"Noul şef al PSD a vrut să marcheze o schimbare de atitudine a partidului"
- În luna tocmai încheiată s-au petrecut câteva evenimente cu potenţial de schimbare a scenei politice româneşti. Unul dintre ele este Congresul PSD, care a desemnat o nouă conducere a partidului. Care sunt, în opinia dvs., urmările acestei înlocuiri de garnitură, la vârful celui mai mare partid din România?
- Congresul a fost impus nu musai de dorinţa de înnoire, cât de o situaţie de urgenţă: demisia lui Victor Ponta din funcţia de preşedinte. Înaintea Congresului, însă, a fost organizată, pentru prima oară, alegerea directă, nu prin delegaţi, a preşedintelui, de către toţi membri de partid: câteva sute de mii. O a doua premieră: pentru funcţia supremă în partid a existat un candidat unic, Liviu Dragnea. În general, era o competiţie destul de dură. Acum, prin felul în care a ţinut frâiele, Dragnea s-a protejat de emoţii, dar nu ne-a scutit şi pe noi de surprize. Noul şef al PSD a vrut să marcheze o schimbare de atitudine a partidului. El a recunoscut, în numele PSD, că acesta a greşit în cazul mineriadelor, în cel al decapitării Institutului Cultural Român, precum şi pentru că a întreţinut războiul cu fostul preşedinte Traian Băsescu... Putea să-şi ceară iertare şi pentru puciurile şi suspendările preşedintelui Băsescu, dar n-a mers până acolo, că era prea implicat. În fine, a ridicat toată asistenţa în picioare, pentru un moment de reculegere în memoria victimelor comunismului. La drept vorbind, pesediştii au scăpat ieftin, oricât i-a făcut asta să strângă din dinţi, în frunte cu Ion Iliescu, pentru 45 de ani de comunism, plus încă 25 de post-comunism, sau "capitalism de cumetrie".
În schimb, n-a mai fost o surpriză că preşedinte executiv al PSD s-a ales Valeriu Zgonea, şeful Camerei Deputaţilor, cel care şi-a declarat fidelitatea faţă de noul lider: "Ce-mi va spune preşedintele Liviu Dragnea, aia voi face". Vicepreşedinţii au fost aleşi pe acelaşi criteriu, iar Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, a fost exclus din Biroul Politic Naţional, unde era membru de drept şi de unde îşi exercita influenţa asupra partidului. O nouă ordine pare a fi instituită.
"Procurorii nu s-au îndurat să meargă până la capăt cu dreptatea, şi au ales doar mineriada"
- Coincidenţă sau nu, imediat după Congresul PSD şi excluderea lui Ion Iliescu, a fost redeschis dosarul mineriadei din 1990. La 25 de ani de la evenimente, au fost chemaţi la Parchet şi puşi sub acuzare Ion Iliescu, preşedintele ţării în acea vreme şi cel care a chemat minerii în Bucureşti, pentru a "curăţa" Piaţa Universităţii de anticomunişti, fostul premier de atunci, Petre Roman, fostul lider al minerilor, Miron Cozma, şi fostul şef al SRI, Virgil Măgureanu. Dar în acelaşi timp, Parchetul a închis "dosarul Revoluţiei din 1989", în care ar fi putut fi inculpaţi şi cei numiţi mai sus. Credeţi că există o legătură între aceste două decizii?
- Cred că procurorii nu s-au îndurat să meargă până la capăt cu dreptatea, şi au ales doar mineriada, în cazul căreia s-a dat recent şi o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Au crezut că lumea va accepta mai uşor închiderea "dosarului Revoluţiei". Însă, la Revoluţie au murit 1.600 de oameni şi au fost răniţi 3.000, în condiţiile în care grosul acestora au fost seceraţi de gloanţe, după fuga, capturarea, simulacrul de proces şi executarea soţilor Ceauşescu. Cineva trebuie să răspundă pentru masacru, iar cei suspectaţi sunt tocmai beneficiarii direcţi ai acelor evenimente. Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, nu prea are nici el motive să se afle adevărul despre Revoluţie, pentru că atunci era militar în termen, la trupele de Interne, şi a tras în zona Televiziunii, după care şi-a luat certificat de revoluţionar şi s-a bucurat de recompensele prevăzute de lege. Dar şi în "dosarul Revoluţiei" există supravieţuitori sau rude ale celor ucişi, care cer să se facă dreptate, şi poate că dosarul nu va rămâne închis pentru totdeauna.
"Legea votului prin corespondenţă are defecte majore"
- Rămâne de văzut. Cert este că, imediat după Congres, a trecut rapid prin Parlament legea votului prin corespondenţă, la aproape un an de la alegerile prezidenţiale - în timpul cărora am constatat cât de necesară ar fi.
- O lege deja contestată...
