Vraja
Va scriu aceste randuri cu speranta ca impartasindu-mi public necazul, raul care ma framanta si ma bantuie de ani de zile, va fi mai bine. Va fi ca o spovedanie care ma va usura, mai ales ca intr-o scrisoare iti poti ascunde identitatea. Sper sa nu plictisesc, si povestea mea sa ajute ca nimeni, pe viitor, sa nu mai repete ceea ce am facut eu! E vorba despre farmece, lucruri necugetate pe care le practica multe femei, asupra barbatilor pe care ii iubesc, din dorinta de a-i pastra pentru ele pentru toata viata. Niste obiceiuri in aparenta nevinovate, dar care, eu am aflat pe propria mea piele, se intorc impotriva celor care le fac.
M-am nascut intr-o familie destul de rasarita, din punct de vedere material, fiind al doilea copil al mamei mele, din cea de a doua ei casatorie. Parintii mei au avut zile si bune, si rele, dar cand eu am implinit 15 ani, au divortat, pentru infidelitatile repetate ale tatalui meu. Au urmat inca vreo cativa ani cu procese de evacuare din locuinta, cu certuri si revendicari. Mama a trecut si printr-o operatie destul de dificila, dar din care a iesit cu bine. Cand totul s-a linistit, am ramas amandoua in locuinta, ne-am recapatat oarecum linistea, dar inglodate in datorii de tot felul. Apoi, incet, incet, au trecut si astea si ne-am reechilibrat. Pe la 18-19 ani, eu am ajuns o fata nici urata, dar nici frumoasa, si tot atunci am trait prima mea dragoste, care m-a parasit doar dupa cateva luni, plina de lacrimi si suferinta. Acum, privind in urma, zambesc, pentru ca socoteam ca ceea ce mi se intampla e un lucru ingrozitor. Dar cine nu este tradat in dragoste macar o data in viata? Am mai avut si alti "pretendenti", unii de soi, altii ceva mai modesti, dar in general, am considerat ca desi eram o persoana interesanta si inteligenta, nu prea am stiut sa ma pun in valoare, si din cauza asta nu prea aveam succes la baieti, asa cum mi-ar fi placut.
Dar in jurul varstei de 20 de ani, mi-a iesit in drum alesul vietii, cu aproape doi ani mai tanar ca mine, cu care ma potriveam din multe puncte de vedere si cu care ma vedeam zilnic, povestindu-ne (aveam si eu, si el, alta iubire), tot felul de lucruri. Azi asa, maine asa, am inceput sa ne indragostim unul de altul, incet, incet. A fost primul si unicul barbat din viata mea de pana acum. Din pacate, hotararea lui de a ramane cu mine n-a fost tocmai usoara, se mai impaca cu fosta iubita, revenea iar la mine, sufeream ingrozitor si imi doream o stabilitate si o clarificare a situatiei noastre. Mama traia totul alaturi de mine, plangea si se bucura cu mine de tot ce mi se intampla. Situatia pe care o traisem in anii de divort ai parintilor mei ma facea sa imi doresc sa am pe cineva al meu, un om stabil, care sa ma iubeasca, sa pot trai linistita alaturi de el. Dar iubirea este foarte egoista si posesiva si asa am fost si eu. Il iubeam foarte mult pe acest baiat si nu puteam sa concep ca nu vom ramane impreuna, ca ma va parasi. Era viata mea si as fi dat orice pentru a-l pastra. Asa ca intr-un moment din acesta de ratacire, de teama, as putea spune, impreuna cu mama, am facut o mica vraja la care sunt sigura ca recurg multe fete. Nu m-am gandit foarte mult, am considerat ca e vital sa fac acel gest. Nu stiu daca am crezut in el, daca chiar am crezut ca va ajuta la ceva, dar l-am facut. Si bun facut a fost. Se spunea ca vraja aceasta tine atata timp cat femeia care o face "infloreste". Asa auzisem din spusele unei femei si am facut-o si eu, pur si simplu. Dupa care m-am linistit si am uitat totul, ani si ani de zile...
Timpul a trecut peste noi, ne-am iubit, ne-am casatorit fara acordul parintilor sai, care nu m-au placut, desi el mi-a facut curte timp de trei ani. Ne iubeam nespus de mult. A fost omul vietii mele. Ma diviniza, imi facea toate placerile, nu dansa decat cu mine la petreceri, ma alinta, eram pentru toti cei ce ne vedeau impreuna, o icoana a dragostei. Socrii mei ne-au iertat in cele din urma si au vazut ca alegerea fiului lor a fost una buna. Duceam o viata frumoasa, lucram in aceeasi institutie, ne intelegeam de minune, din punct de vedere material am avansat extraordinar, atat prin munca proprie, cat si prin mici mosteniri care au venit apoi cu varsta.
Sotul meu este un om foarte talentat si muncitor. Ne intelegeam din priviri in tot ce faceam. Copiii s-au lasat putin asteptati, dar in cele din urma am reusit sa-i avem si viata noastra s-a implinit. L-am iubit si l-am respectat mereu. A fost scopul meu in viata, nu l-am inselat, nu l-am neglijat niciodata. Anii au trecut, am implinit peste 30 de ani de casatorie, am reusit sa ne facem o casa, sa ne luam o masina, sa avem tot ce isi poate dori un om. Am fost sanatosi, fericiti, pana in urma cu vreo trei ani... cand acea "inflorire" a mea, conditionata de vraja, a incetat. In jurul varstei de 48 de ani, cand primele semne de imbatranire au inceput sa-mi apara pe chip, farmecul s-a intors impotriva mea. Sotul meu, dintr-un om bun, a devenit de nerecunoscut. Este alcoolic, se poarta extraordinar de urat cu toti ai casei, nu mai mananca la masa cu noi, nu mai doarme in pat cu mine. S-a izolat total, si daca nu-i vorbesti un an, un an nu-ti vorbeste. Nu ne mai putem intelege deloc. Vine acasa, nu lipseste, dar felul in care se comporta este groaznic. Are o gandire total obtuza, este agresiv, depresiv. Nu mai doreste sa faca nimic impreuna cu noi, cu familia, e de nerecunoscut.
