Cine sunt eu? Eu sunt Maria, am 31 de ani si locuiesc intr-un oras frumos, un oras in care multi si-ar dori sa locuiasca, un oras linistit, unde natura este prezenta cu toate minunile ei. De ce scriu randurile astea? Pentru ca le vad ca pe un strigat de deznadejde, un strigat, nu stiu daca de capitulare sau nu. Nu in fata vietii, asta nu! Ci in fata unei dorinte... Doresc sa iubesc, oameni buni, doresc sa fiu iubita! Am ajuns sa imi pun singura un diagnostic: lipsa acuta si severa de afectiune. Ma sperie un cuvant de tandrete spus mie de catre cineva, il resping! Ce-o fi aia? Eu nu sunt obisnuita cu asa ceva! Imi fug cuvintele prin fata ochilor cand va scriu, nu gasesc poate sensul pe care as vrea sa-l exprim. Dar durerea mea este atat de mare, incat trebuie sa scriu, vreau sa stiu ca exista cineva care imi citeste suferinta interioara. Vreau sa fiu "certata", poate suna putin aiurea, dar vreau sa fiu certata ca nu sunt puternica si ca nu pot merge mai departe zambind si cautand lucruri frumoase de care sa ma bucur. De cateva luni vreau sa imi vars amarul in niste randuri, poate rasuflu usurata pret de cateva minute. Sunt o persoana vesela, zambitoare, mereu zambitoare, poate excesiv de zambitoare! Am o meserie frumoasa, am timp liber destul, incat sa nu ma napadeasca stresul ca nu pot rezolva treburile pe care mi le propun. Poate asta e problema... ca am prea mult timp liber... timp in care ma gandesc prea mult, gandesc prea mult... si ajung la acelasi gand. Ma omoara singuratatea! Mereu am incercat sa imi fac prieteni, sa-i pastrez, sa mentin relatiile de prietenie. Ori lumea nu mai are timp, ori eu gresesc undeva, dar eu nu am pe cine suna noaptea, daca am o problema, sau pur si simplu sa-i spun cuiva ce-mi trece prin cap. Am ajuns sa vorbesc singura. Eu ma intreb ce fac eu, eu imi raspund. Am obosit sa sun eu mereu pe asa-zisii prieteni. Vreau mai mult de atat. Vreau o prietenie frumoasa, durabila, in care valorile sa primeze. Sunt capabila sa construiesc asa ceva. Vreau sa ies in oras, vreau sa merg pe munte, vreau sa vorbesc. Sa comunic! Doamne, am mers pe munte odata, cu membrii unei asociatii, dar oamenii aia alergau pe munte, parca eram la o intrecere. Am renuntat. Am citit o multime de carti, m-am uitat la o gramada de filme... sa-mi tin timpul si mintea ocupate. M-am blocat... Si totusi, vreau sa scriu in continuare... Omul s-a nascut ca sa traiasca frumos, sa isi caute anumite repere pe care sa le urmeze, sa-si gaseasca fericirea! Fericirea... Nu vreau sa scriu in general despre fericire, fiecare o vede in felul sau. Eu despre felul meu de a fi fericita vreau sa scriu. Orice om isi doreste sa iubeasca, sa fie iubit, sa primeasca si sa ofere afectiune. Pe mine nu m-a iubit nimeni niciodata. Parintii mei nu mi-au aratat niciodata afectiune, era ceva normal ca m-am nascut si ceva normal sa cresc si sa imi vad de viata mea. Ei nu stiu ce se intampla cu mine, ce e in sufletul meu, parca nici nu stiu ca eu exist! Sunt atat de indiferenti! Suntem niste straini... In scoala generala, in liceu si facultate am trecut neobservata. Parca nici nu existam. Nu ma baga nimeni in seama. Am inceput munca. Imi place munca mea, e frumoasa. Am ajuns la 31 de ani sa ma intreb ce e iubirea, sa ma intreb de ce nu am trait si eu sentimentul asta pe care il nutresc toti oamenii? Am incercat sa ies din casa, sa socializez, sa am si eu o viata ca a altor oameni. Toate incercarile mele de a gasi un om pe care sa il am langa mine au esuat. Nu inteleg de ce... Sunt sociabila, pot gasi imediat un subiect de conversat, pot desfasura discutii placute, sunt o persoana deschisa. Cand vad oamenii din jurul meu ca se iubesc, ca au parte de dragoste, imi vine sa plang. Simt ca am esuat. Din punct de vedere afectiv, am esuat cumplit. Stiu ca pare o copilarie ce scriu eu aici, un lucru insignifiant pentru voi toti care aveti parte de iubire sau ati avut. Eu n-am avut... Mie nu mi-a spus nimeni: "Te iubesc". L-am intrebat pe Dumnezeu de atatea ori: "Doamne, am gresit cu ceva?!"... Nu mi-a raspuns. Apoi L-am lasat in pace, stiu ca ma iubeste si mi-a dat alte lucruri frumoase in schimb. Nu am depresie de toamna, dar simt ca ma transform intr-un robot, un om care nu are sentimente. Cand sunt intrebata: "Maria, tu de ce esti singura?", eu nu stiu ce sa raspund. Stiu eu de ce sunt singura?! Nu stiu. Sunt singura de cand ma stiu! Incep sa ma simt altceva decat om. Mi-e si frica sa sper la un cineva, sa am un vis ca eu voi trai o poveste de dragoste. Parca as avea 14 ani... Pe de alta parte, daca ar aparea un EL cred ca m-as speria, ce cauta domnul asta in viata mea? O sa ma uit in spatele meu, poate e vorba de alta persoana, nu pe mine ma cauta. Da, stiu, nu mai am incredere in mine. S-a terminat toata. Si totusi, vreau sa iubesc, sa fiu iubita! Ma intelegeti?! Eu zambesc mereu, par cel mai fericit om de pe pamant (disimulez, stiu!), cel mai plin de energie, ridic moralul la toata lumea, sustin oamenii, ma iau de ei daca se plang din nimicuri si le spun ce frumoasa e viata! Si eu ce fac?! Plang in sinea mea, de ma ia amaru'! Eu, cea care le zambeste tuturor, sunt trista.
Inchei parcursul acestei insiruiri, nu inainte de a va spune ca stiu ca va pare ceva pueril, ceva aiurea ce am scris. Dar eu nu vreau sa ma intelegeti pe mine, ci vreau sa intelegeti ca exista oameni care sufera pentru ceva ce multi dintre voi aveti deja si, poate, nu stiti sa pretuiti.
Fiti fericiti daca sunteti iubiti, dragii mei. Fiti fericiti!
MARIA
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
28.10.2009, 20:10Fil Simona
Fii o femeie tare! Ofera in continuare afectiune, fara a astepta nimic. Schimbare in viata ta va aparea cu siguranta.
29.10.2009, 00:41Pirlog Maria
CE COINCIDENTA, SA STII CA AM CITIT ARTICOLUL SI DE LA INCEPUT PANA LA SFARSIT M-AM REGASIT IN TOT CEEA CE SCRII, MARIA. SI PE MINE MA CHEAMA TOT MARIA, DOAR CA SUNT PUTIN MAI MARE. MI-AR PLACE SA VORBESC CU TINE. NU-TI PIERDE SPERANTA, INCREDEREA, ASTEAPTA CU CREDINTA SI TI SE VA DA. DOMNUL ASCULTA RUGACIUNILE NOASTRE, DAR TREBUIE SA AI RABDARE. AI INCREDERE!
