O promisiune incalcata
Aveam de ceva timp pe gamba dreapta o mica excrescenta, cu margini neregulate, cu o coloratie diferita, de la brun inchis pana la culoarea unei picaturi de ulei. Doream s-o investighez mai de mult, dar tot timpul amanam (mai ales ca sunt o persoana care nu se expune la soare). Tot ce stiam despre cancerul de piele era faptul ca trebuie sa existe un teren favorabil si o expunere exagerata la radiatii. Asta, pana intr-o zi in care mi-a cazut in mana un articol despre cancerul de piele, semnat de un reputat dermatolog de la noi din tara; in acel articol se dadeau detalii, indicii de diagnosticare sustinute cu poze. Ce mai, din acel moment, nu am mai fost om. Aveam toate semnele, plus ca excrescenta respectiva crescuse, de la un punct de cativa mm la peste 2 cm. Gandurile cele mai rele nu ma lasau sa dorm sau sa mananc. Aparuse si o durere surda tot in zona gambei. Nu indrazneam sa ma duc la doctor. Toate astea, pana intr-o zi in care am citit in revista "Formula As" un articol despre Sf. Nectarie si minunile savarsite de el, precum si de biserica "Radu Voda", unde se odihnesc particele din moastele sale. Din acel moment, am inceput sa ma rog, sa fac acatistul si, in plus, sa fac doua promisiuni: una, ca daca voi fi sanatoasa, nu voi mai pune strop de alcool in gura (aveam ceva probleme cu alcoolul pe fondul unei depresii mai vechi) si ca voi face publica minunea Sfantului. Am inceput treptat sa ma linistesc, m-am programat si la doctor, am continuat sa ma rog si mi-am intarit promisiunile. In sfarsit, a sosit si ziua consultatiei. Am intrat in cabinet, ce-i drept, cu mare frica, dar cu speranta in suflet. Si minunea s-a intamplat... Nici vorba de melanom, doar o forma de dermatoza. Am simtit ca renasc, bucuria era inimaginabila. Durerile au incetat ca prin minune. Ce mai, doream sa ma intorc la viata. Dar diavolul, care nu doreste sa-si lase prada sa-i scape, a inceput sa lucreze in mintea mea. Intai mi-am spus ca ma speriasem degeaba, fiindca nu fusese nimic, ca pentru atata lucru nu trebuia sa renunt la placerea de a consuma alcool (atatea ocazii si sarbatori in viata, fara nici un strop de vin!) si, in plus, cum sa fac public ceea ce s-a-ntamplat? Daca ma fac de ras? Cine ma crede? Si azi asa, maine asa, gandurile astea nu-mi dadeau pace, pana cand am sesizat ca au reinceput durerile, s-au intensificat, si au inceput sa prinda zone din ce in ce mai multe. De aici s-a pornit calvarul altor saptamani si luni de zbucium si stres emotional, nopti nedormite si zile in care nu puteam sa pun strop de mancare in gura. Am reinceput sa ma rog, sa fac acatistul Sf. Nectarie, sa-mi cer iertare de la Dumnezeu ca nu mi-am tinut promisiunile, si cu ajutorul Lui, mi-am infruntat cea mai mare temere a mea si... mi-am facut analizele. In prezent, sunt inca in asteptarea rezultatelor: Rmn-urile au iesit bine. Cu spaima in suflet, dar si cu speranta ca Domnul se va milostivi de mine si nu-mi va da vreo boala cumplita, iau toate aceste lucruri ca pe niste incercari pe care mi le trimite Dumnezeu, spre a ma intoarce la El.
Am dorit ca prin aceasta scrisoare sa-mi indeplinesc si promisiunea facuta Sf. Nectarie, de a face cunoscut harul sau. Cu stima,
Andreea Ioana C. - Bucuresti
Reteta minune e credinta
Draga redactie,
Ma numesc Crina Draghici si as dori sa va impartasesc o mare bucurie. In urma cu cateva luni, am avut norocul de a afla din revista dumneavoastra despre Sfantul Nectarie (Reportajul semnat de Sorin Preda in F. As nr. 642). Din acel moment, am inceput sa ma rog si toate dorintele mele au fost ascultate.
Pe data de 8 iunie 2007, la ora 19.00, am dat nastere unui baietel sanatos. Cu toate ca nu am fost la prima nastere, fiind deja mama unei fetite superbe, de 4 ani si 3 luni, aveam o mare teama de momentul respectiv. La nasterea fetitei mele, avusesem parte de niste dureri foarte mari si amintirea lor ma ingrozea. Ma temeam sa nu se repete, sa nu fiu supusa la aceleasi torturi. Singura mea speranta era la Dumnezeu si la Sfantul Nectarie, care te ajuta daca te rogi sa treci prin nastere fara dureri. Drept urmare, am intrat in sala de nasteri insotita de acatistul Sfantului Nectarie, din care am citit neintrerupt pana au inceput durerile facerii. Si minunea s-a produs: travaliul a durat mult, 3 ore si jumatate, dar cu dureri suportabile, iar baietelul meu a venit pe aceasta lume sanatos.
Tot ceea ce vreau sa va transmit este sa aveti credinta in Bunul Dumnezeu si minunile nu vor intarzia sa apara.
Le sfatuiesc pe tinerele viitoare mamici sa-mi urmeze sfatul si sa aiba incredere in Sfantul Nectarie, ca el le va da putere de a face fata durerilor din momentul nasterii. Reteta minunilor e credinta. Dumnezeu sa ne binecuvanteze!
29.03.2008, 01:01Camelia Ungureanu
Fratilor, pai sa va povestesc eu minunile pe care sfantul Nectarie le-a facut cu mine ticaloasa…
Numele meu este Camelia Ungureanu, si sunt rezident in Italia de la sfarsitul anului 2002. Nu va spun cat de greu este aici sa gasesti un loc de inchinaciune si un preot duhovnic la care sa pleci genunchii. Dar cu purtarea de grija a lui Dumnezeu pasii mi-au fost indreptati spre biserica ortodoxa cu hramul Sf. Vasile cel Mare din Udine, care este la 60 km distanta de locuinta mea. Acolo i-am cunoscut pe sf Nectarie, pe sf.Mina si pe sf.Serafim de Sarov.
Sf. Nectarie ajutase in mod miraculos doua dintre enoriasele care ii cerusera ajutorul, una avea 2 tumori (una la gat si una la san), iar tatal celeilalte se afla pe patul mortii diacnosticat in ultima faza cu cancer. Amandoua au primit tamaduire totala de la sfantul, si au facut public acest lucru in toata parohia, asa ca ne-am hotarat sa mergem de hramul sf. Nectarie, 9 noiembrie 2007, in Grecia, ca sa ne inchinam sfantului. Eu personal m-am dus cu o lista de cereri care nu se mai termina, pentru toti ai mei cerand amanuntit cate ceva, si credeti ca a trecut sfantul cu vederea vreuna din cererile mele? nu! in plus mi-a dat si mangaiere, fotografiile pe care le-am facut la mormantul sfantului vorbind de la sine (am incercat sa le pun aici dar nu reusesc). Iata cateva din minunile pe care sf. le-a implinit, pentru ca cererile mele erau lucruri extreme:
1. Nasa mea de botez, nu reusea sa ramana insarcinata, ea avand uter retrovers, desi erau deja 2 ani de cand incerca. La cinci saptamani de la intoarcerea mea din Grecia m-a sunat sa ma anunte ca era gravida… in cinci saptamani, exact de cand facusem cerea catre sfantul…
2. Primul baietel pe care l-am botezat, Ionut, avea din nastere fruntea plina de basici transparente, pentru care medicul dermatolog ii daduse diferite tratamente fara nici un rezultat. Cand m-am intors acasa de craciun, anul trecut, fruntea lui era curata. Mama lui gasise o crema cu care basicile i-au trecut imediat.
3. Mama mea sufera de o boala psihica, si sunt sapte ani de cand se chinuie. Nu vroia nici macar sa mai faca tratamentul medicamentos care o tinea cat de cat pe linia de plutire. Vedea si auzea voci, zicea ca sunt persoane care o chinuie fizic in mod si chip, si nu va zic cat de mare e agonia acestor persoane care in astfel de incercari refuza ajutorul lui Dumnezeu. Dintre toti in familie ea era cea mai indaratnica in a merge la biserica si nici pe mine nu ma lasa pentru ca incercam sa tin posturile si sa merg la biserica nemancata, iar eu am fost dintotdeauna una bolnavicioasa suferind de spasmofilie. M-am rugat pentru ea la sfintul, ca sa nu se piarda sufletul ei, sa se intoarca la Dumnezeu si sa dobandeasca pacea sufleteasca dupa atata amar de vreme. Si nu trecusera doua zile de la pelerinajul nostru la mormantul sfantului Nectarie ca sora mea imi spune ca mama a cerut singura sa mearga la doctor. De aici lucrurile s-au imbunatatit cu fiecare zi. Cand m-am dus acasa de Craciun, am vorbit cu mama si i-am spus clar in fata ca cei care o chinuie sunt spurcatii diavoli care au putere asupra ei avand in vedere ca nu s-a spovedit de cand era mica. Trebuie sa te spovedesti si sa te impartasesti, asa Hristos iti va da putere si nu vor mai putea sa te necajeasca, si ea a zis: BINE. Dupa care am uns-o pe frunte si dupa ceafa cu ulei de la candela sfantului. In scurt timp am fost cu ea la spovedit si in prima luna a acestui an s-a impartasit.
Acum se simte mult mai bine, si la fiecare 40 de zile se spovedeste si se impartaseste.
