Parintele ARSENIE BOCA 100 de ani de la nastere

OMUL LUI DUMNEZEU

Amintirile unui ucenic: Preotul Ioan Sofonea

Anul trecut, pe 28 noiembrie 2009, cand se implineau 20 de ani de la trecerea la cele vesnice a Parintelui Arsenie, in multimea de oameni care luase drumul spre Prislop se aflau si preotul Ioan Sofonea si preoteasa Aurelia Sofonea. Iata, insa, ca de la Silvasul de Jos nu se mai putea merge catre manastire decat cu piciorul, intrucat politia oprise trecerea masinilor, speriata de asaltul miilor de credinciosi. Cum va merge Parintele Ioan, la varsta lui, de 82 de ani, opt kilometri pe jos?!... se gandea doamna preoteasa. Dupa cateva minute de mers, un automobil a oprit si l-a luat si pe parintele Ioan Sofonea. Era o masina careia i se permisese accesul, pentru ca in ea se aflau preotii care urmau sa slujeasca Sfanta Liturghie. Dumnezeu da mereu solutia. Dupa sufletul fiecaruia.
La Sibiu, in ciuda varstei sale inaintate, Parintele Ioan Sofonea continua sa slujeasca aproape zilnic Sfanta Liturghie, la Biserica "Sfintii Imparati Constantin si Elena". O vizita in micul apartament de pe strada Fratii Buzesti e un prilej de a-l ruga sa ne mai povesteasca despre acele vremuri in care, nu departe de satul sau natal, Dragus, tanarul Ioan Sofonea ucenicea pe langa parintele Arsenie Boca, la Manastirea Brancoveanu. (Un prim interviu pe tema aceasta a fost publicat in "Formula AS" nr. 918 din 2010.)

O lumina in intuneric

In 1945, s-a terminat cel de-al doilea razboi mondial si peste tara noastra a venit tavalugul comunist. S-a instaurat un regim ateu, si activitatea Parintelui Arsenie Boca nu era pe placul celor care au luat puterea in Romania. In iulie 1945, Parintele a fost arestat la Manastirea Bistrita de Valcea si apoi anchetat la Ramnicu-Valcea si Bucuresti, timp de vreo doua saptamani. Am aflat de aceasta arestare si am fost mahnit. La fel si credinciosii care veneau la Manastirea Brancoveanu. Totusi, pana in 1948, Parintele Arsenie si-a continuat activitatea la Sambata. Veneau din ce in ce mai multi oameni.
Parintele avea o atitudine corecta fata de toata lumea, fara deosebiri. La el, politicul nu avea ce cauta. El se lega de viata omului, pe care o dorea crestineasca. Nu pot spune ca era bland. Era sever, dar stia sa se poarte apropiat cu cei care veneau sincer la Sambata. La inceput, ii lua mai aspru. Pe urma, daca isi dadea seama ca sunt putin derutati, se mai imblanzea. Si atunci omul stia si de respect, si sa puna in aplicare sfaturile pe care le primea. Nu era, cum spun unii, foarte dur. Era aspru doar in predici, cand vorbea impotriva relelor oamenilor. Spunea:
"De obicei, oamenii nu se intorc la Dumnezeu decat atunci cand dau de primejdie si necaz, insa cu mult mai bine e sa vii de buna voie la rosturile tale vesnice, si nu tras de maneca sau palit cu prajina din urma. Taina Pocaintei e judecata milostiva ce o face Dumnezeu cu noi, pacatosii, cand mergem de buna voie si ne marturisim gresalele. Poate tocmai pentru ca e asa smerita judecata aceasta milostiva, nu pot sa vina la mantuitoarea ei binefacere cei cu mintea plina de stiinta si afumata de mandrie. Cum sa poata ei, care stiu totul, ei, care stapanesc oameni, sa vina in genunchi inaintea unui simplu preot si sa-si insire toate faradelegile si toate scarbele lor? De aceea, ei dau de asprimea dreptatii, care ii fierbe in zeama lor pana li se inmoaie oasele trufiei."

