Târgurile țărănești în Ajunul Crăciunului

Ion Longin Popescu
"Iată roadele pământului bun, curat, cinstit...”

Abia născute, în primăvara anului care tocmai se încheie, târgurile de produse țărănești au devenit parte a... peisajului orășenesc. Găz­duite prin piețe, pe margini de bulevard și în curțile unor instituții bucureștene, ele atrag râuri de cum­pă­ră­tori bucuroși să-și așeze în coșărci bunătăți tradi­țio­na­le. Avem târguri, avem și țărani. Fără lege, fără re­gle­men­tări speciale, târgurile s-au impus ca fenomen de masă, grație presei și televiziunilor, și ca rezultat al trezirii interesului public pentru mâncarea sănătoasă. Oră­șenii au aflat că rețetele de mâncare tradițională sunt din nou la mare preț, iar expresia "ca la mama acasă” își poate găsi un conținut neașteptat. Când săr­bă­tori precum Crăciunul bat la ușă, orașul se umple de târ­guri. Numai Bucureștiul găz­du­iește peste 20 de astfel de puncte de interes. Realitatea bate filmul, cum se spune. Au apărut profesii noi, precum "organizatori de târguri”. Și cum iarna nu-i ca vara, nu toate târgurile au întotdeauna o poveste prea roză. Au apărut falșii ță­rani, falșii ciobani, falșii meșteri. SRL - uri urbane, cu pre­tenții țărănești. Din păcate, întreaga povară a se­pa­rării grâului de neghină este lăsată adesea doar în sea­ma consumatorului. Astfel, se poate spune că târgurile țărănești au surprins autoritățile încremenite în proiect și au instituit reguli ad-hoc. Adică, nici o regulă. Pro­du­­că­torii autentici sunt îngrijorați. Se simt concurați ne­loial. Nu ne rămâne decât să-i încurajăm și să-i aju­tăm, cu puterea cuvântului scris, să reziste cu stoicism. Deo­camdată, încă găsim destui rezistenți care nu se dau bătuți. Lor le închinăm aceste rânduri.

"Cunosc oameni care până mai ieri vindeau cristale Swarovski, iar acum vând telemea și mușchi afumat «bio»”

Cecilia și Ioan Istrate din Fundata, însoțiți de fiul lor, Ionuț, un mândru ciobănel al cărui portret mânând oile te impresionează de la distanță și-ți dă curaj să speri că noua generație de păstori din Piatra Cra­iului nu e și ultima, fac par­te din "Conviviul Bra­­șov”, un fel de regiune de dezvoltare instituită de creatorul fe­no­menului "Slow Food”, Car­lo Pe­tri­ni din Torino. S-au ho­tă­rât să aștepte acest Crăciun la "ITC” Brașov, acolo unde se spune că este cel mai bine orga­ni­zat târg din țară, direct sub supra­vegherea și exi­gența "con­vi­viului”, res­pec­tiv și sub sloganul res­­pectat în toată lumea: "Roadele Pă­mân­tului Bun, Curat, Cinstit”. Ca o adevărată sectă, par­ti­cipanții la "Slow Food” nu acceptă nici un falsifi­cator, controlul fiind atât de exi­gent, că este exclu­să orice intruziune falsă. La ce sunt ai lui Istrate greu de bătut este înnobilarea laptelui. Ei fac ce fac, ames­te­că și descântă, cum au învățat din bătrâni, încât brân­za în coajă de brad, scoasă la vânzare, ade­me­nește clienții de la distanță. Cei mai mulți întreabă însă de așii brânzeturilor marca Istrate: "Te­lemea cu chimen sălbatec” și "Caș cu ne­griliță”, rețete scoase din secre­tele de fa­mi­lie, care nu s-au mai făcut de ani de zile. Roa­dele pă­mântului, roadele anului... este slo­ganul adap­tat al băciței din Fundata. Natu­ralețea produselor marca Istrate vine din în­săși naturalețea lor ca oameni de munte. "Noi nu putem avea produse ca falsifica­torii”, spu­ne cu năduf Cecilia Istrate, "pro­duse cu lac pe ele, având aceeași culoare, aceeași di­men­siune și același gust. Noi nu avem apa­rate de calibrat, de standardizat. Din păcate, sunt și organizatori de târguri ca­re nu țin cont de cine vine, numai de cine plă­tește. Așa am ajuns să văd oameni care pâ­nă mai ieri vindeau cristale Swarovski, iar acum vând telemea și mușchi afumat «bio»".