4.In ceea ce priveste persoana mea, in luna februarie a anului trecut am descoperit ca pe ovarul stang aveam doua chisturi. In luna august am refacut ecografia si chisturile crescusera cu trei mm. Cand m-am dus la sfantul eu nu am cerut sa imi vindece chisturile, ci sa se milostiveasca de mine si sa imi dea pace sufleteasca si sa ma intareasca in credinta. Asa ca aflandu-ma acolo am simtit o dorinta continua de ai sta la picioare si a ma ruga la racla sa din care izvora parfum de mir. Si cum toata lumea facea fotografii am deschis aparatul ca sa am si eu amintire cateva fotografii. Dar de te ori incercam sa fac poza bateriile se descarcau si aparatul se inchidea. Asa ca mi-am zis ca sfantul nu vrea sa fac poze si nici nu am mai incercat pana in ziua plecarii. Nu va pot descrie ce a lasat sfantul sa se vada in acele fotografii facute in ultimul moment…ceea ce una din romancele aflate la priveghere a fost invrednicita sa vada: ochii deschisi ai sfantului pe icoana de argint unde este o bucata din bratul sau. Mai mult deasupra capului se vede clar in diferite ipostaze, aureola sfantului, fie in forma de para de foc, fie sub forma de fulger. Aceasta a fost mangaierea mea. Dar nu este tot. Pentru a marturisi si mai mult generozitatea sfantului Nectarie, va spun ca la urmatoarea ecografie pe care am facut-o anul acesta in luna ianuarie medicul a constatat ca cele doua chisturi au disparut.
De asemenea tin sa precizez ca si crizele de spasmofilie au incetat aproape cu desavarsire, iar pentru cei care nu stiu ele se manifesta in mod neasteptat cu tremuraturi, diaree, vomitat, tahicardie, cortractia muschilor corpului si in cele mai avansate cazuri lesin…
Sper sa nu fi uitat nimic din ceea ce era de datoria mea sa va marturisesc. Sper de asemenea sa va folositi, si cu credinta sa cereti ajutor de la Sfantul Nectarie : BUCURIA MEA, SI MANGAIEREA MEA DE LA DOMNUL, cum il numesc eu :-)!
04.05.2008, 20:48Ioana A
Si eu am fost ajutata de Sfantul Nectarie.
Find in Postul Mare, doream sa merg sa ma spovedesc la parintele meu duhovnic. Trecuse cam mult timp de la ultima spovedanie, aproape un an si jumatate si imi era cam rusine ca lasasem atata timp sa se scurga. Ma sinteam tare impovarata.
Ma rugam mult in perioada aceea (si in continuare ma rog) la Manastirea Radu Voda din Bucuresti, la moastele Sfantului Nectarie si mai de curand ale Sfantului Ioan Gura de Aur.
Mi-e greu sa descriu in cuvinte emotia si pacea sufleteasca care m-au cuprins cand am intrat prima oara in Manastirea Radu Voda si am dat cu ochii de icoana si racla cu moastele Sfantului Nectarie. Am crezut in seara aceea ca ma desprind de pamant si ca plutesc. De atuncea am inceput sa vin regulat sa ma inchid la cinstitele si sfintele sale moaste, sa citesc despre viata si minunile sale, sa ma rog citind acatistul si paraclisul acestui mare Sfant al ortodoxiei.
L-am rugat pe Sfantul Nectarie sa ma ajute sa ma intalnesc cu parintele meu duhovnic si sa ma spovedesc, sa pot sa-mi marturisesc toate pacatele. Doream sa ma despovarez.
Am sunat pe telefonul mobil al parintelui (pe care il stiam la manastirea Comana), mi s-a raspuns, m-am prezentat. Mi s-a parut putin ciudat ca nu recunosc vocea si nici ca parintele meu nu parea ca ma mai cunoaste. "Ei", am zis, "am lasat prea mult timp sa treaca, o sa ma recunoasca cand ma vede". Am intrebat daca pot veni la Comana la spovedanie, mi s-a spus ca da, ca ma asteapta, am convenit ziua si ora. In fine, am aranjat totul.
In ziua respectiva, ajungem la Manastirea Comana (eu cu sotul cu masina). Intreb de parintele meu duhovnic si surpriza: mi se spune ca din luna noiembrie 2007 nu mai este acolo (asta se intampla la inceputul lui aprilie 2008). Plecase in misionariat la o manastire ortodoxa romaneasca din sudul Frantei. Am crezut ca-mi vine rau.
"Atunci cine mi-a raspuns la telefon si s-a dat drept duhovnicul meu?". Am aratat numarul la care sunasem, nici unul din parinti nu-l stia, si nici alt calugar cu acelasi nume nu mai era la manastire. Cineva imi facuse o gluma proasta. Imi venea sa plang de suparare, nu ca facusem atata drum degeaba, ci pentru ca nu reusisem sa ma intalnessc cu duhovnicul meu si sa ma spovedesc.
Numai ca Sfantul Nectarie cauia ma rugasem atat de mult nu m-a lasat. Am aflat de la Manastirea Comana noul numar de telefon al parintelui meu duhovnic si mai ales faptul ca "tocmai acum, zilele acestea, este venit cu treburi in tara; sta cateva zile". Plina de speranta l-am sunat pe numarul cel bun. Mi-a raspuns si m-a recunoscut imediat. Mi-a spus unde il pot gasi; m-a chemat a doua zi, duminica sa ma spovedeasca, pentru ca luni urma sa plece inapoi in Franta, la noua manastire unde activeaza.
Asa ca a doua zi, duminica, m-am spovedit si m-am impartasit. Mare a fost bucuria mea.
I-am multumit Sfantului Nectarie, Maicii Domnului si bunului Dumnezeu pentru ca m-au ajutat si m-au calauzit sa ajung si eu sa ma spovedesc.
Toata peripetia si tot drumul pana la Comana, nu a fost degeaba: am aflat cum pot sa-l gasesc pe parintele meu, apoi Dumnezeu prin rugaciunea Sfantului Nectarie a dat ca tocmai atunci cand aveam mai mare nevoie, parintele meu duhovnic sa fie pentru cateva zile in Romania, si sa ma poata primi. Si nu in ultimul rand, am ajuns sa ma inchin la sfintele icoane ale acestei vechi manastiri ctitorita de Vlad Tepes, si sa vizitez imprejurimile Comanei, atat de incarcate de istorie.
Poate ca intamplarea mea nu vi se pare de mare insemnatate, insa pentru mine a fost un semn important, ca rugaciune noastre venite din inima sunt ascultate si ca Dumnezeu lucreaza prin sfintii sai.
Sfantul Nectarie ocupa un loc important in imima si sufletul meu. Dumnezeu a vrut sa randuiasca ca eu sa ma inchin la cinstitele moaste ale acestui sfant: serviciul meu se afla la 10 min de Manastirea Radu Voda in Bucuresti.
Intr-una din seri am zabovit cam mult la manastire rugandu-ma. Era tarziu si stau departe. Ma gandeam ca sotul meu ma va certa ca intarzii prea mult, asa cum face de obicei. M-am rugat Sfantui Nectarie sa-l lumineze si sa-l linisteasca. Cand am ajuns acasa, sotul meu era linistit si m-a intampinat cu calm.
Ii multumesc Sfantului Nectarie pentru toate binefacerile date si ma rog sa ma intareasca in credinta, sa se milostiveasca si de mine.
Ioana L. A. - Bucuresti
14.08.2008, 13:23Georgianar Georgianar
As dori sa relatez aici micuta mea povestioara aratand faptul ca sfantul nectarie impreuna cu Dumnezeu m au ajutat atunci cand sufletul imi plangea de tristete si slabicune.pe langa problemele altora experienta mea poate parea insignifianta , dar cine traieste si cu sufletul acela stie cu adevarat framantarile si nelinistile care uneori te macina atat de tare pana la epuizare.asteptam bacalaureatul si admiterea la facultate.pana aici .nimic complicat .lucru firesc prin care toata lumea trece la un moment dat.numai ca pentru mine admiterea avea o importanta majora , imi doream din tot sufletul s reusesc.auzisem de sfantul Nectarie in perioada bacului pentru care ma simteam chiar foarte nepregtita , alocasem mult timp invatatului pt admitere si nu m interesa prea mult bacul , doar ca simteam ca ma cuprind nelinistile si intrasem hiar in zile in care panica imi tulbura orice initiativa de a mai invata.in schimb nu inceam a ma ruga sfantului nectarie. bacul a trecut si rezultatele au fost mai mult decat imbucuratoare , totul trecuse si obtinusem o medie foart mare , numai ca bucuria nu a tinut prea mult , urma un examen cu adevarat important si frica nu mi dadea pace , mi era frica de un esec , mi era frica de o dezamagire pe care as fi putut s o provoc parintilor , nu ma recunoasteam , ma simteam sleita de puteri si nu intelegeam de ce tocmai acum nu mai puteam invata si recapitula nimic.mi am promis ca trebuie sa ajung la manastirea radu-voda , zis si facut , m am rugat sfantului nectarie cu in incredere ca ma va ajuta desi ma gandeam ca poate cererea mea era neimportanta comparativ cu a altora dintre cei aflati acolo , rugandu se la moastele sfantului:oameni bolnavi si cu probleme serioase.a sosit si ziua examenului , numai ca dupa ce am iesit din sala am fost foarte descumpanita de faptul ca subiectele nu fusesera deloc usoare pentru mine si in mine incoltise deja convingerea ca voi esua.in toata amaraciunea incepusem chiar sa blamez pe dumnezeu si pe sfantul ca de data aceasta m au uitat si ca nu au vrut sa ma mai ajute, toata ziua a fost un calvar , certuri cu parintii , nelinisti , rerosuri etc.pentru ca nu mai suportam atmosfera din casa , de altfel destul de tensionata , am decis s plec , am intrat la prima biserica ce mi a aparut in cale si m am rugat plangand in hohote , sentimenul ca dumnezeu nu ma dezamagise niciodata si ca sfantul imi va asculta totusi rugaciunea nu m a lasat sa imi pierd credinta in divinitate , doar ca acum ma simteam cu adevarat nevrednica de ajutorul lor stiind ca , cu doar putin ore in urma tocmai gasisem"vinovatii , ma caiam si imi era frica ca nu cumva dumneeu si sfantul sa se supere atat de tare pe mine incat sa ma pedepseasca aspru pentru gandurile mele.se inserase , biserica trebuia sa se inchida si nu stiam incotro sa apuc , stiam k doar cateva ore ma mai asteptau pana la aflarea rezultatului si simteam ca daca as fi ajuns acasa nu mi as fi gasit locul , atunci am gandit ca mai bine mai raman pe o banca in parc unde sa nu ma deranjeze nimeni , stand acolo am citit pana cand se intunecase de tot acatistul sfantului.nu mai stiam acum pentru ce il citeam:ca rugaciune pentru ajutorul la examen sau ca rugaciune de iertare a pacatului meu colosal de a judeca puterea lui dumnezeu , mi era frica!usor usor mi am facut curaj sa ajung acasa , unde atmosfera era mai linistita , am asteptat rezultatul:cand am gast afisarea m am cautat la respinsi si nu m am gasit , rasuflasem usurata , era primul semn ca dumnezeu si sfantul nu ma parasisera , cand m am gasit , nu mi venea a crede ochilor , rezultatul a fost peste masura aseptarilor iar sufltul imi inundase de bucurie.sfantul m a ajut si ca semn de recunostinta m am intors la bucuresti si i am multumit chiar din fata icoanei de langa sfintele moaste.pentru unii poat parea un lucru marunt , pentru mine a insemnat chiar o minune , o minune care nu mi a implinit doar o rugaminte ci mi a daruit credinta in dumnezeu si in sfintii din imparatia cerurilor , am simtit ca niciodata cat de aprape a fost dumnezeu de mine , prin intermediul sfantului nectarie , am simtit ca atat de nevredinca am fost eu de ajutorul lor incat prin intoarcere la cele sfinte si parere de rau dumnezeu si sfantul nectarie nu m au abandonat.credeti si rugati- va nencetat sfantului nectarie , nu va va lasa la greu.odata cu aceasta intamplare am invatat ca prin credinta iti poti mangaia sufletul de cele rele si de indoilei care sapa adanca in suflet doar ca sa te incerce fortele raului . am promis ca voi scrie despre ajutorul acordat pentru ca si altii sa invete cat ceva din lucruri marunte dar pline de substanta spirituala.domnul dumnezeu si sfantul nectarie sa va ajute intru toate si sa fie cu voi!
