Rotaru Ada
| Nume | Ada |
| Prenume | Rotaru |
| Locatie | - |
| <confidential> | |
| Website | - |
| Yahoo! | - |
| MSN | - |
| ICQ | - |
| Jabber | - |
| AIM | - |
| Activitate forum | Nici un mesaj |
Comentarii scrise de Rotaru Ada
Afisare: 1 - 15 din 15 comentarii
Fara prejudecati02.09.2008, 03:58
Nu stiu cum reusesc unii sa fie atat de dezinvolti si sa treaca peste orice reguli de conduita constiinta si de morala si sa-si priveasca zilnic partenerul in ochii inselandu-l. Si cu cine: cu prietenul lui a carei sotie ii e probabil prietena (sau cel putin cunostinta comuna).
Nu condamn pe nimeni si nici nu zic ca trebuie sa nu-ti urmezi impulsurile. Dar ce ma intriga e cum poti s-o faci fara sa fi corect cu tine si cu cei de langa tine.
Nu crezi ca merita si ei mai multa consideratie?
Sotul ala care vine zilnic acasa cu sufletul alaturi de tine si copii nu are dreptul si el la fericire si respect?
Crezi ca ai dreptul sa-ti dezlantui pasiunea sub nasul lui cu prietenul lui fiind atatea suflete la mijloc?
Zau, un pic de decenta si constiinta. Nu ne putem comporta ca animalele imbarligandu-ne cu oricine si oriunde cand ne napadesc hormonii.
Iar despre iubitul tau, nu face decat sa se satisfaca cu tine. Ti-a spus ca-si iubeste sitia si nu vrea sa se desparta. Ce crezi ca ti ofera inafara de sex?
O sa fi singura in pierdere daca ti se dezvaluie "romanta"
Sotia o sa-l ierte ca sa-si pastreze casnicia, sotul tau va fi ranit si nu stiu daca casnicia-ti va supravietui, iar copii la mijloc.
Te-ai jucat, si acum las-o balta si trimite-ti amantul la nevasta si nu-ti distruge ce ai pentru impulsuri fara substanta.
Sfatul meu de "doi bani".
Oricum esti matura sa decizi singura. Dar asa vad eu lucrurile.
Povesti de dragoste prin scrisori
03.07.2008, 16:04
Eu cred ca iti trebuie o gramada de curaj sa faci un gest atat de radical.
E un gest de renuntare suprema si cred de asemenea ca chiar trebuie sa fi la capatul puterilor ca sa recurgi la el.
Sa nu judecam prea usor dramele celor care ajung in pragul renuntarii si al disperarii.
Bineinteles ca orice e mai bine decat sa recurgi la sinucidere. Nu toate zilele sunt negre si daca acum sunt negre cu siguranta se vor lumina.
Povesti de dragoste prin scrisori
02.07.2008, 18:55
Nu toti inteleg dorinta de iubire si de caldura sufleteasca.
Nu toata lumea vibreaza pe aceleasi unde, si nu toti traiesc aceleasi drame.
Fata de mai sus are nevoie acuta de iubire si nu o poate gasi acolo unde o cauta.
Ar face bine toti parintii sa tina cont de emotiile copiilor si nu sa-i considere niste poveri bune de ingnorat.
Un copil sensibil e o comoara neglijata in lumea materialista si egoista de azi, si dat la o parte in loc sa fie hranit cu dragoste si protejat.
Daca mai esti si introvertit cu atat mai rau.
Am trait si eu o drama pe care ai mei nici n-au vazut-o fiind ocupati cu certurile intre ei, cu alcoolismul tatalui si grijile peste masura ale mamei care avea toate ale casei si cei trei copii pe umeri si nu mai avea timp de mangaieri si dragoste nu-i mai ramasese, ori daca ramasese era ingropata undeva si nu se mai vedea.
