Puterea rugaciunii

* Intermediari generosi intre oameni si Dumnezeu, sfintii duc rugaciunile noastre la tronul ceresc. Implinirea lor se transforma in miracole *

Un "pui de inger"

Am trait, de curand, o minune. O minune pe care vreau sa o impartasesc cititorilor revistei "Formula AS", revista mea de suflet. Poate este un cliseu acesta, "revista de suflet", dar cum sa numesc altfel o revista pe care o citesc de la aparitia ei, fara sa fi pierdut un numar, in care am gasit mereu toate subiectele care ma intereseaza, culturale sau spirituale, medicale sau filozofice, de traditie romaneasca sau ingrijire corporala, de "politichie" sau istorie? Ma si intrebam, la un moment dat, daca exista vreun domeniu care sa nu fi fost abordat de revista mea.
Dar ce este pana la urma o minune? Conform DEX, sensul primar al cuvantului este acela de "fenomen iesit din comun, surprinzator, atribuit fortei divine sau altor forte supranaturale". "Formula AS" a publicat in paginile ei nenumarate relatari ale unor minuni. Cei care le traisera povesteau acel fapt miraculos care salvase vieti, cand nu mai exista nici o speranta. Dar lucrul cel mai important de fiecare data - si, probabil, acesta este, pana la urma, rolul unei minuni - era ceea ce se petrecea in sufletul celor care traisera o minune: o noua viziune asupra vietii si a Divinitatii, clarificarea sau consolidarea unor credinte, o noua relatie cu lumea inconjuratoare si cu Divinitatea. Daca Dumnezeu ne permite sa traim o minune, o face cu un scop anume, avem ceva de inteles, avem de depasit o etapa, de facut inca un pas. Poate ca, asemeni lui Arghezi, noi, muritorii, avem nevoie, din cand in cand, de cate un semn de la Cel Atotputernic, sau macar de acel "pui de inger" pe care il cersea poetul. Cred ca si langa tampla mea "a batut alb din aripa" un "pui de inger". Iar cel care a infaptuit minunea a fost Sfantul Nectarie.
Ceea ce vreau sa va povestesc nu este un caz spectaculos, nu e vorba despre o boala cumplita, aflata la ultimul stadiu, cand nu mai exista speranta. Facusem o viroza, o forma usoara, care trece cu ceaiuri si vitamine. Numai ca, spre final, s-a complicat cu o infectie in gat cum nu mai traisem niciodata. Ea a mers treptat, devenind tot mai grava, de la o zi la alta. O tratam cu miere si propolis, plus tot ce stiam din terapiile naturiste. Refuzam sa merg la doctor, de teama antibioticelor, de care nu voiam sa mai aud. (Cu un an in urma, luasem antibiotice pentru un abces dentar si a fost nevoie de 6 luni ca sa dreg dezastrul provocat de acestea in organism.) Dupa vreo cinci zile, tabloul era dramatic. Nu-mi mai puteam inghiti nici propria saliva. Ganglionii erau atat de inflamati, incat aratam ca la oreion. Gatul ma durea cumplit. Peste toate astea, nu puteam rasuci capul stanga-dreapta, intocmai ca lupul din poveste, iar febra nu ceda cu nimic. A fost momentul cand sotul meu m-a pus sa promit ca a doua zi merg la doctor. Se parea ca nu mai am altceva de facut.
Mi-amintesc cum am intrat in dormitor si am pus un CD cu un anume concert de Mozart. Inchisesem ochii si, in timp ce muzica picura stropi de armonie in jurul meu, ma gandeam ca o sa incep sa-mi plang de mila! Si atunci mi-am adus aminte de revista mea "de suflet", de articolele despre vindecari miraculoase ale sfantului Nectarie. Aveam in dulap Acatistul Sfantului, dar nu-l citisem niciodata. L-am luat si m-am asezat in genunchi, in fata icoanelor.
Am inceput sa citesc, in soapta, textul, si aproape instantaneu mi-au dat lacrimile. Ele n-au incetat sa curga timp de o ora, cat a durat citirea Acatistului. Cei care obisnuiesc sa se roage stiu ca nu reusim totdeauna sa ne adancim in rugaciune cu aceeasi intensitate. De data asta, insa, simteam ca nu mai exista nimic altceva in afara cuvintelor pe care le rostesc si a durerii cumplite de gat. Si mai era ceva, sentimentul acela ciudat, greu de definit, ca cineva ma asculta. Cei care au trait experienta aceasta stiu despre ce vorbesc.
Trecuse cam o jumatate de ora de cand citeam, cand am simtit ca pot misca gatul in stanga si dreapta. Nu indrazneam sa recunosc ceea ce simteam si-mi spuneam ca e doar o parere. Dar cand am realizat ca pot atinge zona de sub urechi fara sa ma stramb de durere, am inteles ca se intampla un miracol. In noaptea care a urmat am dormit fara sa ma mai trezesc cu senzatia ca ma sufoc din cauza gatului inflamat. A doua zi dimineata nu mai aveam febra. Am continuat sa citesc Acatistul timp de cateva zile. Dupa trei zile, nu mai aveam decat o vaga raguseala, care sa-mi aminteasca de suferinta trecuta. Sfantul Nectarie infaptuise o noua minune. "Puiutul de inger" batuse din aripa lui alba, si langa tampla mea...
ANCA KUN - Arad, e-mail: akun@rdslink.ro