31.10.2008, 22:21Marina Militaru
Dragii mei,
Ma alatur si eu celor care au fost ajutati de Sf Nectarie, de data asta indirect. Ajutorul a fost diretionat catre sotia fratelui meu care, operandu-se de un chist ovarian de 8 mm (in Spania), doctorii au aflat pe masa de operatie ca este insarcinata in 3 luni (bebelusul avea 6 mm). Spre stupoarea tuturor, nu ne-a venit sa credem ca s-a intamplat asa ceva. Cum e posibil, ca in urma tuturor analizelor facute, sa nu se descopere ca era insarcinata (mai ales ca o banala analiza de sange ar fi spus totul)!!! Bineinteles ca i-a fost indepartat chistul ovarian, doctorii asigurandu-mi fratele ca copilul nu a patit nimic. Revoltati, suparati si cu frica in san, ne-am rugat mult Sf Nectarie (tocmai aflasem de dansul si ii citisem si cartea cu minunile) ca sa ne ajute bebelusul sa se nasca sanatos si sa nu fie afectat de anestezie sau de operatie in nici un fel. Trebuie sa marturisesc ca noi nu suntem de acord cu avortul, iar ideea unui copil bolnav, primul nascut in familie, ne inspaimanta destul de mult. Insa Dumnezeu lucreaza mereu, chiar daca noi nu vedem pe moment, iar ajutorul Sf Nectarie a fost nepretuit. Rugaciunile mamei catre Sf Nectarie au facut sa se nasca acum mai bine de un an un baietel frumos, sanatos si tare mancacios. Mama mereu zice ca el s-a nascut sanatos datorita Sfantului. Si eu personal cred acest lucru, desi imi place sa spun tuturor ca "specialitatea" Sf Nectarie e boala de cancer. Dumnezeu, Maica Domnului si Sf Nectarie sa ne ajute sa fim tari, sa avem nadejde, iar atunci cand cadem sa putem sa ne ridicam mai puternici in credinta si in fapta. Slavit sa fie Dumnezeu intru sfintii sai. Marina
02.11.2008, 00:06Margareta Cretu
De ceva timp incerc sa-mi pun ordine in ganduri si sa-mi aduc aminte cum l-am cunoscut pe EL.Si cand spun el,ma refer la SF. NECTARIE,sau asa cum ii spunem noi SFANTUTUL.Tot ceea ce va voi marturisi sunt intamplari reale traite de noi.
Printr-un concurs de imprejurari,sotul meu s-a imbolnavit,nu a crezut si nici nu a luat in seama avertizarile medicilor,deci nici tratament nu a facut.
In acele zile, din toamna lui 2005,am mers sa ma tund,doamna Monica este o femeie deosebita,inginer de profesie,coafeza de nevoie,iar vorba dansei balsam pentru cei cu care discuta.
Cunoscandu-ne de ceva timp eu ii povesteam ce s-a intamplat,dansa imi adduce o carte,,SFANTU NECTARIE TAUMATURGUL�(cea rosie) si mi-a dat-o .Am ajuns acasa am inceput sa citesc,sa plang si sa ma rog.
In februarie 2006,intr-o zi de joi,mergeam cu masina,eu la volan ,el in dreapta si face coma hepatica.
De atunci au inceput toate intamplarile ........
Ajungemla spitalul Floreasca din Bucuresti(eram undeva la 80 km de oras-noi fiind insa din Bucuresti)el semiconstient,il interneaza insa sceptici medici.Ajung acasa icerc sa-i povestesc fetitei care implinea 6 ani exact peste 2 luni de ce nu este tata acasa.Am luat cartea cu SFANTUTU si am inceput sa ma rog.Adormeam plangand cu cartea in brate,el asa cum il lasasem.
Duminica merg cu mama mea si cu fetita la Manastirea RADU VODA la slujba de seara,fetita se pune langa mine in genunchi la moastele SFANTUTULUI si zice ,,DOAMNE DOAMNE si SFANTUTULE sa-l facei si pe tati bine sa am si eu tata sa ma plimb in parc cu el�.Cei care au auzit-o au inceput sa planga si au intrebat-o cum il cheama pe tatal ei,le-a spus si acei oameni necunoscuti au inceput sa se roage pentru el.
In acea seara cand am sunat la spital era parca si mai rau,iar eu nu mai stiam ce sa fac,stam pe marginea patului cu cartea in mana,plangeam si spuneam:,,sfatutule stiu ca tu poti sa-l ajuti,ajuta-l�iar apoi ma gandeam:daca nu scapa ce ma fac? Si atunci ca o adiere ajunge la mine cuvintele :daca crezi in mine de ce te indoiesti?,m-am oprit din plans ,in acelasi timp a venit fetita la mine si zice:hai sa stam amandoua in genunchi si sa ne rugam pentru tata.Cuvintele sunt de prisos,despre ce a urmat ,mi-am dat seama ca atuncii cand ai credinta nu mai este loc de indoiala.A doua zi si-a revenit din coma.Sfantutul ne-a ascultat rugamintea.Tine sotul meu regim un an apoi se incapataneaza ,spune ca el s-a facut bine ,inca nu acepta diagnosticul, si nu mai tine regim. In luna octombrie face sotul meu o recadere destul de dura iar un medic (de la spitalul Bagdazar)imi spune luati-l acasa ca si asa nu o mai duce pana maine,fetita era cu mine s-a speriat si ea .In sfarsit mergem si la urgentla la Floreasca la fel,imi aduc aminte de un medic deosebit de la spitalul Fundeni,care are chipul atat de asemanator cu al Sfantutului ca este aproape socant,are chiar si barba,si ii spun plangand ce patesc ,domnul doctor m-a linistit si mi-a spus sa-l aduc la dumnealui .Stiti ceva dragii mei ,a trecut 1 an, sotul meu este foarte bine, domnul doctor a reusit sa-l faca sa acepte diagnosticul si este mai hotarat ca niciodata sa nu mai intrerupa tratamentul.
Inca ceva :daca intram intr-o biserica sau in alta parte unde sunt expuse icoane sau carti ,daca este si icoana cu Sfantutul sa fiti siguri ca aceea icoana sau carte ne atrage ca un magnet,este primul lucru pe care il vedem
Ce nu v-am spus este ca eu am 37 de ani (pe 28 sept implinesc 38)si am diabet tip II,sotul meu are 41 de ani(pe 15 sept. implineste 42) si are ciroza hepatica ,iar fetita noastra are 8 ani si are dislexie,dar nu ma plang.Stiti ce fericiti suntem?Avem o viata mai grea decat a altora ,dar mult mai usoara ca a altora,dar nu asi schimba nimic din viata noastra.Daca ai credinta ,ai parte de lucruri minunate,ai puterea sa treci peste toate lucrurile urate din viata ,daca treci prin greutati mai mari,inveti sa te bucuri de lucruri marunte,ai ochi sa vezi lucrurile frumose care se intampla langa tine.Am vazut la manastirea Radu Voda (unde altundeva...?)un trandafir ,dintr-o tulpina plecau patru flori(ca sa zic asa )una era rosie ,ina portocalie,una galbena si una amestec din cele trei.Minunat nu-i asa?
Va rog sa ma iertati daca randurile mele au fost lungi si ati zabovit mult langa ele,dar am simtit ca sunt datoare sa spun si altora aceste trairi ale noastre si sa va indemn sa nu va pierdeti credinta in Bunul Dumnezeu,ca el ne da atatea cate putem duce sa ne inchinam sa-i multumim nu doar sa-i cerem ,ca in marea lui milostenie stie el ce ne trebuie.
