- Tragedia de la Clubul Colectiv are potențialul de a declanșa o mișcare de contestare, nu numai a actualei puteri, ci a întregului sistem "ticăloșit" și a clasei politice care l-a generat. După ce, peste treizeci de tineri au murit în mod absurd, lumea pare să-și fi dat seama că, deși nu părea, totuși "corupția ucide", că venalitatea și corupția pot genera situații în care tinerii mor arși și asfixiați în cluburi care nu ar fi trebuit să funcționeze niciodată. Ca și infrastructura, instituțiile sunt putrede. Pentru prima dată însă, confruntați cu latura criminală a sistemului politic și administrativ corupt, ne dăm seama de riscurile perpetuării acestei stări de fapt și ne întrebăm care sunt resursele pentru o schimbare fundamentală. De bună seamă, actuala clasă politică, în special partidele din coaliția de guvernământ, ar dori să scape cu câteva măsuri administrative de fațadă, fără a schimba nimic și, mai ales, pe nimeni. De aceea se și încearcă salvarea primarului Piedone, care a autorizat funcționarea Clubului Colectiv, fără să se asigure că sunt respectate măsurile elementare de siguranță, dar care este un pilon important al UNPR, partidul generalului Oprea, care, la rândul său, este protagonistul unui scandal generat de pierderea inutilă a unei vieți omenești. Coaliția aflată la guvernare va încerca, așadar, să mușamalizeze rapid scandalul și să-și salveze liderii, mimând compasiunea și preocuparea pentru binele cetățeanului. Este, deci, misiunea opoziției să promoveze o reformă politică și administrativă, în baza unui nou proiect de țară, dar PNL este evident depășit de o asemenea cerință. Până la urmă, situația în care ne aflăm este opera colectivă a tuturor politicienilor nației - din Parlament, din toate echipele guvernamentale și din primării, precum și a celor numiți de ei în administrația locală și centrală. Cum ar putea ei - fie că se află la putere sau în opoziție - să dorească și să gândească reforma sistemului? În virtutea promisiunilor din campania electorală, ne-am fi așteptat ca președintele Klaus Iohannis să genereze o serie de inițiative menite să schimbe modul în care se face politică în România. După cum bine știm, nu a făcut, nu face și probabil nici nu va face nimic. Tristul adevăr - greu de digerat pentru orgoliul național - este că România duce la ora actuală lipsă de liderii care ar putea transforma protestele care se anunță și, poate, vor avea loc, într-o mișcare capabilă să impună schimbări politice majore. M10, partidul Monicăi Macovei, singurul politician credibil pe tema integrității și luptei anti-corupție, este încă o structură firavă, care are nevoie de mult ajutor. Riscul de a pierde acest moment favorabil coagulării unei alternative politice este, deci, real, și nu ne rămâne decât să sperăm că tinerii, care au simțit pe pielea lor mirosul de pucioasă al corupției, se vor mobiliza pentru susținerea acelui partid care se va dovedi cel mai credibil demolator al sistemului corupt și ticăloșit. Mă tem că mulți tineri vor întoarce spatele politicii - dar încă sper că nu toți vor abandona corabia.
- Criza politică din Republica Moldova impune și o reevaluare a relațiilor dintre București și Chișinău. Ce a mai rămas din podurile de flori, relația specială între românii de pe ambele maluri ale Prutului și visele de unificare sau măcar de apropiere, între cele două state surori?
- Într-un moment în care UE devine tot mai sceptică și mai îngrijorată de situația din Republica Moldova, pe care o vede dominată de oligarhi de tip rusesc, relațiile dintre București și Chișinău trebuie privite dintr-o perspectivă realistă, nu idealistă. Este nobil să declari că trebuie să sprijinim parcursul european al Republicii Moldova, dar ar fi naiv și chiar infantil să-ți imaginezi că o poți face, atunci când tu însuți ocupi o poziție marginală în Europa, fiind sub supraveghere la capitolul anti-corupție, și când la Chișinău, statul de drept a devenit o glumă, subminat de relațiile de cumetrie dintre procurori și oligarhii care controlează politica. Și să nu uităm că toată criza a pornit de la dispariția, prin diferite manevre dubioase, a peste un miliard de dolari din sistemul financiar, iar justiția este departe de a fi elucidat cazul. Tot ce a rezultat din acest scandal al furtului din bănci a fost o reglare de conturi între liderul Partidului Democrat, celebrul oligarh Vladimir Plahotniuk, și rivalul său dintotdeauna, Vlad Filat, fost premier cultivat asiduu de București, dar la rândul său, un personaj controversat și extrem de bogat. De dragul acestei reglări de conturi, Plahotniuk a dărâmat guvernul din care făcea parte partidul său, semn că interesele de afaceri primează asupra interesului public. Ce autoritate are, în aceste condiții, România, pentru a influența evoluțiile politice de la Chișinău? Răspunsul este penibil, pentru că ne obligă să recunoaștem că Bucureștiul nu a contat niciodată prea mult în politica fraților de peste Prut și tot Moscova a controlat jocul politic. Mai degrabă ar trebui să medităm asupra relațiilor apropiate dintre premierul Victor Ponta și Vladimir Plahotniuk și să ne întrebăm dacă nu cumva suntem guvernați de parteneri ai oligarhilor din Moldova și dacă nu cumva aceste legături subterane sunt mai extinse decât ne-am imaginat. În cel mai bun caz, la Chișinău ar putea fi format un nou guvern dominat de partidul lui Plahotniuk, care va mima atașamentul față de UE, pentru a accesa fondurile europene - exact cum a făcut și PSD sub Adrian Năstase și sub Victor Ponta. În concluzie, relația cu puterea de la Chișinău devine tot mai problematică, nu numai pentru că pune în evidență irelevanța Bucureștiului dincolo de Prut, ci și pentru că există riscul ca oligarhii din Republica Moldova să influențeze politica de la București - cel puțin atâta vreme cât Victor Ponta și actuala coaliție rămân la guvernare. Cizma rusească a strivit, cel puțin pentru moment, podul de flori - adică iluziile și visurile unora dintre noi.