Problema mea este foarte complexa si complicata. Nu vreau sa ma justific, dar vreau sa subliniez inca o data, ca am fost fata de sotul meu, in toti anii de cand ne cunoastem si suntem impreuna, trup si suflet. Nu am profitat in nici un fel de el. Cum am mai spus, nu l-am inselat niciodata si nu l-am tradat in nici un fel, deci aceasta casatorie a noastra a fost curata.
Dar vedeti, toate scuzele mele nu au nici un folos, raul a lucrat pe dinauntru si dupa multi ani a rabufnit, stricand tot ce a fost frumos, aducand si regretele mele, tardive, ce-i drept. Nu mai pot sa indrept nimic. Dimpotriva, totul s-a daramat. Un vis frumos, in mare parte implinit, s-a naruit.
Ca morala a epistolei mele, pot spune, poate putin cam exagerat, ca dragoste cu de-a sila nu se poate. Eu am fost sincera, dar pe el l-am constrans. Cine stie daca fara farmecul meu, n-ar fi ramas alaturi de prietena lui...
Lucrul acela pe care l-am facut cu toata sinceritatea si inconstienta mea a facut ca minunata mea viata sa se transforme intr-un balon de sapun, care atunci cand a explodat, s-a terminat totul. Ce as putea sa mai spun... decat ca cine face ca mine, ca mine sa pateasca!
Nu stiu daca veti publica randurile mele. Stiu insa ca citindu-le, cineva ar putea sa invete din cele patite de mine. Bineinteles, ca mi-ar prinde bine si unele pareri ale cititorilor dvs., desi nu cred ca m-ar mai putea ajuta cineva sa pot recatiga ce-am avut. Nadejdea mea ca voi putea sa schimb ceva in viata mea este foarte mica.
Va multumesc pentru rabdarea pe care a-ti avut-o cu mine. Va doresc numai bine si mult succes in ceea ce faceti, pentru ca, intr-adevar, faceti un lucru extraordinar, cu aceasta superba "Formula AS".
Cu respect,
M. I.
"Nu-mi gasesc locul in viata"
Acum aproape 7 ani, au inceput problemele de suflet in viata mea. Implinita intr-o casnicie pe care o credeam perfecta, cu un copil bun, o afacere la apogeu, cu o autoimpunere dura, ca sa rezist unei lupte fizice si psihice, unei munci titanice, am descoperit ca omul caruia ii inchinasem viata, sotul meu, mi-era complet strain. Aveam firi diametral opuse si, ceea ce m-a durut cel mai mult era ca nu ma iubise niciodata. Dupa doi ani de framantari, de chin, mai ales psihic, acest calvar s-a incheit prin divort. Si am intrat intr-o alta etapa a vietii, in care nu-mi gasesc locul. Am preluat munca, si de barbat, si de femeie, am tinut firma cu toate greutatile ei, am reusit ca fata sa termine facultatea, sa o vad la casa ei. Deci, pana aici mi-am incheiat misiunea pe pamant. De acum incolo, insa, nu prea stiu ce sa fac. Am sesizat cu durere ca "prietenele" mele considera femeia divortata ca pe un om stigmatizat, desi stiau prea bine ca nu eu purtam vina. Ceea ce nu suport este singuratatea si lipsa iubirii. Nu mi se pare deloc fireasca. Mi-am daruit sufletul ajutorarii animalelor, caini si pisici fara stapan. Zilnic, dau la serviciu mancare acestor prieteni adevarati, iar seara, cand ajung acasa, pregatesc cate ceva pentru ceilalti, din zona in care locuiesc. Oricat de obosita as fi, nu pot dormi daca nu stiu ca am pus hrana acestor fiinte nevinovate!
Ceea ce ma framanta e gasirea unui barbat, cu care sa impart binele si raul ultimei etape a vietii. Dar in aceasta lume pusa pe acumulare, pot gasi, oare, un suflet bun si cald? Majoritatea femeilor carora le cer parerea imi spun ca nu are rost sa caut, ca toti barbatii sunt la fel. Mie, sufletul si ratiunea imi zic ca trebuie, totusi, sa incerc. Speranta moarte ultima. Astept un sfat de la cititoarele revistei mele preferate, in paginile ei sau pe e-mail: getatiana@yahoo.com.
Dumnezeu sa ne aiba in Paza Lui pe noi toti!
GIURESCU TATIANA
P.S. Duc o lipsa acuta de prieteni de varsta mea (am 53 de ani).
"Voi fi doar inca un copil care s-a sinucis"
Nu sunt emo, nici satanista, nici minimalista, nici manelista... sunt o fata pur si simplu. Se spune ca viata este cel mai de pret dar si ca trebuie pretuita din toate punctele de vedere. Dar daca ajungi sa-ti detesti viata din toate punctele de vedere? Asta e felul meu de a spune adio acestei lumi, si stiu ce risc imi asum, dar mai bine o eternitate in iad, decat un iad pe pamant, cand viata iti da doar palme, cand Dumnezeu iti da sa ispasesti pacatele parintilor, cand parintii tai nu te vad, nu te aud cum iti plange sufletul. Atunci, viata e o lupta continua cu tine insuti, iar uneori, Dumnezeu iti da mai mult decat poti duce. Simt ca sufletul meu se dezintegreaza bucatica cu bucatica, chiar daca nu e posibil asa ceva.