Suntem 3 fete, eu fiind cea mai mare. Toate suntem in felul nostru sensibile si delicate dar in timp ce eu daca nu gasesc ce vreau caut imprejur, explorez in alta parte, sora mea mijlocie era mai retrasa si cu o nevoie permanenta de iubire.
Avea si ea animalele ei preferate, doi pisoi, o gaina care-i manca numai ei din palma, toti o luau in brate si o alintau, numai ai mei pe acre- adora si care contau nu aveau timp de ea. O repezeau de cele mai multe ori cand se lipea de ei si devenise plangacioasa si se legana singura in somn spre disperarea mamei care se intreba ce-i cu ea. Imi dau seama acum ce era, ca atunci nu intelegeam nici eu prea multe.
Eu aveam vreo 7 ani si sora mea 4 cand cand am surprins-o in timpul unui scandal intre ai mei ( care era la ordine zilei in casa) ca se urca intr-o debara si vroia sa ia o punga si nu reusea. Intreband-o ce face, mi-a zis cu voce nevinovata si peltica si ca vrea sa ia otrava ca sa nu mai auda cearta. Nici macar nu stia ce e aia bine. Otrava de soareci pusa de ai mei acolo era rezolvarea ei la o situatie insuportabila. I-am luat-o din mana si am atras-o cu niste jucarii in timp ce parintii mei ocupati cu tragedia lor nici azi nu stiu ce tragedie le afecta copiii si ce tragedie era gata sa se petreaca. Si cand le-am repetat ce se petrecuse mai tarziu n-au reactionat. Erau prostii de-ale mele. Am incercat sa le mai spun si alte dati dar erau prea ocupati cu tragedia lor. Mi-am facut doar un juramant sa stau cu ochii pe ea si asta fac si acum dupa zeci de ani si la mii de km departare. Un telefon, o incurajare si o vorba buna si sa sti ca ai comfortul cuiva care se gandeste la tine face imens. Necazuri sunt ca asta e viata.
Mai e si Dumnezeu si credinta. Daca o ai, nimic nu ti se poate intampla. Duhul Sfant si toti ingerii sunt cu tine, te insotesc la tot pasul. Nu esti niciodata singur si nici ignorat.
Poate ca te ignora toti, dar acei toti nu te merita. Extindeti orizontul si exploreaza. Ce nu e langa tine poate fi la numai doi pasi. Exista in lumea asta oricand cineva gata sa te iubeasca si sa te aprecieze pentru ceea ce esti.
Curaj si soarele va rasari:)
Dia, Toronto.
Povesti de dragoste prin scrisori
07.06.2008, 20:29
Cu toate ca povestea nu se potriveste cu niciunul din tiparele unei iubiri, e o poveste emotionanta poate chiar stranie a doi oameni care se au sufleteste unul pe altul. Atingerea aceea de mana sau licarirea din priviri din copilarie e mai bine sa fie neatinsa de neputintele prezente. Nu ca s-ar schimba ceva, dar daca tot nu e posibil, mai bina sa stea asa. Important si incredibil e ca pot in ciuda distantei si a barierelor, trai o poveste emotionanta. Nu as numi-o de iubire ci una de legatura ancestrala deasupra tuturor tiparelor.
Ca se vor vedea sau nu nu cred ca are importanta, dupa cum nu mai conteaza nici sfarsitul care mai devreme sau mai tarziu va veni si se va disipa incetisor asa cum a si venit. Ceea ce va ramane si pentu unul si pentru altul e incredibila forta a unui gand ca cineva acolo la capatul lumii e alaturi de tine dincolo de spatiu si timp, si ca nu esti singur pe lume.
21.05.2008, 16:35
Eu cred ca ce are Alexandra e de nepretuit. Daca la ei asta merge e atuul lor. Sunt amandoi multumiti, el ca este tratat ca un rege si ea ca se simte apreciata ca o regina. Nu toata lumea intra in aceleasi tipare. Fiecare are modul lui de asi crea fericirea. Ceea ce unora li se pare slugareala la altii lise pare un gest divin, mai ales cand e apreciat la adevarata valoare.