- Da, legea are un cusur major: nu se va aplica tuturor alegerilor, ci, deocamdată, numai celor parlamentare, de anul viitor. Urmează ca apoi să fie modificată, îmbunătăţită şi aplicabilă şi la alegerile prezidenţiale. Parlamentarii au motivat că nu e nici o grabă, mai durează până la alegerile pentru preşedinte. Dar există temerea că nu se va mai reveni asupra actului normativ şi că nu va putea fi folosit taman acolo unde este mai important. La parlamentare, românii din diaspora, oricât de mulţi ar vota, sunt reprezentaţi tot numai de câţiva parlamentari. Prin urmare, numărul de reprezentanţi ai celor care votează prin corespondenţă nu creşte odată cu numărul de voturi. Pe de altă parte, românii din străinătate au înclinat balanţa pentru alegerea preşedintelui, de fiecare dată, iar importanţa votului lor ar putea spori dacă ar fi lăsaţi să voteze prin corespondenţă. Al doilea defect mare al legii este că îi obligă pe românii din străinătate să se înscrie pe liste, la ambasadele şi consulatele noastre. E un fel de a-i descuraja pe mulţi, căci presupune efort şi cheltuială. Normal ar fi fost ca înscrierea să se facă pe internet. Să vedem însă dacă legea va intra în vigoare în această formă, căci partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, ALDE, şi UDMR au constestat-o la Curtea Constituţională. Maghiarii ştiu că această lege riscă să-i scoată din Parlament. Odată cu creşterea numărului de voturi, prin exprimarea opţiunilor şi de către românii din diaspora, procentajul UDMR va scădea, probabil, până sub pragul electoral.
"Până şi o banală constatare poate fi interpretată drept defăimare socială, ceea ce înseamnă mai mult decât cenzură, este un fel de terorism"
- Dacă Liviu Dragnea merită bila albă pentru urgentarea acestei legi a votului prin corespondenţă, trebuie să spunem că tot lui îi datorăm şi o iniţiativă legislativă foarte primejdioasă, venită tot în luna octombrie: aşa numita lege anti-defăimare, care, de fapt, instituie cenzura în societatea românească. De ce nu a existat o dezbatere serioasă asupra ei?
- În mod ciudat, s-a aflat despre acest proiect de lege abia după ce a fost votat în unanimitate în Senat. Pe de altă parte, nici după ce informaţia a devenit publică, societatea civilă nu a reacţionat aşa cum s-ar fi cuvenit. Este de neînţeles de ce Opoziţia nu a reacţionat la acest demers. Au fost câteva luări de poziţie, în treacăt, ale unor lideri de opinie şi deja subiectul e uitat. Cred că nu multă lume a înţeles pericolul acestei legi: practic, sub incidenţa ei intră orice spui despre oricine! Până şi o banală constatare poate fi interpretată drept defăimare socială, ceea ce înseamnă mai mult decât cenzură, este un fel de terorism. În litera legii, şi dacă zici că Liviu Dragnea este din Teleorman e defăimare, pentru că s-ar putea simţi lezat că sugerezi că e provincial. Aici se vede ipocrizia omului politic. După ce la Congresul PSD, Liviu Dragnea şi-a obligat tovarăşii de partid să-şi plece capetele în memoria victimelor comunismului, vine acum cu o lege mai rea decât cenzura în comunism. O lege care va crea nenumărate victime, dacă va fi luată în serios! O să-l vedem pe Dragnea, peste ani, ţinând un moment de reculegere şi pentru victimele acestei legi?
"Generalul Gabriel Oprea a ratat ocazia de a se dovedi un om de onoare, aşa cum se pretinde"
- Luna octombrie a fost marcată şi de pălirea unei "stele politice" în plină afirmare: Gabriel Oprea, liderul UNPR, vicepremier şi ministru de Interne. După ce s-a descoperit că a folosit abuziv coloana oficială pentru deplasările sale private, i se cere demisia. Un poliţist pe motocicletă, deschizător de drum pentru maşina ministrului, a murit într-o astfel de "misiune". Ministrul refuză să demisioneze, dar presiunile societăţii civile sunt tot mai mari.