O FATA - e-mail: sorshafuzz_crazy2005@yahoo.com
(Draga mea, daca iubesti viata asa de mult, si pe deasupra iti place revista "Formula AS", ce-ar fi sa ne faci o vizita la redactie? Scrii frumos, militezi, la fel ca si noi, pentru afectiune, doua daruri care iti deschid drumul spre meseria de ziarist. Nu tine loc de mama si tata, dar e o sursa de bucurie pe termen lung. Daca te hotarasti, confirma-ti decizia prin e-mail. Si da-mi si un numar de telefon. Eu n-am habar sa lucrez pe computer.)
SANZIANA POP
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
27.06.2008, 20:57Alexandra Silivestru
YOU ARE THE GREATEST MIRACLE OF THE WORLD BECAUSE THERE IS ONLY ONE OF YOU...draga "fata", existi pentru a deveni ceea ce tu stii ca poti...e datoria fiecaruia dintre noi!!! asadar, EXISTA depasindu-te pe tine cea care esti acum...numai bine!
Nu trebuie înţelese sentimentele, -
ele trebuie sÄÆ’ fie trÄÆ’ite.
Nu trebuie înÅ£eleÅŸi porcii, -
ei trebuie sÄÆ’ fie mâncaÅ£i.
Nu trebuie înţelese florile, -
ele trebuie sÄÆ’ fie mirosite.
Nu trebuie sÄÆ’ fie înÅ£eleasÄÆ’ pasÄÆ’rea, -
lÄÆ’saÅ£i-o pe ea singurÄÆ’;
nu-i faceÅ£i ramurÄÆ’ din inima voastrÄÆ’,
nu-i beÅ£i cu respirarea voastrÄÆ’ aerul,
aerul de sub aripÄÆ’...
Nu trebuie mai ales sÄÆ’ înÅ£elegem, -
trebuie mai ales sÄÆ’ fim;
dar mai ales trebuie sÄÆ’ fi fost,
într-adevÄÆ’r mai ales sÄÆ’ fi fost.
Pean - Nichita Stanescu
29.06.2008, 02:31Carmen Topa
Am incremenit citind confesiunea celei care se semneaza "O Fata"!
Dumnezeule, apar-o de ispita!
Unii duc cruci grele pe umeri si sensibilitatile devin surse de inbolnavire a spiritului. Dar sper ca o zi cu soare sa fi schimbat gandurile negre ale tinerei fete!
Confesiunea ei este un strigat de ajutor al unui suflet singuratic, ranit.
Am ramas apoi realmente fara cuvinte...citind oferta d.nei Sanziana Pop.
Stimata doamna, sper din suflet sa reusiti sa salvati inca un suflet!
Dumnezeu sa va ajute si sa va rasplateasca!
Inutil sa va laud. Nu asta e important.
Acolo, sus, e rasplata!
Va doresc sanatate si reusita!
Dumnezeu sa o apere pe fata si dumneavoastra sa va dea sanatate si mereu gandul cel bun!
30.06.2008, 23:32Floriana Arsenie
,,doar,, o fata imi doresc! te astept sufletel.
01.07.2008, 00:00Adriana B
Pot intr-o oarecare masura sa ma identific cu autoare acestor randuri; am trecut candva, demult printr-o faza asemanatoare. Nu pot sa-I multumesc indeajuns lui Dumnezeu pentru ca nu mi-a dat puterea sa duc la capat acest imbold.
Am descoperit intre timp ca fericirea adevarata vine NUMAI din interior, ca omul e fericit doar atunci cand porneste sa-si caute si sa-si implineasca destinul in viata. Cred in idea ca fiecare om are un talent special - pe care il poate oferi celor din jur; poate ca - asa cum a observat D-na Sanziana Pop - in cazul tau este vorba de felul cum scrii, cum privesti lumea. Si eu cred ca ai atatea de oferit... Incearca...
In final vreau sa mai spun ca de multi ani incoace, de cand am devenit si eu parinte privesc cu alti ochi, incerc sa inteleg si sa iert greselile parintilor mei. Nu e usor dar timpul le vindeca pe toate...
Adriana
01.07.2008, 16:55Ciupuliga Viorica
Buna,am citit cu atentie articolul tau,pe scurt vreau sa fac citeva comentarii:
Prietenele iti spun ca nu vei gasi un barbat asa cum vrei tu:eu zic ca o sa gasesti,dar daca gasesti,tare as vreasa vad si eu cum arata o astfel de fiinta.Cred eu ca astfel de barbati sint pe cale de disparitie.
Oricum ,pina il gasesti,fa altceva:fa ce fac eu: munca,plimbari prin magazine(daca gasesti ceva frumos,cumperi),seara ore in sir pe computer,vorbesc cu prietenii din Romania (online),citeste,gaseste-ti o prietena adevarata,fii si barbat si femeie(asta ca sa te invidieze cele care nu iti sint prietene)si mai tirziu,poate Dzeu iti v-a darui un nepot(a),si vei fi ocupata.
Daca toate astea crezi tu ca nu e de ajuns,continua sa cauti,vei gasi cu sigutanta,dar...mare atentie cu barbatii!