29.10.2009, 00:49Floriana Arsenie
DRAGA MEA MARIA,pt .cele scrise mai sus eu te iubesc!Doresc din suflet sa te cunosc,pt contact las o adresa de mail: florix13@yahoo.es TE ASTEPT. FLORIANA.
29.10.2009, 09:41Petru Demian
Te inteleg perfect. Stiu prin ce treci.
E greu de inteles, mie mi se intampla acelasi lucru.
Am niste prieteni deosebiti, toti sunt casatoriti.
Sunt singurul necasatorit. Ei ma invidiaza pe mine(ca sunt burlac si am libertate) cel putin asa zic din cand in cand, eu pe ei(ca sunt impliniti si au o familie).
Eu cred ca am aproape toate atuurile pe care le poate avea un barbat. Deci n-ar exista dupa parera mea nici un motiv care sa indeparteze o femeie care isi doreste o prietenie si probabil ceva mai mult de mine.
Din pacate se intampla.
Am remarcat ca, cu cat sunt mai dornic sa cunosc o femeie cu atat mai rapid o indepartez de mine.
Incercand sa-ti ascunzi disperarea(nerabdarea in a avea un iubit) probabil iti maresti sansele in a-ti gasi jumatatea.
Am incercat diverse metode sa cunosc pe cineva pentru a avea o relatie de lunga durata dar din pacate am avut parte doar de aventuri de scurta durata.
Probabil internetul te-ar putea ajuta.
Pe mine deocamdata nu m-a ajutat prea mult.
Succes in gasirea partenerului.
Un barbat dintr-un oras cel putin la fel de frumos ca al tau.
P
29.10.2009, 10:14Liviu C
Draga Maria,
Am citit scrisoarea ta si m-am simtit indemnat sa-ti raspund. Sa nu crezi ca toti aceia pe care tu ii vezi si ai impresia ca se iubesc, chiar se iubesc cu adevarat. Iubirea nu-i ceea ce cred majoritatea oamenilor ca este. Asa cum ai observat si tu, oamenii sunt intr-o graba continua, n-au timp de nimic, n-au timp sa se opreasca o clipa pentru a intelege viata, dragostea. Tu il tot intrebi pe Dumnezeu : de ce ? Stie El de ce, nu-ti fa griji. Cand va veni momentul sa intalnesti persoana care sa-ti schimbe (in bine) viata, trebuie sa fii pregatita. Daca va fi cazul, se va intampla, nu-ti fa griji, tu vezi-ti de viata ta in continuare si ai rabdare. Nu te indeparta de Biserica ortodoxa (presupun ca esti ortodoxa), spovedeste-te, impartaseste-te si restul lasa in grija lui Dumnezeu. Poti sa fii sigura ca El stie ce e mai bine pentru tine. Nu deznadajdui si... atentie la ispite. Vor veni mai ales dupa aceasta scrisoare...
29.10.2009, 12:36Cornelia Eniu
DRAGA MEA CA SA FII IUBITA TU INSUTI TREBUIE SA STII SA OFERI AFECTIUNE.AI INCERCAT....DUPA FOTOGRAFIE ESTI O FATA SIMPATICA ,PLINA DE VIATA.RENUNTA A PUNE O BARIERA INTRE TINE SI CEI CE TE VOR BINE SI ABIA ATUNCI TE VEI SIMTI IUBITA.DE OBICEI CEI CE-SI JUDECA APROAPELE DUPA APARENTE AU ASEMENEA PROBLEME DE SOCIALIZARE.IA LUCRURILE ASA CUM SINT.SI APOI TE VEI SIMTI REMARCATA,IUBITA,APRECIATA.NU TOATA LUMEA E REA,NU TOTI SUNT PREFACUTI,SI NU TOTI PUTEM SA FIM CATALOGATI DUPA TIPARELE SOCIETATII.INVATA SA IUBESTI.SUCCES
29.10.2009, 16:13Ovi Ciuby
Stiu cat de greu e sa fii singura ,mai ales ca omul e nascut sa iubesca.Sa tii minte un lucru :Dumnezeu nu va ezita niciodata sa fie pt noi chiar si 'cupidon'(scuze de exprimare)atata timp cat noi oamenii ne straduim din tot sufletul sa implinim poruncile lasate de EL pt o buna convetuire a oamenilor pe acest pamant.De aceea trebuie sa vedem cu ce am gresit fata de Dumnezeu si sa ne indreptam viata,iar Dumnezeu vazand ca ne straduim nu va ezita nici o secunda sa ne implineasca cererile atata timp cat acestea sunt spre folosul nostru.
Parintele ARSENIE BOCA spunea intr-una din cartile sale:IN MASURA IN CARE OMUL ASCULTA DE DUMNEZEU,IN ACEEASI MASURA ASCULTA SI DUMNEZEU PE OM
29.10.2009, 17:59Death Abaddon
Nici nu stiu ce sa scriu ... nus prea bun la sfaturi dar parerea mea este ca esti inchisa in tine nu arati altora durerea ta in schimb o imparti cu niste ne cunoscuti ca un ultim strigat de ajutor.... incearca sa vezi prin oameni si sa te deschizi doar celor care simti ca iti arata caldra si intelegere
30.10.2009, 10:23Mircea Munteanu
Frumos scris.
Problema ta cred ca este un pic diferita de cum o prezinti.
Daca am inteles bine, vrei sa fii iubita. Si sa ti se spuna asta.
Sa incep cu a doua parte: "Cuvintele au fost date omului, pentru a-si ascunde gindurile."(Talleyrand) Poate ca esti iubita, dar nu-ti dai seama. Tine cont de faptele celor din jur, nu de vorbe. Poate vei reusi sa vezi altfel lumea.
Totusi, problema principala cred ca e in alta parte. Nu poti fi iubita pina nu iubesti. In clipa in care vei iubi, iti vei da seama imediat. Apoi, toate se vor rezolva de la sine.
Probabil, inca n-ai intilnit persoana care sa te faca sa vibrezi. (Repet, inca.)
Poate n-o vei intilni niciodata. Inteleg faptul ca esti sensibila si inteligenta. E foarte greu sa gasesti pe cineva la aceleasi standarde. Nitica toleranta cu "pretendentii" nu strica. Dar, repet, pina nu vei iubi tu, totul este doar o formalitate care te plictiseste, oboseste si chiar deprima. Mai ales toamna, cind incep ploile astea "putrede"...
Ai incredere in tine si-n viata, pina la urma iti vei gasi perechea. Nu dispera si nu te arunca orbeste, in bratele primului venit, pentru a nu fi singura. Sau, si mai rau, sa te casatoresti aiurea, ca sa nu te arate lumea cu degetu.
Bafta! Multa forta, ca sa rezisti incercarilor prin care treci. Caci, stii probabil, "totul trece".
30.10.2009, 14:13Lili Lili
Draga Maria, daca te ajuta cu ceva, te asigur ca nu esti singura in situatia asta.
In povestea ta se mai regasesc si alte persoane.
30.10.2009, 21:35Cristina Balint
Draga Maria
Citind randurile scrise de tine, m-am regasit pe mine insumi acum cativa ani.
Si eu zambeam la toata lumea, dar inauntrul meu, inima mea plangea de tristete.
Nu am incetat sa zambesc nu, zambetul e cel mai frumos cadou pe care il poti oferi cuiva, care nu mai poate sau a uitat sa zambeasca.
Dar nu uita sa fii tu insuti, cand inima ti-e trista nu te mai ascunde mereu dupa paravanul zambetului. E absolut normal, sa arati ca ai si tu nevoie sa fii mangaiata si consolata din cand in cand si ca nu poti zambi mereu.