Banutul cu pruncutul

Nu stiu daca o sa intereseze pe cineva minunata intamplare pe care vreau sa o povestesc. Supararea mea este ca nu o sa gasesc cele mai frumoase, cele mai potrivite cuvinte, pentru a o face cunoscuta si a indemna si pe alti trecatori prin lumea aceasta sa incerce apropierea de Dumnezeu. Cu cat vor reusi mai multi, eu cred ca vom reface cate putin din credinta pierduta a acestui neam. Nu va scriu ca sa ma laud sau sa ma trufesc. M-am gandit ca de ce tocmai o pacatoasa ca mine a fost ajutata, intr-un mod atat de miraculos? Poate pentru ca in necredinta mea am dorit mereu si am cerut o dovada. Multe lucruri nu le pot explica rational, si atunci imi pun tot felul de intrebari cu multe "de ce"-uri.
Si-acum, povestea banutului de aur si multumirile mele pentru ajutorul primit de la marele Mucenic Mina. Sper ca Sfantul sa-mi dea binecuvantarea pentru a povesti cele intamplate. Sotul meu avea un banut de aur de la mama lui. Pe una din fete era reprezentat Sfantul Iosif si pruncutul Iisus. Atat de mult am iubit acest banut, incat l-am purtat cu multa dragoste tot timpul, agatat de un lantisor, renuntand la orice alta bijuterie mai valoroasa. Eram tare disperata daca se desfacea si nu-l mai gaseam la locul lui. Gandul meu in acele momente era ca plange pruncutul, de frig si de foame. Asa s-a intamplat in luna noiembrie 2010. Am pierdut lantul si banutul. L-am cautat in toate colturile casei, in haine, am folosit aspiratorul. Intr-un tarziu, am gasit lantul si m-am linistit gandindu-ma ca si pruncutul trebuie sa fie in casa. Au trecut cateva zile, dar medalionul intarzia sa apara. Brusc, mi-am amintit ca Ana, sora mea mai mare, o femeie foarte credincioasa, ori de cate ori pierde ceva citeste Acatistul Sfantului Mare Mucenic Mina si gaseste lucrul pierdut. Am citit si eu de doua ori Acatistul, seara si dimineata. Cat timp am citit am dat drumul la apa in baie, sa-mi spal multele pacate stiute si nestiute sau uitate. Dupa ce am terminat de citit, am intrat si eu in apa. Nici acum nu-mi pot reveni dupa ceea ce s-a intamplat. In apa, pe fundul cazii, ma astepta banutul cu pruncutul. Pana azi n-am reusit sa gasesc explicatia. Mi se facuse chiar frica. Apa era limpede, curata, nu puteam sa nu vad banutul stralucitor inainte de a intra in baie. Dar era acolo, in apa cristalina ca apa de izvor. Sfantul Mina imi ascultase rugaciunile. Nu credeam ca este adevarat ce vad, dar era. Bunul Dumnezeu imi inlesnise o asemenea intamplare neverosimila, ca sa cred in nemarginirea puterii Lui.
TANIA ANTONESCU - Covasna