Ai o experienta nu prea placuta,deci.......precautie.
Numai bine si succes !
Viorica Ciupuliga- Chicago
ciupuligavio@yahoo.com
01.07.2008, 18:05Rosie Scufita Rosie
La 19 ani nu mai e un copil, sunt altii care de la 15 iau viata in piept, muncesc, isi ajuta parintii...iar faptul ca si pune adresa de mail denota dorinta de a iesi in evidenta si de a se da in spectacol ! nu spun ca situatia e una usoara dar sunt altii (mii, sute de mii) care desi sunt mult mai incercati nu recurg la astfel de gesturi..daca o face ca sa atraga atentia e mare prostie, nu va remarca nimeni, va fi catalogata ca nebuna si parintii o sa zica ca au mai scapat de o gura! ideea e sa demonstrezi ca esti mai presus decat ei, sa le dai o lectie, sa le arati ca poti si fara ei si crede-ma ca se poate!
Laudabila intentia doamnei Sanziana Pop dar nu stiu daca merita efortul, sunt altii care chiar merita o astfel de sansa!
01.07.2008, 22:43Ciupuliga Viorica
Cum sa nu merite efortul de a salva o fiinta.Poate e mai sensibila,psihic ,ma gindesc ,de aceea trebuie ajutata.Si-a pus adresa de e-mail dar care nu e valabila(am incercat sa ii trimit un mesaj de incurajare).Parintii sint cei care trebuie luati la raspundere chiar daca poate,ea,exagereaza.
E clar:fata are nevoie de un ajutor,trebuie vorbit cu ea,dusa la un medic,sint atitea medicamente in lumea asta care te scoate din starea asta de depresie.
Sa speram ca v-a trece peste aceasta perioada
De la distanta ce putem face:sa ne rugam ptr ea,si ptr multi alti in situatia ei.
Numai bine
Viorica Ciupuliga
02.07.2008, 11:37Jules Jules
Ba da, la 19 ani este un copil , la 30 de ani suntem copii, la 50 de ani suntem copii. Unde e problema Scufita Rosie cea matura ca un copil de 19 ani vrea sa atraga atentia?
Cine suntem noi sa o judecam sau sa numim prostie gestul ei? Cine o catalogheaza nebuna, de ce ar catalaga-o nebuna....intr-o lume in care oricum nu stim ce e normal si ce nu?!
De ce sa nu ne bucuram ca in loc sa treaca la fapte pur si simplu scrie despre asta si cauta ajutor?
Cat de "intelepti" suntem noi cand e vorba in a-i sfatui pe altii si cat de des uitam ca suntem in primul rand oameni si nu e rolul nostru sa facem acuzam sau sa spunem ce e bine si ce nu, cine e nebun si cine e normal. Viata iti rezerva multe surprize si niciodata sa nu spui niciodata ptr ca nu stii cum se pot schimba rolurile.....
02.07.2008, 16:55Sofia Marica
Scufita rosie daca ar iesi un pic din lumea "ce gandea in basme si vorbea in poezii" ar intelege poate ca fiecare catastrofa are aceeasi intensitate pentru cel in cauza, fara a tine cont de varsta sau culoarea sau alte trasaturi ale persoanei; ca asa cum dragostea n-are varsta, asa nici durerea nu are. Fata "o fata" nu a pretins nici la premiul celei mai lovite, nici la vreun ajutor special de la cineva si in mod sigur nu de la cineva care nu e dispus sa i-l dea. Fata si-a spus focul ei, punct! Daca te-a impresionat sau nu, e mai putin esential. Pe noi ceilalti ne-a impresionat cel putin la fel de mult cat ne-a iritat sngele rece al Scufitei rosii. Evident ca exista drame mai mari, exista tragedii fara seaman, dar pentru asta sa incetam sa le mai ascultam pe cele mai putin ingrozitoare? Si unde este limita ingrozitorului?
Pe mine m-a invata mama un lucru mare, daca n-ai ceva bun de spus mai bine taci.
02.07.2008, 18:55Rotaru Ada
Nu toti inteleg dorinta de iubire si de caldura sufleteasca.
Nu toata lumea vibreaza pe aceleasi unde, si nu toti traiesc aceleasi drame.
Fata de mai sus are nevoie acuta de iubire si nu o poate gasi acolo unde o cauta.
Ar face bine toti parintii sa tina cont de emotiile copiilor si nu sa-i considere niste poveri bune de ingnorat.
Un copil sensibil e o comoara neglijata in lumea materialista si egoista de azi, si dat la o parte in loc sa fie hranit cu dragoste si protejat.
Daca mai esti si introvertit cu atat mai rau.
Am trait si eu o drama pe care ai mei nici n-au vazut-o fiind ocupati cu certurile intre ei, cu alcoolismul tatalui si grijile peste masura ale mamei care avea toate ale casei si cei trei copii pe umeri si nu mai avea timp de mangaieri si dragoste nu-i mai ramasese, ori daca ramasese era ingropata undeva si nu se mai vedea.
Suntem 3 fete, eu fiind cea mai mare. Toate suntem in felul nostru sensibile si delicate dar in timp ce eu daca nu gasesc ce vreau caut imprejur, explorez in alta parte, sora mea mijlocie era mai retrasa si cu o nevoie permanenta de iubire.
Avea si ea animalele ei preferate, doi pisoi, o gaina care-i manca numai ei din palma, toti o luau in brate si o alintau, numai ai mei pe acre- adora si care contau nu aveau timp de ea. O repezeau de cele mai multe ori cand se lipea de ei si devenise plangacioasa si se legana singura in somn spre disperarea mamei care se intreba ce-i cu ea. Imi dau seama acum ce era, ca atunci nu intelegeam nici eu prea multe.