La inceput iti va fi mai greu sa iti arati adevarata stare sufleteasca, dar incet incet vei vedea ca comportandu-te in functie de cum te simti, nu vei mai avea impresia ca esti un robot, ca joci un rol in propria ta viata.
Cat priveste persoana care te va iubi, si iti va spune cu tandrete sau cu pasiune ca te iubeste,exista cu adevarat, si te cauta.
Fii optimista si nu dispera, cand te vei astepta mai putin iubirea va bate la usa ta. Sunt convinsa de asta.
Probabil ca ti s-a mai spus asta, dar sa stii ca nu sunt povesti. Este purul adevar.
In momentul in care nu o vei mai cauta, jumatatea ta te va gasi, e deja in cautarea ta, doar ca drumurile voastre nu s-au intersectat inca. Dar asta se va intampla cat de curand.
Dar nu uita sa fii tu insuti, in orice imprejurare.
Cu drag Cristina
31.10.2009, 05:30Grace Helen
Draga, poate e o chestie de generatie, pentru ca eu am 36 de ani, si simt la fel ce simti tu, chit ca sunt casatorita.N-am cui da un telefon sau cu cine discuta. Nici la mine nu se ingramadeste nimeni cu "te iubesc".Si eu ma consider un om normal, imi place meseria, traiesc sanatos, dar...Ceva nu e in regula. O fi iubire in jurul meu, insa nu sunt eu capabila sa o simt? Sau traim intr-o lume de roboti, pardon, de oameni ocupati, care alearga dupa nimic si mor dupa ce au realizat...nimic.
Interesant si tragic, in acelasi timp. Fii tare.
31.10.2009, 14:39Elena Boangiu
Draga Maria,nu fi suparata pe viata ca singuratatea asta nu-ti da pace.Fii sigura ca pe lumea asta toti avem un loc sub soare si nu trebuie sa ne necajim doar fiindca nu avem un prieten caruia sa-i povestim cate-n luna si in stele.Recunosc ca din cand in cand simti nevoia sa stai la palavre,la povesti,sa visezi cu sufletul deschis si sa-ti impartasesti trairile unui prieten sau prietena.Atunci simti lipsa acuta de singuratate.Eu cunosc acest sentiment de singuratate si-ti spun cu mana pe inima ca nu ma infioara.De ce?Consider ca in lumea asta mare este nevoie si de singuratate.Asa iti incarci sufletul si cu liniste din cand in cand ca numai atunci cand esti singur iti incarci bateriile.La tine "ca s-a acentuat" este parerea ta.Spui ca esti o fire comunicativa si ai colegi cu care te intelegi bine porti discutii aproape despre orice dar tie iti lipseste ceva de suflet.Eu cred ca-i vorba despre jumatatea ta.Eu am jumatatea mea insa de prieteni ducem lipsa.In zilele de astazi lumea cauta acel ceva care sa dainuie doar in relatii aparente.Nu stim unde gresim dar stii ce ? chiar nu-mi pasa sunt atatea modalitati de ati petrece viata frumos incat pe prieteni ii astept atunci cand vor ei sa vina.Uite mie poti sa-mi scrii si sa vorbim cate-n luna si in stele la adresa ro.margareta@yahoo.com si sper sa nu mai fii suparata ca eu ma simt bine numai cand ma retrag in lumea mea de suflet acolo unde vorbesc cu cel mai bun prieten al meu Bunul Dumnezeu.Sunt un om obisnuit cu bune si cu rele dar imi place sa zambesc cu tot sufletul toata viata.Astept sa-mi scrii si pana atunci numai zile frumoase sa ai!
31.10.2009, 21:13Ili Coral
Cand o sa te astepti mai putin o sa apara.Problema este aceasta: cauti! Nu zic sa te opresti si sa stai in casa ci socializeaza si fa-ti prieteni pentru tine nu pentru a gasii printre ei un barbat. Afectiunea tre sa o oferi ca apoi sa o primesti. Stiu ca vorba este "respecta-ma sa te respect" dar crede-ma este "te respect si sigur ma vei respecta". Si plus ca daca iti pui o dorinta sus acolo... ;) Cere si ti se va da. Considerai ca ce ai scris tu e pueril ...acum considera ca te-am luat :)) eu o sa par si mai puerila. Treaba sta in felul urmator daca vrei ca o persoana sa se indragosteasca de tine, fata sau baiat, la propriu sau la figurat, totul tine la tine.Toti sunt distanti dar au nevoie de afectiune la fel ca tine. Si daca o gasesc la tine initial au tendinta sa se sperie, blocheze...dar daca tu te porti natural or sa se linisteasca si or sa se indragosteasca de tine(propriu sau figurat).o sa ai prieteni pe viata si unul,doi... pot ajunge sa fie iubitul tau. E un joc frumos. Iti doresc sa fii fericita si tine minte ca totul incepe cu tine...te apreciezi tu intai si apoi te vor aprecia si ceilalti.
31.10.2009, 23:16Nicoleta Luminita
As vrea sa i-au legatura cu tine, prin email, daca nu te superi. Ti-as recomanda un site unde poti intalni persoane interesante, insa nu stiu daca am voie sa il scriu aici, de aceea as vrea sa iti scriu prin email.
Luminita, Valenii de Munte
01.11.2009, 00:13Andreea Andone
Draga Maria,
Nu stiu in ce oras locuiesti dar exista in Bucuresti biserica Sf.Mina unde se afla icoana facatoare de minuni si mana Sf.Mina. Am aflat de puterea extraordinara a Sf.Mina de la Parintele Argatu, un alt mare duhovnic roman, care din pacate nu se mai afla printre noi.
Am urmat povata preotului de la biserica Sf.Mina si am participat la slujbele care se fac acolo pentru casatorie. Nu pot sa spun cat de frumoase au fost aceste slujbe si cat de folositoare pentrusufletul meu. Dupa exact 7 saptamani l-am cunoscut pe actualul meu sot intr-un mod intamplator, suntem impreuna de 10 ani si avem o fetita frumoasa si desteapta pe care o cheama...Mina.
De atunci il am intotdeauna ocrotitor pe Sf.Mina si ii simt ajutorul in tot ceea ce fac. De cate ori vin in Romania ma intorc la biserica Sf.Mina si ii multumesc pentru tot ce a facut pentru mine.
Iti doresc numai bine si sa te aiba bunul Dumnezeu in paza Sa,
Andreea
01.11.2009, 08:45Lili B
Intradevar,iubirea e cel mai de pret simtamant in viata oamenilor.Pe langa viata , am mai primit cadou si acest lucru,sa putem simti ca suntem iubiti,sau ca iubim.
Tu mai ai frati? le poti impartasii lor suferinta ta? sau verisorilor?unei persoane care sti ca are intentii bune.Nu te speria daca cineva iti spune ca astazi a observat ca ti-ai schimbat coafura,sau ca ii place cum te-ai imbracat maine; si un sfat daca mi se permite: nu trebuie sa zambesti tuturor daca nu simti ca merita ,nu trebuie sa fii vesela atunci cand tu nu consideri.Tu,esti mai presus de toti,asa ca pune-te pe primul loc si poate inviti o colega maine la un suc la tine,sau in oras.Pentru a socializa sau a avea prieteni nu trebuie sa fi pe placul tuturor,sa stie ca esti mereu fericita,nu e totul perfect la viata asta.
Nu stiu in ce masura te vor ajuta sfaturile mele sau intrebarile,dar cu sigurana vreau sa stiu mai departe cum decurge viata ta, daca imi dai voie,vreau eu sa fiu prietena ta .
Succes!
Lili.
