Fructele verii - Cinci reţete de sănătate cu zmeură
Cu milenii în urmă, fructele roşii de zmeură puteau fi întâlnite doar pe coastele abrupte ale unor munţii din estul Chinei. Nu se ştie cum, dar ele au fost aduse în Europa, unde planta s-a aclimatizat perfect, cucerind toate zonele muntoase şi de deal, de la nordul la sudul continentului. În prezent, sunt cunoscute în lume nu mai puţin de 10 specii de zmeură, care au, la rândul lor, câteva zeci de varietăţi fiecare, dar cea mai cunoscută şi folosită este Rubus idaeus, numită şi zmeură europeană.
Citeste tot articolul
Două metode de relaxare cu uleiuri aromate de plante
Anumite uleiuri volatile (numite şi esenţiale sau eterice) acţionează, atunci când sunt inspirate, extrem de rapid asupra sistemului nervos, producând aproape imediat efecte benefice de relaxare. Difuzarea uleiurilor în lipsa unei lămpi de aromoterapie sau a unui pulverizator electric se poate face foarte uşor, cu o improvizaţie: într-o farfurie întinsă (plasată în încăpere cât mai aproape de locul în care doriţi să vă relaxaţi) se pune apă de un deget şi apoi se adaugă 50 de picături de ulei volatil, lăsându-se ca uleiul să se evapore de la sine, gradat, înmiresmând camera.
Citeste tot articolul
Buruieni de leac: Vetricea, Turiţa şi Splinuţa
Sub soarele lui Cuptor, miezul de foc al verii, pe lângă garduri şi pe margini de drum, cresc tot felul de ierburi pe care nu dă nimeni doi bani. Dispreţuite drept "buruieni", cotropite de praf şi smulse din rădăcini, printre ele se află, la fel ca în basmul Cenuşăresei, câteva plante de rang regal. Nelipsite din farmacia satelor româneşti, ele merită să fie scuturate de uitare şi puse la loc de cinste.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Medicina naturii"
Afisare: 561 - 600 din 622 articole
-
TATANEASA - o minune a naturii
Numarul 844 -
Cura de toamna cu sucuri naturale de legume si fructe
Numarul 844 -
Povestea unui supravietuitor
Numarul 842 -
Cenusareasa plantelor e, de fapt, o regina: URZICA
Numarul 840 -
Algele marine - elixir de sanatate
Numarul 840 -
Campioanele vitaminelor: MACESELE
Numarul 839 -
Farmacia toamnei: SFECLA ROSIE
Numarul 838 -
Afectiunile toamnei - ARTRITA si ARTROZA
Numarul 837 -
ARDEII IUTI
Numarul 835 -
ARDEII GRASI
Numarul 835 -
NAPII (Helianthus tuberosus)
Numarul 834 -
Ne face sa plangem, dar cu lacrimi de sanatate CEAPA
Numarul 833 -
Regina plantelor medicinale din Romania: Coada-soricelului
Numarul 832 -
MAREA CARE VINDECA
Numarul 829 -
Izvorul cu batiste
Numarul 828 -
Leacuri populare rusesti
Numarul 828 -
CASTRAVETII si DOVLECEII
Numarul 827 -
Revolutia verde: SUNATOAREA
Numarul 825 -
Sanatate cu flori de fan
Numarul 824 -
Tratamente cu trandafiri
Numarul 824 -
Galbenelele (Calendula officinalis)
Numarul 823 -
Legatura dintre cancer si alimentatie este edificata
Numarul 822 -
Un "medicament" prea putin cunoscut: IONII NEGATIVI
Numarul 822 -
CIRESELE
Numarul 821 -
Tratamente cu dulceata de plante
Numarul 821 -
Florile de soc
Numarul 819 -
"S-a uitat la mine si mi-a spus cu brutalitate: ai cancer, doamna!"
Numarul 819 -
Aur pentru "Apisan"
Numarul 819 -
Pamantul care vindeca: ARGILA
Numarul 818 -
Leacuri populare din Franta
Numarul 816 -
Farfuria cu salata
Numarul 815 -
David Servan-Schreiber despre... ALIMENTELE ANTI-CANCER (II)
Numarul 813 -
Un remediu natural de exceptie, impotriva arsurilor
Numarul 813 -
Seva de mesteacan
Numarul 812 -
Remedii alternative pentru afectiunile primaverii
Numarul 812 -
Vitamina K
Numarul 811 -
Pseudovitaminele
Numarul 811 -
USTUROIUL
Numarul 810 -
Medicina holistica - medicina viitorului?
Numarul 809 -
Un medicament numit... CEAPA
Numarul 808