Eu aveam vreo 7 ani si sora mea 4 cand cand am surprins-o in timpul unui scandal intre ai mei ( care era la ordine zilei in casa) ca se urca intr-o debara si vroia sa ia o punga si nu reusea. Intreband-o ce face, mi-a zis cu voce nevinovata si peltica si ca vrea sa ia otrava ca sa nu mai auda cearta. Nici macar nu stia ce e aia bine. Otrava de soareci pusa de ai mei acolo era rezolvarea ei la o situatie insuportabila. I-am luat-o din mana si am atras-o cu niste jucarii in timp ce parintii mei ocupati cu tragedia lor nici azi nu stiu ce tragedie le afecta copiii si ce tragedie era gata sa se petreaca. Si cand le-am repetat ce se petrecuse mai tarziu n-au reactionat. Erau prostii de-ale mele. Am incercat sa le mai spun si alte dati dar erau prea ocupati cu tragedia lor. Mi-am facut doar un juramant sa stau cu ochii pe ea si asta fac si acum dupa zeci de ani si la mii de km departare. Un telefon, o incurajare si o vorba buna si sa sti ca ai comfortul cuiva care se gandeste la tine face imens. Necazuri sunt ca asta e viata.
Mai e si Dumnezeu si credinta. Daca o ai, nimic nu ti se poate intampla. Duhul Sfant si toti ingerii sunt cu tine, te insotesc la tot pasul. Nu esti niciodata singur si nici ignorat.
Poate ca te ignora toti, dar acei toti nu te merita. Extindeti orizontul si exploreaza. Ce nu e langa tine poate fi la numai doi pasi. Exista in lumea asta oricand cineva gata sa te iubeasca si sa te aprecieze pentru ceea ce esti.
Curaj si soarele va rasari:)
Dia, Toronto.
02.07.2008, 20:22Laura Valeanu
Cine vrea sa moara nu a invatat sa traiasca parca asa se zice nu? Nu e usor sa traiesti nimic nu e usor inca de cand ne nastem, invatam sa mergem,sa mancam,sa vorbim, sa discernem intre bine si rau...zi de zi invatam sa traim sa infruntam necazurile si sa stoarcem de la viata ce e mai bun.Ai dreptate daca te sinucizi nu vei fi decat "un alt copil care se sinucide"-frumoasa eticheta nu?Plina de laurii reusitei.Dar daca intr-adevar vei reusi in viata cum te vei simtii?
03.07.2008, 16:04Rotaru Ada
Eu cred ca iti trebuie o gramada de curaj sa faci un gest atat de radical.
E un gest de renuntare suprema si cred de asemenea ca chiar trebuie sa fi la capatul puterilor ca sa recurgi la el.
Sa nu judecam prea usor dramele celor care ajung in pragul renuntarii si al disperarii.
Bineinteles ca orice e mai bine decat sa recurgi la sinucidere. Nu toate zilele sunt negre si daca acum sunt negre cu siguranta se vor lumina.
04.07.2008, 01:59Radu Mihaela
Te inteleg foarte bine si imi pare rau pentru ceea ce ti se intampla. Stiu ca nu e usor, cu toate astea nu fa gestul de care pomenesti. Nu te da batuta, ai doar 19 ani, ai timp la dispozitie sa-ti vindeci sufletul. E usor de zis si greu da facut, asa e. Din ce scrii reiese ca ai un suflet minunat, ai fi un prieten pe care multi ar vrea sa-l aiba si chiar daca parintii tai nu-ti sunt aproape trebuie sa existe cineva care s-ar bucura sa te aiba in preajma. Daca nu e nimeni, cauta tu pe cineva. O sa gasesti in mod sigur, nu sunt toti oamenii din lumea asta rai si fara suflet. Vei vedea ca intr-o zi cand o sa ai TU copii vei fi o mama extraordinara. Eu sunt mama si nu pot sa-ti explic in cuvinte ce fericita sunt cand imi strang copilul in brate. Nu-ti lua sansa la asa o fericire, nu termina de trait inainte sa fi apucat de fapt sa traiesti viata.
04.07.2008, 06:56Marius Popescu
Intrucat si eu am fost parte dintr-un scenariu asemanator m-am gandit ca un raspuns poate fi util. Eu am fost partea care a "beneficiat" de efectele vrajii.. Din fericire am avut parte de suflete bune, luminoase si intelepte langa mine care au stiut sa ma directioneze incet, afara din curentul creat de aceasta magie. Nu este relevant de prezentat aici felul de manifestare a acestor vraji decat doar sa mentionez ca au fost mai urate si mai puternice decat mi-as fi putut imagina vreodata.