01.11.2009, 11:32Maria Gabureanu
Roaga-te asa : ,,Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil gasiti pe cel potrivit mie si trimiteti-l la mine! "Doamne ajuta sa ne dai vestea cea buna !
01.11.2009, 23:57Stefff Marturisitorul
Buna Maria. Te cred si te inteleg doar dintr-un singur motiv....ceea ce traiesti tu este ceea ce traiesc si eu in aceasta perioada.....dar promit ca daca gsesc o solutie te anunt si pe tine... o drumare as vrea sa-ti dau....sa nu carecumva sa dejnaduesti.....iubirea Celui de sus este mult prea mare ca sa o putem intelege noi....ai rabdare o ca sa-ti randuiasca si tie (poate si mie :):):) pe cineva. Trebuie sa ne curatim pe noi in primul rand de ceea ce ne-am murdarit pana acum, astfel incat acel "cineva" sa se bucure de o primire cat mai buna. Si sa sti ca aceasta "curatenie' trebuie facuta cu iubire (eu asa am incercat) Gata. Toate cele bune !!!
02.11.2009, 14:49Georgeta Radu
Impresionanata scrisoare. Inteleg sentimentele si dezamagirile Mariei pentru ca si eu am trecut printr-o lunga perioada de singuratate, de framantari, de intrebari. Nu vreau ca incurajarile mele sa sune banal, dar sunt convinsa ca la cat este de frumoasa si sensibila cu siguranta isi va gasi un partener de viata pe masura. Este doar o perioada care va trece, important este sa nu deznadajduiasca, in viata trebuie sa trecem si prin astfel de momente ca sa le putem aprecia pe cele frumoase.
Maria, mi-ar placea sa ne cunoastem si sa vorbim mai mult.
Radu Geta ( Ploiesti )
02.11.2009, 15:49Ioana Bobo
Esti o femeie deosebita, care radiaza de frumusete. Tot ce spui ca traiesti e o chestiune de moment. Vei vedea ca vei intalni o persoana potrivita. Dumnezeu te va binecuvanta cu o persoana pe care o astepti de mult. Si eu am asteptat o perioda pana sa intalnesc persoana potrivita insa nu mi-am pierdut speranta si Dumnezeu mi-a adus in cale un om minunat. Iti recomand ca acum mai mult ca niciodata sa ai credinta ca il vei intalni, mai devreme sau mai tarziu va aparea. Dumnezeu nu vrea sa suferim, El vrea sa fim pregatiti pentru darurile care ni le ofera. In perioada ce urmeaza, eu zic sa investesti in tine ca sa fi pregatita pentru ce va fi sa vina. (Eu asa am facut si iti garantez ca m-am simtit din ce in ce mai bine). Preocupate ca si pana acum de tine, socializeaza, fii la fel de zambitoare si vei atrage iubirea vietii tale si oamenii care merita sa te aiba aproape. Nu ai de ce sa iti fie frica pentru ca un barbat care te va iubi iti va arata cum sa te lasi iubita si te va face sa iubesti. Nu iti mai pune atatea intrebari, totul va veni de la sine! Iubeste intrebarile insele. Bucura-te de ceea ce ai. Sa nu te astepti ca un barbat sau alta persoana iti va aduce fericirea, sta in puterea ta sa te faci fericita, sa fii implinita. Ioana
02.11.2009, 22:51Mariana Aradi
Eu sunt o femeie trecuta de 40 de ani,sunt sotie,mama si de curand bunica dar cu toate astea am simtit mereu lipsa acestui sentiment de implinire..."iubirea"
Scrisoarea ta m-a impresionat profund,privind in urma cu ceva timp m-am regasit si eu in ea,de aceea permite-mi te rog sa-ti dau un sfat pe care l-am urmat si eu,un sfat care mi-a schimbat viata monotona pe care am avut-o pana nu demult.
Daca-ti doresti sa fi iubita,primul pas pe care trebuie sa-l faci e sa te iubesti tu pe tine insuti!
Priveste-te in oglinda,priveste in ochii tai caci prin ei ai sa vezi in sufletul tau...esti o femeie tanara,frumoasa,desteapta,o fire vesela,deschisa...nu lasa ca tristetea sa-ti distruga sufletul,sa umbreasca aceste calitati .Pune-te in valoare ca si cei din jurul tau sa vada ce om deosebit esti si fi sigura ca cel pe care-l astepti va observa si el acest lucru.Fiecare avem zile rele si zile bune,dar atunci cand tristetea te apasa nu o lasa sa-si faca de cap...fugi la coafor,cumpara-ti ceva dar nu te lasa coplesita!
Fi increzatoare in tine si vei vedea ca iubirea apare cand te astepti mai putin...
03.11.2009, 00:18Ziran Zarin
Adica nu te refereai la tine, te refereati la toti ceilalti si iti plangi de mila pentru ei....
"
Inchei parcursul acestei insiruiri, nu inainte de a va spune ca stiu ca va pare ceva pueril, ceva aiurea ce am scris. Dar eu nu vreau sa ma intelegeti pe mine, ci vreau sa intelegeti ca exista oameni care sufera pentru ceva ce multi dintre voi aveti deja si, poate, nu stiti sa pretuiti."
e bine sa fii visator si sa bati campii, poate ceea ce iti trebuie ai in exces insa nu stii sa apreciezi din obisnuinta si plictiseala.
sunt oameni care sufera intr-adevar, dar ei trebuiesc ajutati, lucru pe care il face orice om cu suflet la care te adresezi aici. concret, lumea e plina de suferinta si de multe ori suferinta se datoreaza faptului ca mereu dorim ajutorul celorlalti fara a ne ajuta singuri.
in mod uimitor ai reusit sa imi iti bati joc de suferinta celor pe care te prefaci ca ii intelegi, plus ca ne mai crezi si persoane insensibile, poate chiar nemiloase...
nu mi-a placut articolul.
03.11.2009, 00:54Otilia Ilie
Draga Maria,
Am citit scrisoarea ta si m-a emotionat pana la lacrimi. Am decis ca vreau sa te cunosc. Nu-ti pot oferi dragostea unui barbat, dar poate te ajut sa te vezi cat de luminoasa esti in interior si cat de mult poti da lumii din tine:). Am trecut si eu prin cateva experiente, si poate ca daca ti le impartasesc, iti vei da seama de anumite lucruri.
Nu esti singura, de asta vreau sa vorbim, as vrea sa te cunosc. Eu ma numesc Otilia, si nu sunt acum in Romania, ca as veni in orasul ala frumos sa te intalnesc:) dar iti las adresa mea de email si te rog din suflet sa-mi scrii. Iti inteleg atat de bine unele trairi.
Adresa mea este: otylici@yahoo.com
Astept doar un mic semn de la tine!
Si ai incredere in Dumnezeu, chiar de la El au venit vorbele tale!
