Virtuţile rugăciunii
Mai, anul 2005. Una dintre revistele medicale cele mai serioase din SUA, "Journal of the American Medical Association", a publicat un articol intitulat "Medicii trebuie să le prescrie pacienţilor lor rugăciunea?". Textul a avut un mare impact asupra comunităţii ştiinţifice internaţionale. Câţiva ani mai târziu, mulţi dintre medicii americani - chiar şi cei atei - au admis că rugăciunea ajută la vindecare. Nu e vorba, fireşte, de a înlocui bisturiul cu acatiste, ci de a folosi rugăciunea ca întăritor al ştiinţei. Care e raţiunea acestui îndemn? Faptul că oamenii de ştiinţă americani au izbutit să măsoare precis efectul rugăciunii asupra organismului omenesc. ...
Citeste tot articolul
Biserica de lângă zidul cu trandafiri
Din prima clipă prinzi drag de ea. Ai vrea să o iei în braţe, să o aperi cumva de toată zarva şi agitaţia urbană din jur. Retrasă la adăpostul unui zid plin de iederă şi de trandafiri urcători, biserica Sapienţa tace şi se roagă. Abia îi auzi respiraţia. Parcă şi acum se teme, amintindu-şi de lungile zile de cumpănă de dinainte de 1990, când buldozerele aşteptau la poartă ordinul de demolare, iar credincioşii plângeau, cerând Domnului milă şi iertare, pentru lăcaşul lor modest, dar istoric, construit de fiica lui Constantin Brâncoveanu, doamna Safta, dimpreună cu marea familie a boierilor Cretzuleşti. ...
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Spiritualitate"
Afisare: 521 - 560 din 1.219 articole
-
Puterea rugaciunii
Numarul 964 -
Parintele JAN NICOLAE
Numarul 963 -
Preot Vasile Cozma -"Lipovenii sunt un neam nascut si tinut de credinta"
Numarul 962 -
Pe urmele Parintelui ARSENIE BOCA: ANII ADOLESCENTEI
Numarul 961 -
BISERICA PODEANU
Numarul 960 -
PUTEREA RUGACIUNII
Numarul 960 -
Neamul romanesc si-a mai trimis un sol la cer
Numarul 959 -
Mari duhovnici - Parintele ARSENIE PAPACIOC
Numarul 958 -
Preot SABIN VODA - "Cine nu s-a intalnit in viata aceasta cu Hristos nu se va intalni nici dincolo"
Numarul 957 -
Copilaria unui sfant
Numarul 956 -
Umbra Monseniorului Ghica la Tokyo
Numarul 955 -
Ortodoxia pierde un luptator de elita: BARTOLOMEU ANANIA
Numarul 955 -
Gradina cu ingeri- Dialog despre arta si credinta, cu plasticiana Silvia Radu
Numarul 954 -
Puterea rugaciunii
Numarul 953 -
Mari duhovnici - Parintele Teofil Paraian
Numarul 951 -
Parintele IUSTIN MIRON - staretul Manastirii Oasa
Numarul 950 -
Puterea rugaciunii
Numarul 949 -
Cruce pentru un sat disparut
Numarul 949 -
Un sirag de minuni: Schitul Huta
Numarul 948 -
Parintele SERAFIM MAN, duhovnicul lui Nicolae Steinhardt
Numarul 947 -
Puterea rugaciunii
Numarul 947 -
Aspazia Otel Petrescu - "Parca l-as fi intalnit pe Iisus"
Numarul 946 -
Pr. Vasile Bota - parohul bisericii "Sf. Apostol Andrei" din Oradea, cea mai frumoasa ctitorie ortodoxa din Romania
Numarul 945 -
Biserica dacica din Valari
Numarul 944 -
Minuni ale credintei - Cei 7 tineri din Efes
Numarul 943 -
CARTE CRESTINA
Numarul 943 -
Iconarul cel schilod din Samara
Numarul 942 -
"O ghilotina peste viata mea"
Numarul 942 -
Biserica romaneasca din Viena - Preot Nicolae Dura
Numarul 941 -
Apa cea minunata de la Manastirea Izbuc
Numarul 940 -
Puterea rugaciunii - "Fetita cu chibrituri"
Numarul 940 -
Comoara Manastirii Ghighiu Icoana Maicii Domnului "Siriaca"
Numarul 939 -
Parintele ARSENIE BOCA 100 de ani de la nastere
Numarul 938 -
Parintele ARSENIE BOCA in evocari - O vindecare miraculoasa
Numarul 937 -
Biserica "nebunilor"
Numarul 936 -
Anonim intru Duhul Sfant - Parintele Ieromonah Stefan Ganceanu
Numarul 936 -
Sf. Mare Mucenic Fanurie
Numarul 935 -
Puterea rugaciunii
Numarul 935 -
Mari duhovnici: Parintele SOFIAN BOGHIU
Numarul 934 -
Mari duhovnici romani: Pr. ADRIAN FAGETEANU
Numarul 933