Magiile nu sunt decat negre. Asa incat atunci cand ai apelat la aceasta vraja nu ai facut decat sa invoci ajutorul celui necurat lasandu-l pe Dumnezeu deoparte. Asa cum spuneai, ai dorit sa-ti impui voia peste cea a Divinului. Este dur spus dar adevarat. Mi s-a spus ca atunci cand deschizi usa necuratiei, a intunericului, nu stii ce poate veni prin ea. Doar Dumnezeu este cel ce aduce pacea durabila, linistea si stabilitatea unui camin si a generatiilor viitoare. Este bine ca ai inteles cauzalitatea evenimentelor din viata ta. Trebuie insa sa tii cont ca lucrurile pot fi indreptate si nu trebuie privite doar cu resemnare. Iar indreptarea se face prin Dumnezeu. Este binevenita aceasta confesiune publica dar iti recomand sa mergi si in fata unui preot cu har duhovnicesc, pentru spovedanie si sa o faci cu regularitate. Este nevoie de multa munca pe aceasta cale si sunt sigur ca vei vedea si rezultate in ceea ce-l priveste pe sotul tau. O adevarata smerenie in fata vointei Divine si a pedepsei deja primite pentru greseala facuta este calea spre curatire si indreptare a raului facut. Te rog sa tii cont ca si pacatele inaintasilor nostri pot avea ceva de spus in cursul vietii noastre. Deci asa cum greselile parintilor sau altor inaintasi ai tai au putut sa dea acest curs vietii tale tot la fel greseala ta poate influenta copii sau nepotii tai. De aceea cu atat mai importanta este incercarea de a indrepta intru Dumnezeu raul ce s-a facut. In fiecare om exista rau si bun precum si ispitele de a substitui voia Divina cu cea personala. Aceste tendinte exista in noi si e o lupta continua intre ele. Dar fara indoiala, atunci cand ne dorim linistea si bucuria vietii nu putem alege decat calea Luminii. Iti doresc sa ai parte de calauze luminoase pe acest drum si Dumnezeu sa te ajute.
04.07.2008, 09:37Mihaela Dima
Daca duci greu din casa, nu te opreste nimeni sa locuiesti cu ei. Daca ai puterea si vointa sa te detasezi de familie (durere/dor cred ca nu mai simti pt ei) ... pleaca in lume, stabileste-te intr-un loc pe care il adori, acolo sigur vei gasi oameni care sa te iubeasca, NU trebuie sa-ti iei viata pentru asta.
Si eu am trecut prin suparari, increderea in oameni o pierdusem, dezamagiri in dragoste si mereu spuneam ca sunt o umbra pe pamant, toti ma calca in picioare, am invatat sa lupt pt ca doar o viata am, nu ma mai gandesc la nimeni, ci numai la persoanea MEA ... fac totul pentru mine doar sa stiu ca sunt impacata sufleteste.
Tu ai 19 ani, eu am 27 de ani ... o mica diferenta intre durerea ta si a mea: relatia ta cu parintii este zero, a mea este buna, dar nu am prieteni si sufar de singuratate, eu imi doresc tare o familie si asta nu ma face sa ma sinucid, ci sa trec peste tot greu, chiar daca uneori consider ca Dumnezeu ma pune la provocari, uneori ma consider cobaiul lui ... dar trec cu gandul mai departe si ma gandesc ce as putea face eu azi pentru a surade, a-mi ridica moralul!
Daca vrei sa comunicam, scrie-mi pe artdeco381@gmail.com
Mihaela (Constanta)
04.07.2008, 11:42M V
Tin sa precizez de la inceput ca generatiile actuale de tineri dezamagesc foarte mult. Isi creeaza atatea pseudo-probleme...din nimic.
Fatuco, esti sanatoasa (sa lasam deoparte depresiile trecatoare, stressul si alte afectiuni cu denumiri moderne) si ai toata viata inainte. Nu are sens sa stai si sa iti plangi de mila in fata intregii natiuni. In loc sa trimiti scrisori de adio anonime la redactia Formulei As implorand mila si compasiune ai putea foarte bine sa incerci sa iti rezolvi problemele si frustrarile; in sensul ca ar trebui sa te confrunti fata in fata cu familia ta si sa le pui clar ca tu ai nevoie de afectiune din partea lor. Iar daca se prefac ca nu inteleg sa le arati si articolul din ziar (daca tot l-ai scris) si sa le spui ca tu esti "autoarea". Atunci poate se vor mai trezi la realitate.., cine stie!
Si inca un lucru: atat timp cat ai vazut ca ei nu ti-au acordat atentia de care aveai atata nevoie, de ce nu ai incercat sa iti faci prieteni adevarati, sa iti creezi o lume a ta care sa te ajute sa "supravietuiesti" si cand treci prin astefel de "crize" de afectiune. In plus peste putin timp, poate ar trebui sa te gandesti cum sa devii independenta, sa iti parasesti cu incredere "cuibul", sa studiezi sa iti gasesti un serviciu (part-time la inceput..) ca multi alti tineri de varsta ta.
SOLUTII EXISTA INTOTDEAUNA. Problema este .. VOINTA!
Exista atatia copii ramasi fara parinti, crescuti prin orfelinate si prin mijlocul strazilor.. ei de ce nu trimit scrisori de adio la Formula As? Stii de ce? Pentru ca sunt luptatori si merg mai departe, pentru ca nu vor sa se lase invinsi.
Mai reflecteaza fato, invata sa pretuiesti viata si sa te maturizezi cu adevarat.
Sper sa nu trezesc reactii de protest dar sunt de parere ca sensibilitatea asta dusa la extrem NU ar trebui sa fie atat de stimulata si apreciata de toata lumea. Pe scurt: nu le mai suflati atata in bors pentru ca vor ajunge sa aiba impresia ca sinuciderea este un "trend".
04.07.2008, 14:25Ciobanu Alina
Sinuciderea nu e o cale de rezolvare a problemelor!
fiecare om vine pe pamant cu o misiune speciala.tu ti-ai gasit-o pe a ta?ai incercat macar sa o gasesti?
se spune k noi ne alegem parinti la care sa venim.nici ai mei nu au fost straluciti dar stiu sigur k nu o sa ma port cu copii mei asa!