"Vaca defavorizată” și "oaia defavorizată” coboară în Capitală

Din "creierii înghețați ai Șirnei”, coboară o dată-de două ori pe lună, după cum adună "marfa”, familia Poponeci, Ionel și Mărioara. Este cea dintâi familie de păstori care și-a stabilit standul de vânzare la târgul de la Academia Agricolă din București. Tineri și în putere, s-au legat să nu aducă niciodată la vânzare decât pro­duse din propria gospodărie, de la animalele de care au singuri grijă. În casa lor se vorbește deseori despre mediu, mai ales de când în paradisul din Șirnea s-au adu­nat norii negri ai poluării. Fost pădurar, Ion Po­po­neci și-a dat fiica la studii în do­me­niul protecției mediului, spe­rând că va avea astfel un ajutor calificat în salvarea frumuseților montane. De când cu subvențiile eu­ro­pene, chiar dacă dispro­por­țio­nate ca mărime față de țările occidentale, viața crescătorilor de vaci și oi a cunoscut o îmbu­nă­­tățire vizibilă. "Vaca defa­vo­ri­zată” și "oaia defavorizată” sunt concepte noi, întâlnite nu­mai la munte, acolo unde iarna durează șapte luni. Cu toate acestea, văcarii și oierii au cam dispărut de pe plai... Unde până mai ieri găseai zece stâne, azi abia dacă găsești una. Golul alpin se sălbăticește, iar munții își schimbă înfățișarea. Este me­sajul pe care familia Poponeci îl transmite Ministerului Agricul­tu­rii, în speranța că cineva se va ridica în apărarea muntelui. Da­că vrei să cum­peri din produsele lor șirnene, ia seama la brânza de burduf. Este burduf ade­vărat, cum altul nu găsești, meșterit de Poponeci, din piele de oaie frecată cu var și sare. Gustul cașului "rupt de două ori” are arome de fân și bujor de munte, iar dacă vrei să-i simți gustul, topește-l în mămăligă fierbinte...

Un posibil consilier la Ministerul Agriculturii: Ion Tătăran, zis "Toto”

Din Lăpușul Maramureșului vine "la vale”, în Capitală, țăranul Ion Tă­tă­ran, crescătorul de Mangalița, por­cul vechi al românului, a cărui grăsime nu conține colesterol. Cum stăpânul nu poate fi pretutindeni în același timp, Tă­tă­ran și-a tocmit oameni de încre­de­re, mai ales că sunt de străbătut, săptă­mâ­nal, peste 1500 de kilometri (Lăpuș-București-Lăpuș), iar prospețimea pro­du­selor nu trebuie să aibă de suferit. Pentru Tătăran, Bucureștiul este "un pod prea îndepărtat”, dar la care nu poate renunța. Aici sunt clienții săi stabili, aici sunt degustătorii cei mai exigenți și tot aici "TO­TO”, nu­mele firmei lui țărănești, a intrat în atenția celor grijulii cu propria sănătate. Omul lui de încredere din târgul de la Academia Agricolă este tânărul Levente Kovacs, un priceput adminis­trator și un bun și rapid vân­zător. La standul lor e tot­dea­una coa­dă, niciodată marfa nu ajunge, pentru că niciodată Tătăran nu coboară nivelul cali­tă­ții. Scoate la vânzare doar marfă "serie scurtă”. A obținut ștam­pila ver­de (Bio) pentru car­nea de Man­galița, este poate singurul țăran român cu o astfel de au­torizație internațională. Prac­tic, dacă Mi­­nisterul Agri­culturii dorește consultanță le­ga­tă de micii pro­ducători ro­mâni, adică de ul­ti­mii țărani au­­tentici, a­tunci Tă­tă­ran ar tre­bui să fie unul dintre primii so­licitați.

