Povesti de dragoste prin scrisori

"De ce se lasa asa de greu?"

Mult stimata d-na Sanziana Pop,
Am 16 ani si invat la Liceul "I.L. Caragiale". Numele meu este Radu si sunt in clasa a X-a. In semestrul II (clasa a IX-a) la mine in clasa s-a mutat o fata. Numele ei este Dana si cu cat trece timpul, cu atat mai tare ma indragostesc de ea. La unele ore stam chiar impreuna in aceeasi banca. Ma inteleg perfect cu toti colegii mei si dupa un test facut de dirigintele clasei, reiese ca sunt cel mai popular. De felul meu sunt rocker si chiar daca dupa parerea multora acestia sunt considerati pleava societatii, eu am reusit sa nu-mi creez un asemenea portret. Ce-i drept, fumez, mai si beau, dar in limite normale. Nu am un vocabular infect si nu ma port imposibil. De ce va spun toate astea? Veti vedea. Din cercul fetelor, am aflat ca Danei ii place mult de mine. Atractia fiind reciproca, am incercat sa devenim prieteni din ce in ce mai buni. Nu urmaresc decat o prietenie sincera, cu sentimente puternice, reciproce. Dar timpul trece si eu cam bat pasul pe loc. La toate propunerile mele de a merge la un film sau de a merge la o petrecere, ma refuza. Nu accepta sa mergem decat daca mai vine o prietena de-a ei. Dar cum va spun: eu pe Dana o iubesc mult. Nu sunt tipul care se indragosteste la prima vedere. Sunt destul de reusit ca fizic, am 1,82 m inaltime, parul lung, blond, ochi albastri. Deci, tratativele cu Dana continua si, efectiv, habar n-am ce sa fac mai departe. Majoritatea timpului de la liceu il petrec cu ea, dar niciodata nu vrea sa fie singura cu mine. De fiecare data mai este cate o prietena, doua. Si pe drumul spre casa, la fel. Nu mai stiu ce sa fac. Am dat tot ce-am putut, dar cam degeaba. De ce se lasa asa de greu? Nu ma iubeste? Are pe altcineva? Pana acum as fi putut gasi multe alte fete cu care sa fiu prieten (am si alte admiratoare), dar simt ca n-as putea fi fericit decat cu ea. Dati-mi un sfat, o povata, ceva, ca singur n-o scot la capat.
RADU

Draga Radu,
Ti-am publicat scrisoarea aproape in intregime pentru ca respira multa sinceritate si un mod molipsitor de a fi adolescent. Cei care cred ca tineretul a luat-o pe drumul pierzaniei vor avea temeiuri de optimism afland ca in plamada adolescentei intra aceleasi ingrediente universal valabile: scoala, camarazi, muzica, prima iubire, un procent acceptabil de lucruri de "contrabanda": alcool, tutun. In ce-o priveste pe Dana, ea face parte, probabil, dintre fetele care se maturizeaza erotic mai greu. Ceea ce o sperie nu sunt sentimentele, ci protocolul lor: atingerea fizica. Asa se explica prezenta permanenta a "bodyguarzilor" langa ea. Alaturi cu o prietena e mai sigur, viata e mai usor de luat in piept. Daca rezerva ei s-ar manifesta numai fata de tine, in vreme ce cu alti baieti ar fi tandra si-apropiata, ai avea motive sa te indoiesti. Dar din ce scrii, nu rezulta asa ceva. 16 ani nu e o varsta obligatorie de debut afectiv. Sigur, sunt multe fete care la varsta asta devin femei. Dar nu e o regula. Multe adolescente viseaza inca. Iubirile lor se petrec in imaginatie: sunt totale, imaculate, idilice, nu ca realitatea cea neagra, plina de capcane si de primejdii la orice pas. Pe scurt, Dana tine la tine, dar se teme. Nu e pregatita sa priveasca in fata realitatea. Poate ca in cauza se afla si o educatie mai severa, niste parinti pentru care lumea adolescentei se compune doar din pericole. In timp, lucrurile se vor schimba. Daca tii la ea cu adevarat, nu ai alta solutie decat sa astepti si sa perseverezi dandu-i dovezi de afectiune si motive de incredere. Ar mai fi o solutie: o discutie deschisa, pe fata, exact in stilul scrisorii pe care mi-o adresezi. In locul tau, eu as alege drumul scurt.