Retetele sunt individualizate :)
10.05.2008, 21:57
Asta este visul oricarei casnicii. Sa te simti si sa te regasesti le fel de fericit ca in ptima zi si dupa 20 de ani de casnicie. Din fericire exista destule situatii fericite si din nefericire nu pentru toti se intampla la fel.
Intervin problemele, uzura de zi cu zi, orgoliile, nesiguranta zilei de maine sau vanitatea si fotografia perfecta se distorsioneaza. E nevoie de multa dragoste si rabdare.
Va felicit si va urez sa va regasiti le fel si la 50 de ani!
Ada.
"Scuzati! Am o casnicie fericita!"
03.05.2008, 01:45
Da fratele baiatului aluia nu poate afla adevarul de la sursa? Macar sa stie bietii oameni.
Casa in care si-a facut cuib blestemul
03.05.2008, 01:42
Nu va puneti sentimentele in mana oricui numai de dragul de "a avea pe cineva". Nu e tot una cine e ala/aia. Iubiti-va pe voi insiva de n ori si apreciati-va la actuala valoare. Numai asa veti alege corect. Singuratatea vine odata cu convingerea personala ca nu sunteti apreciate, iubite si odata cu frustrarile. Nu lasa-ti evenimentele sa va frustreze, ci analizati-le corect si la propria valoare.
Numai bine,
Ada
30.04.2008, 21:14
Esti de admirat! Felul in care ai luptat pentru copilul tau inainte de a se naste si cum te-ai dedicat lui dupa ce s-a nascut. Pacat ca egoismul a facut-o pe Roxana sa nu te aprecieze indeajuns. Ma indoiesc ca e fericita langa nesemnificativul ala cu care a plecat. Ca ti-a purtat tie pica hai ca mai cred, desi nu vad ce mare jignire i-ai adus, dar copilul ce vina are? Chiar n-are nici un instinct matern?
In ce te priveste pe tine, fa-ti un serviciul si tie si chiar si copilului si refa-ti viata cu cineva care-ti apreciaza calitatile. Ea nu-i decat o himera care n-a fost niciodata ce ar trebui sa fie: mama si sotie. Ai dreptul la toata fericirea din lume. Nu va fi ca prima iubire, ci va fi una matura facuta cu ochii deschisi.
Invata sa traiesti din nou si sa te bucuri.
Numai bine,
Ada.
Povesti de dragoste prin scrisori
26.03.2008, 03:32
Revin ca sa aduc un alt aspect al povestii cu care mai mult sau mai putin toate femeile si si barbatii se confrunta.
In mesajul anterior ii faceam critica Valeriei ca sa o fac sa constientizeze schimbarea care trebuie sa o faca. Am facut asta din acelasi motiv din care ea il scutura pe "Iubi" sa se trezeasca:)
Tocmai citesc o carte despre fenomenul de "codependenta" in psihologie. Cand ne confruntam o lunga durata cu un eveniment sau o serie de evenimente care le luam in sarcina noastra, devenim prea centrate pe acel lucru incat uitam sa mai traim. Facem tot ce ne sta in putinta sa: crestem copii, sa-i servim omului iubit, sa rezolvam treburile curente, incat uitam de noi insine, ne abandonam. Noi nu mai contam. Ne neglijam, devenim indiferenti la alte lucruri din jurul nostru, devenim obsedate de obiectul atentiei noastre. Urmatoarea etapa este sa ne revoltam. De ce numai noi, de ce cei din jur nu pun umarul (desi noi am luat totul in carca fara sa ne gandim la co(nvietuire) cu ceilalti. Incepem sa ne purtam ca niste victime. Ne plangem tot timpul, avem resentimente fata de cei din jur care par ca nu ne mai inteleg (si n-au cum cum suntem mereu acre nemultumite si cicalitoare). Criticam, ne revoltam, tipam, ne vaicarim, aranjam, rezolvam s.a.m.d.
