Recenta rectificare bugetară operată de Primăria Municipiului Bucureşti a scos la iveală un capitol-surpriză de cheltuieli la Administraţia Spitalelor din Capitală. Pe lângă Reparaţii curente, Medicamente şi materiale sanitare, Dezinfectanţi şi altele de felul acesta, apare şi domeniul Reclamă şi publicitate! Şi nu oricum, ci cu un buget alocat de 5 milioane de lei, adică ceva mai bine de 1 milion de euro! Ce altceva mai cu rost se putea face de banii aceştia, nu are nici un rost să chibzuim acum. Un milion de euro sunt bani serioşi, mai ales pentru o instituţie aflată, după spusele primăriţei înseşi, în pragul falimentului. Dar unde merg milioane de lei pe festivaluri şi spectacole care mai de care, merg şi 5 milioane pe publicitate. "Publicitate la ce?", e întrebarea firească, iar răspunsul e deja pe micile noastre ecrane şi pe Internet. Primăria Municipiului Bucureşti se laudă, de exemplu, cu spitalele pe care le modernizează. Or, cum arată spitalele din Bucureşti, pe dinăuntru şi pe dinafară, o ştim prea bine. Şi chiar dacă unele s-au mai reparat şi modernizat (pe banii noştri, desigur) asta e o chestiune ce ţine de normalitate, pe de o parte, şi de fişa postului edililor oraşului, pe de altă parte. Şi-apoi, cum să te lauzi cu ceva ce este NORMAL să faci, care intră în atribuţia ta de primar?
De fapt, ideea e alta. Campania electorală pentru alegerile locale bate la uşă. Aşa că aceste reclame sunt, de fapt, campanie electorală mascată pentru primăriţa Gabriela Firea, care, pe ultima sută de metri, vrea să ne convingă, pe banii noştri, cât de multe s-au făcut în Bucureşti! Unde mai pui că, plasaţi cum trebuie, banii aceştia mai ung o rotiţă a sistemului, mai câştigă bunăvoinţa unora, mai cumpără simpatia altora... "Win-win situation", spun englezii. Câştigă, adică, toată lumea. Toată lumea, mai puţin bucureştenii, care plătesc nota. Şi care, dacă au probleme de sănătate, merg în spitalele din oraş să se trateze, nu în lumea idealizată, frumos colorată, din reclamele plătite la televizor şi pe Internet de Primăria Municipiului Bucureşti. Spitale în care nu de puţine ori li se cere să vină pregătiţi cu medicamente şi cu materiale sanitare de-acasă, că bugetul e mic şi nu permite achiziţii mai multe. (În proiectul de rectificare bugetară, banii alocaţi în plus pentru medicamente şi materiale sanitare sunt de două ori mai puţini decât cei trimişi spre Reclamă şi publicitate.) Aşa că, bucureşteni, nu schimbaţi postul TV în timpul pauzelor de publicitate: veţi avea ocazia să vedeţi în ce oraş minunat locuiţi...