Un partid (con)damnat

Indiferent de scorul pe care-l va obţine la "pre­zi­den­ţiale", PSD-ul este un partid condamnat. Drumul său duce direct la pubelele Istoriei. Căderea lui, precedată de cele ale diverşilor "sateliţi", de la PRM, la ALDE, lansaţi din "laboratoarele" fostei nomenclaturi comuniste, era ine­vi­tabilă. România nu a avut şansa altor ţări estice, prinse în fostul "lagăr socialist", de a avea o dizidenţă pu­ternică, ca­pabilă să impună, după căderea totalitarismului roşu, o reconstrucţie socială cu adevărat democratică. Inexistenţa unei lustraţii care să elimine - fie şi temporar - vârfurile eşalonului secund al acestei nomenclaturi, care a putut astfel să impună regulile jocului politic şi structurile ins­tituţionale ce îi conveneau, a permis - pur şi simplu - re­or­ganizarea PCR-ului, cu adoptarea unei alte măşti ideo­lo­gice (socialistă, social-democrată) şi cu păstrarea ie­rarhiilor sociale existente şi a reflexelor lor funcţionale. FSN-ul, devenit FDSN, PDSR şi, în final, PSD, s-a do­vedit gruparea politică cea mai conservatoare a României postceauşiste, formaţiunea care - timp de treizeci de ani - a menţinut ţara "la coada Europei", după sloganul le­ni­nist "un pas înainte, doi paşi înapoi". Nu avem aici spaţiul pentru o analiză detaliată a faptelor unui partid care, în administrarea afacerilor ţării, şi-a dezvăluit treptat, dar tot mai clar, adevăratele ţeluri - formarea unei oligarhii intan­gibile legal şi promovarea unei autarhii ce i-ar fi asigurat imunitatea faţă de criticile externe. S-au scris, şi se vor mai scrie multe despre felul în care acest fals partid de stânga a "ocupat" România, de la jaful nepedepsit din avuţia naţională, până la penetrarea to­tală a eşa­loanelor admi­nistraţiei, transformată într-o reţea biro­cra­tică clientelară şi coruptă. Cu trecerea timpului, PSD-ul a evoluat de la o organizaţie dominată de ideologi (mai mult sau mai puţin rafinaţi), la o grupare de tip mafiot, condusă de "naşi" implicaţi în cele mai oneroase afaceri politico-eco­nomice. Între Iliescu şi Năstase, primii lui lideri, şi Drag­nea şi Dăn­cilă, conducătorii contem­po­rani, linia a fost clar des­cen­dentă. La ora actuală, PSD-ul este condus de un grup de lideri primitivi, incompetenţi, corupţi şi vicleni, ca­­pabili de orice ticăloşie pentru a-şi conserva "avan­tajele" dobândite şi a se păstra la putere, sursa imunităţii lor.
Adevărata demascare a "esenţei" PSD-ului a început odată cu preluarea lui de către penalul Dragnea. "Tăticul" a promovat rapid o camarilă de yesmeni, şantajabili şi in­competenţi, a căror unică sarcină a fost blocarea dosarelor judiciare ale şefului, exonerarea lui de amenzile pe care, în virtutea Legii, Justiţia putea să i le aplice. Desigur, de blo­carea instituţiilor juridice beneficiau toţi ceilalţi "co­laboratori" ai săi, care, după "modelul şefului", s-au în­frup­tat discreţionar din averea statului, din impozitele şi ta­xele plătite de cetăţeni. Dragnea a sperat că va reuşi să în­genuncheze Justiţia (care, după admiterea ţării în marile or­ganizaţii internaţionale NATO şi UE dobândise o anu­me independenţă) dintr-o lovitură (OUG 13), urmând ca programul economic ce i-a fost suport electoral să fie "ajustat" pe baza unor motivaţii propagandistice. Liderul ştia de la început că promisiunile conţinute de el sunt, practic, inaplicabile, întrucât fondurile necesare nu puteau fi realizate decât prin împrumuturi (a căror scadenţă va greva viitorul economiei ţării) şi prin renunţarea la inves­ti­ţiile în marile proiecte de dezvoltare. Blocarea, prin pro­testele societăţii civile şi ale instituţiilor internaţionale a căii rapide prin care Dragnea scăpa de dosarele sale, a dus la căutarea altor modalităţi de atingere a principalului său scop, dar a impus şi necesitatea punerii în aplicare a părţii din programul de guvernare ce prevedea creşterea bruscă a veniturilor salariale şi a pensiilor populaţiei, cu riscurile po­menite mai sus. Calea lentă a însemnat formarea unor comisii parlamentare conduse de aşa-zişii specialişti în drept, ce trebuiau - în numele unei aparente modernizări şi puneri în acord cu legislaţia UE - să modifice codurile juridice, pentru ca Dragnea şi alţi câţiva apropiaţi să sca­pe, amestecaţi într-o masă de infractori acuzaţi sau ares­taţi, de acţiunea Legii. "Artificiile" introduse de comisia lui Iordache, Nicolicea şi Nicolae, cu sprijinul neprecu­pe­ţit al ministrului Tudorel Toader, au eliberat din peni­ten­ciare câteva mii de condamnaţi, dar n-au reuşit să-l sal­veze pe "tătic". Un efect colateral dur al acestei nesfârşite bă­tălii cu Justiţia a fost parazitarea tribală a întregii ad­mi­nistraţii a ţării, devenită sursă de răsplătire a clienţilor fideli şi a rudelor sau intimilor politicienilor aflaţi în func­ţii. Cu fiecare nou şef al executivului, birocraţia adminis­trativă a crescut, cum au crescut şi "sancţiunile premiale" (sa­lariile şi pensiile speciale nesimţite) pentru cei cu "munci de răspundere". Efectele haosului care s-a ge­ne­ra­lizat în societatea românească s-au văzut în reacţia re­pe­­tentă a autorităţilor faţă de crimele din Caracal şi Să­po­­ca, în creşterea numărului de emigranţi şi în apariţia pri­melor semne (inflaţie, creşteri de preţuri) ale unei crize eco­nomice majore. PSD-ul a sacrificat funcţionarea an­sam­blului societal românesc pentru un singur om, şeful lui.
Arestarea lui Dragnea, după înfrângerea istorică la europarlamentarele din 26 mai, a lăsat loc, la conducerea PSD-ului, pentru Viorica Dăncilă, promovată prim-mi­nistru de Dragnea, tocmai pentru obedienţa ei totală faţă de ordinele acestuia. Dăncilă şi-a propus să salveze par­tidul îndepărtându-se de linia ostentativ-antijustiţie a pre­decesorului ei, relansarea urmând să se facă prin mo­bi­lizarea totală a membrilor PSD în sprijinul candidaturii ei la preşedinţia ţării şi al politicii sale în perspectiva "loca­le­lor" şi parlamentarelor de anul viitor. Noua direcţie s-a dovedit însă a fi o gogoaşă propagandistică, la congresul din 24 august pentru desemnarea ei drept candidat pre­zi­denţial, Dăncilă prezentând aceleaşi proiecte în care PSD-ul a încremenit de şapte ani, de când guvernează. Pro­mo­vând în cabinet oameni din camarila lui Dragnea, Dăncilă arată că partidul nu-şi poate schimba "năravul". PSD-ul este un partid damnat, într-o Românie în care o grupare politică realmente de stânga (încă) nu există.