Dumnezeu ti-a dat viata si tot El ti-o va lua cand ti-ai indeplinit misiunea pe pamant.Te crezi un mic Dumnezeu?
Te intreb:esti o luptatoare sau o lasa?sinucigasii sunt niste lasii care fug din fata problemelor .....Omul e o creatie minunata a lui Dumnezeu de ce vrei sa devii o criminala?
dupa cum scrii cred k esti o fata inteligenta cu un suflet minunat si nu esti doar"o fata" esti un suflet minunat!
sper k randurile mele sa fii provocat macar un zambet ironic in coltul gurii!
iti trimit numai ganduri bune si sper sa te regasesti!
te pup draga mea!!!!!!!!!!!
06.07.2008, 22:20Alessia Aida
Am doar 22 ani, cu putin mai mult decat tine. Am avut si eu astfel de ganduri...cred ca avem cu totii, insa nu e o solutie sinuciderea. E adevarat ca nu avem parinti crescuti cu o traditie in comunicare cu odraslele lor, insa exista internetul, exista prietenii, exista multe surse de unde te poti informa, unde sa poti cere ajutor..unde sa tipi sa te descarci. stii cum faceam eu? luam o foaie de hartie, un pix si imi asterneam toate gandurile. absolut tot, cu ura, cu iubire, cu tristete, cu bucurie...plangeam nopti intregi insa dimineata ma trezeam rupeam tot ce scriam si imi juram ca azi va fi cu totul altfel...sau cel putin vroiam sa cred ca va fi altfel. am fost un copil crescut de o bucata de foaie si un pix. astea 2 lucruri imi erau parinti, bunici, prieteni. cand am mai crescut mama si-a dat seama ca nu mi-a fost chiar aproape asa cum ar fi trebuit si a incercat sa schimbe acest lucru. nu facea decat sa ma enerveze. mereu ii reprosam "unde erai cand eu aveam nevoie de tine?'...ea spunea:" nu e niciodata prea tarziu". avea dreptate insa nu si cand e vorba de un suflet. cand tu esti obisnuita sa iti imparti bucuriile si tristetile cu tine insati si cineva vine sa te faca sa te deschizi catre ea iti vine sa ii dai una sau sa fugi cat te tin picioarele. urmatorul pas a fost sa fug de-acasa prin pretextul facultate...mi-am dat seama de-a cursul anilor ca era solutia perfecta. mi-am facut alti prieteni, m-am descurcat,desi eram intr-un oras absolut straini cu absolut nici un sprijin sufletesc. Am inteles ca trebuie sa sa ma deschid in fata oamenilor ca sa se deschida si ei in fatza mea.am inteles ca imi iubesc parintii asa cum sunt. Am inteles ca sacrificiul relatiei mele cu ei a fost aceasta lipsa de comunicare pt a-mi asigura mie o educatie si un adapost deasupra capului. E drept ca exista si o alta parte.....sa te pierzi, sa ajungi sa bei alcool 24 din 24h, sa ajungi sa te droghezi....dar cand te vei trezi problemele tot acolo vor fi. sa-mi fie cu iertare dar decat sa recurgi la alcool si droguri mai degraba te sinucizi. decat sa ajungi un schelet ambulant sau un trup lipsit de suflet si ratiune mai bine ....mai bine TREZESTE-TE! esti om si traiesti printre oameni!!!!nu trebuie decat sa ceri ajutor si sunt sigura ca vei reusi sa depasesti momentele in care te gandesti la sinucidere iar peste ani o sa razi ca ai facut din tantar armasar.Iubeste pamantul pe care calci atat de mult incat sa zbori prin viata surazand furtunii din anii adolescentei. Mult noroc!
Daca ai nevoie de o prietena....sunt aici!
06.07.2008, 23:08Alessia Aida
Pentru persoanele care tind sa ironize totul....Poate problema aceste adolescente nu e asa mare, poate aveti dreptate pe undeva si poate ea exagereaza insa credeti ca atitudinea voastra e o solutie pt ea? Da, exista copii abandonati in orfelinate, da exista copii cu boli mai grave..insa bolnav e si sufletul ei. Daca noi o ignoram doar sub pretextul ca generatia asta e plina de astfel de oameni nu o sa rezolvam absolut nimic. Ce-ar fi sa le trantim 2 cuvinte si sa le dam si un branci?...Poate asta e greseala multor parinti: vino-ti in fire, draga. eu n-am ce sa-ti pun pe masa si tu faci o tragedie din atata lucru....Viata asta, dragi parinti, nu e doar din paine de maine....nu uitati sa hraniti si sufletul.
Un copil candva parinte!