Când tradiția ține de foame

O plimbare "la pas”, prin câ­teva târguri bucureștene îmi dă ocazia să vorbesc cu mulți dintre expozanții autentici. * La Agronomie, te va îmbia mi­ro­sul inconfundabil al plăcintelor "trase” ale Gher­ghinei Iacsity, din comuna Turnu, județul Arad. Este o afacere de familie tradițională ma­ghiaro-sârbo-română, care asigură un venit stabil, pen­tru câteva zeci de fa­milii din sat, de la care sunt cum­pă­rate făina, ouăle, viși­nele congelate, nucile, brânza dul­ce și telemeaua. Plăcinta trasă de Turnu se face de peste o sută de ani, iar zecile de slujbe create în jurul ei arată celor tineri că tradiția, tratată cu mai mult respect, chiar ține de foa­me. * La Muzeul Țăranului Român, pri­­ma masă pe stân­ga, te îmbie să cumperi ciorapi și veste împletite de lână lelea Maria din Săliștea Si­biului. La cei 78 de ani, nu se poate resemna să piar­dă timpul la televizor și cafele, "ca elea tinere”; a muncit de la cinci ani, "deompreună” cu frații și surorile ei, și nu știe cum e să stai toată ziua degeaba și să "îmbreci” haine "de gata”. Ea n-a primit nimic "de gata” în viață, și dusă va fi "pe ceea lume” când i-or înceta "mâ­nu­rile” a mai depăna caierul, a mai "răs­toarce” vârtelnița și a mai împunge cu cârligele. * Tot la Muzeul Țăra­nu­lui, te îmbie să cum­peri o altă Marie, fiica celebrei țesă­toare Clara Tasnadi, care a ve­nit tocmai din Sic (județul Cluj), îm­preună cu tatăl Ion. Sunt o familie maghiară care ține la frumusețea tra­di­țio­nală a țesăturilor de in, a costu­melor țărănești, a bas­malelor înflorate și a șer­ve­telor cu dantelă. În timp ce vorbim, un client din stră­inătate cum­pără, ca pe un ma­re chilipir, o superbă față de masă din secolul trecut... Pe lângă lu­crul lor, Ion și Clara și Maria scot la vân­zare și ce mai găsesc prin lăzile de zestre. * Păs­tori autentici din Jina, Nicolae și Ele­na Be­be­șelea stau cu buletinul de iden­ti­tate la vedere, în Piața Amzei, să vadă lumea că sunt adevărați, că pro­dusele lor nu au fost cum­părate de la hi­per­market, ci au fost ob­ți­nute după rețeta familiei. Mă im­pre­sio­nea­ză gestul lor. Din cauza falsi­fi­ca­torilor, cum­pă­rătorii nu mai au încredere în nimeni... Mai mult ca niciodată, târgurile ță­rănești ale Bucu­­reștiului au adus în capitală producători autentici, dar și fal­si­ficatori. Nu vrem să vă stricăm dispoziția vor­bind prea mult despre aceștia din urmă. Pâ­nă când autoritățile nu le vor confisca stan­durile, trimițându-i în pie­țele obișnuite, încrederea cumpărătorilor în "adevărații ar­no­teni”, cum ar spune un ma­re scriitor, are de suferit. Cu toate câte se în­tâmplă, fără aceste spații ale pro­du­că­to­rilor, orășenii ar fi mult mai săraci.

Fotografii de Corneliu Stăncescu