03.11.2009, 09:59Camelia Slivilescu
In primul rand da-mi voie sa fiu persoana care te "cearta".Oare esti superficiala cu asa zisii "prieteni" pe care incerci sa-i pastrezi?Oare esti superficiala in relatiile cu ceilalti?Te preocupa oare cumva doar confortul tau psihic interior ?Pui mereu interesele tale inaintea celorlalti?Ce fel de relatii ai cu parintii, cu cei apropiati tie?Draga mea,astea sunt intrebari pe care cred ca ar trebui sa ti le pui si la care ar trebui sa incerci sa-ti raspunzi.Zambesti tot timpul?Esti vesela mereu?Asta nu e tocmai bine...De ce iti pui mereu masca cu zambetul?De ce nu renunti la ea?Pentru ca te face vulnerabila si ceilalti te vor vedea si in starea asta?Atunci nu ai decat de pierdut...Oamenii in general trec prin diverse situatii,de ce sa se teama sa-si arate ceea ce simt,si daca par vulnerabili,ce?Sunt normali,e o normalitate ,iar oamenii cauta compania oamenilor normali...Zambetul permanent e o masca si cine prefera mastile????Draga Maria,nu te judec,eu nu judec pe nimeni,deja te indragesc pentru ca mie imi plac oamenii,mai ales ca scriind astea tu, ti-ai dat jos masca si sunt sigura ca esti minunata.Apoi cred ca trebuie sa incepi o calatorie in timp,inapoi in copilarie sa-ti reconsideri relatiile cu parintii tai,sa incercati sa va puneti in fata sentimentele,iar apoi sa faci asta cu cei din jurul tau...Cat despre dragostea unui barbat...o s-o intalnesti daca vei avea parte,si eu cred ca vei avea parte daca faci unele schimbari la tine...Incearca sa daruiesti mai mult fara sa ai pretentia de a cere inapoi!Sper sa gasesti ceea ce e bine pentru tine!Te pup!
03.11.2009, 10:48Mira Corbescu
Draga Maria, Doamne ajuta! Nu stiu cat de mult te va ajuta acest raspuns, dar eu te inteleg si simt din tot sufletul meu ce gandesti si simti tu. Cred ca este lupta generatiei noastre, si toti te intelegem pana la un punct, dar unii dintre noi avem simturile mai acute, mai destupate, decat altii: simtim durerea lipsei de adevarata iubire si comuniune intre oameni mai profund si mai des. Cred ca si tu esti o astfel de persoana. Poate ai oameni in jurul tau care te iubesc, dar iubirea lor nu este ce cauti, sau nu este destul de adanca cat iti trebuie tie... Adevarul este ca singuratatea este cu noi toti, dar tu ai ajuns sa o privesti fata in fata, sa o cunosti mai bine decat altii. Fii sigura ca nu esti singura in aceasta confruntare dureroasa: Domnul Dumnezeul nostru este mereu cu tine! El asteapta sa-I daruiesti aceasta durere ca o jertfa, si sa-L rogi sa ti-o transforme in bucurie. Daca doresti sa iubesti, iubeste! Iubirea adevarata este o alegere libera cand il lasi pe bunul Dumnezeu sa iubeasca prin tine. Incearca sa nu mai "cazi" in astfel de stari; inalta-te mereu prin rugaciune si intinde mainile inimii tale catre lumina si linistea si caldura Domnului care este MEREU vizibila in viata noastra, ca o stea pe cerul intunecat al noptii sufletului. Cu rugaciuni si prietenie :) Mira
03.11.2009, 19:02Stanescu Ileana
Sti unde am gasit iubirea cea mai puternica,sincera?
...in propiul meu copil....e cel mai divin ce ne da Dumnezeu..
ileana
03.11.2009, 19:31In-Viata Calator
Va ca sintem la fel si virsta de asemenea,cu diferenta ca eu am gasit iubirea si apoi am ajuns sa-mi doresc sa nu o fi-ntilnit. De ce? Pentru ca oameni nu iubesc cu aceas unitate de masura, sau nu iubesc deloc cu adevarat si doar li se pare ca iubesc. Mi-am dat seama ca oamenii ca noi nu sint blestemati ,dupa cum multi ar-spune , ci sint protejati de catre Adevaratul Dumnezeu impotriva oamenilor falsi ,fara suflet si constiinta care sint majoritari in aceasta lume falsa. Daca vrei sa vb.: zm2520@gmail.com
03.11.2009, 22:19Ramona Trecica
Intamplator team citit povestea si recunosc ca mam regasit mult in povestea ta si eu sunt o persoana care incurajaza mult pe alti si ii cearta cand plang spunandule ca viata e frumoasa si trebuie traita din plin dar eu la randul meu plang mult pt. ca ma simt singura tu te poti oarecum sa te consideri noroacoasa ca ai prieteni e adevarat, daca nu ai un suflet perche parca nu ai nimic mie fam. imi spunea tot timpul "ai de toate ce iti mai lipseste" dar de foarte multe ori lucrurile materiale nu poate sa inlocuiasca singuratea din suflet eu am zis de foarte multe ori"D-zeu a lasat sa fie femeie cu barbat impreuna"si e adevarat daca nu ai un suflet pereche alaturi nu te simti implinita in aceasta viata si singuratatea te apasa tare rau...eu as dori sa mai vb adresa de e-mail ramysa_08@yahoo.com iti doresc numai bine si sa iti gasesti fericirea si singuratatea sa iti fie doar o amintire.ramona
04.11.2009, 10:03Mihaela Cio
Un barbat bun nu-l gasesti nici la discoteca si nici pe internet,decit cu foarte foarte mult noroc.Dar si riscurile sunt enorme.Iti dau reteta mea:mergi la biserica,roaga-te si acasa,tine post,spovedeste-te si impartaseste-te in cele 4 posturi si totul se va rezolva.Trebuie insa sa ai si multa rabdare.Eu m-am rugat 7 ani si am gasit un sot minunat.La discoteca poate gaseam pe cineva in citeva ore dar nu stiu daca finalul ar fi fost la fel de fericit.
04.11.2009, 17:17Gruia Fairy
Buna Maria, esti f tanara si ai tot timpul sa gasesti si barbatul pe care-l cauti. Cunosc multe cazuri cand iubirea nu a venit decat dupa 30-32 de ani, pe urma copiii...nu esti singura care cauta:) Chestia e, vrei iubirea pt ca te simti singura si simti nevoia cuiva langa tine sau pt ca vezi ca asa fac altii si vrei sa fii in randul lumii (in ultimul caz mai trebuie sa lasi timp sa treaca, sa te intelegi pe tine insati mai bine)? Daca intr-adevar te simti singura si VREI iubire...ai spus ca au existat barbati care au "incercat" ceva dar tu nu ai continuat cu ei. Ma gandesc ca intr-un fel, iubirea e "contagioasa," e ceva care se "ia," care se INVATA. Daca in copilarie nu ai avut modele care sa te invete, de la care sa simti cum anume iubesti pe altcineva..atunci poate de-aia ti-e teama de apropierea de un om, pt ca nu stii cum sa procedezi. Poate trebuie sa-i lasi un pic pe altii sa te invete, sa te ghideze? Fara sa renunti la prudenta, bineinteles, dar daca un barbat de care iti place si tie incepe sa-ti dea atentie, poate trebuie sa incepi un pic sa te "balacesti" in aceasta senzatie de a fi iubita..sa te obisnuiesti cate un pic, pic, pic cu ea..ca cu orice lucru nou. Nu trebuie sa privesti totul ca pe un mare risc, ca pe o aruncare in necunoscut..fa pasi mititei, cu care sa te simti comfortabila..si lasa-i pe ceilalti sa iti arate unde sa calci mai departe:) Daca mai cazi, nu-i nimic, te ridici din nou si incerci iar. Ideea e ca daca faci acesti pasi marunti, care sa te scoata din zona ta de comfort, usor usor te vei obisnui cu noi senzatii si atentii.__Nu cred ca parintii nu te iubesc. Probabil nu stiu sa iti arate in felul cum vrei TU, poate nici macar nu banuiesc ca tu VREI ca ei sa iti arate (mai ales daca esti mereu zambitoare; poate ii invinuiesti ca nu ghicesc ce se petrece cu tine? Te astepti ca parintii ar trebui sa ghiceasca? Sunt tot oameni si ei, trebuie sa le mai si dai de inteles:) Poate lor li se pare ca tu esti atat de independenta si tare ca nu mai ai nevoie de ei? Dar se poate si ca ei sa nu se priceapa sa exprime sentimente pt ca poate la randul lor nu au fost crescuti in familii unde sentimentele se exprimau. Poate au invatat si ei sa nu mai arate asa ceva..Constienta de faptul ca ai nevoie de iubire, poate trebuie ii inveti tu cum sa iubeasca, iubindu-i tu pe ei. __ Relaxeaza-te, destinde-te, continua sa te rogi la Dumnezeu si incearca sa ii analizezi si intelegi mai bine pe cei din jur, ce ii face pe ei sa fie cum sunt. O sa vina si iubirea pe care o doresti! :)
04.11.2009, 20:09Gherman Ioana
Draga Maria, sunt de aceeasi varsta cu tine si in aceeasi situatie. Nu prea am cui sa vorbesc despre asta pentru ca prietenele mele sunt casatorite si de cate ori incerc sa discut pe tema aceasta chiar si cu cea mai apropiata prietena simt ca nu ma intelege. Prin urmare am decis sa nu mai discut cu nimeni acest subiect ci sa-l rog si sa-l las in acelasi timp pe bunul Dumnezeu sa scrie povestea mea de dragoste. Am obosit sa dau vina pe mine si sa ma intreb ce nu e in regula cu mine. Sa avem credinta si rabdare...poate chiar indelunga rabdare :). Cand il vei intalni te rog sa ne scrii :). Poate ne lasi o adresa de mail? Multumesc
P
05.11.2009, 01:35Maria T
Am citit articolul si pot sa spun ca probabil nu esti singura in aceasta situatie. Dar acesta nu este lucrul cel mai important. Problema pe care o ai tu de infruntat nu are de-a face cu cat de multi oameni sunt iubiti sau cu cat de multi sunt in situatii similare. Problema se refera la tine si numai la tine.
