Indiferent de scorul pe care-l va obține la "prezidențiale", PSD-ul este un partid condamnat. Drumul său duce direct la pubelele Istoriei. Căderea lui, precedată de cele ale diverșilor "sateliți", de la PRM, la ALDE, lansați din "laboratoarele" fostei nomenclaturi comuniste, era inevitabilă. România nu a avut șansa altor țări estice, prinse în fostul "lagăr socialist", de a avea o dizidență puternică, capabilă să impună, după căderea totalitarismului roșu, o reconstrucție socială cu adevărat democratică. Inexistența unei lustrații care să elimine - fie și temporar - vârfurile eșalonului secund al acestei nomenclaturi, care a putut astfel să impună regulile jocului politic și structurile instituționale ce îi conveneau, a permis - pur și simplu - reorganizarea PCR-ului, cu adoptarea unei alte măști ideologice (socialistă, social-democrată) și cu păstrarea ierarhiilor sociale existente și a reflexelor lor funcționale. FSN-ul, devenit FDSN, PDSR și, în final, PSD, s-a dovedit gruparea politică cea mai conservatoare a României postceaușiste, formațiunea care - timp de treizeci de ani - a menținut țara "la coada Europei", după sloganul leninist "un pas înainte, doi pași înapoi". Nu avem aici spațiul pentru o analiză detaliată a faptelor unui partid care, în administrarea afacerilor țării, și-a dezvăluit treptat, dar tot mai clar, adevăratele țeluri - formarea unei oligarhii intangibile legal și promovarea unei autarhii ce i-ar fi asigurat imunitatea față de criticile externe. S-au scris, și se vor mai scrie multe despre felul în care acest fals partid de stânga a "ocupat" România, de la jaful nepedepsit din avuția națională, până la penetrarea totală a eșaloanelor administrației, transformată într-o rețea birocratică clientelară și coruptă. Cu trecerea timpului, PSD-ul a evoluat de la o organizație dominată de ideologi (mai mult sau mai puțin rafinați), la o grupare de tip mafiot, condusă de "nași" implicați în cele mai oneroase afaceri politico-economice. Între Iliescu și Năstase, primii lui lideri, și Dragnea și Dăncilă, conducătorii contemporani, linia a fost clar descendentă. La ora actuală, PSD-ul este condus de un grup de lideri primitivi, incompetenți, corupți și vicleni, capabili de orice ticăloșie pentru a-și conserva "avantajele" dobândite și a se păstra la putere, sursa imunității lor.
Adevărata demascare a "esenței" PSD-ului a început odată cu preluarea lui de către penalul Dragnea. "Tăticul" a promovat rapid o camarilă de yesmeni, șantajabili și incompetenți, a căror unică sarcină a fost blocarea dosarelor judiciare ale șefului, exonerarea lui de amenzile pe care, în virtutea Legii, Justiția putea să i le aplice. Desigur, de blocarea instituțiilor juridice beneficiau toți ceilalți "colaboratori" ai săi, care, după "modelul șefului", s-au înfruptat discreționar din averea statului, din impozitele și taxele plătite de cetățeni. Dragnea a sperat că va reuși să îngenuncheze Justiția (care, după admiterea țării în marile organizații internaționale NATO și UE dobândise o anume independență) dintr-o lovitură (OUG 13), urmând ca programul economic ce i-a fost suport electoral să fie "ajustat" pe baza unor motivații propagandistice. Liderul știa de la început că promisiunile conținute de el sunt, practic, inaplicabile, întrucât fondurile necesare nu puteau fi realizate decât prin împrumuturi (a căror scadență va greva viitorul economiei țării) și prin renunțarea la investițiile în marile proiecte de dezvoltare. Blocarea, prin protestele societății civile și ale instituțiilor internaționale a căii rapide prin care Dragnea scăpa de dosarele sale, a dus la căutarea altor modalități de atingere a principalului său scop, dar a impus și necesitatea punerii în aplicare a părții din programul de guvernare ce prevedea creșterea bruscă a veniturilor salariale și a pensiilor populației, cu riscurile pomenite mai sus. Calea lentă a însemnat formarea unor comisii parlamentare conduse de așa-zișii specialiști în drept, ce trebuiau - în numele unei aparente modernizări și puneri în acord cu legislația UE - să modifice codurile juridice, pentru ca Dragnea și alți câțiva apropiați să scape, amestecați într-o masă de infractori acuzați sau arestați, de acțiunea Legii. "Artificiile" introduse de comisia lui Iordache, Nicolicea și Nicolae, cu sprijinul neprecupețit al ministrului Tudorel Toader, au eliberat din penitenciare câteva mii de condamnați, dar n-au reușit să-l salveze pe "tătic". Un efect colateral dur al acestei nesfârșite bătălii cu Justiția a fost parazitarea tribală a întregii administrații a țării, devenită sursă de răsplătire a clienților fideli și a rudelor sau intimilor politicienilor aflați în funcții. Cu fiecare nou șef al executivului, birocrația administrativă a crescut, cum au crescut și "sancțiunile premiale" (salariile și pensiile speciale nesimțite) pentru cei cu "munci de răspundere". Efectele haosului care s-a generalizat în societatea românească s-au văzut în reacția repetentă a autorităților față de crimele din Caracal și Săpoca, în creșterea numărului de emigranți și în apariția primelor semne (inflație, creșteri de prețuri) ale unei crize economice majore. PSD-ul a sacrificat funcționarea ansamblului societal românesc pentru un singur om, șeful lui.
Arestarea lui Dragnea, după înfrângerea istorică la europarlamentarele din 26 mai, a lăsat loc, la conducerea PSD-ului, pentru Viorica Dăncilă, promovată prim-ministru de Dragnea, tocmai pentru obediența ei totală față de ordinele acestuia. Dăncilă și-a propus să salveze partidul îndepărtându-se de linia ostentativ-antijustiție a predecesorului ei, relansarea urmând să se facă prin mobilizarea totală a membrilor PSD în sprijinul candidaturii ei la președinția țării și al politicii sale în perspectiva "localelor" și parlamentarelor de anul viitor. Noua direcție s-a dovedit însă a fi o gogoașă propagandistică, la congresul din 24 august pentru desemnarea ei drept candidat prezidențial, Dăncilă prezentând aceleași proiecte în care PSD-ul a încremenit de șapte ani, de când guvernează. Promovând în cabinet oameni din camarila lui Dragnea, Dăncilă arată că partidul nu-și poate schimba "năravul". PSD-ul este un partid damnat, într-o Românie în care o grupare politică realmente de stânga (încă) nu există.