Un ajutor enorm

Stimati prieteni din redactia "Formula AS",
Ma numesc Elena si sunt din Bordusani, judetul Ialomita. In primul rand va felicit si va admir pentru toata munca depusa si pentru ajutorul dat tuturor celor cu probleme. Ca majoritatea femeilor ce locuiesc la tara, nici eu nu am posibilitatea sa cumpar saptamanal "Formula AS", dar reusesc, totusi, sa fac rost de majoritatea revistelor. Nici nu va puteti inchipui ce grea e viata unei femei de la tara. Lipsa locurilor de munca, conditiile precare de trai, greutatile de zi cu zi isi pun amprenta pe chipul si sufletul lor. Si eu am patit la fel. Chiar daca am terminat un liceu, tot nu am avut parte de ceea ce mi-am dorit, dar nu pentru ca nu m-am zbatut, ci pentru ca astea sunt conditiile. Ma lupt cu saracia, boala, cu probleme psihice (sindrom anxios-depresiv), si am din ce in ce mai des ganduri negre, in care parca ma vad luandu-mi viata, cautand un mod nedureros de a pleca din lumea asta nedreapta, care a adancit si mai tare prapastia dintre cei bogati si noi, saracii Romaniei, care ne zbatem pentru a ne plati darile si a incerca sa punem cate ceva pe masa. Singura sansa e la Dumnezeu si la sfintii sai. In paginile revistei am citit despre Sfantul Nectarie. O matusa mi-a dat acatistul sfantului. L-am citit 40 de zile, rugandu-ma pentru ca fiul si sotul meu sa-si gaseasca de munca. M-a ajutat enorm! Sotul si-a gasit serviciu, chiar daca e platit cu 400 lei lunar, iar fiul meu a lucrat si el cateva luni. Ma rog si citesc acatistul Sfantului Nectarie ori de cate ori am probleme. M-am rugat Sfantului, promitandu-i ca voi scrie despre ajutorul sau, pentru ca lumea sa se apropie de cele sfinte, si de aici sa ia puterea de a infrunta viata. Ii multumesc Sfantului Nectarie pentru ce a facut si va face pentru mine si familia mea. Va multumesc si dvs., celor de la "Formula AS", si va doresc sanatate si putere pentru a va duce munca mai departe.
ELENA - comuna Bordusani, jud. Ialomita

"Sfantul Nectarie ne ajuta si atunci cand nu meritam"

L-am descoperit pe Sfantul Nectarie in primavara anului trecut, in "Formula AS". De atunci ma rog sa vegheze asupra mea, a familiei, prietenilor, si intotdeauna mi-a ascultat rugaciunile. Sfantul ne ajuta chiar si atunci cand parca nu meritam, avand in noi doar un strop de credinta. Insa asa cred ca "lucreaza", el ne ofera ajutor, iar noi ne intarim credinta in Dumnezeu. Sper ca tot mai multi oameni sa se roage Sfantului si sa-i faca cunoscut ajutorul. Iti multumesc Sfinte Nectarie!
ALINA MOTA - Cluj-Napoca

"Exista viata dupa depresie"

Si eu trebuie sa ii multumesc Sfantului Nectarie pentru ajutorul pe care mi l-a dat in lupta cu un dusman crunt, numit depresie. Si eu am trecut prin grele suferinte, considerate probabil de cei care nu au trecut prin asta, "fara motiv". A fost greu, a fost o lupta continua, am cautat permanent remedii, dar pana cand nu mi-am dat seama ca fara credinta nu se pot indrepta lucrurile nu am reusit. Minunile Sfantului Nectarie si ale celorlalti sfinti nu sunt coincidente. Pot sa marturisesc si eu acest lucru. Nu pot spune ca sunt o persoana credincioasa, in adevaratul sens al cuvantului, dar citind acatistul Sfantului Nectarie si alte cateva rugaciuni, aproape zilnic, m-am facut bine! Nu pot sa exprim fericirea si linistea sufleteasca ce imi umplu sufletul acum, cand scriu aceste randuri. Fac asta ca sa intaresc ideea ca prin rugaciune si rabdare se pot muta muntii din loc si ca sa dau o raza de speranta celor care, asa cum eram si eu, nu cred ca exista viata dupa depresie sau suferinta. Exista viata, si este minunata! Multumesc, Sfinte Nectarie!
VERONICA DUMITRESCU - Bucuresti