- Probabil că ministrul Gabriel Oprea se consideră un mare ghinionist. Era pe cai mari, toată lumea îl curta asiduu şi îl voia aliat, îi ţinuse locul la guvern prim-ministrului Victor Ponta, ba se şi pregătea să devină premier cu acte în regulă şi, iată, un accident rutier îi ameninţă toate visele. A trebuit să se întâmple o tragedie, să moară un poliţist tânăr, care îi deschidea drumul, cu viteză maximă, pe timp de ploaie, ca să aflăm că Gabriel Oprea nu mergea nici la toaletă fără coloană oficială, deşi nu avea dreptul prin lege la însoţitori din Poliţia Rutieră decât în cazuri de mare urgenţă... Generalul Oprea a avut 1.500 de "urgenţe" numai anul acesta. Un calcul sumar arată că, de fapt, el nu s-a deplasat decât cu coloană oficială. Asta denotă un comportament ciocoiesc, care suplineşte ceva. Îţi pui girofar şi atunci te simţi important. Trist este că poliţiştii, subordonaţi ai lui Oprea, dar şi colegi ai celui decedat în accident, s-au mobilizat să muşamalizeze cazul. Ministrul a tăcut vreo cinci zile după nenorocire, lăsând să crească şi mai mult suspiciunea. Iar când a vorbit, nu a făcut-o decât pentru că a fost somat de preşedintele Klaus Iohannis, fără să răspundă însă la întrebările esenţiale ce i-au fost puse: care era urgenţa, de unde venea şi încotro se îndrepta, de ce a folosit antemergători motociclişti pe vreme de ploaie, de ce nu a oprit maşina? Cu puţine zile înainte de tragedie, un alt poliţist pe motocicletă, aflat în coloana oficială a lui Oprea, s-a accidentat, tot în Bucureşti, şi a fost spitalizat, dar fără a se comunica nimic public. Mai mult, după acel eveniment, guvernul a dat o ordonanţă prin care a extins dreptul la protecţie (din partea SPP), şi dreptul la coloană oficială, în situaţii de urgenţă, şi pentru liderii de partid. În secret, desigur. Prin urmare, oamenii ăştia nu numai că fac prostii şi ticăloşii, dar se şi acoperă legal, pe cât posibil, pentru a nu fi traşi la răspundere. PNL a cerut demisia lui Oprea, iar preşedintele statului l-a "sfătuit" să demisioneze. Este o formulare foarte interesantă, care îi aparţine chiar lui Klaus Iohannis: "L-am sfătuit să demisioneze". Ceea ce arată o precauţie din partea preşedintelui. Fie din interes pentru viitoarele negocieri politice, fie din teama de a nu fi luat în râs. Nici Victor Ponta nu şi-a dat demisia când i-a cerut-o preşedintele şi dacă nici Oprea nu şi-o dă, măcar să aibă scuza că nu i-a cerut-o, ci numai i-a dat un sfat, pe care împricinatul avea libertatea să nu-l asculte. Una peste alta, Gabriel Oprea a ratat ocazia de a proba că e un om de onoare, aşa cum se pretinde. Ştim că şi-a făcut o marcă personală din trei expresii pe care le repetă obsesiv: "interesul naţional", "sunt un om de onoare", "mă ţin de cuvânt". Iată că i s-a dat prilejul să pună interesul naţional mai presus decât interesul personal, demisionând cu onoare, ca să se poată face o anchetă ca la carte şi să plătească preţul politic pentru un abuz în funcţie. A trecut pe lângă acest moment oportun, cu girofarul în funcţiune. Tare mă tem că totul se va muşamaliza, iar vinovat s-ar putea să fie scos, ca de obicei, cel care a murit.
"Băsescu a simţit că are loc pe scena politică"
- Ultimul fapt politic remarcabil din octombrie este că fostul preşedinte, Traian Băsescu, a renunţat la haina de pensionar şi a îmbrăcat-o din nou pe cea de lider de partid. El a preluat conducerea Mişcării Populare în mod oficial, deşi spunea că după ce ai fost preşedinte al statului, nu mai poţi fi nimic. Ce credeţi că l-a determinat să-şi schimbe opinia?
- În general, după ce ai fost în politică la cel mai înalt nivel, atâta amar de vreme, e greu să stai deoparte. Ca dovadă, şi Ion Iliescu a continuat să se ducă la partid, avea un birou acolo şi se amesteca în deciziile conducerii sau măcar se afla în treabă, şi Emil Constantinescu şi-a făcut un partid după încetarea mandatului de preşedinte, "Acţiunea Populară" (na, că seamănă cu Mişcarea Populară!), prin care încerca să revină în prim-plan. E o intoxicaţie, o dependenţă de politică... Pe de altă parte, Băsescu a simţit că are loc pe scena politică, pentru că principalii jucători sunt slabi şi îi lasă loc de încă o performanţă, şi pentru că mai are chef de o bătălie. A făcut un pariu personal: să aducă un partid sfrijit, pe care încep să fluture hainele discursului vadimist, de la 2% la 15%, fapt care îl va face indispensabil oricărei alianţe de guvernare şi de neocolit în orice negociere. Ambiţiile sunt mari, dar e puţin probabil să se îndeplinească. Traian Băsescu şi-a schimbat discursul, dintr-unul pro-european şi pro-Justiţie, într-unul antisistem şi eurosceptic, deci, complet opus, şi astfel pierde din credibilitate. În plus, nu e sigur că electoratul se mai lasă păcălit de un astfel de discurs, după ce a a luat plasă cu partidul infractorului Dan Diaconescu.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
