A ajuns în pragul colapsului, precum era de aşteptat de la bun început. Corupţia, care a devenit repede endemică, precum şi confruntările mafioţilor, au desăvârşit dezastrul. Astăzi, Republica Moldova este în pragul falimentului, din punct de vedere economic, într-o criză politică prelungită şi fără prea multe opţiuni de salvare.
Într-un singur an au căzut două guverne, care fuseseră alcătuite cu mari compromisuri. Al treilea amână să se închege, din pricina rivalităţilor politice şi, mai ales, a intereselor financiare ale oligarhilor care controlează scena politică. Furtul unui miliard de dolari din băncile moldoveneşti a dezechilibrat grav statul şi a alimentat şi mai mult luptele pentru putere. Dar e ca şi cum doi fraţi s-ar bate pentru ceasul de aur al bunicului, în timp ce casa arde; indiferent cine va învinge, nu va mai rămâne nici piatră pe piatră din cămin.
Cetăţenii moldoveni care lucrează în străinătate şi ţineau, până de curând, pe banii lor, bună parte din economia Moldovei, nu doar că nu au motive să se întoarcă acasă, dar nici nu mai au încredere să-şi plaseze economiile în investiţii sau consum în ţară. Sprijinul extern este insuficient şi condiţionat. Banii pot veni numai din Occident, dar nu dacă Moldova este pilotată pe direcţia Moscova şi nu câtă vreme structurile politice şi administrative sunt infestate de corupţie. În atare condiţii, joaca de-a independenţa s-a terminat. Uniunea Europeană, prima către care şi-au îndreptat speranţele politicienii moldoveni, este ea însăşi într-o criză politică şi economică de durată, zguduită de noi şi noi provocări, precum valurile de migratori din Asia, Orient şi Africa. Rusia, cum ştim, nu dă nimic fără să ia cu vârf şi îndesat înapoi. Sigur că i-ar conveni un avanpost la graniţa cu UE şi NATO, în coasta României, şi poate că ar plăti ceva pentru asta. Pe de altă parte, prinsă în războiul din Ucraina şi în cel din Siria, nu e foarte sigur că Rusia vrea să deschidă un nou front. Ajungem, astfel, la o intersecţie a intereselor celor două state româneşti. Moldova are nevoie de flux de capital, sprijin în lupta anticorupţie, reformarea clasei politice şi siguranţă la graniţe. România are nevoie de extinderea şi consolidarea influenţei regionale şi de linişte la Est. Dacă nu glasul sângelui, măcar cel al raţiunii ar trebui să cheme cele două state la unire. Un act care însă nu e deloc lipsit de primejdii. După amplasarea scutului american anti-rachetă în România, o eventuală mutare a graniţei acesteia pe Nistru ar supăra grav Rusia. UE nu ar accepta nici ea, cu uşurinţă, o afluenţă de trei milioane de noi cetăţeni europeni (în ciuda deschiderii pe care o are pentru migraţiile de pe alte continente!) şi nici acutizarea conflictului cu Rusia. Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă, însă, că UE va admite unirea, dacă aşa vor hotărî parlamentele României şi al Republicii Moldova. El se bazează pe consultările pe care le-a avut recent, în acest sens, cu liderii europeni, parteneri din Partidul Popular European, care deţine puterea în UE. Afirmaţia lui Traian Băsescu este susţinută şi de o declaraţie a raportorului Parlamentului European pentru Republica Moldova, europarlamentarul Petras Austrevicius, potrivit căruia "unirea este o chestiune naţională, în privinţa căreia trebuie să decidă România şi Republica Moldova, care sunt două naţiuni surori. Stalin a separat Basarabia de restul României. Trebuie să corectăm evoluţiile istorice, prin alegerea liberă a cetăţenilor". Oricum, până la aceste mari probleme, am avea de înfruntat unele mai mici, dar esenţiale. Clasa politică românească este la fel de, sau chiar mai coruptă şi iresponsabilă decât cea moldovenească. De asemenea, este lipsită de viziune şi de orice fior patriotic. Aşa încât, dinspre România, slabe nădejdi să se întindă o mână. Ieşirea din această situaţie extrem de grea ar putea-o forţa societatea civilă de dincoace şi de dincolo de Prut. Politicienii de la Bucureşti şi Chişinău trebuie siliţi să deschidă ochii şi să ia hotărârile care se impun în interes naţional.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