Suferinta rascumparata

In anul 1984, vara, a venit pe lume, intr-o familie numeroasa, o fetita bolnavioara de sindromul Down. Cand se nastea un copil cu aceasta maladie, venea o reprezentanta a Casei copilului, cu un formular, si mama era lamurita sa renunte la copil, ca este mai bine si pentru familie, si pentru el. Dar mama despre care vorbesc nu a cedat presiunilor si nu a renuntat la copil, replicand ca numai Dumnezeu stie daca acest copil se face sau nu bine. Au urmat ani grei. Mama cu fetita in brate a umblat pe la cei mai renumiti doctori, dar peste tot primea acelasi indemn: "Da-o la Casa copilului!".In tot acest timp, mama a luat calea bisericilor si, intr-o zi de sarbatoare, era Adormirea Maicii Domnului, a ajuns la Sfanta Manastire "Plumbuita". Curtea era plina de oameni veniti din cele mai indepartate colturi ale tarii sa-l asculte si sa primeasca povatuirile marelui duhovnic Ioan Iovan de la Manastirea Recea, proaspat eliberat din inchisoare. Era cam prin anul 1992. Am stat la rand, si nu stiu cum, m-am aflat in fata parintelui, care parea ireal. Cu o privire blanda, calda, si cu un zambet larg, m-a privit lung, iar eu am inceput sa plang si sa-i spun durerea si disperarea mea. Mi-a spus: "Dumnezeu ti-a vazut lacrimile. Te iubeste si nu te va lasa fara ajutorul Lui". I-am spus: "Parinte, ce canon imi dati pentru pacatele mele cele multe si grele?". Parintele mi-a raspuns: "Ai de la Dumnezeu doua cruci de dus. Sa nu disperi niciodata, ca Domnul te va ajuta sa le porti pana la capat". Atunci nu am inteles ce a vrut sa spuna parintele, dar timp de 15 ani am dus, intr-adevar, doua cruci, si de multe ori, am fost la pamant, trantita sub greutatea lor, dar Domnul, in milostivirea Lui, de fiecare data m-a ridicat. La cateva luni dupa aceasta intamplare, pasii m-au dus la biserica Sfantul Silvestru din Bucuresti. Era duminica si parintele Constantin Galeriu predica. La sfarsitul slujbei, am indraznit sa-l rog sa faca o rugaciune pentru fetita mea bolnavioara. M-am asezat in genunchi, la icoana Maicutei Domnului, si parintele s-a rugat pentru ea. In tot timpul rugaciunii, lacrimile mele au curs siroaie, fara sa le pot opri. Ne-a binecuvantat si mi-a spus sa nu-mi pierd speranta in Bunul Dumnezeu. Au mai trecut cateva luni, si o vecina tanara mi-a spus ca la Sfanta Manastire Antim este un mare duhovnic, care spovedeste dimineata, intre orele 6 si 7. Intr-o vineri dimineata, pe lapovita si intuneric, am ajuns la ora 6 in bisericuta manastirii Antim. Cand l-am vazut pe parintele Sofian Boghiu, am crezut ca a coborat din povestile copilariei mele. Era complet alb, un batran frumos. Parca visam, parca poposise din cer. Eram sase persoane. Parintele a intrebat cine vrea sa citeasca din Psaltire, si am citit eu, cat timp i-a spovedit pe ceilalti. In timp ce citeam, parca sufletul meu era in drum spre Dumnezeu. A fost ceva mirific ca eu sa citesc, iar parintele sa spovedeasca. Nu am sa uit niciodata acea spovedanie, parca nu eram pe acest pamant. Parintele era foarte obosit, bolnav si batran, dar din marea lui dragoste si mila fata de noi, nu renunta la spovedit. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Asa m-a iubit bunul Dumnezeu pe mine, o pacatoasa. Mai intai l-am cunoscut pe parintele Ioan de la Sfanta Manastire Recea, pe urma pe marii duhovnici Constantin Galeriu si Sofian Boghiu, si cat o sa traiesc le voi multumi. In vara anului 1993, am inchiriat o casa parasita in Muiereasca de Sus, in apropierea Sfantei Manastiri Frasinei. Era acolo o manastire de femei, unde veneau preoti calugari de sus, de la Frasinei, si se faceau dezlegari, zi si noapte. Am fost fericita sa-l cunosc pe staretul manastirii, Neonil Stefan, precum si pe marele duhovnic parintele Lavrentie, si alti multi preoti calugari plini de har si de sfintenie. Veneau credinciosi din toata tara si chiar si din Europa acolo. Am vazut multa, multa durere, multe lacrimi, dar si minuni se faceau. Am locuit acolo, in acel loc binecuvantat si dumnezeiesc de frumos, pentru patru ani, timp in care fetita mea se facuse 80% bine. Eram fericita si speram sa reusesc sa o fac bine definitiv, dar Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi. Am venit acasa la Bucuresti si, la cateva luni, fetita mea a plecat la Dumnezeu si este printre ingerii lui. "Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvantat!". Eu ii multumesc Domnului ca eu, o pacatoasa si o nevrednica, am cunoscut acesti mari duhovnici ai neamului romanesc.