Inchei spunandu-va ca mie decate ori imi este greu am o pilda la care ma gandesc(si iertati-ma daca nu v-o redau corect):dupa ce a murit si a ajuns in rai Domnul il ia pe un om sa-i arate viata lui ;pe o plaja erau doua urme de pasi ,dar din loc in loc era decat o urma si atunci Dumnezeu ii spune :-uite asta este viata ta te-am tinut mereu de mana, acolo unde este doar o singura urma de pasi sunt perioadele din viata ta cand ai avut greutati mari,si omul ii spune pai bine Doamne atunci mai lasat singur?,la care Domnul ii spune :nu ,atunci te-am tinut pe brate .
Laudat fie numele DOMNULUI!
02.11.2008, 03:34Cosmina H
Am aflat de Sfint in paginile Formulei As. Am citit de ajutorul dat femeilor la nastere, asa ca am inceput sa ma rog. Nasterea anterioara pe care am avut-o a fost extrem de grea in ciuda anestesiei. In timp ce m-au intepat de trei ori pentru anestezie, am zis ca nu o sa mai am nici un copil. De aceea am fost speriata cu al doilea copil. In urma rugaciunilor, nasterea baietelului meu a fost atit de usoara de nici nu am crezut ca e posibil (cu anestezie, dar in comparatie cu prima sarcina a fost nimic).
Multumesc Sfintului Nectarie si bunului Dumnezeu pentru ajutorul dat si imi cer iertare ca a trecut un an fara sa fac cunoscut acest ajutor.
Dumnezeu sa va binecuvinteze!
02.11.2008, 20:12M Georgescu
Ma inscriu in lista lunga de credinciosi ce depun sincera marturie despre ajutorul grabnic si miraculos primit de la Dumnezeu in Treime, de la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu Fecioara Maria si Sfantul Nectarie
Cineva apropiat din familia noastra suferea de ani intregi de aceasta boala cumplita, depresie nervoasa. Multime de medicamente, tratamente, doctori, tot ce exista alopat sau alternativ in domeniu nu au avut nici un efect. Sperantele erau tot mai putine odata cu trecerea anilor. Am inceput sa merg la Manastirea Radu Voda inchinandu-ma la Moastele Sf Nectarie, rugandu-l in scris si in gand (lasam de fiecare data un pomelnic sau un acatist) sa vindece de depresie ruda apropiata. Incredibil dar dupa cateva saptamani persoana s-a simtit tot mai bine, viata a capatat sens si culoare - si asta FARA SA STIE CA MA RUGAM PENTRU EA, deoarece pur si simplu nu i-am spus cum incercam sa o ajut! Starea buna continua si astazi ceea ce, pt cei care cunosc boala, este un miracol
Zilele trecute citeam acasa cartea diac.Morlova Nicusor despre minunile Sfantului Nectarie. Citeam si ma rugam in gand la Sf Nectarie sa o ajute si pe mama mea sa nu i se descopere nici o boala grea la examentul tomografic ce urmeaza sa-l faca. In timp ce citeam sotul meu s-a intors de unde era plecat cu treburi si mi-a aratat, uimit, ce gasise pe jos, in fata blocului: o cruce destul de mare (aproape cat podul palmei), alba, cu Maica Domnului si pruncul pe o parte si Isus Hristos rastignit pe cealalta parte… Eram fara glas amandoi..Am simtit ca Sfantul Nectarie, despre care in momentele acelea tocmai citeam, mi-a transmis grabnic mesajul: “rugati-va la Dumnezeu si Maica Domnului, aveti nadejde si va vom ajuta!�
Simt cum ne vegheaza si ne apara cu harul lui!
Il rog sa fie langa mama, impreuna cu Maica Domnului, si sa o salveze! Fie numele Domnului binecuvantat!
03.11.2008, 12:24Elena Juravle
DA E FOARTE ADEVARAT DE CE SE SPUNE DESPRE MINUNILE SFINTELOR MOASTE, in luna august a acestui an eram cu o prietena cautam un imobil pentru inchiriat avand o agentie imobiliara nu gaseam strada cu acest imobil am intalnit o batranica cum am travesat danbovita era la stop am intrebato daca stie unde se afla srada radu voda , raspunsul ei a fost altul pai zice batranica acolo la manastirea radu voda merg si eu ca moastele sf NECTARIE MA SALVAT DE LA MOARTE, sincer habar nu aveam de acea manastire chiar in inima bucurestiului tot vb cu dansa , colega zice hai si noi acolo , batranica nu stia de strada dar stia de manastirea radul voda care se afla pe strada cu acelasi nume , nu stiu daca a durat 2 minute cand am dorit sa o mai intrebam ceva batranica nicaeri , disparuse fara urma nici in fata noastra nu era nici in spate era pustiu pe strda nimenii doar acum o clipa era langa noi , a lasat in urma sa doar o dara de parfum de smirna ceva divin,, colega mea se albise la fata , si a spus ca nu poate fi fictiune , daca eram singura , mai ziceam ca am luato razna,,,, dar era si ea cu mine ,, am ajuns la manastire nici acolo nu era , era putina lume fiind 9 dimineata, am povestit la un preot intanplarea, a spus ca nu santem singurele care am intalnito au mai intanito si alte persoane, in ziua respectiva era vineri,, eu cred ca a fost sf vineri a raspuns preotul ,,,,sf moaste m-auajutat mult in multe probleme legate de sanatate de atunci cand ma sint incarcata cu probleme de energii negative sau am starii de nervii , plec acolo ,,, si credetima tinp de 2 saptamanii ma simt minunat, mai sant si moastele sf DIMITRIE care sant facatoare de marii miracole , am fost si acolo la patriarhie bucuresti , aveam o problema cu puiutu si pufuletul meu un pechinez inperial catelus de o rara frumusete , nui crestea parul pe o anumita portiune pe spate , orice tratament a luat nici un rezultat , am auzit ca sfintele moaste fac minuni si sf DIMITRIE e si aparatorul animalelor, am luat lesa si am trecuto deasupra sf MOASTE credetima ca na durat nici 2 saptamanii si ia crescut blanita care tinp de 3 anii am avut probleme, ii multumesc din suflet , este foarte bine sa nu uitam sa dam un acatist de multumire dupa ce vedem rezultatele, mai este si icoana facatoare de minunii a MAICI DOMNULUI care se afla la biserica icoanei zona batistei bucuresti , multe minuni indeplineste , pe mine ma intepa groaznic bila de foarte mult tinp , si am mers la sf icoana , si nu mai am nimic multe moaste sf avem in tara dar putinii sant cei care cred cu adevarat in ele , altii merg acolo se ingesuie injura se inbrancesc doamne nu critic . dar daca ar fi toleranta ar fi bine , dar nu este , prea multa lume saraca si necajita si prea multi bonlavi cauta sprijin si ajutor divin, doresc la toata lumea sanatate si pace in lume , pacea fie cu voi.
04.11.2008, 11:57Gina Dinu
In anul 2006 sotul meu a fost fost operat la vezica urinara...si in urma rezultatelor de biospie a rezultat ca avea cancer, vestea a venit ca un trasnet nu stiiam incotro sa ne indreptam pasii...Nu am incetat in a avea incredere ca Dumnezeu ne va ajuta. Anul trecut o colega m-a intrebat daca nu vreau sa merg la moastele Sfantului Nectarie, binenteles ca m-am dus auzisem de minunile Sfantului Nectarie pentru boala de cancer, l-am chemat si pe sotul meu.Inainte de a ajunge la moastele Sfantului Nectarie o colega m-a intrebat daca am carticica de rugaciune catre Sfantul Necatrie, nu aveam insa aveam de gand sa o cumpar, dar nu am apucat sa o cumpar ca mi-a si intins carticica pe care am citit-o o perioada in fiecare dimineata. Minunea a aparut la cistoscopia din martie dar si la cea din septembrie vezica urinara era curata!Fericire mai mare nici ca puteam sa avem! In fiecare seara ii multumesc Sfantului Nectarie si ma rog sa ne asculte rugaciunile in continuare si sa ne ajute!
09.11.2008, 18:26M Georgescu
Azi 9 noiembrie il sarbatorim cu recunostinta si dragoste crestina pe Sfantul Nectarie !
Sa fie binecuvantat si sa ne binecuvanteze si pe noi in continuare, robii lui Dumnezeu!
As vrea doar sa va spun, ca si completare la comentariu meu din 02.11 in care spuneam ca asteptam cu teama, rugandu-ne la Sf Nectarie, rezultatele examenului tomografic al mamei mele, ca Sfantul Nectarie ne-a auzit! Dupa o ecografie evidentiand pancreatita, hepatita cronica si colecistita, la tomografie nimic din toate acestea nu s-au confirmat! Nimic!
Amin
11.11.2008, 06:08Ab Ab
Ma adaug si eu printre cei care au fost ajutati de Sfantul Nectarie. Am aflat de Sfantul Nectarie din paginile revistei Formula As, intr-o perioada foarte grea pentru mine - tocmai mi-am dat demisia din postul in care il ocupam, fara a avea o alta promisiune de un loc de munca la vremea respectiva. Managementul era foarte prost si toata situatia, mai ales dupa ce am ramas acasa, m-a afectat foarte tare. Atacuri de panica, deznadejde, parca nimic nu mai se intrevedea in viitor. Nici nu aveam puterea sa caut alte locuri de munca, parca nu reuseam sa ma concentrez pe absolut nimic. Si asa am inceput sa ma rog Sfantului Nectarie in fiecare zi, sa citesc Acatisul in fiecare zi de mai multe ori. Numai asa ma linisteam si parca prindeam putere sa ma asez in fata calculatorului si sa incep din nou cautarea. Si asa am obtinut un interviu, care dupa parerea mea, a mers foarte bine. Dar treceau zilele si nu auzeam nimic. Intre timp, vine si ziua mea de nastere care a cazut intr-o Duminica. Ce sa va spun, ca in acea duminica, cineva a adus icoane de vanzare la biserica, printre care...Icoana Sfantului Nectarie! Nu pot sa va spun cat m-am bucurat. Acum ma rugam si cu icoana in fata. Si asa intr-o zi de Vineri, m-am rugat atat de mult citind Acatistul si tot ceream in gand " sa aud cat mai repede vesti". Ce sa va spun ca nu am terminat de citit bine rugaciunea de incheiere a Acatistului, ca a si sunat telefonul de la compania respectiva,care m-a chemat pentru al doilea interviu. Peste cateva zile, tot asa, dupa ce am terminat de citit Acatistul, suna telefonul si mi s-a facut o oferta pentru postul respectiv. Vreau sa va spun ca ma rugam mai mult Sfantului sa obtin un interviu la o alta firma unde mi se parea ca postul respectiv imi venea ca o manusa, dar nu s-a intamplat sa obtin acel post. Dar cred ca de acolo de Sus, Sfantul Nectarie a stiut si stie in continuare ce este mai bine pentru mine.
