Recent, la Centrul Spiritual şi Cultural Român din Bruxelles, a fost sărbătorită "Ziua Moştenirii Româneşti” (Romanian Heritage Day), iniţiată de Asociaţia "Heritage” - Partener UNESCO, împreună cu Platforma Europeană de Dezvoltare (www.edp-org.com) - prima dintr-o serie de acţiuni similare, pe care această asociaţie doreşte să le desfăşoare în mai multe capitale europene, cu scopul de a promova valorile de patrimoniu UNESCO existente pe teritoriul României. Evenimentul a avut ca parteneri Uniunea Arhitecţilor din România (UAR), Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu” şi asociaţia "Pachamama” România (organizaţie de mediu, iniţiată în America Latină). Fără nici un sprijin din partea statului, asociaţia "Heritage” a reuşit imposibilul, organizând şi o lansare de carte, o expoziţie de arhitectură şi de fotografii din munţii Carpaţi, precum şi o proiecţie de filme documentare româneşti. A fost modalitatea prin care soţii Peter şi Silvia Oostveen, fondatorii "Heritage”, au marcat împlinirea a 20 de ani de la începutul activităţii lor. Două decenii de luptă "în câmp deschis”, în care un grup de intelectuali entuziaşti, sfidând crizele de tot felul, s-au încăpăţânat să pună pe hartă valori de patrimoniu, salvate de la distrugerile programate după 1989. Când Ministerul Culturii a fost lăsat şi fără bani de salarii, de toate guvernările, organizaţii precum "Heritage” au preluat, pe baze private, o obligaţie a statului: protejarea patrimoniului.
"Până ce statul se dezmeticeşte, nu se poate sta cu mâinile în sân”
- Doamnă Silvia Oostveen, cine v-a lăsat ca moştenire pasiunea pentru conservarea tezaurului cultural românesc?
- Mi-a fost insuflată, încă din copilărie, de bunicii din satul Mânăstirea Humorului şi de bunicul din Secăşel, judeţul Alba, fost mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Sebastian Rusan. În afara faptului că a făcut posibilă salvarea, repararea, consolidarea şi înfrumuseţarea a numeroase biserici, într-o perioadă în care regimul aflat la putere nu ştia cum să le închidă sau să le demoleze, Înaltpreasfinţitul Rusan a reuşit salvarea de la demolare a clădirii primei mitropolii a Moldovei. Acesta este şi motivul pentru care mormântul său se află lângă zidul lăcaşului.
- Asociaţia "Heritage” şi-a propus să aibă grijă de cât mai multă moştenire românească. Este patrimoniul naţional un subiect atractiv pentru un ONG? De ce să facă privaţii treaba statului?
- Chiar dacă iniţiem proiecte care ar trebui să fie "treaba statului”, nu încetez să sper că, la un moment dat, ne vom bucura de atenţia cuvenită demersurilor noastre. Interesul autorităţilor există, dar posibilităţile de finalizare, în sensul accesării unor fonduri, sunt anulate de răspunsul limpede: nu există bani! Vom continua să depunem proiecte, continuând să susţinem că altul ar fi impactul, mai ales în afara ţării, dacă, alături de sigla noastră, s-ar afla şi siglele ministerelor şi ale altor autorităţi (primăriile) care ar trebui să se implice în promovarea naţiunii pe care o reprezintă. Ştiu multe despre "îndelunga răbdare”, dar niciodată nu am putut aştepta în speranţa că lucrurile se rezolvă de la sine. Mereu am făcut câte ceva ca să schimb atitudinea de spectator. Secretul a fost că, în tot acest timp, firmele noastre de arhitectură, "Arhitectural” şi "Architectural Group”, s-au identificat cu ONG-ul, adică noi am fost de fapt "sponsorii” asociaţiei "Heritage”, prin munca şi ataşamentul tuturor colaboratorilor noştri. Până ce statul se dezmeticeşte, până când se aprobă noi bugete, nu se poate sta cu mâinile în sân. Atunci când iniţiativele asociaţiilor şi fundaţiilor vizează scopuri înalte, cum ar fi patrimoniul naţional material şi imaterial, iar toată activitatea este "la vedere”, nu cred că ar trebui să ai nici o problemă în a primi chiar şi protecţia UNESCO, în calitate de partener.