SFINTAN STELA - Sos. Colentina nr. 37, bl. OD43, ap. 37, sector 2, Bucuresti

Un om fericit

Am citit, nu o data, despre ajutorul pe care credinciosii l-au primit in urma rugaciunilor adresate Sfantului Nectarie, pentru rezolvarea diverselor probleme cu care s-au confruntat. Am observat, de asemenea, ca cei care au primit ajutor au simtit nevoia de a le impartasi si altora fericirea sprijinului divin acordat de acest sfant, receptiv si cald, in dialogul pe care credinciosii l-au avut prin puntea rugaciunii adresate. Citind acatistul sau am descoperit ca nu este doar un nou "doctor fara arginti", ci si un tainic mijlocitor in dialogul cu bunul Dumnezeu, intervenind in solutionarea si a altor probleme decat cele de sanatate, precum gasirea unui loc de munca, un necaz cu care ne-am confruntat multa vreme in familie. Pornind de la paragraful din Acatist, in care scrie: "Bucura-te (sfinte) ca ii ajuti pe oamenii fara slujba sa isi gaseasca de lucru", m-am gandit sa-mi focalizez si eu rugaciunile pentru solutionarea unei astfel de probleme care apasa viata fiului meu, proaspat inginer aflat in cautarea unui loc de munca, corespunzator pregatirii si, mai ales, inclinatiilor lui.Faptul ca nu gasea o slujba potrivita il marca psihic, alegand tot mai mult izolarea de prieteni si de societate. Internetul era singura lui iesire din singuratatea autoimpusa si aproape unicul dialog cu cei de varsta lui. Astfel stand lucrurile, am inceput sa ma rog pentru rezolvarea acestei probleme bunului Dumnezeu, Fiului sau iubit si Sfintei Fecioare Maria, dar si altor sfinti pe care i-am simtit aproape de sufletul meu. Sperand ca Sfantul Nectarie ma va auzi, am inceput sa citesc zilnic Acatistul Sfantului Nectarie, rugandu-l sa-l ajute pe fiul meu sa-si gaseasca un serviciu bun si, mai mult, si o prietena care sa-i descopere fondul sufletesc deosebit si sa-i readuca zambetul tineresc. Am inceput sa ma rog, si chiar daca in timpul rugaciunilor, gandurile, marcate de stresul cotidian, zburau ca pasarile, continuam sa ma rog, in speranta ajutorului divin. Imi propusesem ca timp de 40 de zile sa citesc acest frumos acatist si astfel sa ma apropii mai mult de Sfantul Nectarie. Dupa trei saptamani, au inceput sa apara primele semne ale ajutorului sau: se contura perspectiva unui serviciu, iar fiul meu, cu ajutorul unei fete deosebite, regasise frumusetile vietii. La sfarsitul celor 40 de zile in care m-am rugat, am primit in totalitate sprijinul sfantului. Am descoperit astfel ca in aceasta imateriala punte relationala, glasul meu firav si atat de pamantesc a fost auzit de cel caruia in mod special ma adresasem. Atunci, si mai mult acum, simt nevoia sa-i multumesc si sa vorbesc despre receptivitatea cu care mi-a raspuns. Spun "mai mult", pentru ca, confruntandu-ma, la finele anului 2009, cu o alta problema, deosebit de grava, Sfantul Nectarie a raspuns iar rugaciunilor mele. Problema era diagnosticul de adenocarcinom de prostata pe care sotul meu l-a primit in luna noiembrie 2009, in urma unor