07.07.2008, 00:03Negura Lidia
Roaga_te ca rugaciunea face minuni
07.07.2008, 00:29Negura Lidia
Iubita,nu ma pot pune in situatia ta,dar te rog sa iei o pauza de2minute si sa citesti putin din povestea mea.pe 14februarie a.c.am facut o dubla paralizie.si pe partea stanga si pe partea dreapta.nu am putut inghiti nimic,nu am vazut,nu am mers,am avut gura stramba,etc...si toate aste la varsta de24ani.sa nu crezi ca e usor sa te vezi la24ani cu dubla paralizie.in fine,cu ajutorul Bunului Dumnezeu si a rugaciunilor celora care s_au rugat ptr mine am reusit sa ma vindec complet[doar piciorul stang mai pleaca de capul lui].toate astea s_au intamplat in italia,unde eram venita de putin timp la prietenul meu.2luni am stat internata.nu am pe nimeni in ita;lia decat pe prietenul meu,atat.in fine,dupa ce am iesit din spital,am plecat in RO sa ma vada si ai mei care plangeau zilnic la tel....toate bune si frumoase....intre timp parintii mei si_au luat o masina in valoare de9000euro,si_au pus aer conditionat in casa,termopane[nu provin dintr_o familie bogata,ci doar muncitoare si strangatoare],ma rog,fac si ei ce pot la varsta de60ani.eu trebuia sa ma intorc in italia la control,asa ca am venit la prietenul meu.am facut controlul,iar ''al meu''mi_a zis sa raman in continuare cu el,ca e mai bine asa.ma rog,eu nu sunt inca capabila de munca ca inca mai ametesc,nu pot ridica greutati ca nu am forta,ma rog o serie de probleme ma opresc sa muncesc,cu toate astea,mama mea care este o javra in privinta banilor,stii ce imi face?ma suna si imi spune ca nu au bani de mancare...si sa fac cumva sa_i trimit sau sa imprumut de undeva niste bani sa_it trimit.cazul in care tatal meu castiga cel putin500euro pe luna in RO si sunt doar ei doi de intretinut,si cat crezi ca pot cheltui doi mosnegei la varsta de60ani?iti dai seama?cat de javra este?chiar acuma sa gandit ea sa imi ceara bani acuma cand nu pot munci,si tocmai iesisem dintr_o pralizie,iar aici iti dau un simplu exemplu...din cat de javra poate fi mama mea,nu mai zic de 2surori si un frate,care fiecare sunt niste jigodii mai mari unul ca altul..
acuma,tu ce zici?
eu am trecut prin iad si totusi am iesit din el cu ajutorul lui Isus,si nu credca ai idee de fapt ce insemna iadul,iar tu vrei un iad vesnic?tu fata,revino_ti cu piciarele pe pamant ca iadul e dureros rau si nu il doresc la nimeni.nu stii prin ce am trecut eu.....eu nu zic ca tu nu suferi,si eu am suferit mult dar am ajuns sa fiu aruncata in iad si e naspa,eh?!asa ca ai grija ce iti doresti.ia si pretuieste viata mai ales ca esti sanatoasa...e frumoasa!iti doresc sincer numai bine
07.07.2008, 00:33Negura Lidia
BRAVO,AI PERFECTA DREPTATE.IMI PLCE MULT MODUL TAU DE GANDIRE/DACA AR FI 3SFERTURI CARE SA GANDEASACA CA TINE....AR FI EXCCELENT
09.07.2008, 02:09Ciupuliga Viorica
Ca sa numesti persoana care ti-a dat viata; JAVRA,este strigator la cer.Multumita Cerului te-ai facut bine.Stii ce spune porunca despre parinti:Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta,ca sa t-i se lungeasca zilele in tara pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau".
Adu-ti aminte de asta in tot restul vietii tale.
Este important
Numai bine
Viorica Ciupuliga
ciupuligavio@yahoo.com
07.08.2008, 18:40Sanziana Gallani
In momentul in care esti furios pe parintii tai, si daca o spui cu voce tare sau doar in gand se intampla sa ii injuri....ca asa e omul, se enerveaza, pentru unii e un mod de a se descarca....asta nu inseamna ca de fapt nu isi cinstesc parintii, nu inseamna ca in sinea lor nu stiu ca si ei au facut sacrificii....dar e si adevarat ca uneori parintii fac greseli foarte mari, peste care desi treci cu timpul, nu dispar niciodata din sufletul tau si te intrebi de ce e asa greu sa arati putin mai multa intelegere, iubire, pentru ca si alti parinti au o multime de greutati, dar nu uita sa fie alaturi de copiii lor, macar cu o vorba buna.
se poate lungi discutia la infinit, dar ideea este ca si copiii si parintii fac greseli, insa de multe ori se intampla ca parintii nu recunosc nici in ruptul capului ca au gresit si din mandrie si prostie o tin pe-a lor....in final toti ne iubim parintii, buni sau rai cum or fi....dar ce mi-as dori eu din partea parintilor din ziua de azi, e putin mai multa intelegere si ce-mi doresc pentru copiii din ziua de azi e mai multa tarie de a trece peste necazuri si deopotriva parintilor si copiilor le doresc mai mult curaj si deschidere la COMUNICARE, deorece cand nu se vorbeste despre ce te deranjeaza, ce te face sa suferi fiecare se inchide in sine si se simte neinteles.
eu iti doresc draga domnisoara sa gasesti curajul de a merge mai departe. numai bine.
13.08.2008, 01:48Negura Lidia
Draga mea,in primul rand eu ii stimez mult pe parintii mei,mai ales ca sunt cea mai mica din cei 4copii ai lor,ptr ca am beneficiat si de un tratament mai bun,sa zic asa,fiind ''mezina''.acuma,te rog mult sa iei o pauza de2minute si sa recitesti ceea ce eu am scris in legatura cu ''javra''.repet,''in privinta banilor''am spus...si eu cunosc biblia si stiu ceea ce spune in legatura cu parintii.daca vrei iti scriu si unde sa citesti....
ei sunt totul ptr mine...fara ei nu stiu ce as face si cum as trai...
o zi buna[sau o seara placuta]depinde cand citesti.!
19.08.2008, 21:45Precup Rodica
Daca duci lipsa de prieteni atunci considera ce deja ai gasit unul.Ma numesc Rodica,am 50 de ani si mi-ar face placere sa conversam din cind in cind.Ti-am trimis si invitatie pe mail,daca doresti astept sa conversam cind ai chef