În țările cu tradiții democratice stabile, un eveniment precum coabitarea se produce aproape normal, după cum este firesc ca, în momente istorice dificile, forțele politice opuse să se asocieze în coaliții naționale. În România, din păcate, ambele situații sunt imposibile. Criza economică generalizată ar fi solicitat, pentru atenuarea șocului ei social, un guvern de uniune, în care puterea și opoziția să conlucreze în stabilirea soluțiilor optime. Nu s-a întâmplat așa. Deși PDL-ul, condus de Emil Boc, a propus - la primele manifestări dure ale taifunului fiscal mondial - o asociere în guvernare a USL-ului, conducătorii formațiunii au refuzat. Pe fondul prăbușirii dramatice a calității vieții, prin amputarea obligatorie a veniturilor realizate de cetățeni, ei au preferat răsturnarea administrației în funcțiune, prin formarea - ca urmare a "migrației interne” - a unei noi majorități parlamentare. Aducerea la putere a USL-ului nu a liniștit însă lucrurile, noii guvernanți preocupându-se mai mult de preluarea totală a instituțiilor statului, decât de ieșirea din criză.
Se știe cum s-au derulat faptele. Demonstrând o lipsă completă de respect pentru regulile democrației, conducătorii USL-ului s-au aruncat orbește în ceea ce mediile au numit "puciul din iulie”. Au schimbat liderii camerelor Parlamentului, au destituit Avocatul Poporului, au preluat controlul Monitorului Oficial, au amputat atribuțiile Curții Constituționale și au deturnat acțiunea unor instituții culturale (ICR, SRR, TVR), considerate prea independente. În final, au trecut, după suspendarea președintelui Traian Băsescu, la organizarea unui referendum pentru demiterea lui. Rapiditatea execuției concrete a evidențiat clar că a fost vorba de un plan. Scopul real al punerii sale în aplicare s-a văzut abia mai târziu. Obiectivul principal al "puciștilor” nu a fost răsturnarea "dictatorului” Băsescu, ci preluarea controlului asupra Justiției, prima instituție depolitizată a Statului. Pentru conducătorii USL, chestiunea era urgentă, deoarece Justiția se apropiase îngrijorător de mult de afacerile oneroase ale "sponsorilor” formațiunii, în special de cele ale lui Dan Voiculescu ("Felix”), inspiratorul și liderul lor real. Justiția se vădise deja neiertătoare cu unii membri marcanți ai fostului partid guvernamental, PDL-ul, mulți dintre ei trecând, în consecință, cu arme și bagaje, în tabăra USL, gruparea politică ce a părut decisă să blocheze astfel de acțiuni demolatoare împotriva clasei politice. "Planul” n-a putut însă funcționa până la capăt, încălcarea brutală a regulilor democrației stârnind reacțiile UE și SUA, cu care România este asociată. Amenda aplicată de puterile occidentale, interesate de o Românie stabilă și predictibilă, era, de altfel, de așteptat. S-a ajuns, astfel, la coabitare. De această "pauză” în desfășurarea bătăliei politice dâmbovițene ar fi putut profita toate partidele implicate. Guvernul USL, condus de Victor Ponta, ar fi trebuit să încerce stabilizarea și (eventual) relansarea economiei. Anunțata reîntregire a salariilor și pensiilor se vădește, în contextul căderii leului, al stopării absorbției fondurilor europene, al scăderii drastice a investițiilor și al secetei de o duritate fără precedent, o măsură paliativă, cu efecte derizorii. Apropierea toamnei și a iernii, ce vor aduce o cohortă de scumpiri la energie și produse de bază, îi va trezi pe cei mai mulți dintre sprijinitorii de moment ai d-nilor Antonescu și Ponta. În loc să caute soluții, premierul își pierde însă timpul căutând formule de limitare a "drepturilor” prezidențiale sau formule de salvare a unității USL. Asaltul asupra Justiției continuă în surdină, prin acțiunea ministrului de resort, Mona Pivniceru, care trebuie - în virtutea "obligațiilor” USL față de Dan Voiculescu și ceilalți baroni - să "îmblânzească” activismul DNA și să impună un procuror general "prieten”. Nu întâmplător, Antena 3, principalul instrument propagandistic al "sponsorului” Felix, a început să-l critice pe primul ministru, socotit prea prudent sau prea moale în realizarea misiunilor. Totuși USL-ul este încă liniștit în privința rezultatului "parlamentarelor” apropiate. O liniște bazată pe pasivitatea ARD, gruparea opoziției conduse de PDL. Victoria Legii în cazul referendumului ar fi trebuit să mobilizeze liderii ARD în atacarea temelor economice, ratate cu inconștiență de USL. În cele câteva luni de guvernare, USL-ul nu a îndeplinit practic, cu excepția iluzoriilor "reîntregiri”, nici una dintre promisiunile de boom economic anunțate. În loc să amendeze aceste neîmpliniri, ARD-ul se pierde în dezbateri sterile, despre listele electorale, traseism politic, aplanarea rivalităților interne. ARD-ul procedează precum jucătorul de poker care trișează, știind că și adversarii fac la fel. Dacă, pe acest fond, un partid populist, cu discurs demagogic maxim, precum PPDD, va deveni arbitrul viitorului Parlament, nimeni n-ar mai trebui să se mire.