Recomandarea psihologului in aceste cazuri e ca trebuie sa constientizam ce facem. Sa ne revizuim atitudinea: sa lasam sau sa oferim si celorlalti din povara noastra. Bland dar ferm. Sa ne facem timp si pentru noi, si sa invatam sa ne iubim pe noi insine avand grija de noi si lasandu-i pe ceilalti sa se descurce si singuri. Ce mai spune e ca nu e treaba noastra sa stim totul, sa rezolvam totul si sa raspundem pentru actiunile tuturor.
Facand asta vom vedea si atitudinea celorlalti schimbandu-se si noi inflorind.
Eu zic ca merita incercat.
Numai bine.
Ada
23.03.2008, 15:48
Foarte multe casnicii merg inainte datorita obisnuintei si a comfortului dat de rutina. Asta nu inseamna ca merge bine.
Unele relatii diminueaza sau deformeaza sufletul si caracterul celor implicati. Le distruge vointa si le anihileaza simturile. Aia nu e o relatie sanatoasa. Faptul ca partenerul/partenera a renuntat sa mai fie cocheta, e mereu certareata (incruciseaza sabiile sa-si sustina punctul de vedere, e certareata cum spui tu), "nu pot si nu vreau sa-i minimalizez greselile, sa-i gadil orgoliul de barbat" cum tot tu spui, e ceea ce distruge romantismul. Ca sa nu mai zic ca imaginea pe care ti-o afisezi aproape victorioasa: cum ca nici haine sexi nu mai imbrac, ci am unele gen sac, numai bune pentru a-mi ascunde colaceii suprapusi de pe burta si picioarele ingrosate intre timp, ca urmare a frustrarilor mele afective si sexuale, traduse intr-o pofta de mancare exagerata. Sunt rea! Rea de foame, rea de somn, rea de gura!" omoara orice pofta sau chef de joaca oricat ai vrea.
Faptul ca adoarme inainte de a veni tu din baie, cu televizorul aprins si ca ca atunci cand se aseaza in fata paharului, cu prietenii, uita sa se mai ridice arata ca e obosit si blazat peste masura si ca si-a pierdut interesul.
E clar ca inca te iubeste. Asa stangaci si rar cum o face inca mai inceraca sa aprinda in tine ceea ce a fost.
Nu cadea in greseala de a crede ca esti calare pe situatie si ca e amortit si nu mai poate face fata sau ca nu mai constientizeaza ca ceea ce e nu mai e ce a fost. Te-ai putea trezi intr-o buna zi ca satul de blazarea de acasa sa-si regaseasca simturile pierdute alaturi de cineva mai proaspata, mai romantica si care nu ii "pandeste orice gafa, orice eroare, si-l zgaltaie zdravan" .Nu de asta are nevoie o casnicie sanatoasa.
Poate ca acum te simti calare pe situatie si cred ca e singurul mod in care sti sa-ti controlezi casnicia, dar e un mod gresit care nu e sanatos pentru nici unul dintre voi, incluzind copilul.
Nu cred intr-o casnicie in care cei doi sunt care pe care ca sa se domine. Un razboi continuu care in cazul tau el nici nu vrea sa-l aiba, (de aia e blazat) duce numai la dezamagiri si la deziluzii.
Fiecare fiinta are nevoie de incurajare, de spatiu vital in care sa se exprime si sa se dezvolte ca fiinta separata intr-un cuplu sanatos.
Daca nu vrei ca intr-o zi sa devi femeia aia care poarta pe fata spectrul singuratatii si al frustrarilor sau al demnitatii schilodite sau al dragostei amagite, fa-ti unghiile rosii pentru el, da-ti sacul jos si du-te la o sala de gimnastica sa-ti dai jos colaceii de pe talie si fa-l sa se simta iar barbat ca sa-i reinvii simturile. O sa-ti faca si tie bine si lui la fel.
Mult noroc si intelepciune.
