Abia născute, în primăvara anului care tocmai se încheie, târgurile de produse țărănești au devenit parte a... peisajului orășenesc. Găzduite prin piețe, pe margini de bulevard și în curțile unor instituții bucureștene, ele atrag râuri de cumpărători bucuroși să-și așeze în coșărci bunătăți tradiționale. Avem târguri, avem și țărani. Fără lege, fără reglementări speciale, târgurile s-au impus ca fenomen de masă, grație presei și televiziunilor, și ca rezultat al trezirii interesului public pentru mâncarea sănătoasă. Orășenii au aflat că rețetele de mâncare tradițională sunt din nou la mare preț, iar expresia "ca la mama acasă” își poate găsi un conținut neașteptat. Când sărbători precum Crăciunul bat la ușă, orașul se umple de târguri. Numai Bucureștiul găzduiește peste 20 de astfel de puncte de interes. Realitatea bate filmul, cum se spune. Au apărut profesii noi, precum "organizatori de târguri”. Și cum iarna nu-i ca vara, nu toate târgurile au întotdeauna o poveste prea roză. Au apărut falșii țărani, falșii ciobani, falșii meșteri. SRL - uri urbane, cu pretenții țărănești. Din păcate, întreaga povară a separării grâului de neghină este lăsată adesea doar în seama consumatorului. Astfel, se poate spune că târgurile țărănești au surprins autoritățile încremenite în proiect și au instituit reguli ad-hoc. Adică, nici o regulă. Producătorii autentici sunt îngrijorați. Se simt concurați neloial. Nu ne rămâne decât să-i încurajăm și să-i ajutăm, cu puterea cuvântului scris, să reziste cu stoicism. Deocamdată, încă găsim destui rezistenți care nu se dau bătuți. Lor le închinăm aceste rânduri.
"Cunosc oameni care până mai ieri vindeau cristale Swarovski, iar acum vând telemea și mușchi afumat «bio»”
Cecilia și Ioan Istrate din Fundata, însoțiți de fiul lor, Ionuț, un mândru ciobănel al cărui portret mânând oile te impresionează de la distanță și-ți dă curaj să speri că noua generație de păstori din Piatra Craiului nu e și ultima, fac parte din "Conviviul Brașov”, un fel de regiune de dezvoltare instituită de creatorul fenomenului "Slow Food”, Carlo Petrini din Torino. S-au hotărât să aștepte acest Crăciun la "ITC” Brașov, acolo unde se spune că este cel mai bine organizat târg din țară, direct sub supravegherea și exigența "conviviului”, respectiv și sub sloganul respectat în toată lumea: "Roadele Pământului Bun, Curat, Cinstit”. Ca o adevărată sectă, participanții la "Slow Food” nu acceptă nici un falsificator, controlul fiind atât de exigent, că este exclusă orice intruziune falsă. La ce sunt ai lui Istrate greu de bătut este înnobilarea laptelui. Ei fac ce fac, amestecă și descântă, cum au învățat din bătrâni, încât brânza în coajă de brad, scoasă la vânzare, ademenește clienții de la distanță. Cei mai mulți întreabă însă de așii brânzeturilor marca Istrate: "Telemea cu chimen sălbatec” și "Caș cu negriliță”, rețete scoase din secretele de familie, care nu s-au mai făcut de ani de zile. Roadele pământului, roadele anului... este sloganul adaptat al băciței din Fundata. Naturalețea produselor marca Istrate vine din însăși naturalețea lor ca oameni de munte. "Noi nu putem avea produse ca falsificatorii”, spune cu năduf Cecilia Istrate, "produse cu lac pe ele, având aceeași culoare, aceeași dimensiune și același gust. Noi nu avem aparate de calibrat, de standardizat. Din păcate, sunt și organizatori de târguri care nu țin cont de cine vine, numai de cine plătește. Așa am ajuns să văd oameni care până mai ieri vindeau cristale Swarovski, iar acum vând telemea și mușchi afumat «bio»".
"Vaca defavorizată” și "oaia defavorizată” coboară în Capitală
Din "creierii înghețați ai Șirnei”, coboară o dată-de două ori pe lună, după cum adună "marfa”, familia Poponeci, Ionel și Mărioara. Este cea dintâi familie de păstori care și-a stabilit standul de vânzare la târgul de la Academia Agricolă din București. Tineri și în putere, s-au legat să nu aducă niciodată la vânzare decât produse din propria gospodărie, de la animalele de care au singuri grijă. În casa lor se vorbește deseori despre mediu, mai ales de când în paradisul din Șirnea s-au adunat norii negri ai poluării. Fost pădurar, Ion Poponeci și-a dat fiica la studii în domeniul protecției mediului, sperând că va avea astfel un ajutor calificat în salvarea frumuseților montane. De când cu subvențiile europene, chiar dacă disproporționate ca mărime față de țările occidentale, viața crescătorilor de vaci și oi a cunoscut o îmbunătățire vizibilă. "Vaca defavorizată” și "oaia defavorizată” sunt concepte noi, întâlnite numai la munte, acolo unde iarna durează șapte luni. Cu toate acestea, văcarii și oierii au cam dispărut de pe plai... Unde până mai ieri găseai zece stâne, azi abia dacă găsești una. Golul alpin se sălbăticește, iar munții își schimbă înfățișarea. Este mesajul pe care familia Poponeci îl transmite Ministerului Agriculturii, în speranța că cineva se va ridica în apărarea muntelui. Dacă vrei să cumperi din produsele lor șirnene, ia seama la brânza de burduf. Este burduf adevărat, cum altul nu găsești, meșterit de Poponeci, din piele de oaie frecată cu var și sare. Gustul cașului "rupt de două ori” are arome de fân și bujor de munte, iar dacă vrei să-i simți gustul, topește-l în mămăligă fierbinte...