Am inceput serviciul in vara, dupa nici trei luni, am fost promovata. Nu este usor, dar cred ca acest post ma va ajuta mult pe viitor. La nici o luna insa, dupa ce am inceput, a venit un nou Manager. Foarte, foarte dificil, care era mai mult cu povestea decat sa isi faca munca, si rautacios cu multi dintre noi. Colega mea de birou upa o saptamana si-a dat demisia, fiindca era pur si simplu insuportabil uneori. Dupa o luna dupa ce acest nou Manager a venit in firma, directoarea mi-a cerut parerea cum merg lucrurile la noi in departament. Nu stiu cum am avut puterea sa ii spun absolut tot ce se intampla, inclusiv de ce si-a dat colega demisia, desi stiam ca ma poate costa slujba mea. Parca ma auzeam pe mine vorbind si nu imi venea sa cred ca sunt chiar eu cea care vorbeste. Am plecat din biroul ei cam cu inima indoita.Imi zic, sa vezi ca o sa fiu pusa pe liber. Am ajuns acasa si am inceput din nou sa ma rog din nou Sfantului Nectarie si chiar i-am facut o promisiune, ca daca rezolva pentru mine situatia aceasta, am sa spun in fiecare zi pana la sfarsitul anului Acatistul Sfantului Nectarie. Iar daca, nu o sa reusesc sa il spun intr-o zi, voi citi de doua ori Acatistul in ziua urmatoare, sau de trei ori in ziua care urmeaza. Ce sa va povestesc ca dupa aproximativ o saptamana de la promisiune, vine sefa in birou si imi spune ca l-a concediat pe Managerul respectiv, iar eu am fost promovata cu un nivel mai sus decat pozitia pe care o aveam ...Ce spuneti de aceasta? Eu cred ca numai Sfantul a fost la mijloc si de aceea, imi doresc din tot sufletul sa ma pot tine de cuvant si sa spun in fiecare zi pana la sfarsitul anului Acatistul Sfantului Nectarie.
Cred foarte mult in minunile Sale si va recomand tuturor sa nu uitati de puterile Sale si sa va rugati Sfantului, fiindca ne ajuta pe fiecare. Mai ales pacea care ma cuprinde dupa ce citesc Acatistul Sau -- este cea mai buna parte a zilei pentru mine.
Numai bine si putere de rugaciune va doresc tuturor.
14.11.2008, 15:11Laura Bondarescu
As dori sa aduc spre cunoastere ajutorul dat de Sfantul Nectarie prietenei mele, Elena. Mesajul ei este acesta :
« Sfantul Nectarie este Sfantul drag inimilor noastre, este ocrotitorul familiei noastre.
L-am cunoscut intr-un prilej de mare cumpana pentru noi.
As vrea sa va povestesc despre momentul in care Sfantul a intrat in viata noastra.
Acum doi ani, in luna octombrie am trait una din cele mai teribile zile din viata mea.
Eram insarcinata cu cel de-al doilea copil si, in urma unui control de rutina – o ecografie, cei de la spital au constatat ca a intervenit o problema care ar fi putut pune in pericol viata copilului. Pe moment, nu mi s-a spus exact care era problema pentru ca doar medicul era cel care avea dreptul sa interpreteze si sa comunice pacientului rezultatele unei ecografii. Insa mi-am dat seama ca ceva nu e in regula si asteptam explicatii.
Minutele care s-au scurs din momentul in care am facut ecografia si pana la sosirea doctorului mi s-au parut interminabile. Doctorul mi-a explicat ca aparuse o deschidere la nivelul cervixului si ca e posibila o venire mai rapida pe lume a copilului, in conditiile in care deschiderea ar fi continuat.
Mi s-a mai spus foarte clar ca, incepand din acel moment, trebuie sa intrerup orice activitate si sa stau in pat pentru tot restul perioadei, pana la nastere.
Mai mult, trebuia sa stau o saptamana in spital sub supraveghere, avand in vedere ca era o saptamana foarte importanta in dezvoltarea copilului (intrasem in saptamana 31 de sarcina), acum se dezvoltau plamanii, era foarte important ca bebelusul sa treaca cu bine de ea si sa stea cat mai mult timp acolo in pantece.
Ceea ce am simtit in acele momente nu se poate povesti prea bine in scris. Neputinta, vinovatie, intrebari care mi se invarteau in cap : unde am gresit, ce nu am facut bine, cum de s-a intamplat acest lucru. Ma rugam fierbinte la Dumnezeu sa nu vina copilasul inainte de vreme, sa mai stea si sa aiba timp se dezvolte, mai avea aproape doua luni pana la termen.
Eram speriata si ingrijorata si in acelasi timp nu puteam crede ca ceea ce mi se intampla e adevarat. Mi se parea ca e o scena rupta dintr-un film, uitandu-ma la toti cei care se invarteau in jurul meu si la toate testele si analizele pe care le faceau.
M-au transferat intr-un salon de spital si am ramas singura cu gandurile mele. Ma gandeam si la copilul pe care-l aveam acasa, care avea doar doi ani si trei luni si era inca foarte atasat de mine, si pentru care ar fi fost prima oara cand am fi fost despartiti. Fiind departe de casa (in Canada), departe de familie, nu aveam pe cine ne baza pe sprijin si ajutor. Din fericire insa, aveam pe nana copilului, care locuia aproape de noi, si care ne-a ajutat enorm in toata aceasta perioada dificila. Si, tot din fericire, aveam pe cineva de mare incredere, tot roman, cu care lasam copilul in timpul zilei pana ne intorceam noi de la serviciu. Ei ne-au fost mereu alaturi in perioada cea grea.
Dar cel mai mult ma gandeam, bineinteles, la copilasul ce urma sa vina pe lume si a carui viata era in pericol, si ma rugam sa nu vina mai devreme. Refuzam, nu voiam cu nici un chip sa accept ca se poate intampla asta, chiar daca medicul si cei din jur imi spuneau ca aceasta posibilitate exista.
Gandurile mele s-au indreptat catre buna mea prietena din facultate, Laura, nu stiu cum si in ce fel dar am simtit ca ea ma poate ajuta. L-am rugat pe sotul meu sa-i scrie neaparat.
Draga Laura mi-a raspuns imediat si mi-a trimis si un acatist pe care sa-l citesc. Era acatistul Sfantului Nectarie de care eu nu mai auzisem pana atunci. Din clipa in care l-am citit am stiut ca asta era ceea ce asteptam, ceea ce cautam. I-am fost si ii sunt recunoscatoare Laurei pentru minunatul si grabnicul ei ajutor.
Am inceput sa citesc in fiecare seara acatistul si sa ma rog pentru copilasul ce urma sa se nasca. Fiecare zi care trecea si pe care o petrecea in pantece era pretioasa pentru el.
Pot spune ca saptamana pe care am petrecut-o in spital a fost una de mare incarcatura sufleteasca si spirituala.
Zilnic eram monitorizati, eu si bebelusul, si de fiecare data aveam emotii dar, tot de fiecare data, speram din tot sufletul ca Sfantul Nectarie ne va ajuta pana la capat.
Asa a trecut saptamana cea importanta cu bine. Medicul mi-a dat voie sa merg acasa cu conditia sa stau in pat. Urma sa merg din nou la un control peste o saptamana.
Sfantul Nectarie era de-acum o prezenta zilnica in gandurile si rugaciunile mele. Citeam acatistul Sfantului in fiecare seara si ii multumeam ca ne e alaturi.
Odata ajunsa acasa mi s-a parut neobisnuit sa stau in pat, cu atat mai mult cu cat copilul meu de doi ani nu intelegea ce se intampla si ar fi vrut sa faca totul impreuna cu mine ca de obicei. Desi mi-a fost greu si ne-a fost greu noua tuturor ca familie, nu am vrut sa ne asumam nici un fel de risc si am respectat intocmai sfatul medicului.
Astfel a mai trecut inca o saptamana si, mergand la urmatoarea ecografie, medicul mi-a spus ca situatia era neschimbata, ceea ce era bine. Eram foarte bucuroasa mai ales ca, din ceea ce-mi explicase el, cervixul odata deschis, s-ar fi putut deschide si mai mult si atunci s-ar fi declansat nasterea. In schimb l-am intrebat daca nu exista si posibilitatea ca sa se inchida la loc si mi-a spus categoric ca asa ceva era imposibil. Concluzia era ca trebuia sa stau in continuare linistita, in repaos la pat.
I-am multumit Sfantului Nectarie pentru ajutor, simteam ca ne e alaturi. Intre timp Laura mi-a trimis si o carticica despre viata Sfantului pe care am citit-o cu bucurie si care m-a impresionat mult. De asemenea, mi-a trimis si o crenguta de busuioc atinsa de racla cu o parte din moastele Sfantului Nectarie, care tocmai fusese in pelerinaj prin orasele din Romania. Deja Sfantul devenise nelipsit din gandurile mele, ne era aproape in fiecare zi.
