AUTOSUGESTIA
Sugestia, sau mai degrabă autosugestia, este un subiect destul de puţin cunoscut, datorită conotaţiei sale uşor "ireale", privită cu suspiciune, într-o lume aflată sub inchiziţia absolută a ştiinţei, care cere ca totul să poată fi explicat şi demonstrat pe cale raţională. Ei bine, există o mulţime de lucruri cărora nu li se pot aplica legităţi, fără a însemna că asta le anulează existenţa.
Citeste tot articolul
DARUL - un medicament pentru suflet
Una dintre trăsăturile societăţii moderne, observată de foarte mulţi psihologi, este goana după acumulare, după averi. Surprinzător de multe din problemele cu care omul modern se confruntă sunt cauzate de această dorinţă a sa de a avea cât mai mult.
Citeste tot articolul
Postul, rugăciunea şi bolile psihice
Ideea nu este originală, pentru că, deşi la ora actuală medicina alopată şi marile firme de medicamente nu acceptă aceste metode de tratament, există tot mai multe clinici în care se aplică terapia religioasă. În Statele Unite, de exemplu, există Spitalul "St. Hopkins" care foloseşte în tratamentul diferitelor forme de epilepsie doar dieta, mai exact - postul.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Terapii alternative"
Afisare: 521 - 541 din 541 articole
-
Cura interna cu apa
Numarul 826 -
"Nu va chinuiti copiii degeaba!"
Numarul 825 -
HOMEOPATIA
Numarul 825 -
Din intelepciunea orientala
Numarul 821 -
Remedii din medicina traditionala chineza
Numarul 821 -
Bolile primaverii: COLONUL IRITABIL
Numarul 820 -
Sanatate din petale de flori: terapia BACH
Numarul 817 -
Alergiile de contact
Numarul 817 -
Suferintele primaverii - ALERGIILE
Numarul 816 -
Medicina orientala
Numarul 816 -
Sugestii menite sa va usureze viata de zi cu zi
Numarul 816 -
Uleiurile vegetale
Numarul 815 -
Medicina orientala
Numarul 815 -
Medicina orientala
Numarul 814 -
Suferintele primaverii: Dureri de cap, cefalee, migrene
Numarul 814 -
Terapia prin arta
Numarul 813 -
Leacuri de la cititori
Numarul 813 -
Remedii naturale contra neplacerilor iernii
Numarul 809 -
De 7 ori pe zi fructe si legume
Numarul 809 -
Cele cinci secrete ale sanatatii
Numarul 808 -
Insomnia
Numarul 808