Dia
07.03.2008, 20:25
Situatiile in care ai fost pusa te-au demoralizat, iar individul care te hartuie se bazeaza pe faptul ca esti paralizata din cauza depresiei si a nesigurantei. Asa te domina.
Nu te sfatuiesc sa mergi la companie deocamdata sa te plangi. Du-te fie la vreo biserica daca ai una imprejur, chiar si catolica sau protestanta si confeseaza-te. Preotii de obicei stiu ce se fac in cazuri din astea si te pot indruma ce sa faci. Sunt de asemenea asociatii de femei care se ocupa cu indrumarea in caz de abuzuri. Vezi care-ti sunt optiunile intai.
Da de asemenea un "search" pe internet si gasesti sigur una in apropiere. Fa orice dar nu sta sa fi abuzata mental si poate si fizic. Vorbeste si cu altii despre asta. La servici, vecini si nu tine pentru tine. Nu sti de unde-ti vine ajutor. Comunicarea cu altii e intotdeauna benefica. Sunt oameni minunati oriunde, daca apelezi. Foloseste-ti insa experienta si instinctul ca sa nu mai cazi in alta capcana.
Capcane sunt la tot pasul. Inlatura-le si treci mai departe. Pastreaza numai ce e bun.
Aluia spune-i sa nu se mai apropie de tine si ca daca nu se linisteste o sa-i faci probleme. Cat timp apari ca o victima nu va inceta.
Imi pare rau ca ai cazut in situatiile astea cu adevarat vicioase. N-ai avut noroc de la inceput si ti-ai pierdut curajul. Dar el vine numai actionand.
Orice numai nu sta retrasa.
Mult noroc si actioneaza ca sunt si multe lucruri de care poti saa te bucuri. Nu e usor cand nu ai pe nimeni aproape si cei in care te-ai increzut nu sunt ce pareau, dar nu e sfarsitul lumii ci numai timpul pentru un nou inceput.
Mult noroc, si numai bine,
Ada.
"Va rog cu disperare sa-mi dati un sfat"
23.02.2008, 03:54
Prin amabilitatea si curajul celor care au patimit, au aparut o multime de marturii dupa revolutie referitoare la cumplite monstruozitati comise de oameni nedemni de caliatea de om.
De ce nimeni nu-i ia la raspundere? De ce nu se vad procese ale tortionarilor si macar demascarea lor publica. Nu mi se pare cinstait sa stea ca niste bunicuti cuminti si sa se bucure de viata (banuiesc ca au fost gratificati cupensii frumoase) niste bestii cu fata umana.
Macar sa-i stim cine au fost si sa simta oprobiul public.
Ca tortionat nimeni nu vrea sa mai rascoleasca trecutul care e prea dureros, dar istoria si publicul n-ar trebui sa-i ierte.
Intreb si eu, ca inca mai cred ca ar trebui sa fie dreptate pe lumea asta :(
15.02.2008, 20:43
Pacat ca lucrurile care conteaza cu adevarat nu sunt intotdeauna apreciate.
E foarte important sa ai o cariera, si asta cere efort si sacrificii. Dar ca sa-ti substitui sau sa-ti deformezi viata personala dupa asta e o greseala enorma.
Ceea ce-i pierde pe multi e presiunea (peer pressure cum zic americanii) celor din anturaj ca sa ai ca ei, sa te comporti ca ei, sa te imbraci ca ei si sa fi ca ei.
Un articol interesant despre "Femeia de cariera" a fost scris de Mircea Dinescu. Era hazliu dar tragic de adevarat ce goala de sentimente si valori poate deveni o femeie si ce usor isi sacrifica viata personala pentru o glorie de birou desarta.
Devi un manechin al normelor in care viata personala si sufletul nu au nici o valoare daca nu se incadreaza in "norme".
In ce o priveste pe prietena ta eu as avea o discutie serioasa punandu-i pe tapet toate posibilitatile si ce poti tu sa-i oferi. Daca nu apreciaza cred (opinia mea) e ca de fapt cauta altceva. Dragoste ca a ta nu va mai gasi. Daca banii si convenientele ii plac mai mult, sa aleaga.