La urmatoarea ecografie s-a intamplat ceva neasteptat si absolut uimitor pentru medic si personalul de-acolo. Au constatat ca cervixul se inchisese, lucru care dupa toata experienta si logica medicala era IMPOSIBIL. Am stiut atunci cu siguranta ca este marea minune a Sfantului Nectarie! A fost o alta confirmare a faptului ca pentru Dumnezeu nimic nu este imposibil! I-am multumit din tot sufletul Sfantului Nectarie pentru aceasta milostivire fata de mine pacatoasa. Bucuria noastra era imensa. Nu stiam cum sa-i multumesc indeajuns pentru darul neasteptat pe care ni-l facuse. Am continuat sa citesc acatistul si cartea despre viata Sfantului in fiecare seara.
Urmatoarele vizite medicale au decurs bine, cu cat se apropia termenul cand copilul trebuia sa vina pe lume, cu atat medicul era din ce in ce mai surprins sa vada ca inca eram insarcinata.
Copilul s-a nascut sanatos, cu doar cinci zile inainte de termenul prevazut, nasterea a fost usoara si fara probleme. A fost chiar atat de usoara incat am fost chiar pe punctul de a nu ajunge la spital la timp din cauza ca durerile, nefiind intense, nu realizasem ca erau de fapt contractii de nastere.
Victor Matei s-a nascut pe 30 noiembrie, de ziua unui alt mare Sfant, Sfantul Andrei si de ziua onomastica a fratiorului lui. Laura este una din nasele lui, cea care l-a ocrotit cu rugaciuni inca de cand era in pantece.
In ultimul an am tot avut sentimentul ca parca nu am multumit suficient Sfantului Nectarie pentru marea binefacere pe care a ingaduit-o familiei noastre. De aceea m-am gandit sa scriu despre aceasta minune, ca ea sa se alature celorlalte multe alte marturii ale crestinilor in cartea despre minunile pe care Sfantul Nectarie le infaptuieste zilnic.
Icoana Sfantului Nectarie este la loc de cinste in casa noastra si in fiecare an ziua de 9 noiembrie e o zi importanta pentru noi. Ii multumim pentru milostivirea neasteptata pe care am primit-o in acele clipe grele si ne place sa credem ca intr-o buna zi vom ajunge si in Grecia, la Manastirea Eghina, acolo unde se afla moastele Sfantului Nectarie.
Si cu toate astea ma intreb daca am facut indeajuns ca sa-i multumesc Sfantului asa cum se cuvine.
Sfinte Nectarie, iti multumim pentru minunea pe care ai savarsit-o cu noi in urma cu doi ani! Elena Oprisanu,
Canada »
Mari si multe sunt minunile Sfantului, iar aceasta nu este decat o marturie adusa spre intarirea in credinta si spre slava lui Dumnezeu care lucreaza prin sfintii Lui!
18.11.2008, 15:36A C
Sufar de mai multi ani de poliartrita si lupus eritematos sistemic. Lupusul m-a chinuit foarte mult in ultimii ani. Imi era din ce in ce mai rau si analizele din ce in ce mai proaste desi faceam tratament.
Anul acesta am auzit de moastele Sfintului Nectarie si m-am dus la Manastirea Radu Voda, m-am rugat acolo linga moaste pentru sanatatea mea.
La putin timp mi-am facut din nou analizele si surpriza, dintre cele 4 analize (anticorpi)care imi ieseau mereu pozitivi, mi-a iesit una singura si cu valoare mica, restul nu au mai aparut!
Ma simt foarte bine. de atunci am mai fost acolo de 2 ori si ma rog in continuare.Am acatistul cu mine tot timpul si il citesc de cite ori pot.
Sf. Nectarie face minuni pentru noi toti.
19.11.2008, 23:43Florina Z
La sfarsitul lui septembrie anul acesta eram insarcinata in 8 luni. Era intr-o zi de vineri si m-am apucat sa fac curat. Am intors casa cu susu-n jos. Parca dadeau turcii. Am ridicat, am spalat, ca si cum n-as fi fost gravida. Noaptea m-au apucat contractiile iar la 5 dimineata am mers la spital si am fost internata de urgenta. Exista riscul de a naste prematur. Toata ziua am stat cu perfuzii. Durerile nu mai erau atat de mari . Ma linistisem. Dar noaptea urmatoare a venit cu contractii la 10 minute. Nimic nu a reusit sa diminueze durerile. Eram singura in salon dar aveam revista dvs in care era o pagina dedicata Sfantului Nectarie . Am recitit marturiile cititorilor si m-am rugat Sfantului sa ma ajute sa nasc un copil sanatos. Atunci am facut o promisiune: ca voi povesti despre ajutorul dat, ca voi ajunge la Manastirea Radu Voda pentru a-i multumi si ca voi merge in Grecia la moastele sale impreuna cu sotul si baietelul nostru. A venit dimineata iar durerile si-au redus intensitatea. Toata ziua de duminica nu am mai avut nimic. La ora 19.10 mi s-a rupt apa iar la ora 21.20 am nascut un baietel care desi a venit pe lume mai devreme cu aproape o luna nu a avut nici o problema. Este sanatos si il cheama Luca Stefan. Acum are 7 saptamani. Fara sa ne dam seama l-am botezat pe 9 noiembrie, chiar de ziua Sfantului Nectarie. Speram sa ne ajute sa ajungem in Grecia la manastirea ce-i poarta numele pentru a-i multumi. Doresc redactiei multa sanatate si sa ne bucure in continuare cu articole care ne merg la inima.
Doamne ajuta!
09.01.2009, 19:28Sergiu Dema
Multumesc si eu Sfantului Nectarie pentru ca a mijlocit catre Dumnezeu pentru nasul meu, bolnav de cancer, acesta acuma fiind bine. Dar sa stiti ca sfantul Nectarie ajuta nu doar celor bolnavi de cancer, ci ajuta tuturor bolnavilor. De aceea ii sunt recunoscator pentru rugaciunile sale inaltate catre Dumnezeu pentru toate lucrurile. Cunosc mai multe cazuri in care oameni din jurul meu s-au rugat acestui sfant, iar cei pentru care s-au rugat fie s-au tamaduit, fie au primit un diagnostic mai usor din partea medicului :) ... Rugati-l si ii multumiti lui si lui Dumnezeu .
12.01.2009, 11:37Beatrice Oprita
Am auzit de curand de minunile sfantului Nectarie si cred cu adevarat ca daca iti doresti si te rogi lui Dumnezeu nu ramai fara raspuns. Eu am sa merg la biserica din str.radu voda si am sa caut si in Grecia unde sunt sfintele sale moaste - in primul rand vreau sa va marturisesc ca am gasit articolul cautand un remediu naturist pentru fibrom uterin pe care l-am descoperit in decembrie 2008.Vedeti cum Dumnezeu lucreaza si ne ajuta cand avem mai mare nevoie!!!
Daca stie cineva unde se afla sfintele moaste ale Sf.Nectarie in Grecia l-as ruga sa-mi spuna si mie .Nr. de tel este 0721 047 999 sau la beatrice_ok@yahoo.com
12.01.2009, 14:38Pirvan Cristina
Datorita faptului ca de mai mult de zece ani am plecat din Romania , singurul meu contact cu presa romana a fost prin intermediul revistei FORMULA AS. Si din intimplare am citit un articol despre SFANTUL NECTARIE cand din nefericire sanatatea mea a fost pusa la incercare.Si m a rugat la acest sfant sa imi dea sanatate si sa ma pot bucura de bebelusul meu.Si a promis ca daca ma fac bine , am sa ma duc sa ma rog la sfintele sale moaste de la Manastirea Radu Voda si pe insula Eghina unde este inmormantat . Bunatatea sa este nemasurata , m am recuperat de problema mea de sanatate si am putut ajunge si la Manastirea Radu Voda si pe insula Eghina.
Ii multumesc lui DUMNEZEU si SFANTULUI NECTARIE pentru ajutor si pentru ca de cite ori sunt in necaz citesc acatistul tau si sufletul meu se linisteste. Desi sotul si fiul meu sunt catolici la noi in casa se afla la loc de cinste icoane ale sfantului si speram sa avem in continuare sanatate ca sa putem reveni pe insula Eghina sa ne rugam la mormantul sau.Sa va dea DUMNEZEU sanatate .
12.01.2009, 17:49M Georgescu
As vrea sa multumesc Sfantului Nectarie din tot sufletul meu pacatos si sa fac cunoscut altor credinciosi ajutorul grabnic si minunat al lui Dumnezeu trimis prin Sfantii Sai, printre care si Sfantul Nectarie care "izvoraste tamaduiri si har bogat", prin care "mila lui Dumnezeu se arata"
Tatal meu in varsta a surzit de o ureche de mai bine de 1 an, iar cu cealalta nu mai auzea cine stie ce. I-am cumparat in dec 2007 un aparat auditiv. Dupa rugaciunile noastre la Sf Nectarie de a-l scapa pe tata de surzenie si orbire (fiindca nici de vazut nu vedea prea bine, insa doctora din oraselul unde locuieste ii tot spunea de 2 ani ca e inca bine, nu-i cazul de interventie pt cataracta), intr-o zi tata ne-a anuntat ca aude mai bine fara aparat, ca nu mai are nevoie sa-l foloseasca !! Pierderea auzului se considera ireversibila, deci ne-am dat seama imediat ca Sfantul Nectarie ne-a ajutat iarasi. Iar cu ochii - Sfantul ne-a indrumat ca dupa 2 ani, sa il chemam pe tata sa faca un control si in Bucuresti. Shoc: la unul din ochi era deja instalat glaucom avansat celalalt trebuie operat de cataracta. Sfantul l-a scapat pe tata de orbire cu adevarat, fiindca acum urmeaza un tratament adevarat pentru stoparea glaucomului si speram, cu ajutorul lui Dumnezeu, Maicii Domnului si Sfantului Nectarie, ca vederea sa se imbunatateasca simtitor.
Tot asa, dupa rugaciunile noastre, sora mea a reusit sa inchirieze o garsoniera (in oras de provincie) imediat dupa plecarea fostilor chiriasi (in aceste vremuri de criza) astfel incat a putut sa plateasca rata imprumutului la banca. Fara acest ajutor nu ar fi putut doar din salariu sa acopere rata. Sfantul Nectarie a scapat-o din necaz!