"Valorile tradiţionale şi de patrimoniu sunt cele care dau identitate României pe harta culturală a lumii, şi nu nenumăratele mall-uri şi clădiri impersonale”
- Holul Băncii Române de Dezvoltare, Ambasada Emiratelor Arabe Unite, Consulatul Marelui Ducat de Luxemburg, Muzeul Mânăstirii Cetăţuia din Iaşi, Muzeul Mânăstirii Humor, Muzeul Stork - sunt doar câteva obiective restaurate de dumneavoastră. Cât de importantă este restaurarea pentru patrimoniul românesc?
- Restaurările m-au atras după ce am avut şansa să lucrez ca arhitect, împreună cu colegii specializaţi în domeniu. Cred că dacă ar fi fost înţeleasă, încă din anii 1990, importanţa restaurărilor şi a atragerii şi alocării de resurse financiare şi umane, pentru păstrarea valorilor moştenirii noastre greu încercate, acum ne-am fi aflat pe harta lumii - mai ales pe cea turistică - pe una din poziţiile excepţionale. Exact aceste valori au fost, în toţi aceşti ani, subminate, dispreţuite, batjocorite. Nu trebuie să căutăm prea mult pentru a da un exemplu la nivelul Bucureştiului: Centrul Vechi. Ce este mai cumplit este că această situaţie o întâlnim la nivelul întregii ţări.
- Unde se află România, la capitolul restaurări de patrimoniu, în context european?
- Dacă la noi contribuţia pe care ar aduce-o lucrările pentru conservarea patrimoniului este realmente subestimată, în Uniunea Europeană, ea ocupă un loc important; conform raportărilor organizaţiei EUROPA NOSTRA, începând cu anul 2007, au fost alocate fonduri de miliarde de euro prin programe de cofinanţare (Cultura, Fondul European de Dezvoltare Regională, Programe pentru Dezvoltarea Infrastructurii Culturale etc.). Din aceste programe, o parte se referă la patrimoniul cultural, ca fiind cea mai importantă resursă în folosul dezvoltării durabile şi a coeziunii sociale. În Europa, protecţia patrimoniului creează multe locuri de muncă (circa 8,5 milioane de persoane lucrează în acest sector, contribuind cu 4,5% la PIB-ul Europei!). Tot la nivel european, organismele publice şi private investesc anual peste 5 miliarde de euro în cultură. De fapt, nu mai puţin de 40 % din turismul mondial conţine o componentă culturală! În acelaşi timp, Comisia UNESCO a României nu are nici un fel de fonduri. Acesta este un motiv puternic pentru ca Parlamentul să sprijine finanţarea. Dacă nici la cel mai înalt nivel, de conducere a ţării, nu avem preocupări care să vizeze şi acest organism, ce pretenţie să avem când vine vorba de alte obiective sau de patrimoniul de arhitectură modernă de secol XX (Bucureştiul interbelic) - care trebuie de urgenţă clasat şi protejat?
- Destui colegi de-ai dvs., arhitecţi, se întrec în ridicarea de zgârie-nori de sticlă în inima Bucureştiului interbelic. Ei par nişte mercenari ignoranţi şi lipsiţi de gust. Care este poziţia asociaţiei "Heritage”?
- Asociaţia "Heritage”, ca partener UNESCO, apără în primul rând valorile tradiţionale şi de patrimoniu. Ele sunt cele care dau identitate României pe harta culturală a lumii, şi nu nenumăratele mall-uri şi clădiri impersonale. Identitatea noastră, ca a oricărui popor, este regăsită numai în istorie. Nu o putem rememora fără a privi o faţadă, fără a vizita un interior (Ateneul Român, Palatul Ştirbei, Carul cu Bere etc.). În acest context, profesia de arhitect trebuie abordată cu mai multă modestie. Investitorii imobiliari, aici ca şi aiurea, nu vor să investească decât dacă vor avea profit. Sigur că trebuie să existe şi profitul pentru dezvolarea unei societăţi, dar ceea ce mă străduiesc să înţeleg şi acum, după atâţia ani, este de ce nu se doreşte ca oraşul vechi să rămână aşa cum l-am putea iubi şi cum ar putea fi apreciat şi de turişti. Până la urmă, educaţia este totul. Unii din cei care fac parte din generaţia mea vin cu mai puţin respect pentru valorile de patrimoniu. Educaţia şi caracterul înseamnă foarte mult în meseria de arhitect. Rar le găseşti împreună.
