Tati Popa - "Cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru noi este dragostea. Iar cei care dăruiesc dragoste, la rândul lor, sunt fericiţi"
Hoteni, comuna Hărniceşti, judeţul Maramureş. Un punct pe harta ortodoxiei româneşti, cu tot ce are ea mai frumos: credinţă, iubire, speranţă. Un tânăr preot, Ioan Ardelean, slujeşte aici "Liturghia de după Liturghie", adică urmează îndemnul Mântuitorului de a-i ajuta pe oamenii nevoiaşi. Dintre toţi, cei mai vulnerabili i se par copiii abandonaţi. Şi vrea să-i ia pe cât mai mulţi în familia sa. A crescut deja 11.
Citeste tot articolul
Părintele Arsenie Boca - Un miracol petrecut în familia mea
Vreau să vă relatez un scurt episod petrecut în vremea copilăriei mele, în familia noastră, eu având bucuria, copil fiind, să fiu în preajma părintelui Arsenie Boca, la Mânăstirea Brâncoveanu - de la Sâmbăta de Sus, din apropiere de Făgăraş, prin anii 1946 - 1950. Noi fiind săceleni, de lângă Braşov, în acea perioadă mergeam deseori la Sâmbăta, cu mătuşile şi verii mei. Părintele Arsenie era tânăr. Avea o statură suplă, era înalt, cu ochii mari, albaştri, pătrunzători.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Spiritualitate"
Afisare: 761 - 800 din 1.219 articole
-
Leacul de sambata
Numarul 780 -
Rugaciuni de ademenit ploaia
Numarul 779 -
Coincidente
Numarul 779 -
Manastirii Cozia - Vartolomeu Andronie
Numarul 778 -
Sfantul Spiridon Vechi
Numarul 777 -
Minunile Sfantului Spiridon pentru saracii de azi
Numarul 777 -
Cuibul de sihastri de la Manastirea Turnu
Numarul 776 -
O vizita de "dincolo": Intalnire la miezul noptii
Numarul 775 -
Parintele Pantelimon - preotul albinelor de la Ghighiu
Numarul 774 -
Parintele Nicodim Mandita in Rost
Numarul 773 -
Trei curcubee
Numarul 773 -
Justinian Chira
Numarul 772 -
Manastirea - satul blestemat de calugari
Numarul 771 -
Scene de primavara la Manastirea Izvorul Muresului
Numarul 770 -
Minunea de la Tandarei
Numarul 769 -
De ce alearga romanii la Dumnezeu?
Numarul 768 -
Sorin Dumitrescu
Numarul 766 -
Izvorul tamaduitor de la Manastirea Ghighiu
Numarul 765 -
Monahul de la Agapia
Numarul 764 -
Un iconar in mileniul III
Numarul 763 -
Slatina - manastirea unde vine Dumnezeu sa se odihneasca
Numarul 762 -
Cantecele Invierii
Numarul 762 -
Vin Floriile cu soare si soarele cu Florii
Numarul 761 -
Parintele Iustin Parvu
Numarul 760 -
"Invierea" lui Eminescu
Numarul 759 -
Lainici - manastirea rastignita de trei ori
Numarul 758 -
Dan C. Mihailescu
Numarul 756 -
Parintele Ilie Cleopa - duhovnicul pasarelelor
Numarul 755 -
Despre vraji
Numarul 755 -
Dan Puric
Numarul 754 -
Cele trei curcubeie
Numarul 754 -
Manastirea nascuta in vis: Celic Dere
Numarul 753 -
Rugaciunile lui Eminescu
Numarul 752 -
Despre vraji
Numarul 751 -
Cuviosul Porfirie - Un mare "medic naturist" al ortodoxiei
Numarul 750 -
Parintele Arsenie Papacioc
Numarul 749 -
Manastirea cu nume de iarba: Colilia
Numarul 748 -
Craciunul - straveche sarbatoare a luminii
Numarul 748 -
Ultimele zile ale Parintelui Gheorghe Calciu
Numarul 747 -
Puterea rugaciunii
Numarul 747