* * *

"Ea e studenta, eu, mecanic auto"

Draga Sanziana Pop,
Ca orice cititor fidel al revistei "Formula AS", apelez si eu la bunavointa dvs. de a le da sfat tinerilor aflati in incurcatura sentimentala. Ma numesc George, am 21 de ani, sunt Balanta si din pacate nu am nici o prietena. Si totusi... Intr-o sambata, am fost la o chindie la o verisoara de-a mea. Cum e si firesc, au fost invitati multe fete si baieti. Printre ei, era si EA, o foarte buna prietena a verisoarei mele, care mi-a spus ca e singura si m-a indemnat sa o iau la dans. I-am urmat sfatul. Am dansat catva timp si la un moment dat (asa am crezut in acel moment) i-am marturisit ca imi place de ea si as vrea sa fim prieteni. Mi-a raspuns ca am luat-o prin surprindere si ca trebuie sa se mai gandeasca. Dupa putin timp, am intrebat-o ce hotarare a luat. Nu se gandise inca. Dar eu nu mi-am pierdut speranta si, spre dimineata, cand a vrut sa plece, am facut in asa fel incat sa plecam impreuna si acesta a fost singurul lucru care mi-a reusit in seara aceea. Am plecat amandoi, am condus-o acasa si am intrebat-o din nou ce parere are despre ceea ce i-am propus. Mi-a raspuns ca nu e pregatita pentru asa ceva, dar ca imi multumeste ca am condus-o acasa. Iar cum toate astea nu erau de-ajuns, intre timp am aflat ca e studenta la Medicina, in vreme ce eu sunt mecanic auto si nu am la baza decat un liceu industrial. Sa aiba vreo importanta, oare? Va rog sa ma sfatuiti ce ar trebui sa fac in cazul acesta, deoarece in ultimul timp sunt nevoit sa iau calmante pentru a dormi noaptea, si mi-e frica sa nu ma imbolnavesc.
GEORGE C. Calarasi

Draga George,
Femeile nu se cuceresc ca cetatile, prin asalt, iar prietenia nu se propune ca un ultimatum. Stilul asta razboinic intimideaza si sperie.Oricat de grea iti este singuratatea, sentimentele nu se pot comanda. Ai doar 21 de ani si inainte un hectar de viata. De ce te grabesti? Iubirea nu se propune ca o afacere. Asteapta mai intai sa te indragostesti, sa fii sigur de sentimentele tale, lasa-le sa se coaca si sa se exprime singure. Iubirea se transmite fara cuvinte. O femeie simte cand este dorita si admirata, si daca lucrul asta ii face placere, raspunde fara somatie. Sigur, exista si iubiri la prima vedere, dar ele sunt rare, cel mai adesea, prieteniile se construiesc in timp. O noapte e prea scurta pentru a da un raspuns. Daca in loc sa-i pui fetei respective intrebari radicale, i-ai fi propus sa va mai intalniti, sa mergeti impreuna la cinema sau la distractii comune, poate ar fi acceptat. Asa, ti-a simtit graba si a batut in retragere. In ce priveste profesiunile voastre atat de deosebite, nu exista reguli pe care sa le poti urma. In principiu, e bine ca in cupluri, partenerii sa aiba un nivel de instructie si de cultura apropiate, sa nu apara diferente violente de gust, mod de viata, comportament, petrecerea timpului liber, educatia copiilor etc. Dar exista si cazuri fericite, de familii inchegate, in care dragostea a fost mai puternica decat diferenta de nivel intelectual. Tu singur stii cat stii si de ce esti in stare, daca meseria ta poate face casa buna cu meseria de medic; nu ca bani sau ca importanta, ci ca "lume", ca univers de preocupari. In locul tau, eu nu m-as aventura. Cauta mai aproape de tine. La 21 de ani, ai timp destul.

* * *

"Nu-mi pasa ca m-a inselat"

Intr-o zi, am devenit ca prin minune milionar. Unica mea matusa, plecata in Germania, a murit si mi-a lasat o mostenire considerabila. Si de atunci, ca-ntr-un vis, totul a inceput sa-mi mearga: in dragoste, in afaceri, in toate. Normal, o sa spuneti. Unde sunt bani, de ce-ar trebui sa mai lipseasca ceva? Adevarul e altul: eu cunosc misterele feminine perfect. Stiu sa fac o femeie sa atinga extazul in timpul contactelor sexuale si, de asemenea, sa ma fac pe mine fericit. Am inceput chiar sa ghicesc perfect ce este in sufletul unei femei. Cum gandeste, cum viseaza... Unei prietene careia ma dedic sufleteste ii acord libertate totala. Ii permit chiar sa-si faca alti prieteni si sa flirteze cu ei. Multe femei simt o atractie extraordinara spre necunoscut. Spre nou, spre nemaipomenit, dar apoi revin la realitate. Intr-o zi, am simtit in comportamentul prietenei mele ceva bizar si mi-a fost foarte usor sa aflu ca ea si-a gasit un nou iubit. Foarte bine, mi-am zis, am s-o las sa-si faca de cap cat vrea. Si am plecat intr-o calatorie de afaceri vreme de doua luni. I-am dat prilejul sa se indragosteasca de el, sa se desparta de mine etc. Dar mare mi-a fost surpriza sa constat ca la intoarcere ea imi purta aceleasi sentimente. Nu era nimic fals in gesturile ei, in felul ei de a fi. Mi-a marturisit ca a trait o mare dezamagire, dar ca experienta prin care a trecut a ajutat-o sa inteleaga ca ma iubeste cu adevarat. Am iertat-o fara nici o ezitare si am plecat intr-o luna de miere la Sinaia. A fost atat de fericita ca am iertat-o, incat a inceput sa ma iubeasca ca o nebuna si in cele din urma ne-am casatorit. Desi o mica particica de indoiala mai exista inca in sufletul meu, am mari indoieli ca o alta aventura o va mai atrage vreodata. Aceasta scrisoare doresc sa serveasca tuturor ca un exemplu. Daca considerati ca mai sunt si altele de adaugat, astept cu nerabdare raspunsul dvs.

