Abia născute, în primăvara anului care tocmai se încheie, târgurile de produse ţărăneşti au devenit parte a... peisajului orăşenesc. Găzduite prin pieţe, pe margini de bulevard şi în curţile unor instituţii bucureştene, ele atrag râuri de cumpărători bucuroşi să-şi aşeze în coşărci bunătăţi tradiţionale. Avem târguri, avem şi ţărani. Fără lege, fără reglementări speciale, târgurile s-au impus ca fenomen de masă, graţie presei şi televiziunilor, şi ca rezultat al trezirii interesului public pentru mâncarea sănătoasă. Orăşenii au aflat că reţetele de mâncare tradiţională sunt din nou la mare preţ, iar expresia "ca la mama acasă” îşi poate găsi un conţinut neaşteptat. Când sărbători precum Crăciunul bat la uşă, oraşul se umple de târguri. Numai Bucureştiul găzduieşte peste 20 de astfel de puncte de interes. Realitatea bate filmul, cum se spune. Au apărut profesii noi, precum "organizatori de târguri”. Şi cum iarna nu-i ca vara, nu toate târgurile au întotdeauna o poveste prea roză. Au apărut falşii ţărani, falşii ciobani, falşii meşteri. SRL - uri urbane, cu pretenţii ţărăneşti. Din păcate, întreaga povară a separării grâului de neghină este lăsată adesea doar în seama consumatorului. Astfel, se poate spune că târgurile ţărăneşti au surprins autorităţile încremenite în proiect şi au instituit reguli ad-hoc. Adică, nici o regulă. Producătorii autentici sunt îngrijoraţi. Se simt concuraţi neloial. Nu ne rămâne decât să-i încurajăm şi să-i ajutăm, cu puterea cuvântului scris, să reziste cu stoicism. Deocamdată, încă găsim destui rezistenţi care nu se dau bătuţi. Lor le închinăm aceste rânduri.
"Cunosc oameni care până mai ieri vindeau cristale Swarovski, iar acum vând telemea şi muşchi afumat «bio»”
Cecilia şi Ioan Istrate din Fundata, însoţiţi de fiul lor, Ionuţ, un mândru ciobănel al cărui portret mânând oile te impresionează de la distanţă şi-ţi dă curaj să speri că noua generaţie de păstori din Piatra Craiului nu e şi ultima, fac parte din "Conviviul Braşov”, un fel de regiune de dezvoltare instituită de creatorul fenomenului "Slow Food”, Carlo Petrini din Torino. S-au hotărât să aştepte acest Crăciun la "ITC” Braşov, acolo unde se spune că este cel mai bine organizat târg din ţară, direct sub supravegherea şi exigenţa "conviviului”, respectiv şi sub sloganul respectat în toată lumea: "Roadele Pământului Bun, Curat, Cinstit”. Ca o adevărată sectă, participanţii la "Slow Food” nu acceptă nici un falsificator, controlul fiind atât de exigent, că este exclusă orice intruziune falsă.
"Vaca defavorizată” şi "oaia defavorizată” coboară în Capitală
Din "creierii îngheţaţi ai Şirnei”, coboară o dată-de două ori pe lună, după cum adună "marfa”, familia Poponeci, Ionel şi Mărioara. Este cea dintâi familie de păstori care şi-a stabilit standul de vânzare la târgul de la Academia Agricolă din Bucureşti. Tineri şi în putere, s-au legat să nu aducă niciodată la vânzare decât produse din propria gospodărie, de la animalele de care au singuri grijă. În casa lor se vorbeşte deseori despre mediu, mai ales de când în paradisul din Şirnea s-au adunat norii negri ai poluării. Fost pădurar, Ion Poponeci şi-a dat fiica la studii în domeniul protecţiei mediului, sperând că va avea astfel un ajutor calificat în salvarea frumuseţilor montane. De când cu subvenţiile europene, chiar dacă disproporţionate ca mărime faţă de ţările occidentale, viaţa crescătorilor de vaci şi oi a cunoscut o îmbunătăţire vizibilă. "Vaca defavorizată” şi "oaia defavorizată” sunt concepte noi, întâlnite numai la munte, acolo unde iarna durează şapte luni. Cu toate acestea, văcarii şi oierii au cam dispărut de pe plai... Unde până mai ieri găseai zece stâne, azi abia dacă găseşti una. Golul alpin se sălbăticeşte, iar munţii îşi schimbă înfăţişarea. Este mesajul pe care familia Poponeci îl transmite Ministerului Agriculturii, în speranţa că cineva se va ridica în apărarea muntelui. Dacă vrei să cumperi din produsele lor şirnene, ia seama la brânza de burduf. Este burduf adevărat, cum altul nu găseşti, meşterit de Poponeci, din piele de oaie frecată cu var şi sare. Gustul caşului "rupt de două ori” are arome de fân şi bujor de munte, iar dacă vrei să-i simţi gustul, topeşte-l în mămăligă fierbinte...
Un posibil consilier la Ministerul Agriculturii: Ion Tătăran, zis "Toto”
Când tradiţia ţine de foame
O plimbare "la pas”, prin câteva târguri bucureştene îmi dă ocazia să vorbesc cu mulţi dintre expozanţii autentici. * La Agronomie, te va îmbia mirosul inconfundabil al plăcintelor "trase” ale Gherghinei Iacsity, din comuna Turnu, judeţul Arad. Este o afacere de familie tradiţională maghiaro-sârbo-română, care asigură un venit stabil, pentru câteva zeci de familii din sat, de la care sunt cumpărate făina, ouăle, vişinele congelate, nucile, brânza dulce şi telemeaua. Plăcinta trasă de Turnu se face de peste o sută de ani, iar zecile de slujbe create în jurul ei arată celor tineri că tradiţia, tratată cu mai mult respect, chiar ţine de foame.
Fotografii de Corneliu Stăncescu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