Calea Crucii

A fost un duhovnic unic in tara noastra. Nu admitea alternative cand era vorba de pacate. In predicile lui nu insista prea mult asupra cuvantului Evangheliei, ci asupra purtarii noastre fata de Dumnezeu si fata de cuvantul Lui. Insista asupra vietii noastre practice, pentru o traire crestineasca.Ii invata pe oameni cum sa inteleaga intamplarile din viata lor, cum sa dea sens vietii, cum sa-l urmeze pe Hristos. Imi amintesc cateva cuvinte de la o predica pe care a spus-o cu prilejul unui praznic al Inaltarii Sfintei Cruci, pe 14 septembrie:
"Iubirea lui Iisus nu a incetat nici pe Cruce, zicand: Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac. Iisus pentru noi a suportat chinurile Crucii, nu a ocolit-o, nu s-a lepadat de ea, nu s-a aparat, nu si-a strigat nevinovatia, nu a amenintat stapanirea si nici pe cei care ii cereau rastignirea. Este o mare deosebire intre Iisus si noi, care cautam pe toate cararile si prin toate mijloacele sa scapam de cruce, sa ne ascundem pacatele si strigam in gura mare ce cruce grea avem de dus. Ne numim crestini, dar ne ducem crucea taras, facand de rusine Crucea lui Hristos. Noi nu am suferit ca Iisus, dar cartim. Desi era nevinovat, El din dragoste pentru noi a dus-o fara cartire. Chiar daca suferim, nu trebuie sa cartim. Toate trebuie sa le rabdam pentru mantuirea noastra, ca si Iisus Hristos a rabdat pentru noi si pentru mantuirea noastra. Nu este alta cale de ispasire si de mantuire a sufletelor, decat Calea Crucii. Daca ar fi existat o alta cale, Dumnezeu ne-ar fi aratat-o pe aceea."
Referitor la cinstirea Sfintei Cruci de catre Sfanta Biserica, Parintele Arsenie ne-a mai istorisit si urmatoarea intamplare: "A venit la mine un sef de secta, ca sa discutam despre credinta. Am luat ca subiect de discutie cinstirea Sfintei Cruci pe baza Sfintei Scripturi. Am vorbit cu el mai mult de sase ore. In cele din urma, a recunoscut cinstirea Sfintei Cruci si a zis ca Biserica are dreptate, iar eu i-am zis sa-si faca cruce. El a refuzat si atunci i-am spus ca domnul lui, cel caruia i se inchina, este un Hristos fara cruce, un Hristos mincinos, este satana. Spunea tuturor: "Feriti-va de mucari, de sectari, ca ei va duc in ratacire. Sa nu le treceti pragul. Hristos cel adevarat este Hristos cel cu cruce!""