TRAIAN TUDOSE Bucuresti

Stimate domnuleTudose,
S-ar putea ca modelul dvs. masochist sa gaseasca adepti, pe mine, insa, nu m-ati convins. Fireste: se intampla adesea ca iubirile sa fie "incercate", femeile, ca si barbatii, pot aluneca in ispita, dar astea sunt accidente, ele nu pot fi transformate in legi. Pacatul nu este o conditie a iubirii. El poate fi iertat, dar nu perpetuat si legiferat. Iubirea spala pacatele, nu le certifica. Ea este o taina a rostului omenesc, nu o afacere care se poate negocia. In afara credintei in Dumnezeu, iubirea e intre putinele lucruri care ne dau fericire si echilibru, care ne ajuta sa ne identificam. Si poti sa te regasesti inseland, mintind, prefacandu-te, ros de neincredere si de banuieli? Nu cred. Si daca da, e o regasire pe scara foarte joasa a fapturii umane, aceea care tine de lut. Ma rog, daca dvs. credeti ca urmele altor barbati pe trupul femeii iubite sunt un prilej de intelepciune, iar inselatul un experiment necesar, impartasiti-va de pe urma unei asemenea fericiri. In ce ma priveste, regret ca milioanele pe care le stapaniti, fie si in imaginatie, nu v-au ajuns sa va cumparati o farama de iubire curata. Ati fi fost de zece ori mai bogat.

* * *

"Imi iubesc sotul, dar si amantul"

Am 25 de ani, sunt casatorita si am doi copii. Toate bune pana aici. In urma cu un an si jumatate, s-a intamplat sa ma indragostesc de un alt barbat, si el casatorit si cu doi copii. El este prieten cu sotul meu, eu sunt prietena cu sotia lui, si totusi s-a intamplat sa ma indragostesc de el. N-ar fi nimic, dar si el s-a indragostit de mine. Si de un an si jumatate suntem impreuna. Ne vedem aproape in fiecare zi. Insa trebuie sa va spun ca imi iubesc si sotul, dar nu in acelasi fel. Nici eu nu stiu cum sa spun. Cert este ca pe acest barbat de care eu m-am indragostit, il iubesc din tot sufletul. Tot timpul ma gandesc la el, pe strada, in tramvai, la serviciu, peste tot numai pe el il am in minte. Mi-a spus ca si el tine foarte mult la mine, dar ca tine mult si la nevasta si la copiii lui. Dar in ultimul timp, nu mai pot rezista despartirii de el. Il iubesc prea mult, ce pot sa fac? Dati-mi un sfat, o povata, orice, ca nu mai stiu ce sa fac.
O ANONIMA

Daca in viata dvs. si a iubitului dvs. nu ar fi existat copii, lucrurile erau relativ simple. Se-ntampla adesea ca dragostea sa nu ne iasa in cale chiar de la inceput, iar atunci cand o intalnim, sa facem totul pentru a o pastra. Fireste: chiar si asa ar fi existat suferinta, dar maturii au alte resurse de recuperare decat copiii. Pentru soti si sotii se mai gasesc substitute, dar MAME PENTRU COPII nicicand. Imaginati-va ce s-ar intampla in familia dvs. daca ati divorta. Indiferent sub tutela caruia dintre parinti ar trece copiii, viata lor linistita si fericita de pana acum s-ar transforma in calvar. Ca nu e mama, ca nu e tata, copiii sunt la fel de orfani; pentru ei, prezenta si iubirea parintilor e la fel de importanta ca lumina si apa, nu ii condamnati sa devina infirmi, vor fi indoliati sufleteste toata viata si nu va vor ierta niciodata, oricat v-ati stradui. Si nu e vorba numai de doi copii, ci de patru, ca sa nu mai vorbim despre sotia si sotul, frustrati atat de dur de mediul familial. Nici o dragoste nu se poate construi pe suferinta altora. Mai devreme sau mai tarziu, parerile de rau si mustrarile de constiinta, presiunea continua exercitata asupra dvs. si a iubitului dvs. de ceilalti soti si de copiii smulsi din rostul pasnic al vietii lor, va vor strica fericirea, iar dragostea se va transforma in confuzie. Atentie maxima: pentru ca acest calvar sa se declanseze, nici nu e nevoie neaparat sa plecati de acasa ori sa provocati un divort: e suficient ca sotul dvs. ori sotia iubitului dvs. sa surprinda intr-o zi un gest, o urma, o privire, care sa-i conduca spre adevar. Din pacate, in palma dvs., nefericirea e mult mai clar conturata decat fericirea clipelor pe care le traiti in prezent.