Un posibil consilier la Ministerul Agriculturii: Ion Tătăran, zis "Toto”
Din Lăpușul Maramureșului vine "la vale”, în Capitală, țăranul Ion Tătăran, crescătorul de Mangalița, porcul vechi al românului, a cărui grăsime nu conține colesterol. Cum stăpânul nu poate fi pretutindeni în același timp, Tătăran și-a tocmit oameni de încredere, mai ales că sunt de străbătut, săptămânal, peste 1500 de kilometri (Lăpuș-București-Lăpuș), iar prospețimea produselor nu trebuie să aibă de suferit. Pentru Tătăran, Bucureștiul este "un pod prea îndepărtat”, dar la care nu poate renunța. Aici sunt clienții săi stabili, aici sunt degustătorii cei mai exigenți și tot aici "TOTO”, numele firmei lui țărănești, a intrat în atenția celor grijulii cu propria sănătate. Omul lui de încredere din târgul de la Academia Agricolă este tânărul Levente Kovacs, un priceput administrator și un bun și rapid vânzător. La standul lor e totdeauna coadă, niciodată marfa nu ajunge, pentru că niciodată Tătăran nu coboară nivelul calității. Scoate la vânzare doar marfă "serie scurtă”. A obținut ștampila verde (Bio) pentru carnea de Mangalița, este poate singurul țăran român cu o astfel de autorizație internațională. Practic, dacă Ministerul Agriculturii dorește consultanță legată de micii producători români, adică de ultimii țărani autentici, atunci Tătăran ar trebui să fie unul dintre primii solicitați.
Când tradiția ține de foame
O plimbare "la pas”, prin câteva târguri bucureștene îmi dă ocazia să vorbesc cu mulți dintre expozanții autentici. * La Agronomie, te va îmbia mirosul inconfundabil al plăcintelor "trase” ale Gherghinei Iacsity, din comuna Turnu, județul Arad. Este o afacere de familie tradițională maghiaro-sârbo-română, care asigură un venit stabil, pentru câteva zeci de familii din sat, de la care sunt cumpărate făina, ouăle, vișinele congelate, nucile, brânza dulce și telemeaua. Plăcinta trasă de Turnu se face de peste o sută de ani, iar zecile de slujbe create în jurul ei arată celor tineri că tradiția, tratată cu mai mult respect, chiar ține de foame. * La Muzeul Țăranului Român, prima masă pe stânga, te îmbie să cumperi ciorapi și veste împletite de lână lelea Maria din Săliștea Sibiului. La cei 78 de ani, nu se poate resemna să piardă timpul la televizor și cafele, "ca elea tinere”; a muncit de la cinci ani, "deompreună” cu frații și surorile ei, și nu știe cum e să stai toată ziua degeaba și să "îmbreci” haine "de gata”. Ea n-a primit nimic "de gata” în viață, și dusă va fi "pe ceea lume” când i-or înceta "mânurile” a mai depăna caierul, a mai "răstoarce” vârtelnița și a mai împunge cu cârligele. * Tot la Muzeul Țăranului, te îmbie să cumperi o altă Marie, fiica celebrei țesătoare Clara Tasnadi, care a venit tocmai din Sic (județul Cluj), împreună cu tatăl Ion. Sunt o familie maghiară care ține la frumusețea tradițională a țesăturilor de in, a costumelor țărănești, a basmalelor înflorate și a șervetelor cu dantelă. În timp ce vorbim, un client din străinătate cumpără, ca pe un mare chilipir, o superbă față de masă din secolul trecut... Pe lângă lucrul lor, Ion și Clara și Maria scot la vânzare și ce mai găsesc prin lăzile de zestre. * Păstori autentici din Jina, Nicolae și Elena Bebeșelea stau cu buletinul de identitate la vedere, în Piața Amzei, să vadă lumea că sunt adevărați, că produsele lor nu au fost cumpărate de la hipermarket, ci au fost obținute după rețeta familiei. Mă impresionează gestul lor. Din cauza falsificatorilor, cumpărătorii nu mai au încredere în nimeni... Mai mult ca niciodată, târgurile țărănești ale Bucureștiului au adus în capitală producători autentici, dar și falsificatori. Nu vrem să vă stricăm dispoziția vorbind prea mult despre aceștia din urmă. Până când autoritățile nu le vor confisca standurile, trimițându-i în piețele obișnuite, încrederea cumpărătorilor în "adevărații arnoteni”, cum ar spune un mare scriitor, are de suferit. Cu toate câte se întâmplă, fără aceste spații ale producătorilor, orășenii ar fi mult mai săraci.
Fotografii de Corneliu Stăncescu