Mila lui Dumnezeu e fara margini si Sfantul Nectarie e mare facator de minuni!
13.01.2009, 17:34Lix Lix
Este adevarat! Sfantul Nectarie vine alaturi de fiecare din noi , atunci cand ii cerem ajutorul. Mi-a alinat sufletul, mi-am regasit echilibrul, am invatat sa merg mai departe atunci cand mi-a fost mai greu, iar mai presus de toate mi-a readus "dragostea" . Si toate acestea s-au intamplat datorita rugaciunilor la Sfantul Nectarie si Minunilor Sale. Rugati-va Lui si o sa ii vedeti Ajutorul!!
14.01.2009, 18:47Prodan Anda
Emotionante sunt marturisirile cititorilor despre minunile Sfantului Nectarie.Cu umilinta as dori sa recomand celor ce se lupta cu singuratatea, ce se simt pierduti si confuzi in fata destinului sa se roage cu perseverenta, puritate si rabdare si din tot sufletul Sfantului Nectarie prin Acatistul Sfantului. Totodata, mai sunt "3 picaturi" din balsamul singuratatii, date de Dumnezeu prin intermediul Acatistului Maicii Domnului Grabnic Ajutatoare, Acatistul Sf. Cuvioase Parascheva si Acatistul Sf. Ierarh Spiridon. Linistea, seninatatea, si puterea nebanuita de a gasi in permanenta izvoare nesecate de speranta sunt doar cateva din minunile infaptuite in mine prin aceste patru Acatiste a caror putere este, intr-adevar, miraculoasa.
Dumnezeu si Maica Domnului sa va ajute in toate!
Anda
17.01.2009, 22:33Anca Popa
Straine minuni izvorasc din mila cea mare a Sfantului Nectarie!
Prima data cand i-am vazut icoana, nu ma mai puteam satura sa o privesc: era cel mai frumos sfant vazut vreodata. O barba alba, nespus de frumoasa, ii contura chipul, pe fondul rosu al cartii cu viata si minunile. As fi dat orice sa am si eu o icoana la fel...
Resortul interior care ma purtase catre acest Sfant era o boala cu care fusesem diagnosticata de curand: polipoza colonica, 100% sanse de evolutie spre cancer. Am citit acatistul Sfantului Nectarie 40 de zile (cat mai aproape de miezul noptii) si m-am uns cu ulei din candela de la Radu-Voda (trimis de o cunostinta din Bucuresti cu autocarul, cale de mai bine de 200 de km pana in nordul tarii, unde ma aflam atunci).
M-am mai rugat la Maica Domnului si la alti sfinti; minunea nu a intarziat sa apara. Biopsia a indicat o eroare de diagnostic, fiind de fapt pseudo-polipi, nu polipoza colonica, ci colita.
Fara sa pot sti in ce masura ii datorez Sfantului Nectarie aceasta rasturnare de diagnostic, un lucru este cert: clipele pe care le-am petrecut contempland icoana de pe coperta cartii nu au ramas fara raspuns. Va voi povesti cum s-a intamplat. Am mers in vizita la unchiul meu, calugar la o manastire. Unchiul meu ne povestise intamplator ca ii adusese cineva ulei din candela Sfantului Nectarie, de la Eghina. Inainte de plecare, unchiul meu ne-a spus sa il asteptam pana se duce la chilia lui, avea un pachet. Am strigat dupa el, voiam sa il intreb daca mai are ulei din candela Sfantului si sa ii cer macar o picatura. Nu m-a auzit. Nu am mers dupa el, deoarece plecase prea repede.
La intoarcere, unchiul meu scoate din sacosa o sticluta plina cu ulei sfintit, tamaie cu chipul Sfantului Nectarie pe eticheta si, spre marea mea nedumerire, o icoana cu Sfantul Nectarie - toate aduse de la Eghina! Am ramas stupefiata, nu intelegeam cum de s-o fi gandit unchiul meu sa imi dea o icoana, doar nu spusesem nimanui ca imi doream. Icoana nu era cu rosu, ca aceea pe care o admirasem atat de mult, dar era deosebita. Iar despre uleiul sfintit... imi dorisem macar o picatura si am primit o sticluta intreaga!
Bucura-te, parinte Nectarie!
Indemnul meu pentru toti bolnavii: rugati-va neincetat! Ceea ce e cu neputinta la oameni, e cu putinta la Dumnezeu, pentru rugaciunile Maicii Domnului si ale tuturor Sfintilor.
Anca
18.01.2009, 13:51Lix Lix
SFANTUL NECTARIE SI MINUNILE SALE!!! MI-AM GASIT SPRIJINUL SI REZOLVAREA PROBLEMELOR IN RUGACIUNILE LA SFANTUL NECTARIE, INTR-O PERIOADA GREA SI ZBUCIUMATA A VIETII MELE, CAND SINGURUL LUCRU CARE IMI ADUCEA PACEA SI LINISTEA SUFLETEASCA ERAU RUGACIUNILE LA SFANTUL FACATOR DE MINUNI. RUGANDU-MA ODATA LA SFANTUL NECTARIE MI-AM AMINTIT CA LA BISERICA CATOLICA, SFANTUL IOSIF GASISEM CU CEVA TIMP IN URMA "NOVENA SFANTULUI IUDA TADEU".M-AM GANDIT CA A FOST UN SEMN AL SFANTULUI NECTARIE SA MA ROG SFANTULUI IUDA TADEU. ASA AM FACUT .MI-AM INCEPUT NOVENA LA SFANTUL TADEU, IAR IN FOARTE SCURT TIMP TIMP PROBLEMELE MELE INCEPEAU SA-SI GASEASCA RASPUNS. II MULTUMESC SFANTULUI NECTARIE CA M-A INDRUMAT SI M-A LUMINAT .II MULTUMESC SFANTULUI IUDA TADEU PENTRU AJUTORUL TRIMIS. POSTEZ AICI PENTRU TOTI CREDINCIOSII NOVENA SFANTULUI TADEU, CARE ESTE MIRACULOASA.IMPORTANT ESTE SA CREDETI SI SA VA RUGATI DIN ADANCUL SUFLETULUI IAR SFANTUL IUDA TADEU, SFANTUL NECTARIE SI DUMNEZEU VA VOR AJUTA.
Novena catre Sfantul Apostol Iuda Tadeu
(Aceasta rugaciune trebuie facuta de 6 ori pe zi pentru 9 zile consecutive.)
Preasfanta Inima a lui Isus sa fie adorata si iubita in toate altarele in vecii vecilor! Amin.
Preasfanta Inima a lui Isus sa fie onorata si marita acum si pentru totdeauna! Amin.
Sfinte Iuda Tadeu roaga-te pentru noi si asculta-ne rugaciunile!
Binecuvantata sa fie Sfinta Inima a lui Isus!
Binecuvantata sa fie Imaculata Inima a Mariei!
Binecuvintat sa fie Sfantul Iuda Tadeu in toata lumea pentru totdeauna!
O, Sfinte Iuda, Apostol si Martir, mare in virtute si bogat in miracole, ruda apropiata a lui Isus Cristos, mijlocitor credincios pentru toti care te cheama in ajutor in timp de nevoie, la tine apelez din toata inima si te rog cu umilinta.
Tie Dumnezeu ti-a dat puteri asa de mari ca sa-mi fi ajutor.
Ajuta-ma in cerinta mea prezenta si urgenta. Drept compensatie promit sa te fac cunoscut si invocat de altii.
Sfinte Iuda roaga-te pentru noi toti care-ti cerem ajutor. Amin.
Tatal Nostru ... , Nascatoare ... , Marire Tatalui ... (de 3 ori).
O, marite Apostol, Sfinte Iuda Tadeu, ruda a lui Isus si a Mariei, te salut prin intermediul Preasfintei Inimi a lui Isus. Prin inima Lui il maresc si ii multumesc lui Dumnezeu pentru haruruile cu care te-a inzestrat.
Ma pun umilit in fata ta si te rog din inima sa ma privesti cu compasiune. O, nu-mi dispretui rugaciunile. Nu-mi infrange increderea in tine. Tie Dumnezeu ti-a dat privilegiul de a ajuta omenirea in cele mai disperate probleme. O, vino in ajutorul meu ca sa maresc binecuvintarile lui Dumnezeu.
Toata viata iti voi fi recunoscator si te voi urma cu credinta pana iti voi putea multumi in Rai. Amin
FACETI 81 DE COPII DIN ACEST EXEMPLAR SI LASATI 9 COPII INTR-O BISERICA , TIMP DE 9 ZILE CONSECUTIVE.CEREREA NOASTRA VA FI INDEPLINITA INAITE CA CEA DE-A NOUA ZI SA SE INCHEIE, ORICAT DE IMPOSIBILA AR PAREA REALIZAREA EI.
PE SFANTUL IUDA TADEU IL GASITI LA CATEDRALA CATOLICA "SFANTUL IOSIF".
DUMNEZEU SA VA AJUTE!!
05.02.2009, 20:43Claudia Calugareanu
As vrea sa va povestesc si eu una din minunile pe care le-a facut Sfantul Nectarie pentru mine.
Am avut doua avorturi spontane, au fost niste clipe groaznice pe care nu vreau sa mi le mai amintesc.
Am auzit de Sfantul Nectarie si despre minunile pe care le-a facut, cam cu un an si ceva in urma.
Mi-am pus toata increderea si sperant in acest sfant si bineinteles in Maica Domnului , Iisus Cristos si Dumnezeu Cel Sfant.
Si bineinteles ca rugaiunile mele nu au ramas neascultate. Am citit Acatistul Sfantului Necatrie si m-am rugat lui.
Prin bunavointa unei doamne pe care am cunoscut-o pe internet, am reusit sa fac rost de ulei de la Sfantul Nectarie din Eghina, si alte cateva lucruri sfinte care m-au ajutat.