Rugaciunea lelei Ana

Cand vedea ca repeti aceleasi pacate, te invata cum sa te lupti cu obiceiul rau, cum sa ceri ajutorul lui Dumnezeu. De fapt, patimile nu sunt altceva decat o repetare a pacatelor. In momentul in care ai reusit sa indepartezi obiceiul pacatului, esti liber.
Despre duhovnic spunea ca nu trebuie sa ingramadeasca piedici prin multe canoane, care fac sufletul si mai chinuit: "Nu sunt bune nici multe si repetate spovedanii generale, ca acestea infig in suflet o adevarata patimire, ca si cand cele marturisite nu sunt iertate", zicea Parintele. "Ma doare sufletul cand vad rautate si incapatanare in om. Cand ii vad ca vin cu probleme de trup, ca au certuri in familie, ca au judecati sau multe de felul acesta, si nu vin pentru mantuirea sufletului, pentru imbunatatire sufleteasca, pentru credinta, pentru dragostea de Dumnezeu, ca acestea sunt cele care le dau putere. Toata puterea si mandria lumii nu sunt decat stramtorare si robie. Nu trebuie sa punem nimic in cumpana cu Dumnezeu".
Despre harul duhovnicesc al Parintelui Arsenie nu avem nici o indoiala. Iata o intamplare pe care mi-a povestit-o Maica Glicheria, ucenica a Parintelui Arsenie, care acum traieste la Ocna Sibiului:
"Intr-o duminica m-am dus impreuna cu preotul Mihailescu de la Ocna la Manastirea Brancoveanu. De la gara Sambata, se mergea pe jos vreo 15 km. Pe drum, ne-a ajuns din urma o caruta plina de oameni. Si ei mergeau la manastire. Cel care mana caii a zis: "Hai sus in caruta". Noi i-am zis ca nu mai e loc, dar el a raspuns: "Daca-i loc in suflet, este si in caruta". Cu greu, ne-am suit. Oamenii stateau si cate unul in poala celuilalt. Am ajuns la manastire. Sfanta Liturghie se facea afara. Curtea era plina de oameni. Inca nu era facut altarul din padure. La sfarsitul slujbei, Parintele Arsenie a inceput predica spunand: Iubiti credinciosi... Deodata, a inceput o ploaie mare, care ne-a udat pe toti pana la piele. Parintele ne-a zis: "Nu va speriati, ca Acela care va uda va si usuca".Si a continuat predica. Toti am ascultat cu mare atentie. A cuvantat mult si, in timp ce vorbea, Dumnezeu a dat un soare atat de puternic, incat pe cand Parintele a terminat predica, eram toti uscati, de parca n-ar fi fost nici o ploaie".
La Manastirea Brancoveanu, Parintele a putut lucra cu toata puterea cu care l-a inzestrat Dumnezeu. Harul Parintelui Arsenie atragea in fiecare duminica mii si mii de oameni. Era o avalansa de credinciosi, care veneau sa-i auda predicile. Unii stateau cu saptamanile la manastire si ajutau la treburile gospodaresti, iar Parintele le dadea sfaturi, mai ales privind viata in familie. Erau convinsi ca e un sfant al zilelor noastre si il ascultau.
Imi amintesc ca in cadrul unei predici despre rugaciune, la un moment dat a zis: "Cine stie rugaciunea Sfantului Arhanghel Mihail sa o spuna, ca e foarte folositoare". Si s-a uitat fix la o femeie. Erau multe mame, dar privirea ii era atintita asupra uneia dintre ele: "Tu! Sa te rogi cum te-ai mai rugat la Sfantul Arhanghel!". Toata lumea s-a mirat cum de stia Parintele de rugaciunea ei. La sfarsitul slujbei, femeile care erau cu ea i-au zis: "Ce rugaciune stii, lele Ano? Ca Parintele tot la dumneata s-a uitat". Atunci ea le-a spus urmatoarea rugaciune:
"Doamne, Dumnezeule, mare Imparat si fara de inceput, trimite, Doamne, pe Mihail Arhanghelul Tau in ajutorul meu, ca sa ma apere de vrajmasii cei vazuti si nevazuti.
O, Mihaile, mare Arhanghele, intai statator si voievod al puterilor ceresti, fii mie ajutor in toate: in boale, in strambatati, in mahnire, in pustiu, pe cale, pe apa, in calatorie, casatorie, serviciu, scoala, si ma izbaveste de toata inselaciunea cea diavoleasca. Iar cand ma vei auzi pe mine, robul tau, rugandu-ma tie si chemand numele tau, grabeste spre ajutorul meu si auzi rugaciunea mea.
Asa, mare Arhanghele, biruieste pe toti care se impotrivesc mie, ma apara si ma acopera de cel viclean cu puterea cinstitei Cruci si cu solirile marilor Arhangheli: Gavriil, Rafail, Uriil, Varahiil, Salatiil si Egudiil si ale puterilor ceresti, totdeauna, acum si pururi si in veci. Amin".
Acea femeie era soacra mea, Ana, mama preotesei mele.