"Roşia Montană este parte din România mea”
- Şi Roşia Montană este un patrimoniu european. Care este poziţia asociaţiei faţă de tezaurele antice din Apuseni?
- Roşia Montană este parte a fiinţei noastre naţionale, este parte din România mea. Este moştenirea primită de mine şi este, în egală măsură, moştenirea pe care eu o voi lăsa copiilor şi nepoţilor mei. Salvarea Roşiei Montane reprezintă una dintre datoriile noastre de onoare. E ridicol că, în acest moment, se doreşte începerea unui proiect de exploatare atât de primitiv, undeva, în inima Europei, şi aproape nici o persoană, nici un demnitar al statului, nici un organism din cele în măsură să-l oprească nu fac nimic. Cetăţenii României trebuie să afle despre nenumăratele iniţiative ale ONG-urilor care se opun acestui proiect, despre imensa bucurie pe care o produc zilele Fân Festului şi despre entuziasmul şi energiile celor care credem că puterea banului este inferioară puterii prieteniei, sănătăţii şi iubirii. Din fericire, nu este totul pierdut, atâta timp cât o mulţime de tineri vin şi se adaugă în fiecare an susţinătorilor celor din zonă.
- Cum credeţi că vor evolua lucrurile la Roşia Montană, ţinând seama de declaraţiile diverşilor miniştri din ultima vreme?
- Lăsând la o parte declaraţiile, câteodată voit confuze, ale autorităţilor, o veste bună tot există: la Roşia Montană, dezvoltarea comunităţii nu se poate face decât respectând principiile dezvoltării durabile, şi nu prin distrugeri, decopertări şi spălări cu cianură. Apa a devenit o rezervă de nepreţuit a pământului şi nu poate fi irosită prin depozitare şi infestare cu cianuri. Suntem în plin proces de integrare, care presupune aderarea la principiile generale ale prezervării biodiversităţii la nivel mondial. La Roşia Montană, să punem accentul pe dezvoltarea agriculturii montane şi pe restaurarea patrimoniului - singura sursă a dezvoltării turismului în zonă. În acelaşi timp, asociaţia noastră are ca obiectiv sprijinirea înscrierii Roşiei Montane, inclusiv a patrimoniului său imaterial, în lista UNESCO. De asemenea, vom realiza un studiu sociologic care să releve dimensiunile impactului pe care îl are strămutarea populaţiei locale de către RMGC.
- Zilele acestea, primarul general al Bucureştiului a vorbit de mutarea Halei Matache, pe bucăţi, deşi organizaţiile "Salvaţi Bucureştiul” şi "Pro Patrimonio” i-au demonstrat că viitorul bulevard nu se împiedică de hală. Ministerul Culturii este încă neutru. Ce spune "Heritage”?
- Primarul Sorin Oprescu trebuie să-şi respecte cuvântul dat în faţa cetăţenilor, în campania electorală. Existenţa clădirilor cu valoare de patrimoniu nu este negociabilă, dacă respectăm legile Uniunii Europene şi ale României. Hala Matache poate foarte bine să rămână pe fundaţia originală, cu condiţia să fie grabnic restaurată. Pare că a fost lăsată special, vreme de un an, să se prăbuşească. În ceea ce priveşte poziţia Ministerului Culturii, credem că, în momentul de faţă, acolo activează o echipă de profesionişti bine intenţionaţi şi interesaţi de patrimoniu. Ei au legaturi strânse cu UNESCO şi ICOMOS (Consiliul Mondial al Monumentelor), ceea ce ne dă speranţa acordării unui sprijin, cel puţin moral, organizaţiilor societăţii civile.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