Cred ca ai peste 30 de ani dar scrisoarea ta ascunde in spate o intensa preocupare cu parerile pe care le au altii despre tine, nevoia constanta de a zambi (si de a parea ceea ce nu esti) si interesul aproape nefiresc pentru fericirea altora sunt parte a acestei preocupari pentru forma. Si ce s-ar intampla daca nu ai gasi pe cineva in viata? Poate ca i-ai dezamagi pe parinti care dupa ce ai ajuns la o anumita varsta iti reamintesc saptamanal ca vor nepoti. Poate ca nu ai fi ca altii care au deja familie desi nicaieri nu este scris ca trebuie neaparat sa te casatoresti in viata. Poate ca intr-adevar misiunea ta este sa iti dai seama de altceva inainte sa te casatoresti si din aceasta cauza D-zeu iti da darul cel mai minunat: iti da TIMP sa te gandesti la acel lucru, timp pe care tu il pierzi gandindu-te ca nu ai o romanta ca in carti sau ca la televizor. Iti pierzi timpul judecandu-ti propria viata potrivit principiilor definite de altii. Tu ai o misiune in aceasta viata. Dar faci ceea ce este necesar sa afli care e aceasta misiune?
Mai mult, nu dovedesti ca ai o intelegere a vietii de familie, ceea ce ma surprinde pentru o persoana de 31 de ani. Acest fapt imi dovedeste ca nu ai o experienta de viata (si aici includ mai multe lucruri, nu numai o viata de familie) si ca probabil ca te-ai izolat de anumite experiente fie din cauza religiei, a parerii celor din jur etc. Motivul nu conteaza de fapt. Ceea ce conteaza este ca refuzi sa vezi viata asa cum e. Foarte putine comentarii la scrisoarea ta au fost suficient de realiste incat sa iti deschida ochii. Casatoria presupune un lung sir de compromisuri, de natura sexuala, de natura casnica etc. Esti dispusa sa faci aceste compromisuri? Iubirea este parte a acestei ecuatii dar nu este in nici un caz variabila dominanta. Cateodata onestitatea face ca o relatie sa dureze. Sau poate diversitatea de experiente pe care le-a intalnit o persoana pe parcurs face ca acea persoana sa nu se plece ca o trestie in vant atunci cand intalneste aspectele mai putin placute ale vietii de familie. Toti acestia sunt factori pe care tu ii idealizezi ca si cum daca exista iubire toti acesti factori devin secundari.
Imi cer scuze daca acest mesaj este brutal de realist, dar te-as sfatui inainte sa incerci cu orice pret sa ai o relatie sa stai sa te gandesti la misiunea adevarata pe care o are D-zeu pentru tine. D-zeu nu apare numai in lucrurile pozitive pe care le avem de infruntat in viata dar si in cele negative, care sunt de fapt o lectie pe care trebuie sa o intelegem inainte de a merge mai departe. Cateodata aceasta lectie dureaza multi ani la rand pana cand iti vei da seama de ceea ce trebuie intr-adevar sa faci.
Maria, Washington DC
06.11.2009, 11:39Mariana Gina
Buna Maria,Cred ca multe ne regasim in relatarea ta si mai cred ca destule ne simtim si iubite si implinite. Poate cauti in alta parte ceea ce ai langa tine. Si eu am fost candva ca tine si acum sunt casatorita, am un sot iubitor si o fetita la fel. Ce as putea sa-ti recomand?
Implica-te in ceva ce te va face sa-ti recapeti increderea in tine (pentru ca asta iti lipseste) si sa fi multumita de tine, mai ales ca spui ca ai destul timp liber. Mai explicit:
inscrie-te intr-o fundatie de ajutorare a copiilor bolnavi, orfani, a batranilor, ecologisti. Sunt atatea lucruri de facut cu care-ti poti ocupa timpul si de la care poti avea mari satisfactii. Si apoi, atunci cand esti mai ocupata si te astepti mai putin, se pot intampla minuni.
Ai incredere in Dumnezeu ca ce-i al tau e pus deoparte.
06.11.2009, 14:52Lucia Ichi
Buna, din proprie experienta iti spun ca inteleg foarte bine ce ai scris, ca un posibil raspuns la framantarile tale interioare...cum de le zambesti tuturor si tu esti trista...cred ca ar suna asa: poate tu, trecand prin mai multe incaperi ale vietii ai mai multa putere si vezi mai clar si mai departe esenta vietii..si atunci, un rol al tau poate fi sa deschizi si ochii altor persoane..
Cat despre iubire, habar nu ai nici tu, nici nimeni cand iti bate cu adevarat la poarta inimii...nici eu nu mai credeam, pana a aparut...nici apoi, nu am vrut sa cred, dar iubirea nu alegem noi rational sa o simtim sau nu, ea vine si te inunda si te transforma, asta e insasi esenta ei...sunt convinsa ca va veni si in viata ta, poate nu atat de repede pe cat speri, poate..la inceput ca o dezamagire..sau poate...peste foarte multi ani. Vei vedea, ca nu conteaza cand si cum si unde va veni, ea va veni, si daca intarzie, inseamna ca Dumnezeu ti-a mai lasat un ragaz pentru a te pregati sa o primesti...poate e atat de intensa ca nici nu ai putea-o privi, de ar veni acum..
Stiu ca in inima ta ma crezi si nu crezi ca vorbesc din filme, te astept pe lucccy26@yahoo.com, sau pe mess, sa imi spui cand va veni!
Felicitari pentru ca nu lasi inima sa iti moara!
O cititoare...
06.11.2009, 15:36Nicoleta Lazar
"Plang in sinea mea, de ma ia amaru'! Eu, cea care le zambeste tuturor, sunt trista."-Maria.....
