sceptică şi mai îngrijorată de situaţia din Republica Moldova, pe care o vede dominată de oligarhi de tip rusesc, relaţiile dintre Bucureşti şi Chişinău trebuie privite dintr-o perspectivă realistă, nu idealistă. Este nobil să declari că trebuie să sprijinim parcursul european al Republicii Moldova, dar ar fi naiv şi chiar infantil să-ţi imaginezi că o poţi face, atunci când tu însuţi ocupi o poziţie marginală în Europa, fiind sub supraveghere la capitolul anti-corupţie, şi când la Chişinău, statul de drept a devenit o glumă, subminat de relaţiile de cumetrie dintre procurori şi oligarhii care controlează politica. Şi să nu uităm că toată criza a pornit de la dispariţia, prin diferite manevre dubioase, a peste un miliard de dolari din sistemul financiar, iar justiţia este departe de a fi elucidat cazul. Tot ce a rezultat din acest scandal al furtului din bănci a fost o reglare de conturi între liderul Partidului Democrat, celebrul oligarh Vladimir Plahotniuk, şi rivalul său dintotdeauna, Vlad Filat, fost premier cultivat asiduu de Bucureşti, dar la rândul său, un personaj controversat şi extrem de bogat. De dragul acestei reglări de conturi, Plahotniuk a dărâmat guvernul din care făcea parte partidul său, semn că interesele de afaceri primează asupra interesului public. Ce autoritate are, în aceste condiţii, România, pentru a influenţa evoluţiile politice de la Chişinău? Răspunsul este penibil, pentru că ne obligă să recunoaştem că Bucureştiul nu a contat niciodată prea mult în politica fraţilor de peste Prut şi tot Moscova a controlat jocul politic. Mai degrabă ar trebui să medităm asupra relaţiilor apropiate dintre premierul Victor Ponta şi Vladimir Plahotniuk şi să ne întrebăm dacă nu cumva suntem guvernaţi de parteneri ai oligarhilor din Moldova şi dacă nu cumva aceste legături subterane sunt mai extinse decât ne-am imaginat. În cel mai bun caz, la Chişinău ar putea fi format un nou guvern dominat de partidul lui Plahotniuk, care va mima ataşamentul faţă de UE, pentru a accesa fondurile europene - exact cum a făcut şi PSD sub Adrian Năstase şi sub Victor Ponta. În concluzie, relaţia cu puterea de la Chişinău devine tot mai problematică, nu numai pentru că pune în evidenţă irelevanţa Bucureştiului dincolo de Prut, ci şi pentru că există riscul ca oligarhii din Republica Moldova să influenţeze politica de la Bucureşti - cel puţin atâta vreme cât Victor Ponta şi actuala coaliţie rămân la guvernare. Cizma rusească a strivit, cel puţin pentru moment, podul de flori - adică iluziile şi visurile unora dintre noi.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