Probabil ca vaneaza ceva mai "bun". Vre-un carierist care s-o si satisfaca personal (?). Nu prea cred c-o sa gaseasca. Te tine la distanta ca sa aiba optiunile deschise, si te foloseste ca sa se satisfaca cand nu gaseste ce cauta varsandu-si esecul tot pe tine.
In locul tau i-as da ultimatum, si mi-as cauta de viata daca nu e 100% langa tine.
Sunt sigura ca e cineva acolo care-ti va aprecia iubirea la adevarata valoare, va vrea sa fie mereu langa tine si va fi fericita sa-si faca o familie alaturi de tine.
Daca nu vrei sa te alienezi si sa te gasesti singur la 40 de ani plin de obida si singur sau cu ea plina de resentimente stand cu tine doar pentru ca nu a gasit pe altcineva, detaseaza-te. Nu poti trai din ce a fost si nu mai e.
Iti urez mult noroc si fericire. Sa le gasesti si sa te bucuri din plin.
Un vis se pregateste sa moara: Casatoria - Ancheta "Formula AS"
23.12.2007, 18:57
Regasesc in scrisoarea ta imaginea proiectata a relatiei in care ma gasesc in prezent. Diferita dar si asemanatoare. Si varstele sunt apropiate.
In cazul meu, eu sunt persoana considerata "puternica" dintre noi doi, cea care se ocupa de toate si rezolva totul...singura.
Ca si in cazul tau sotul meu a lucrat in cercetare, si dupa revolutie institutul la care lucra s-a confruntat cu scaderi dramatice de fonduri si contractele din ce in ce mai putine. Banii nu tineau ritmul inflatiei si nemultumirea lui si ingrijorarea amandoura (serviciul meu fiind in invatamant, deci nu prea grozav) crestea odata cu nesiguranta generata de situatie. El nu e un luptator si nici agresiv ( unul din motivele pentru care il iubesc) ca unii din colegi care si-au deschis afaceri particulare pe langa servici si prosperau. Asta l-a demotivat si mai rau.
Intr-o tentativa salvatoare, mi-am deschis eu o afacere cu o colega a mea si am tras din greu sa o punem pe picioare si sa mai suplimentez veniturile si sa fie totul bine. Am tras asa vreo 2-3 ani si mi-am dat seama ca in loc sa rezolv situatia o agravam. Nu eram deloc acasa, banii erau mai multi dar si cheltuielile cresteau si ce e mai rau el se simtea neglijat, a inceput sa cam bea la servici unde se antrena si cu alti doi colegi dezamagiti ca si el, si dintr-o intentie buna am ajuns din rau in si mai rau:(
Dupa 3 ani am pus capat afacerii si am ramas doar cu predatul si cu familia, dar tot nu se rezolva nimic. Eram exact de unde am plecat, poate si mai straini. Se inchidea in el, nu mai comunicam deloc, nu mai faceam nimic impreuna. Ma agitam singura in tentativa de a mentine casnicia si ca copiii (2) sa nu ne simta lipsa. Situatia era fara iesire si eu nu ma puteam resemna asa.
Asta ne-a facut sa rediscutam si sa dam curs unei idei mai vechi la care mai ales el dar nici eu nu ziceam nu, de a emigra.
In 1999 am emigrat in Canada cu speranta ca luand totul de la capat si stergand cu buretele toate frustrarile, stresurile si vechile fantome vom putea sa fim iar o echipa de milioane cum am fost la inceput cand ne intelegeam doar din priviri si ne completam reciproc. Eram invidiati printre prieteni de modul cum ne intelegeam.
Acum intr-o tara straina dupa 10 ani nimic nu e schimbat. Mai bine spus nimic nu e schimbat in bine.