investigatii facute la spitalul Fundeni. Am decis atunci sa ma rog zilnic Sfantului Nectarie, ca unui prieten si mijlocitor al acestor rugaciuni catre Bunul Dumnezeu. Am fost convinsa ca ne va ajuta si de aceasta data. Sotul meu, despre care nu pot afirma ca era un obisnuit al rugaciunii in biserica sau al participarii la slujbele liturgice, a inteles ca la bunul Dumnezeu si in rugaciune este speranta, si alaturi de mine a inceput a se ruga zilnic Sfantului Nectarie, ca unui mijlocitor si prieten. Am avut alaturi si sprijinul unui preot cu mare har, care, intelegand stangaciile ortodoxe ale sotului meu, l-a sustinut moral. La mai putin de o luna de la diagnosticare, se intrezarea deja ajutorul divin, sotul meu fiind acceptat de un renumit chirurg, pentru o interventie novatoare (crioterapia) si salvatoare, ce a si fost realizata, la jumatatea lunii decembrie. Solutia terapeutica aleasa a fost pefecta si recuperarea foarte rapida. Emotiilor mari din timpul interventiei i-au urmat cele care precedau rezultatul analizelor facute periodic, dupa interventie. In tot timpul acesta nu am incetat a ne ruga si spera. Repet: am crezut si cred in ajutorul divin primit prin mijlocirea acestui mare sfant si a altor sfinti, si rezultatul a fost minunat. Interventia este o reusita chirurgicala si o reusita a harului divin. A trecut un an de atunci, sotul meu este sanatos si zilnic se roaga si multumeste pentru ajutor. O iconita a sfantului Nectarie si acatistul sau il insotesc permanent. Si nu pot sa nu ma gandesc cat de infime au fost rugaciunile mele si cat de mare ajutorul primit, cata rabdare, intelegere si iubire daruieste Sfantul Nectarie celor care cred in ajutorul sau si in minunile divine. Ele exista, trebuie doar sa credem in ele si sa gasim, prin rugaciune, puntea de legatura catre mana care ne este intinsa. Dupa aceasta binecuvantare, am dorit cu ardoare sa imi plec genunchii la moastele sfantului, sa calc pe urmele pasilor sai lasati pe pamantul Eghinei, sa vad si sa simt prezenta lui in locurile binecuvantate, prin viata sa sfanta.
Un astfel de pelerinaj necesita insa o suma de care nu dispuneam, si atunci, la indemnul unui alt preot cu har, m-am rugat sfantului sa ma ajute. Si m-a ajutat, reusind astfel sa traiesc una din cele mai impresionante zile din viata mea. Intalnirea, in Grecia, cu Sfantul Nectarie a fost plina de emotie si armonie.
Acum, scriu aceste ganduri de recunostinta, adresate Sfantului Nectarie, care m-a ajutat si a facut din mine un om fericit. Sper ca acest mesaj va da speranta celor care se confrunta cu probleme mai mari sau mai mici si care pot gasi in Sfantul Nectarie si in alti sfinti, un mijlocitor spre ajutorul divin. Acum stiu ca sfintii pot fi prieteni imateriali cu care poti comunica si pe al caror ajutor te poti bizui. Cuvintele sunt neputincioase ca sa redea integral recunostinta mea. Totusi, incerc, spunand "multumesc" din tot sufletul meu.

VIORICA NEDELCU - Bucuresti

(Reproduceri dupa icoanele din schitul Ghelari, jud. Hunedoara)