Vacantele duhovnicesti

In 1946 si 1947, Parintele Arsenie a organizat la Sambata, in vacanta de vara, tabere duhovnicesti pentru tineri, in special pentru studenti, care veneau de la Bucuresti, Sibiu, Brasov si din alte parti.Le tinea prelegeri. Ii invata cum sa se roage lui Dumnezeu, cum sa se apropie de El, cum sa-si schimbe viata pentru a fi placuti lui Dumnezeu. Tinerii veneau cu tot felul de intrebari, veneau cu nedumeriri, cu framantarile lor in privinta vietii spirituale si Parintele ii indruma. I-a pus la treaba pe studenti, care au facut la manastire si un lac. Exista si azi acest lac mai mic, denumit Lacul studentilor. Erau doua maluri naturale, si mai jos au facut un dig, si asa s-a format un lac in forma de inima.
In vara lui 1947, a expus fragmente din Cararea Imparatiei, viitoarea sa carte capitala. Erau predici astfel intocmite, incat le puteau intelege mai ales intelectualii:
"A fost nevoie ca Dumnezeu sa creeze omul a doua oara si, prin crestinism, sa-l faca in stare de aceasta intelegere si realizare a desavarsirii sale personale. Aceasta desavarsire urmarita si asteptata de Dumnezeu de la om ni s-a revelat, ni s-a dat de model in persoana clara si reala a lui Iisus Hristos, a Dumnezeu-Omului. De aceea, El e Calea, si naturala, si supranaturala, a desavarsirii".
Intre tinerii care au fost la Manastirea Brancoveanu in 1947 si 1948 au fost si studentii teologi Stelian Manolache si Leonida Plamadeala. Pe Leonida l-am remarcat in postul Pastilor, cand a cantat foarte frumos Canonul Sfantului Andrei Criteanul. Stelian avea si el o voce foarte frumoasa, incat i se spunea Cucuzel, dupa celebrul cantaret bisericesc, Cuviosul Ioan "Cucuzel". Amandoi se vor calugari la Manastirea Prislop, pe 14 septembrie 1949. Leonida va deveni peste ani Inalt Prea Sfintitul Antonie, Mitropolitul Ardealului, iar Stelian va primi numele calugaresc Dometie si va ajunge marele duhovnic al Manastirii Ramet din judetul Alba. Au fost multi tineri atunci la manastire. Unii au luat calea calugariei, incat in multe manastiri au ajuns monahi aflati sub inraurirea Parintelui Arsenie, chemati de harul pe care Dumnezeu l-a revarsat prin parintele nostru drag. Acel har sfant ne-a legat si nu am cuvinte cu care sa explic aceasta legatura intre Parintele Arsenie si noi, cei care l-am cunoscut.

Despartirea de Sambata

In 1948, Parintele Arsenie Boca a fost retinut si anchetat la Fagaras si Brasov. Veneau noaptea, il ridicau si nu-l mai vedeam. Aflam apoi ca e arestat.In vara aceea au inceput niste ploi care nu s-au mai oprit, incat lumea care frecventa manastirea zicea ca Dumnezeu nu opreste ploaia din cauza arestarii Parintelui. Multi oameni s-au adunat in fata inchisorii din Brasov si strigau sa-l elibereze pe Parintele Arsenie, pentru ca e inchis pe nedrept. Numai dupa ce a fost eliberat au incetat ploile.
Parintele s-a intors la manastire, dar era permanent urmarit si un timp n-a avut voie sa slujeasca. Isi dadea seama ca nu va mai putea sa-si desfasoare activitatea de duhovnic. Ne putem inchipui ce era in sufletul sau! In noiembrie 1948, am aflat ca Parintele urma sa plece de la Sambata la Manastirea Prislop, in Tara Hategului. Am primit aceasta veste cu o parere de rau, dar si cu un sentiment de multumire, stiind ca Parintele va lucra si acolo spre binele credinciosilor. Inainte de a pleca, m-a luat la o scurta plimbare pe malul lacului si mi-a zis:
"Ma, Ionica, uite, m-am ostenit atatia ani aici. Si-mi pare rau ca am vorbit de multe ori in zadar. Pentru ca oamenii au ascultat, dar au facut tot ce au vrut ei. Am predicat degeaba. Acum vad ca ceea ce am cladit in sufletele oamenilor se ruineaza".
Avea un regret. Atunci i-am raspuns: "Parinte, ceea ce ati zidit dumneavoastra in sufletele oamenilor nu va pieri niciodata". Au fost doar cateva cuvinte de consolare, de incurajare, dar iata ca am avut dreptate. Dupa mai mult de 60 de ani, cuvantul Parintelui Arsenie e viu si lucreaza in sufletul celor care l-au ascultat atunci, la Sambata, dar lucreaza duhovniceste si in inima celor care il descopera acum.
In discutiile cu doamna preoteasa, sotia mea, ne intrebam adesea: Ce ar fi fost daca Parintele Arsenie Boca nu ar fi lucrat la Sambata zece ani, ci sa fi stat 40-50 de ani?!... Cum ar fi fost poporul roman astazi, daca Parintele Arsenie ar fi fost lasat sa slujeasca?... Unde ar fi fost nivelul de credinta ortodoxa in tara noastra, daca timp de 50 de ani, Parintele Arsenie ar fi fost duhovnic?... Oamenii s-ar fi construit sufleteste intr-un alt mod. Altfel ar fi aratat poporul roman astazi. Ce putem face?... Sa-i citim scrierile si sa-i urmam invataturile, caci prin Parintele Arsenie ne vorbeste Dumnezeu.