Eu tot singura ma agit. Castigam amandoi, dar el e tot nemultumit cu serviciul, in loc sa incerce sa-l schimbe, sa cultive prieteniile ca sa-si faca relatii si sa puna umarul alaturi de mine, prefera sa se inchida in el, nu accepta nici un fel de discutie despre noi sau despre problemele de familie le considera inutile. Nu mai suporta copii si problemele lor sau cele ale casei si se retrage cu orele pe balcon cu berea si cu SUDOKU, ne-a alungat toti prietenii care ni-i facusem in primii ani cu atitudinea lui ostila si nemultumirea continua, si dupa 10 ani de Canada sunt mai singura ca oricand langa cel pe care-l iubesc si care nu mai e demult langa mine oricat as vrea.
Imi spune din priviri ca-l enervez ca ma aranjez, ca ma bucur, ca-mi cumpar un pulover nou, ca ma duc la fitness, ca imi fac parul, ca fac cursuri sa ma perfectionez si orice altceva care m-ar face fericita. Cred ca nu poate accepta sa fiu fericita daca el nu e.
Problema e ca nici nu sunt, dar nici sa ma complac in nefericire si sa i-o alimentez nu pot si nici nu vreau. Am facut depresie, am iesit din depresie sit tot nimic nu s-a rezolvat.
Nu ma gandesc deloc sa plec (cum ma suspecteaza) ci doar cum sa-mi salvez casnicia, sa ma salvez pe mine si sa-l aduc inapoi.
Daca ani la rand am crezut ca o mai pot face , acum nu mai sunt sigura, cel putin nu fara el.
Poate sunt si arat si eu dezamagita, indignata, nemultumita si el simte asta mai mult ca oricine afectandu-l, dar care imi sunt optiunile la reactia asta de autodistrugere?
La 46 de ani ma simt in forma, arat bine si sunt gata de orice inceput. Dar cu cine?
O nevasta luptatoare poate plange cu tine la necaz, lupta pentru tine, dar nu poate accepta sa te vada mereu nemultumit sau plangandu-te si asta nu pentru ca nu te iubeste sau nu te intelege ci pentru ca vrea sa te vada trecand de asta si pentru ca vrea sa te stie langa ea, dar nu apatic.
Trebuie sa fie un echilibru in intelegere.
Nu e placut sa fi mereu cea mai tare si cea care mereu rezolva problemele. Poate vrea si ea sa se planga sau sa planga uneori cand o coplesec problemele, sa fie si ea cea slaba si care trebuie protejata. Ea cui sa i se planga daca nu omului de langa ea? Dar daca el nu e acolo ci e pierdut in sine, ce-i mai ramane?
In speranta ca punctul meu de vedere te va face sa vezi si altfel lucrurile, as zice sa scapi de frustrari, bucura-te de cei care-s inca langa tine si te iubesc, ia-ti o pereche de pantofi noi si uita-te dimineata in oglinda ca la un Om nou, si sa te gandesti ca tocmai ca e o femeie puternica, frumoasa, inteligenta si gospodina te-a facut s-o iubesti. Faptul ca e rece si dominanta e doar o reactie de aparare, de a nu se lasa invinsa. Nu stie sa reactioneze altfel. O sperie faptul ca te-ai retras si reactia ta la toate frustrarile prin care ai trecut a afectat-o si pe ea.
Cand ai fost cazut a luat fraiele si probabil ca nu mai stie nici ea cum sa se opreasca acum. Arata-i ca poate conta pe tine. Nimic n-ar bucura-o decat sa te vada entuziast, bucuros si activ.
Nu cred ca o alta relatie ti-ar reda ce ai pierdut, dar o revenire la normalitate da. Incearca sa-i mai iei din probleme asupra ta, incurajeaz-o si fi alaturi de ea si de copil care are nevoie de tata, sunt convinsa ca si restul o sa vina si ca odata cu echilibrul o sa vina si bucuriile. Iar cum spunea si Dani, leacul cel mai bun al sufletului e credinta in Dumnezeu. Cu ea treci peste toate.
Numai bine.
Alex
Recomandari
