Goana după averi duce adesea la psihiatru
Una dintre trăsăturile societăţii moderne, observată de foarte mulţi psihologi, este goana după acumulare, după averi. Surprinzător de multe din problemele cu care omul modern se confruntă sunt cauzate de această dorinţă a sa de a avea cât mai mult. De exemplu, obezitatea, cu care luptă din răsputeri milioane de oameni la ora actuală, adesea nu are o altă cauză decât dorinţa de a acumula, reflectată la nivelul apetitului alimentar, ca o foame extraordinar de intensă.
Îngrijoraţi de creşterea accelerată a tulburărilor şi afecţiunilor psihice din prezent, psihologii au studiat câteva din caracteristicile societăţii de consum, printre care şi această dorinţă generală de acumulare. Cu acest prilej, s-a dovedit că persoanele avide de a avea, care nu au capacitatea de a renunţa, de a dărui, sunt extrem de vulnerabile psihic. Pierderea sau doar ameninţarea situaţiei lor materiale, a poziţiei lor sociale, le afectează enorm şi le conduce foarte uşor spre afecţiuni cum ar fi depresia, nevrozele anxioase, insomnia etc. În schimb, oamenii generoşi şi miloşi, care îşi împart bucata de pâine cu cel sărac, sunt puternici psihic, echilibraţi.
Să învăţăm să "omenim"
Cei mai mulţi dintre noi am dăruit de zeci de ori bani cerşetorilor, ne-am ajutat rudele şi vecinii la nevoie, aşa încât putem crede că am înţeles suficient de bine ce înseamnă a dărui. Trebuie însă observat că gesturi aparent similare pot avea, din punct de vedere sufletesc, semnificaţii foarte diferite. În unele parabole biblice, se face adesea comparaţie între moneda de aur aruncată de cel bogat unui cerşetor şi bănuţul dăruit din puţinul ei de văduva cea săracă. Esenţa acestor povestiri cu tâlc este clară: darul trebuie să fie un gest sufletesc, nu o taxă pentru bunăvoinţa lui Dumnezeu. Este foarte important pentru fiecare dintre noi să realizăm că a da este doar primul pas, cel de-al doilea fiind trăirea cât mai profundă a dragostei faţă de cel ajutat.
Contextul postului, în care se spune că fiecare zi trebuie încununată cu o faptă bună, este cât se poate de potrivit pentru ca fiecare dintre noi să-şi dea seama cât de multe are de dăruit. Nu doar banii, hrana, obiectele materiale în general pot fi dăruite, ci, în acelaşi timp, şi dragostea, timpul nostru, înţelegerea noastră pot deveni cadouri minunate.
În trecut, exista obiceiul ca, împreună cu fiecare lucru dăruit unui om nevoiaş, să-i fie spuse şi câteva vorbe bune, să fie ajutat cu un sfat, cu o mângâiere. De altfel, atunci când era făcut un asemenea dar, se spunea nu că a fost dat ceva, ci că a fost omenit cineva, că darul nu a fost o înjosire, o umilinţă, ci un gest de compasiune, o dorinţă sinceră de a ajuta.
Efectul binefăcător al unui dar făcut din tot sufletul este foarte puternic. Psihologii au observat că, din punct de vedere sufletesc, cel care dăruieşte beneficiază mai mult de pe urma gestului său dezinteresat, decât cel care primeşte. El are în mod real acces la fericire. De altfel, este cunoscut în psihologie că, din grupele de vindecare cu pacienţi bolnavi psihic, cele mai mari şanse de însănătoşire le au chiar cei care îşi doresc cel mai mult să vină în ajutorul celorlalţi.
Nu vă despărţiţi de frumos
Din fericire, frumuseţea este un remediu mereu la îndemână, iar frumuseţea naturii, care este cel mai puternic medicament, este cu adevărat inepuizabilă în orice anotimp. Ieşirile în natură în timpul postului sunt o tradiţie ale cărei origini se pierd în negura timpului. În unele zone de munte mai există încă obiceiul ca în anumite zile de post, mai ales vinerea, când se ţine şi post negru, oamenii să meargă neînsoţiţi în adâncul pădurilor sau pe pustietatea stâncilor, pentru a fi singuri cu Dumnezeu şi a se ruga. Pacea sufletească şi mulţumirea izvorâtă din frumuseţea naturii nu se pot compara cu nimic altceva.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