...ma regasesc in cuvintele tale,de curand am luat o pauza,nu-mi mai doresc sa fiu iubita,...
Este prea mult ceea ce imi doresc.Voi darui atat cat voi dori,voi zambi atat cat voi putea,voi ajuta atat cat este nevoie,este tot ceea ce stiu sa fac.
Va veni o zi......
Iti doresc sa fii fericita!
09.11.2009, 02:44Oliviu F
Am citit cu drag randurile tale si trebuie sa marturisesc ca m-a impresionat candoarea ta....multa lume se ascunde, tu ai ales sa fii deschisa. Simt ca as putea sa iti spun multe....dar pe de o parte nu o pot face aici, pe de alta nu stiu daca vom aveam vreodata ocazia sa ne auzim. Chiar si asa....eu iti scriu aici adresa mea de email: optilife@yahoo.com
Astept un mic semn de la tine, Maria. Eu sunt Ovidiu si traiesc aceleasi dileme si neimpliniri ca si tine.
Dumnezeu sa iti lumineze calea!
17.11.2009, 13:57B Rodica
Multe comentarii a nascut scrisoarea asta! Ceea ce ma face sa cred ca empatia, sensibilitatea, solidaritatea nu sunt vorbe goale pentru cititorii AS-ului. Nu stiu daca mai e vreun sfat de adaugat, m-am folosit si eu, fiind in aproape aceeasi situatie, ma bucur ca au fost bune si incurajarile si atentionarile si certarile! Cred ca numai statornicia in Dumnezeu si Biserica ne ajuta sa vedem orice situatie in ansamlu, macar al viatii pamantesti, ca daca ar fi in perspectiva vietii vesnice...am fi deja pe calea spre sfintenie!
Maria, mi-ar placea sa mai povestim si sa mai invatam impreuna aici: elisa_ulise@yahoo.com
21.11.2009, 21:11Razvan Razvan
Nu stiu daca nu este cumva prea tarziu sa mai citesti si mesajul meu. In orice caz, ma bucur ca ti-a scris multa lume si sper ca ti-ai gasit si cativa prieteni dintre aceia care, nealergand atunci cand se plimba pe munti si te lasa in urma, nici nu cred ca a fi fost lasat singur, incepand cu primii oameni din viata ta, este un fel de "lipsa de experienta de viata" sau "un refuz de a lua viata asa cum este".
Daca, totusi, nu este prea tarziu, te rog adauga-ma si pe mine printre prietenii tai.
Cu prietenie,
Razvan
eu12best@yahoo.com
24.11.2009, 12:00Cristian Mihai Stefan
Draga Maria,
Ma numesc Mihai, am 32 de ani si cred ca sunt intr-o situatie similara cu a ta. Si eu sunt singur, sora mea tocmai s-a casatorit de cateva luni si toata lumea ma intreaba cand urmez. Sunt o fire ceva mai sensibila decat altii si, de aceea, putini sunt cei care ma inteleg cu adevarat. Nici chiar parintii mei nu fac eforturi sa inteleaga ceea ce ma anima. dar, desi uneori ajung pe culmile disperarii, incerc din rasputeri sa merg inainte. Nu e usor, iar eu nu ma consider vreun viteaz. Stiu ca lumea din ziua de azi este extraordinar de rea si nu e dispusa sa tolereze nimic. Din fericire eu am gasit o asociatie culturala unde am sentimentul ca macar cativa oameni din cei care vin acolo ma inteleg si imi ofera posibilitatea sa ma exprim asa cum imi spun inima si sufletul. Mai ales ca "patroana noastra spirituala", al carei nume il poarta asociatia, era, in scurta si stralucitoarea ei trecere pe pamant, un om cu un suflet enorm. Este vorba despre Iulia Hasdeu. Si ea se simtea singura, deoarece un geniu ca ea nu gasea intelegere in jur.
Nu am pretentia ca sunt un om iesit din comun, dar cred ca sunt mai dispus decat altii sa ascult glasul sufletului. Mi-ar placea sa creem o punte intre sufletele noastre pentru ca, macar in acest fel, sa nu mai fii trista si, asemeni Iuliei Hasdeu, sa te departezi de mizeria cotidiana si sa descoperi lucruri nebanuit de frumoase care in mod sigur iti vor bucura inima si sufletul.
Adresa mea de e-mail este: mache_stefanescu@yahoo.com.
Cu prietenie si speranta
Mihai Stefan
28.11.2009, 19:39Brasov Ileana
Draga mea, vad ca ai primit multe raspunsuri, iar eu vreau sa mai adaug unul acum. Si eu te inteleg si din pacate, ma regasesc in ceea ce ai scris. Nici eu nu am primit prea multa afectiune in copilarie si, din pacate, ma lupt sa "dreg" acest neajuns pentru ca sunt cadru didactic, iubesc mult copiii, dar am o oarecare raceala, nu pot sa-mi exprim sentimentele si sunt judecata uneori pentru acest lucru. Din punctul acesta de vedere eu te admir. Tu nu ti-ai pierdut curajul de a arata ceea ce simti, de a zambi, de a-ti pastra zambetul viu. Si eu am vrut mereu in copilarie sa simt ca insemn ceva pentru ai mei, si eu am obosit sa sun pe altii fara ca ei sa-si aduca aminte ca am si eu o zi de nastere sau de nume, si eu tanjesc dupa ceea ce tanjesti tu si nu odata m-am intrebat cu ce am gresit. Ma uit in jurul meu si vad oameni de toate felurile, care sunt casatoriti si au o viata normala. Oare sunt eu "atat de inferioara" lor? Si totusi, eu cred ca vietile noastre au un fagas diferit, nu toti putem afla fericirea la 20 de ani si pentru totdeauna. De ce, nu stiu. Dar eu nu cred ca gresim noi mai mult decat alti oameni. Nu cred ca tine nici de frumusete, nici de inteligenta si nici de caracter. Tine de NOROC. Iar acest noroc este sau nu este dat. Eu as vrea mult sa te cunosc, chiar ar fi frumos sa formam un fel de "club" al celor ca noi, sa pastram legatura. Eu cred ca asta ne-ar ajuta moral. E foarte important sa stii ca mai sunt oameni ca tine si ca acestia te sustin. Eu chiar mi-as dori sa imi scrii. Capul sus, nu e totul pierdut! Avem viata inainte si nu stim ce surpriza ni se ascunde dupa colt.
Cu mult drag, Adina-Bv.
mugur_de_iubire2@yahoo.com
01.12.2009, 13:21Daniel Mihailescu
Hello Maria.
Citind intr-una din zile povestea ta ,la un mod foarte rapid si superficial,m-am oprit brusc, pentru ca parea ca eu insumi scrisesem cuvintele acelea si am inceput sa revad totul pe indelete.
Mult timp povestea mea ar fi fost la fel, dar de ceva vreme am reusit sa adaug un capitol nou , insemnand ca am reusit sa parasesc inchisoarea sumbra a singuratatii.
In cazul meu, familia si relatiile afective au lipsit inca de dinainte de trei ani, perioada de amnezie a copilariei. Ai mei traiau intr-un cochet oras de munte, fosta resedinta domneasca.Amandoi personalitati dificile, si similare in linii mari; coabitarea lor era sortita esecului de la bun inceput. Intaia amintire :"rapirea" de la camin, unde fusesem lasat de mama mea, de catre...tatal meu.In urma divortului , cei doi frati ,cati eram au fost...impartiti(ciudat,nu?) intre cei doi soti.Fratele meu ,mai mic ,fusese repartizat tatalui, dar nu putea fi luat , fiind in grija si "paza"parintilor mamei, mosneni din mosi-stramosi dintr-un sat de munte din apropiere,renumiti pentru taria de caracter si iuteala la manie. Asa ca s-a produs substitutia...Pe mama nu prea am mai vazut-o de atunci, cativa ani am schimbat "mamele", am mai fost crescut de o vara din Bucuresti a tatalui meu
, iar cea care m-a ajutat la lectii in clasa intai a fost gazda din orasul resedinta de judet(ne mutasem intre timp), o batranica cu inima mare.