Ii multumesc Domnului ca mi-a scos-o in cale pe aceasta fata.
Acum, cu ajutorul Sfantului sunt iar insarcinata si sunt sigura ca ma va ajuta sa nasc un copilas sanatos.
Nu incetati sa va rugati, Domnul stie mai bine cand e timpul sa va dea ceea ce-i cereti.
Laudat fie Domnul Dumnezeu intru sfintii sai.
Ii multumesc Domnului pentru tota grija pe care a avut-o si pe care o are pentru mine, familia mea, prietenii mei si chiar pentru dusmanii mei.
Doamne ajuta-ne si ne miluieste!
09.02.2009, 13:14Elena Grigoras
Pe acest Sfant l-am descoperit in urma cu aproape 3 ani cand in cartierul in care locuiesc s-a inaltat o noua biserica in care se gasesc o parte din moastele Sfantului si care ii poarta numele.Am intrat in aceasta biserica intr-o duminica pe care nu o voi uita cred niciodata si de atunci merge cat de des am ocazia.Ceea ce vreau eu sa va spun este ca SfantulNectarie m-a ajutat si pe mine pacatoasa.Acum 2 ani tatalui meu i s-a extirpat un rinichi.Atunci am mers la biserica Sf Nectarie si m-am rugat sa aiba grija de tatal meu care avea si diabet dar si probleme cu inima.Ajutorul lui nu a intarziat sa apara iar tatal meu a iesit din spital dupa o saptamana jumatate fiind in afara oricarui pericol.Cand am avut examenul pt carnetul de soferi tot la Sfantul Nectarie m-am dus si m-am rugat.Am reusit sa trec cu bine si peste acest examen desi era a 4-a oara cand il dadeam si sincer imi cam pierdusem orice speranta.
Acum ma aflu din nou intr-o situatie complicata dar care in acelasi timp ma face foarte fericita.Sunt insarcinata.Cred ca pt orice femeie ar trebui sa fie cel mai minunat moment din viata dar la mine lucrurile stau mai complicat.Tatal copilului nu vrea sa stie nimic de noi,parintilor mei inca nu am avut puterea sa le spun,exista posibilitatea ca sarcina sa fie cu probleme pt ca pana acum am avut 2 iminente de avort.Problema este ca nu vreau sa fac avort,dar nici nu gasesc o solutie.Nu stiu cum ma voi descurca cu copilul,cu serviciul,cu parintii mei,cu tatal copilului.Nu vreau sa imi pierd speranta,ma rog la Sf Nectarie,la Dumnezeu ca poate nu ma vor uita.Si eu am avut momente de deznadejde dar nu ca Dumnezeu nu ne aude sau nu ne vede ci din cauza ca uneori consider ca sunt prea pacatoasa pt a ma mai ierta si ajuta si de data asta.Am vrut sa fac publice aceste lucruri pt ca ma gandesc ca sunt multi oameni care se afla in imprejurari dificile.Noi toti care credem in Sf Nectarie sa le fim exemple ca Dumnezeu si sfintii pe care ni-i trimite in ajutor nu ne lasa.Eu am totusi speranta ca se vor rezolva si problemele mele cu bine si atunci negresit va voi spune si ua si il voi lauda pe Sfantul Nectarie!
09.02.2009, 20:33Cristina Horvat
Pe acest Sfant l-am descoperit cu ajutorul "formulei as"vreau sa ii multumesc pentru ca m-a ajutat sa imi iau examenul de titularizare,mai ales ca l-am dat prima oara.Am citit acatistul sau si multe despre minunile sale sale.Amai ajutat si o matusa de -a mea care era la un pas de a i se extirpa uterul.Ii multumesc din suflet acestui Sfant si Fecioarei Maria ,Sfantului Mina si parintelui cuvios Porfirie.Laudat fie Domnul!
Sonia
09.02.2009, 21:34Beatrice Oprita
Ma numesc Beatrice si am aflat de Sf. Nectarie acum o luna , pe atunci cautam disperata un remediu pentru fibromul uterin pe care tocmai il descoperisem .Din intamplare am dat peste aricolele din formula as si am citit cateva care m-au impresionat profund.
TREBUIE sa MA CREDETI CA INTR-O LUNA AM SCAPAT DE 2 OPERATII. UNA DE FIBROM SI CEALALTA DE INIMA .A fost un test de incercare a credintei pe care l-am trecut cu ajutorul SF. NECTARIE . Doctorii mi-au spus ca atunci cand va sosi momentul ma va opera de fibom dar rugaciunile la Sfantul mi-au scos in cale o doctorita desteapa care mi-a spus ca exista un sterilet care elibereaza o cantitate de hormoni , lunar se numeste Mirena si care poate stopa crestera fibromului .
Peste putin timp am fost sa-mi fac un EKG de control ,in urma caruia doctorita m-a anuntat ca s-ar putea sa ma operez de inima .Nu va pot spune ce simti atunci cand afli ca trebuie sa te operezi pe inima . Rugaciunile la Sf. Nectarie m-au ajutat si pana la urma cand am facut analize mai amanuntite nu este vorba de nicio operatie .
Am vrut sa va scriu tot ce am patit eu ca sa implinesc promisiunea facuta SF. Nectarie de a face cunoscute minunile Sale tuturor celor care au nevoie de ajutor . Sa stiti ca intr-adevar este Mare Facator De Minuni si Grabnic Ajutator tuturor celor care nadajduiesc catre el si catre Dumnezeu .Vreau sa-i multumesc si sa laud numele sau prin scrierea acestor adevaruri si va multumesc tuturor celor care mi-au scris unde se afla Sfintele Moaste ale SF.Nectarie .
cu multa credinta Beatrice ;beatrice_ok@yahoo.com
10.02.2009, 18:22Daniela Sivala
Si eu am aflat ca si multi altii despre acest sfant drag din paginile Formulei As.Sunt plecata din tara si stiu cat e de greu sa gasesti alinare cand sufletul ti-e greu.N-am in aropiere nici o biserica ortodoxa si desi cred ca Dumnezeu e acelasi indiferent de credinta nu ma simt implinita sufleteste intr-o alta casa a Lui asa cum ma simt la noi acasa.Intr-un asemenea moment l-am descoperit pe sf.Nectarie marit fie numele lui,pentru toata linistea sufleteasca,ajutorul in anumite probleme de familie si putere de a merge mai departe indiferent unde te poarta viata.Saru-mana sf.Nectarie
17.02.2009, 22:04Ionut Si Florentina Balacianu
Rugativa cu incredere Sfantului Nectarie pentru ca nici o rugaciune nu ramane fara raspuns!!!Ajutorul sau se simte ca o adiere de primavara in suflet si ca o dulce mangaiere pentru trupul aflat in suferinta!!! "Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai!". Vom reveni cu completari.
18.09.2009, 20:02Aldi Aldi
Pentru cei care sunt departe de casa, dar in cautarea Moastelor Sfantului Nectarie. Nu stiu daca exista Biserici Romanesti in Statele Unite care adapostesc Moastele Sfantului Nectarie, dar am gasit aceste Biserici ortodoxe grecesti (lista se poate sa fie mult mai lunga).
Daca sunt prea departe, incercati sa vorbiti cu Preotul de la o Biserica ortodoxa greceasca din zona dumneavostra, sau incercati sa contactati Arhiocedeza Bisericii Orthodoxe Grecesti in Statele Unite: http://www.goarch.org/.
1) Saint George Greek Orthodox Cathedral in Hartford, CT. http://stgeorgecathedral.org/ Father George este roman.
2) Saint George Greek Orthodox Church and the Shrine of Saint Nectarios in Clifton, NJ. http://www.stgeorgeclifton.org/ourparish/. Daca sunteti in cautare de Ulei Sfintit de la candela Icoanei Sf. Nectarie, puteti sa sunati si va trimit prin posta. Sunt foarte primitori. Capela inchinata Sfantului Nectarie este deosebita. Un calm si o liniste sufleteasca te cuprinde odata ce ii treci pragul.
3) Holy Trinity Greek Orthodox Church in Egg Harbor, NJ. http://www.holytrinitysouthjersey.org/. Biserica nu are Moastele, dar are o parte din panglica care a fost pusa pe mainile Sfantului Nectarie dupa adormire si o bucata din lemn din racla Sfantului Nectarie.
4)) Saint Nektarios Greek Orthodox Church in Charlotte, NC. http://www.stnektarios.org/visitingrelics.php
5) Saint Nektarios Greek Orthodox Church in Covina, CA. http://www.saintnectariosbrotherhoodmission.org/ .Vedeti categoria: Pilgrimage and Prayer Request. Se pare ca si aceasta Biserica trimite prin posta Ulei Sfintit celor care au nevoie.
6) Saint George Greek Orthodox Cathedral, Greek Orthodox Cathedral of Philadelphia, PA. http://www.saintgeorgecathedral.org/. Nu am reusit insa sa confirm. Contactati pe Father Nectarios la numarul de pe website, inainte de a merge.
7) Mi s-a spus ca in Emmitsburg, MD se va infiinta St.Nektarios Monastery, care se pare ca va adaposti Moastele Sfantului Nectarie. Desi nu stiu acest lucru cu siguranta, cei interesati pot monitoriza in viitor. Stiu cu siguranta ca pe Noiembrie 9, va avea loc o Liturghie la acest locas, si s-ar putea ca Moastele Sfantului Nectarie sa fie aduse pentru aceasta ocazie.
Numai bine si sa ne auda Sfantul Nectarie tuturor rugaciunile!
09.03.2012, 16:38Vizitator Anonim
Am citit zilele trecute despreminunile sfnectarie si am fost pur si simplu coplesita. trec printr-o perioadanu tocmai buna asa caasearam-am rugat sfantului nectarie sa facao minune cu mine si astazi m-a sunat persoana de la careasteptam vesti bune. este incredibil, multumesc sf nectarie si lui Dumnezeu ca nu ma lasa in cele mai grele momente