În ţările cu tradiţii democratice stabile, un eveniment precum coabitarea se produce aproape normal, după cum este firesc ca, în momente istorice dificile, forţele politice opuse să se asocieze în coaliţii naţionale. În România, din păcate, ambele situaţii sunt imposibile. Criza economică generalizată ar fi solicitat, pentru atenuarea şocului ei social, un guvern de uniune, în care puterea şi opoziţia să conlucreze în stabilirea soluţiilor optime. Nu s-a întâmplat aşa. Deşi PDL-ul, condus de Emil Boc, a propus - la primele manifestări dure ale taifunului fiscal mondial - o asociere în guvernare a USL-ului, conducătorii formaţiunii au refuzat. Pe fondul prăbuşirii dramatice a calităţii vieţii, prin amputarea obligatorie a veniturilor realizate de cetăţeni, ei au preferat răsturnarea administraţiei în funcţiune, prin formarea - ca urmare a "migraţiei interne” - a unei noi majorităţi parlamentare. Aducerea la putere a USL-ului nu a liniştit însă lucrurile, noii guvernanţi preocupându-se mai mult de preluarea totală a instituţiilor statului, decât de ieşirea din criză.
Se ştie cum s-au derulat faptele. Demonstrând o lipsă completă de respect pentru regulile democraţiei, conducătorii USL-ului s-au aruncat orbeşte în ceea ce mediile au numit "puciul din iulie”. Au schimbat liderii camerelor Parlamentului, au destituit Avocatul Poporului, au preluat controlul Monitorului Oficial, au amputat atribuţiile Curţii Constituţionale şi au deturnat acţiunea unor instituţii culturale (ICR, SRR, TVR), considerate prea independente. În final, au trecut, după suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, la organizarea unui referendum pentru demiterea lui. Rapiditatea execuţiei concrete a evidenţiat clar că a fost vorba de un plan. Scopul real al punerii sale în aplicare s-a văzut abia mai târziu. Obiectivul principal al "puciştilor” nu a fost răsturnarea "dictatorului” Băsescu, ci preluarea controlului asupra Justiţiei, prima instituţie depolitizată a Statului. Pentru conducătorii USL, chestiunea era urgentă, deoarece Justiţia se apropiase îngrijorător de mult de afacerile oneroase ale "sponsorilor” formaţiunii, în special de cele ale lui Dan Voiculescu ("Felix”), inspiratorul şi liderul lor real. Justiţia se vădise deja neiertătoare cu unii membri marcanţi ai fostului partid guvernamental, PDL-ul, mulţi dintre ei trecând, în consecinţă, cu arme şi bagaje, în tabăra USL, gruparea politică ce a părut decisă să blocheze astfel de acţiuni demolatoare împotriva clasei politice. "Planul” n-a putut însă funcţiona până la capăt, încălcarea brutală a regulilor democraţiei stârnind reacţiile UE şi SUA, cu care România este asociată. Amenda aplicată de puterile occidentale, interesate de o Românie stabilă şi predictibilă, era, de altfel, de aşteptat. S-a ajuns, astfel, la coabitare. De această "pauză” în desfăşurarea bătăliei politice dâmboviţene ar fi putut profita toate partidele implicate. Guvernul USL, condus de Victor Ponta, ar fi trebuit să încerce stabilizarea şi (eventual) relansarea economiei. Anunţata reîntregire a salariilor şi pensiilor se vădeşte, în contextul căderii leului, al stopării absorbţiei fondurilor europene, al scăderii drastice a investiţiilor şi al secetei de o duritate fără precedent, o măsură paliativă, cu efecte derizorii. Apropierea toamnei şi a iernii, ce vor aduce o cohortă de scumpiri la energie şi produse de bază, îi va trezi pe cei mai mulţi dintre sprijinitorii de moment ai d-nilor Antonescu şi Ponta. În loc să caute soluţii, premierul îşi pierde însă timpul căutând formule de limitare a "drepturilor” prezidenţiale sau formule de salvare a unităţii USL. Asaltul asupra Justiţiei continuă în surdină, prin acţiunea ministrului de resort, Mona Pivniceru, care trebuie - în virtutea "obligaţiilor” USL faţă de Dan Voiculescu şi ceilalţi baroni - să "îmblânzească” activismul DNA şi să impună un procuror general "prieten”. Nu întâmplător, Antena 3, principalul instrument propagandistic al "sponsorului” Felix, a început să-l critice pe primul ministru, socotit prea prudent sau prea moale în realizarea misiunilor. Totuşi USL-ul este încă liniştit în privinţa rezultatului "parlamentarelor” apropiate. O linişte bazată pe pasivitatea ARD, gruparea opoziţiei conduse de PDL. Victoria Legii în cazul referendumului ar fi trebuit să mobilizeze liderii ARD în atacarea temelor economice, ratate cu inconştienţă de USL. În cele câteva luni de guvernare, USL-ul nu a îndeplinit practic, cu excepţia iluzoriilor "reîntregiri”, nici una dintre promisiunile de boom economic anunţate. În loc să amendeze aceste neîmpliniri, ARD-ul se pierde în dezbateri sterile, despre listele electorale, traseism politic, aplanarea rivalităţilor interne. ARD-ul procedează precum jucătorul de poker care trişează, ştiind că şi adversarii fac la fel. Dacă, pe acest fond, un partid populist, cu discurs demagogic maxim, precum PPDD, va deveni arbitrul viitorului Parlament, nimeni n-ar mai trebui să se mire.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