Primul miracol a fost ca ,tocmai cand na hotarasem sa nu mai spun nimanui mama(tatal meu era cam superficial si afemeiat), tocmai atunci, tatal s-a recasatorit cu cea cere mi-a devenit mama mai buna ca multe mame bune.A avut un copil cu tatal meu, dar a spus mereu ca la mine tine cel mai mult.
Din nefericire a murit cand de-abia venisem din armata si am avut sentimentul ca am ramas din nou singur , ca pe vremuri cu gazda.
Desi aveam o viata profesionala si urma sa termin Politehnica , viata afectiva si sociala a fost mult saracita. Dar mostenisem din copilarie o incapatanare de a iesi la liman. Mi-am pus mereu intrebarile pe care ti le pui si tu.. Mi-am facut in cele din urma prieteni , am si o familie "a mea" , prieteni de care sunt foarte legat, am mai facut o facultate cu alt profil,acum la master , conduc o mica afacere,etc,.Dupa multi ani respir altfel si sunt increzator in viitor si ma imaginez pe mine peste cativa ani.
"Tu insuti trebuie sa fii schimbarea pe care s-o vezi in jurul tau." Mahatma Gandi
I-mi poti scrie daca vrei,nu stiu in ce masura am reusit sa surprind esentialul in acest rezumat.
Cu sinceritate , Dani, agrippa79@gmail.com
01.12.2009, 20:39Ela G
Cred ca Octavian Paler in poemul Avem timp, din volumul Scrisori imaginare sintetizeaza foarte bine zbuciumul vietii noastre si ar fi bine sa reflectam, macar putin, la cele scrise. Am vazut ca foarte multe persoane au reactionat la "strigatul tau de ajutor" (persoane sensibile din punctul meu de vedere), unele regasindu-se in cele scrise de tine, unele sfatuindu-te, altele apostrofandu-te. Sper ca nu e prea tarziu pentru inca un prieten.
Cu prietenie,
Ela
crocodilul_28@yahoo.com
05.02.2010, 18:32Savulescu Livia
Draga Maria, si eu ma confrunt cu aceleasi probleme existentiale ca si tine. Si eu am aceleasi trairi ca si tine, si ca si orice femeie singura care se confrunta cu asa ceva. Intamplator am studiat si psiho-sociologia si incerc sa gasesc ca si tine niste raspunsuri.
Sunt putin mai mare decat tine, ce e drept, am 38 de ani, si pe mine ma macina singuratatea, si gasirea unui suflet cu care sa pot convietui si langa care sa imbatranesc.
Daca nu este prea tarziu pentru inca o prietena, imi poti scrie la adresaL lilyrose.livia@gmail.com
02.07.2010, 23:30Rv S
Stii... am citit articolul tau si la un moment dat o aparut un loc alb intre paragrafe si am crezut ca s-a terminat articolul, si pentru cateva momente mi-o fost ciuda de ce numa atata scrie :)) ... apoi am gasit si restul ... descriere foarte amanuntita, foarte clara.
Sunt in mare parte in aceeasi situatie cu tine dar sunt de celalalt gen :)) Am 29 de ani, lucrez ca programator, am orar flexibil, fac ceva interesant... dar dupa 6-8 ore de povestit cu monitorul... as vrea sa comunic cu cineva, si chiar am timp pentru asta. Numai ca prietenii mei sunt in mare parte numa programatori nu. Zugravi, receptioneri, contabili, taximetristi, vanzatori, casnici... fiecare vede viata in felul lui. Socializez cu ei dar... nu ii simt aproape. Daca as sta sa admir o pictura... cred ca ar bate din picior de nerabdare ca nu mai termin odata. I-am dus la opera si sosoteau in timpul piesei ca cineva din auditoriu i-a luat la rost pana la urma. Sunt galagiosi, haotici... iar mie imi place armonia, arta, linistea.
Cam acelasi lucru e si cu fetele... inca nu am gasit-o pe cea care sa imi placa si sa fie dispusa sa ma inteleaga si sa ma asculte pana la capat, sa nu se plictiseasca cand imi spun si eu "banalitatile" care imi trec prin cap. Caut pe cineva care are chef sa se deschida inaintea mea si sa putem crea o relatie profunda bazata pe comunicare, respect reciproc, recunoasterea defectelor si calitatilor celuilalt fara a se simti careva inferior, si intr-un cadru din asta mi-as putea planta iubirea... asa cum mi-o imaginez eu... singura de care sunt in stare.
Momentan... incerc sa imi canalizez resursele astfel incat aceasta capacitate de a iubi sa nu aiba de suferit... dar simt ca se usuca... frunzele i se vestezesc si mi frica... sa nu ... esuez. Mi-ar parea rau sa se intample asta pentru ca... am impresia ca as fi in stare sa iubesc mai mult decat altii, dar... inca nu mi s-a dat ocazia.
As putea sa zic ca sunt un inadaptat, ca lumea asta se schimba si ca cercul meu se restrange... dar toata viata pana acum am incercat sa ma schimb dupa nevoile altora si recunostinta lor s-a lasat asteptata. Poate asta e schimbarea care tre sa vina... sa nu ma mai schimb atata, sa apar valorile pe care le reprezint. Si cel mai greu... sa fac asta cu bunavointa pentru ca altfel nu are valoare educativa pentru cei din jur.
Ok, am povestit destul... o sa inchei brusc ca deja m-am cam intins. Mersi inca odata ca ti-ai exprimat sentimentele... e o asigurare pt mine ca nu sunt singurul ramas de felul asta, si... cu rabdare, poate o sa reusesc sa dau de cineva ca tine, sau o sa reusesc sa rup niste bariere si sa ma contopesc fizic, spiritual si emotional cu cineva potrivit.
04.08.2010, 01:24Maria Popescu
Buna tuturor celor care mi-ati citit articolul si celor care mi-ati raspuns incercand sa-mi dati o mana de ajutor,un sfat,un gand de-al vostru,orice ati considerat ca mi-ar putea fi de folos.Am citit toate raspunsurile dvs,pe unele le-am si aplicat,cu unii dintre voi am si vorbit si va multumesc inca o data pentru grija purtata.Nu as vrea sa fiu rea....dar unii oameni au dat dovada de o superficialitate de care nu m-as fi asteptat...dar ....repet nu vreau sa fiu rea,nu judec pe nimeni,pur si simplu am fost uimita sa descopar anumite lucruri.Lucrul bun este ca mereu inveti cate ceva din orice,deci consider ca am invatat ceva si din aceasta experienta.Ce doreau multi sa cunoasca..?Daca este poza mea!Asta era important pentru ei...daca sunt sau nu eu in poza.....Mai era important ce lucrez...daca se intampla sa am o slujba f buna,un oras foarte frumos(trebuia stiut care e ala!)si mai era si poza mea...va dati seama ce poveste de poveste iesea...!mai bine ma opresc....pentru ca nu vreau sa supar pe nimeni doar am simtit nevoia sa...ma reintorc.Multumesc pentru ca ati fost aici!Las o adresa de mail in caz ca doreste cineva sa transmita ceva:arabelaarabela80@yahoo.com.